Ultrasonografia cu substanţă de contrast în examinarea tumorilor renale. Comparaţie între un caz de oncocitom şi un caz de cancer cu celule renale şi studiu aprofundat al literaturii

Universitatea de Medicină şi Farmacie Iuliu Haţieganu, Cluj-NapocaIntroducere. Oncocitomul renal (OCR) reprezintă o tumoră benignă, a cărui diagnostic este în mod frecvent incidental. Cancerul cu celule renale (CCR) este cea mai frecventă patologie malignă renală. Ultrasonografia este în mod frecvent prima linie de evaluare a acestor formaţiuni, studiul fiind completat cu examinarea prin tomografie computerizată cu substanţă de contrast (CECT). Studiul prezintă două cazuri – OCR și, respectiv, CCR. Printr-o amplă consultare a literaturii de specialitate, corelată cu experienţa de până în prezent, se dorește identificarea aportului ultrasonografiei cu substanţă de contrast (CEUS) în diagnosticul tumorilor renale. Materiale și metodă. Ambii pacienţi au fost de sex feminin, vârsta fiind de 35 și, respectiv, 53 de ani. Evaluarea imagistică a inclus, în ambele cazuri, ecografia în mod B, Doppler color, pulsat, precum și cu substanţă de contrast (SC) (Sonovue-Bracco, Italia, 1,6 ml intravenos în bolus). Caracteristicile captării și spălării agentului de contrast au fost evaluate folosind un program dedicat (Sonoliver, Tomtec Imaging Systems). S-au calculat pentru fiecare formaţiune și pentru parenchimul martor următorii indici: Time to peak (TTp), intensitatea maximă (IMAX), timpul de spălare (RT), timpul mediu de tranzit (mTT). Investigaţiile au fost completate prin CECT. Rezultate. Examinarea ultrasonografică a primei paciente a identificat o masă localizată la nivelul corticalei rinichiului drept, hiperecogenă comparativ cu aceasta, omogenă, bine delimitată. Formaţiunea măsura 30/31/31 mm. Examinările Doppler color și pulsat au relevat vascularizaţie periferică și centrală, ce îmbrăca aspectul de ,,spiţe de roată”. La introducerea substanţei de contrast, periferia tumorii a prezentat captare intensă. IMAX atribuită formaţiunii a fost inferioară parenchimului normal (92,2% vs 100%). Valorile RT, TTp și mTT au fost superioare corticalei de referinţă (8,44s vs 6,01s; 17,59s vs 15,7s; 20,19s vs 16,97s). Centrul formaţiunii a captat mai lent SC, rămânând hipocaptant. Formaţiunea corticală stângă, identificată la cea de-a doua pacientă, a fost inomogenă și relativ hipercogenă, comparativ cu parenchimul normal. Delimitarea tumorii, raportată la cazul precedent, nu a fost la fel de netă. Dimensiunile au fost de 32/28,7/27 mm. Examinările Doppler color și pulsat au identificat vascularizaţie bogată peritumorală. Post-CEUS, la nivelul tumorii și a corticalei de referinţă s-au calculat IMAX (84,95% vs 100%; ), RT (14,87s vs 16,6s), TTp (16,96s vs 18,25s), mTT (49,41s vs 69,85s). Examinarea CECT a primului caz consolidează diagnosticul de oncocitom, iar la cel de-al doilea – diagnosticul de CCR. Rezultatul anatomopatologic al pieselor de rezecţie identifică leziunile ca OCR și CCR. Discuţii. Procesele de neovascularizaţie imprimă tumorilor renale o comportare aparte faţă de corticala indemnă. În cazurile prezentate, indicii CEUS măsuraţi pentru OCR și CCR sunt sensibil diferiţi atât între ei, cât și faţă de cei ai parenchimului normal. Literatura de specialitate subliniază nevoia unor studii ample, concentrate asupra diagnosticului tumorilor renale prin intermediul CEUS. Concluzii. Abilitatea CEUS de a detecta fluxuri lente, capacitatea de cuantificare în timp real și posibilităţile de postprocesare pot fi considerate argumente ce susţin validitatea metodei în cuantificarea tumorilor renale. Constrângeri în cazul pacienţilor cu insuficienţă renală practic nu există. Cuantificarea curbelor de spălare în cadrul unui lot semnificativ de pacienţi ar putea identifica parametrii specifici OCR și CCR

