Ultrasonografia cu substanţă de contrast în examinarea tumorilor renale. Comparaţie între un caz de oncocitom şi un caz de cancer cu celule renale şi studiu aprofundat al literaturii

Abstract

Universitatea de Medicină şi Farmacie Iuliu Haţieganu, Cluj-NapocaIntroducere. Oncocitomul renal (OCR) reprezintă o tumoră benignă, a cărui diagnostic este în mod frecvent incidental. Cancerul cu celule renale (CCR) este cea mai frecventă patologie malignă renală. Ultrasonografia este în mod frecvent prima linie de evaluare a acestor formaţiuni, studiul fiind completat cu examinarea prin tomografie computerizată cu substanţă de contrast (CECT). Studiul prezintă două cazuri – OCR și, respectiv, CCR. Printr-o amplă consultare a literaturii de specialitate, corelată cu experienţa de până în prezent, se dorește identificarea aportului ultrasonografiei cu substanţă de contrast (CEUS) în diagnosticul tumorilor renale. Materiale și metodă. Ambii pacienţi au fost de sex feminin, vârsta fiind de 35 și, respectiv, 53 de ani. Evaluarea imagistică a inclus, în ambele cazuri, ecografia în mod B, Doppler color, pulsat, precum și cu substanţă de contrast (SC) (Sonovue-Bracco, Italia, 1,6 ml intravenos în bolus). Caracteristicile captării și spălării agentului de contrast au fost evaluate folosind un program dedicat (Sonoliver, Tomtec Imaging Systems). S-au calculat pentru fiecare formaţiune și pentru parenchimul martor următorii indici: Time to peak (TTp), intensitatea maximă (IMAX), timpul de spălare (RT), timpul mediu de tranzit (mTT). Investigaţiile au fost completate prin CECT. Rezultate. Examinarea ultrasonografică a primei paciente a identificat o masă localizată la nivelul corticalei rinichiului drept, hiperecogenă comparativ cu aceasta, omogenă, bine delimitată. Formaţiunea măsura 30/31/31 mm. Examinările Doppler color și pulsat au relevat vascularizaţie periferică și centrală, ce îmbrăca aspectul de ,,spiţe de roată”. La introducerea substanţei de contrast, periferia tumorii a prezentat captare intensă. IMAX atribuită formaţiunii a fost inferioară parenchimului normal (92,2% vs 100%). Valorile RT, TTp și mTT au fost superioare corticalei de referinţă (8,44s vs 6,01s; 17,59s vs 15,7s; 20,19s vs 16,97s). Centrul formaţiunii a captat mai lent SC, rămânând hipocaptant. Formaţiunea corticală stângă, identificată la cea de-a doua pacientă, a fost inomogenă și relativ hipercogenă, comparativ cu parenchimul normal. Delimitarea tumorii, raportată la cazul precedent, nu a fost la fel de netă. Dimensiunile au fost de 32/28,7/27 mm. Examinările Doppler color și pulsat au identificat vascularizaţie bogată peritumorală. Post-CEUS, la nivelul tumorii și a corticalei de referinţă s-au calculat IMAX (84,95% vs 100%; ), RT (14,87s vs 16,6s), TTp (16,96s vs 18,25s), mTT (49,41s vs 69,85s). Examinarea CECT a primului caz consolidează diagnosticul de oncocitom, iar la cel de-al doilea – diagnosticul de CCR. Rezultatul anatomopatologic al pieselor de rezecţie identifică leziunile ca OCR și CCR. Discuţii. Procesele de neovascularizaţie imprimă tumorilor renale o comportare aparte faţă de corticala indemnă. În cazurile prezentate, indicii CEUS măsuraţi pentru OCR și CCR sunt sensibil diferiţi atât între ei, cât și faţă de cei ai parenchimului normal. Literatura de specialitate subliniază nevoia unor studii ample, concentrate asupra diagnosticului tumorilor renale prin intermediul CEUS. Concluzii. Abilitatea CEUS de a detecta fluxuri lente, capacitatea de cuantificare în timp real și posibilităţile de postprocesare pot fi considerate argumente ce susţin validitatea metodei în cuantificarea tumorilor renale. Constrângeri în cazul pacienţilor cu insuficienţă renală practic nu există. Cuantificarea curbelor de spălare în cadrul unui lot semnificativ de pacienţi ar putea identifica parametrii specifici OCR și CCR