35 research outputs found

    Managementul transfuzional și de resuscitare volemică al hemoragiilor obstetricale masive: protocol clinic național (ediția III) PCN-254

    Get PDF
    Acest protocol a fost elaborat de grupul de lucru al Ministerului Sănătăţii al Republicii Moldova constituit din colaboratorii catedrelor Anesteziologie și Reanimatologie „Valeriu Ghereg” și Obstetrică și Ginecologie a Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie ”Nicolae Testemiţanu”, cu suportul Asociaţiei Swiss Red Cross din Republica Moldova. Sângele și derivatele lui au o importanță terapeutică incontestabilă, datorită acțiunilor substitutive, hemostatice etc. După experiența de multe decenii în domeniul transfuziologiei, au fost decelate pe lângă avantaje incontestabile anumite riscuri și complicații asociate transfuziilor de componente sanguine. Pentru a se evita riscurile asociate și a se valorifica la maxim avantajele utilizării componentelor sangvine, au fost sugerate numeroase reguli ce se recomandă a fi respectate. Protocolul dat fundamentează bunele practici medicale bazate pe dovezile recente disponibile, însă el nu va substitui raționamentul clinic în fiecare caz individual. Deciziile medicale reprezintă un proces integrativ care va lua în calcul circumstanțele individuale, preferința pacientului, resursele disponibile, specificul și limitările individuale din fiecare instituție medicală. Clinicianul are obligația morală de a acționa în cel mai bun interes al pacientului. De aceea, aplicând prevederile protocolului dat, doctorul va utiliza propriul raționament clinic în funcție de contextul și circumstanțele concrete. Protocolul oferă o sinteză a dovezilor pentru a ghida specialiștii spre strategii sigure, cost eficiente, care minimalizează hemoragia și maximalizează conservarea sangvină, evitându-se transfuziile inutile, permite sistarea practicelor cu potential periculos

    Managementul transfuzional și de resuscitare volemică al hemoragiilor ginecologice masive: protocol clinic național PCN-251

    Get PDF
    Catedra Anestezie și Reanimatologie Nr. 1 „Valeriu Ghereg”, USMF „Nicolae Testemițanu”, Catedra Obstetrică și Ginecologi, USMF „Nicolae Testemițanu”, Centrul Național de Transfuzie a Sîngelui, Catedra Oncologie, Hematologie și radioterapie, USMF „Nicolae Testemițanu”Acest protocol a fost elaborat de grupul de lucru al Ministerului Sănătăţii al Republicii Moldova constituit din colaboratorii catedrelor Anesteziologie și Reanimatologie „Valeriu Ghereg” și Obstetrică și Ginecologie a Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie ”Nicolae Testemiţanu”, cu suportul Asociaţiei Swiss Red Cross din Republica Moldova. Sângele și derivatele lui au o importanță terapeutică incontestabilă, datorită acțiunilor substitutive, hemostatice etc. După experiența de multe decenii în domeniul transfuziologiei, au fost decelate pe lângă avantaje incontestabile anumite riscuri și complicații asociate transfuziilor de componente sanguine. Pentru a se evita riscurile asociate și a se valorifica la maxim avantajele utilizării componentelor sangvine, au fost sugerate numeroase reguli ce se recomandă a fi respectate. Protocolul clinic reprezintă recomandări de bună practică clinică bazate pe dovezile publicate până în prezent și este adresat specialiștilor medicali și echipelor multidisciplinare implicate în îngrijirea pacientelor cu hemoragii ginecologice ce necesită un management transfuzional

    Managementul transfuzional și de resuscitare volemică al hemoragiilor obstetricale masive: protocol clinic național PCN-254

    Get PDF
    Catedra Anestezie și Reanimatologie Nr. 1 „Valeriu Ghereg”, USMF „Nicolae Testemițanu”, Catedra Obstetrică și Ginecologie, USMF „Nicolae Testemițanu”, Catedra Oncologie, Hematologie și radioterapie, USMF „Nicolae Testemițanu”Acest protocol a fost elaborat de grupul de lucru al Ministerului Sănătăţii al Republicii Moldova constituit din colaboratorii catedrelor Anesteziologie și Reanimatologie „Valeriu Ghereg” și Obstetrică și Ginecologie a Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie ”Nicolae Testemiţanu”, cu suportul Asociaţiei Swiss Red Cross din Republica Moldova. Sângele și derivatele lui au o importanță terapeutică incontestabilă, datorită acțiunilor substitutive, hemostatice etc. După experiența de multe decenii în domeniul transfuziologiei, au fost decelate pe lângă avantaje incontestabile anumite riscuri și complicații asociate transfuziilor de componente sanguine. Pentru a se evita riscurile asociate și a se valorifica la maxim avantajele utilizării componentelor sangvine, au fost sugerate numeroase reguli ce se recomandă a fi respectate. Protocolul dat fundamentează bunele practici medicale bazate pe dovezile recente disponibile, însă el nu va substitui raționamentul clinic în fiecare caz individual. Deciziile medicale reprezintă un proces integrativ care va lua în calcul circumstanțele individuale, preferința pacientului, resursele disponibile, specificul și limitările individuale din fiecare instituție medicală. Clinicianul are obligația morală de a acționa în cel mai bun interes al pacientului. De aceea, aplicând prevederile protocolului dat, doctorul va utiliza propriul raționament clinic în funcție de contextul și circumstanțele concrete. Protocolul oferă o sinteză a dovezilor pentru a ghida specialiștii spre strategii sigure, cost eficiente, care minimalizează hemoragia și maximalizează conservarea sangvină, evitându-se transfuziile inutile, permite sistarea practicelor cu potential periculos