Empirical analysis and modeling of Argos Doppler location errors in Romania

Background Advances in wildlife tracking technology have allowed researchers to understand the spatial ecology of many terrestrial and aquatic animal species. Argos Doppler is a technology that is widely used for wildlife tracking owing to the small size and low weight of the Argos transmitters. This allows them to be fitted to small-bodied species. The longer lifespan of the Argos units in comparison to units outfitted with miniaturized global positioning system (GPS) technology has also recommended their use. In practice, large Argos location errors often occur due to communication conditions such as transmitter settings, local environment, and the behavior of the tracked individual. Methods Considering the geographic specificity of errors and the lack of benchmark studies in Eastern Europe, the research objectives were: (1) to evaluate the accuracy of Argos Doppler technology under various environmental conditions in Romania, (2) to investigate the effectiveness of straightforward destructive filters for improving Argos Doppler data quality, and (3) to provide guidelines for processing Argos Doppler wildlife monitoring data. The errors associated with Argos locations in four geographic locations in Romania were assessed during static, low-speed and high-speed tests. The effectiveness of the Douglas Argos distance angle filter algorithm was then evaluated to ascertain its effect on the minimization of localization errors. Results Argos locations received in the tests had larger associated horizontal errors than those indicated by the operator of the Argos system, including under ideal reception conditions. Positional errors were similar to those obtained in other studies outside of Europe. The errors were anisotropic, with larger longitudinal errors for the vast majority of the data. Errors were mostly related to speed of the Argos transmitter at the time of reception, but other factors such as topographical conditions and orientation of antenna at the time of the transmission also contributed to receiving low-quality data. The Douglas Argos filter successfully excluded the largest errors while retaining a large amount of data when the threshold was set to the local scale (two km). Discussion Filter selection requires knowledge about the movement patterns and behavior of the species of interest, and the parametrization of the selected filter typically requires a trial and error approach. Selecting the proper filter reduces the errors while retaining a large amount of data. However, the post-processed data typically includes large positional errors; thus, we recommend incorporating Argos error metrics (e.g., error ellipse) or use complex modeling approaches when working with filtered data

Doping dependence of electronic structure in Bi2Sr2CaCu2O8+x

We report on angle-resolved photoemission and superconductor-insulator-superconductor tunneling measurements of the normal and superconducting states of Bi2Sr2CaCu2O8+x single crystal samples and Bi2Sr2CaCu2O8+x - native oxide- lead (S-I-S) tunnel junctions

Δcps1 vaccine protects dogs against experimentally induced coccidioidomycosis

Coccidioidomycosis is a significant health problem of dogs and humans in endemic regions, especially California and Arizona in the U.S. Both species would greatly benefit from a vaccine to prevent this disease. A live avirulent vaccine candidate, Δcps1, was tested for tolerability and efficacy to prevent pulmonary coccidioidomycosis in a canine challenge model. Vaccine injection-site reactions were transient and there were no systemic effects observed. Six of seven vaccine sites tested and all draining lymph nodes were sterile post-vaccination. Following infection with Coccidioides posadasii, strain Silveira, arthroconidia into the lungs, dogs given primary and booster vaccinations had significantly reduced lung fungal burdens (P = 0.0003) and composite disease scores (P = 0.0002) compared to unvaccinated dogs. Dogs vaccinated once had fungal burdens intermediate between those given two doses or none, but disease scores were not significantly different from unvaccinated (P = 0.675). Δcps1 was well-tolerated in the dogs and it afforded a high level of protection when given as prime and boost. These results drive the Δcps1 vaccine toward a licensed veterinary vaccine and support continued development of this vaccine to prevent coccidioidomycosis in humans.Open access articleThis item from the UA Faculty Publications collection is made available by the University of Arizona with support from the University of Arizona Libraries. If you have questions, please contact us at [email protected]