Geographical and temporal distribution of SARS-CoV-2 clades in the WHO European Region, January to June 2020

We show the distribution of severe acute respiratory syndrome coronavirus-2 (SARS-CoV-2) genetic clades over time and between countries and outline potential genomic surveillance objectives. We applied three genomic nomenclature systems to all sequence data from the World Health Organization European Region available until 10 July 2020. We highlight the importance of real-time sequencing and data dissemination in a pandemic situation, compare the nomenclatures and lay a foundation for future European genomic surveillance of SARS-CoV-2

MODELE DE LUARE A DECIZIILOR ÎN PEDIATRIE – PARTEA I

Până recent, în întreaga lume se considera că părintele este tutorele legal al copilului cu vârsta mai mică de 18-21 ani, acest lucru atragând după sine dreptul şi obligaţia de a lua decizii medicale în numele minorului. Experienţa a arătat, însă, că acest model de luare a deciziilor poate să nu lucreze întotdeauna în interesul copilului, în special în situaţia în care părinţii fac parte din anumite grupuri religioase. Următorul pas în etica luării deciziilor în pediatrie a fost reprezentat de posibilitatea medicilor de a acţiona în instanţă părinţii care refuzau tratamentul necesar copiilor din motive religioase, etapă urmată de aceea a introducerii conceptului de „minor emancipat“, capabil de a lua decizii privind propria sănătate. Recent, în Canada, regiunile British Columbia şi New Brunswick au adoptat o lege care permite minorilor „capabili“ să ia decizii privind propria sănătate, capacitatea de luare a deciziilor fi ind evaluată de medic şi nedepinzând de vârsta copilului, ci de gradul de dezvoltare neurocognitivă a acestuia. Acest model creşte, în mod paradoxal, responsabilitatea medicului, care trebuie să evalueze dacă minorul este competent decizional şi dacă decizia luată de acesta este în acord cu propriul interes al copilului din punct de vedere medical. În acest context, medicul poate fi depăşit de unele aspecte sociale, culturale şi religioase care ar ghida decizia minorului, iar acest model nu elimină paternalismul în medicină, ci doar îi oferă alte valenţe. Legislaţia olandeză permite euthanasia în cazul persoanelor competente, cu vârsta mai mare de 12 ani, care solicită întreruperea activă a propriei vieţi. Recent, această ţară a adoptat Protocolul Groningen, o serie de ghiduri medicale şi legale care permit euthanasia nou-născuţilor cu boli incurabile şi cu o calitate prezisă a vieţii defi citară. Opozanţii protocolului afi rmă faptul că aplicarea acestuia deschide drumul spre eugenie. Legislaţia mondială este heterogenă în ceea ce priveşte luarea deciziilor medicale la copil. Fiecare dintre modelele prezentate are defi cienţe aparent insurmontabile. Această lucrare a fost realizată în cadrul Proiectului „Studii postdoctorale în domeniul eticii politicilor de sănătate“ POSDRU/89/1.5/S/61879 cofi nanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013

MODELE DE LUARE A DECIZIILOR ÎN PEDIATRIE – PARTEA A II-A

Până recent, în întreaga lume se considera că părintele este tutorele legal al copilului cu vârsta mai mică de 18-21 ani, acest lucru atrăgând după sine dreptul şi obligaţia de a lua decizii medicale în numele minorului. Experienţa a arătat, însă, că acest model de luare a deciziilor poate să nu lucreze întotdeauna în interesul copilului, în special în situaţia în care părinţii fac parte din anumite grupuri religioase. Următorul pas în etica luării deciziilor în pediatrie a fost reprezentat de posibilitatea medicilor de a acţiona în instanţă părinţii care refuzau tratamentul necesar copiilor din motive religioase, etapă urmată de aceea a introducerii conceptului de „minor emancipat“, capabil de a lua decizii privind propria sănătate. Recent, în Canada, regiunile British Columbia şi New Brunswick au adoptat o lege care permite minorilor „capabili“ să ia decizii privind propria sănătate, capacitatea de luare a deciziilor fi ind evaluată de medic şi nedepinzând de vârsta copilului, ci de gradul de dezvoltare neurocognitivă a acestuia. Acest model creşte, în mod paradoxal, responsabilitatea medicului, care trebuie să evalueze dacă minorul este competent decizional şi dacă decizia luată de acesta este în acord cu propriul interes al copilului din punct de vedere medical. În acest context, medicul poate fi depăşit de unele aspecte sociale, culturale şi religioase care ar ghida decizia minorului, iar acest model nu elimină paternalismul în medicină, ci doar îi oferă alte valenţe. Legislaţia olandeză permite euthanasia în cazul persoanelor competente, cu vârsta mai mare de 12 ani, care solicită întreruperea activă a propriei vieţi. Recent, această ţară a adoptat Protocolul Groningen, o serie de ghiduri medicale şi legale care permit euthanasia nou-născuţilor cu boli incurabile şi cu o calitate prezisă a vieţii defi citară. Opozanţii protocolului afi rmă faptul că aplicarea acestuia deschide drumul spre eugenie. Legislaţia mondială este heterogenă în ceea ce priveşte luarea deciziilor medicale la copil. Fiecare dintre modelele prezentate are defi cienţe aparent insurmontabile. Această lucrare a fost realizată în cadrul Proiectului „Studii postdoctorale în domeniul eticii politicilor de sănătate“ POSDRU/89/1.5/S/61879 cofi nanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013