    Managementul transfuzional și de resuscitare volemică al hemoragiilor ginecologice masive: protocol clinic național (ediția III) PCN-251

    Get PDF
    Acest protocol a fost elaborat de grupul de lucru al Ministerului Sănătăţii al Republicii Moldova constituit din colaboratorii catedrelor Anesteziologie și Reanimatologie „Valeriu Ghereg” și Obstetrică și Ginecologie a Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie ”Nicolae Testemiţanu”, cu suportul Asociaţiei Swiss Red Cross din Republica Moldova. Sângele și derivatele lui au o importanță terapeutică incontestabilă, datorită acțiunilor substitutive, hemostatice etc. După experiența de multe decenii în domeniul transfuziologiei, au fost decelate pe lângă avantaje incontestabile anumite riscuri și complicații asociate transfuziilor de componente sanguine. Pentru a se evita riscurile asociate și a se valorifica la maxim avantajele utilizării componentelor sangvine, au fost sugerate numeroase reguli ce se recomandă a fi respectate. Protocolul clinic reprezintă recomandări de bună practică clinică bazate pe dovezile publicate până în prezent și este adresat specialiștilor medicali și echipelor multidisciplinare implicate în îngrijirea pacintelor cu hemoragii ginecologice ce necesită un management transfuzional

    Stabilizing A Vascularized Autologous Matrix with Flexible Magnesium Scaffolds to Reconstruct Dysfunctional Left Ventricular Myocardium in a Large-Animal Feasibility Study

    Get PDF
    The surgical reconstruction of dysfunctional myocardium is necessary for patients with severe heart failure. Autologous biomaterials, such as vascularized patch materials, have a regenerative potential due to in vivo remodeling. However, additional temporary mechanical stabilization of the biomaterials is required to prevent aneurysms or rupture. Degradable magnesium scaffolds could prevent these life-threatening risks. A left ventricular transmural defect was reconstructed in minipigs with a piece of the autologous stomach. Geometrically adaptable and degradable scaffolds made of magnesium alloy LA63 were affixed on the epicardium to stabilize the stomach tissue. The degradation of the magnesium structures, their biocompatibility, physiological remodeling of the stomach, and the heart’s function were examined six months after the procedure via MRI (Magnetic Resonance Imaging), angiography, µ-CT, and light microscopy. All animals survived the surgery. Stable physiological integration of the stomach patch could be detected. No ruptures of the grafts occurred. The magnesium scaffolds showed good biocompatibility. Regenerative surgical approaches for treating severe heart failure are a promising therapeutic alternative to the currently available, far from optimal options. The temporary mechanical stabilization of viable, vascularized grafts facilitates their applicability in clinical scenarios

    Actualităţi în diagnosticul şi tratamentul chirurgical al disfuncţiilor de proteze valvulare cardiace

    Get PDF
    Heart valves have a simple open-and-close mechanism. Device effectiveness is easy to document. Although heart valve prosthesis have au excellent clinical performance, they also nave the common complications (thromboembolism, thrombosis, bleeding, leak and infection). These complications are well Known and easily detected. In this study we analyzed the most common complications of valvular, heart prothesis with the recommendation for early diagnosis and management

    Matched comparison of decellularized homografts and bovine jugular vein conduits for pulmonary valve replacement in congenital heart disease

    Get PDF
    For decades, bovine jugular vein conduits (BJV) and classic cryopreserved homografts have been the two most widely used options for pulmonary valve replacement (PVR) in congenital heart disease. More recently, decellularized pulmonary homografts (DPH) have provided an alternative avenue for PVR. Matched comparison of patients who received DPH for PVR with patients who received bovine jugular vein conduits (BJV) considering patient age group, type of heart defect, and previous procedures. 319 DPH patients were matched to 319 BJV patients; the mean age of BJV patients was 15.3 (SD 9.5) years versus 19.1 (12.4) years in DPH patients (p = 0.001). The mean conduit diameter was 24.5 (3.5) mm for DPH and 20.3 (2.5) mm for BJV (p < 0.001). There was no difference in survival rates between the two groups after 10 years (97.0 vs. 98.1%, p = 0.45). The rate of freedom from endocarditis was significantly lower for BJV patients (87.1 vs. 96.5%, p = 0.006). Freedom from explantation was significantly lower for BJV at 10 years (81.7 vs. 95.5%, p = 0.001) as well as freedom from any significant degeneration at 10 years (39.6 vs. 65.4%, p < 0.001). 140 Patients, matched for age, heart defect type, prior procedures, and conduit sizes of 20–22 mm (± 2 mm), were compared separately; mean age BJV 8.7 (4.9) and DPH 9.5 (7.3) years (p = n.s.). DPH showed 20% higher freedom from explantation and degeneration in this subgroup (p = 0.232). Decellularized pulmonary homografts exhibit superior 10-year results to bovine jugular vein conduits in PVR

    Stabilizing A Vascularized Autologous Matrix with Flexible Magnesium Scaffolds to Reconstruct Dysfunctional Left Ventricular Myocardium in a Large-Animal Feasibility Study

    Get PDF
    The surgical reconstruction of dysfunctional myocardium is necessary for patients with severe heart failure. Autologous biomaterials, such as vascularized patch materials, have a regenerative potential due to in vivo remodeling. However, additional temporary mechanical stabilization of the biomaterials is required to prevent aneurysms or rupture. Degradable magnesium scaffolds could prevent these life-threatening risks. A left ventricular transmural defect was reconstructed in minipigs with a piece of the autologous stomach. Geometrically adaptable and degradable scaffolds made of magnesium alloy LA63 were affixed on the epicardium to stabilize the stomach tissue. The degradation of the magnesium structures, their biocompatibility, physiological remodeling of the stomach, and the heart’s function were examined six months after the procedure via MRI (Magnetic Resonance Imaging), angiography, µ-CT, and light microscopy. All animals survived the surgery. Stable physiological integration of the stomach patch could be detected. No ruptures of the grafts occurred. The magnesium scaffolds showed good biocompatibility. Regenerative surgical approaches for treating severe heart failure are a promising therapeutic alternative to the currently available, far from optimal options. The temporary mechanical stabilization of viable, vascularized grafts facilitates their applicability in clinical scenarios

    Is There an Upper Limit to Cardiopulmonary Bypass Times?

    No full text
    Background: There are no safe operations in cardiac surgery. Every operation can possibly go wrong. We therefore retrospectively evaluated all cardiac operations lasting more than 300 minutes of bypass time at our institution to evaluate outcome and factors relevant for perioperative mortality and morbidity. Methods: We retrospectively included patients receiving cardiac operations or operations at the great&nbsp; vessels with cardiopulmonary bypass times above 300 minutes operated from 1/1/1996 until 12/1/2012 in our study. Patients receiving lung or heart or combined heart and lung transplantations were excluded from our study. 240 patients were included in our study. CPB times, clamp times and operation times were 356.53 ± 55.06 min, 166.18± 65.95 min, 500.47± 96.56 min respectively. Euro score of patients was 4.92 ± 15.35 (range 0.64-79.48). Results: Intraoperative and in-hospital mortality was 11.7% (n=28) and 32.9% (n=79), respectively. Overall mortality was 50.4%. Complication rates were high. Stroke, postoperative dialysis, re-thoracotomy rates were 11.1% (n=24), 35.9% (n=78) and 30.4% (n=66), respectively. Sex, age, infectious endocarditis, need for re-thoracotomy, CABG, aortic clamp times and postoperative dialysis predicted overall mortality in the multivariate analysis. CPB times and operation times were no independent predictors for overall mortality in this collective. In the patients collective excluding the intraoperative deaths, multivariate analysis revealed postoperative lactate levels, amylase levels, and intraoperative need for thrombcyte concentrates and ECMO support to be predictors of mortality. The introduction of reliable ECMO support (general availability starting in 2009) resulted in a signifi cant reduction of intraoperative mortality and overall mortality (p&lt;0.001). Conclusion: Very long CPB times due to intraoperative encountered complications can occur at any given Euroscore. They are associated with a high mortality and morbidity, however even bypass times of over 500 minutes can be survived. The introduction of the ECMO reduced intraoperative mortality however, had no impact on in-hospital mortality.</p
    corecore