The dynamics of clinical manifestations and hormone levels in patients with grave’s disease primary detected during the therapy

Catedra Endocrinologie, USMF “Nicolae Testemiţanu”Introducere: Dinamica manifestărilor clinice pe parcursul tratamentului hipertiroidiei subclinice (HS) simptomatice, comparativ cu hipertiroidia manifestă (HM), este puţin cunoscută. Scopul lucrării: constă în studierea dinamicii manifestărilor clinice şi statusului hormonal la pacienţii cu guşă difuză toxică (GDT) pe parcursul tratamentului. Materiale şi metode: studiul include 130 pacienţi (20 bărbaţi şi 110 femei) cu GDT, cu vârsta medie 38,23±10,52 ani şi durata medie a maladiei 6,88±3,26 luni, precum şi de 20 persoane sănătoase. Pacienţii au fost divizaţi în 4 grupe: cu hipertiroidie (tireotoxicoză) subclinică (15,38% pacienţi), uşoară (16,15%), medie (29,23%) şi gravă (39,23%). Pacienţii au fost supravegheaţi timp de 12 luni de tratament (cu thiamazol). La fiecare etapă a monitorizării (la prima adresare şi peste 0,5, 1, 3, 6 şi 12 luni de la iniţierea tratamentului) s-a efectuat examenul clinic şi apreciată funcţia glandei tiroide, prin dozarea hormonilor tiroidieni. Rezultate: Peste 3 luni de tratament la pacienţii cu GDT persistă fatigabilitatea, transpiraţiile, palpitaţiile, nervozitatea, iar cei cu HS devin asimptomatici. În tireotoxicoza subclinică şi uşoară normalizarea hormonilor tiroidieni survine peste 1-3 luni de tratament, iar în medie şi gravă peste 6-12 luni. Normalizarea nivelului tireotropinei (TSH) survine la toţi peste 6-12 luni. Concluzii: Eutiroidia clinică survine mai devreme comparativ cu eutiroidia biochimică. Normalizarea indicilor hormonali depinde de severitatea tireotoxicozei, fiind mai precoce în formele uşoară şi subclinică, comparativ cu formele medie şi gravă. Drept criterii de apreciere a eficacităţii tratamentului serveşte normalizarea nivelului atât de hormoni tiroidieni, cât şi de TSH.Compared with overt hyperthyroidism (OH), the dynamics of clinical manifestations of symptomatic subclinical hyperthyroidism (SH) during treatment is little known. Objective Subjects and methods: The study included 130 patients (20 men and 110 women) with Grave’s disease, with average age 38,23±10,52 years and average disease duration of 6,88±3,26 months and 20 healthy people. Patients were divided into 4 groups: with subclinical (15,38% patients), mild (16,15%), medium (29,23%) and severe (39,23%) hyperthyroidism (thyrotoxicosis). Patients were supervised for 12 months of treatment (with tiamazol). At each stage of monitoring (on the first addressing and over 0.5, 1, 3, 6 and 12 months after initiation of treatment) is carried out clinical examination and thyroid function is assessed by thyroid hormone dosage. Results: After 3 months of treatment in patients with OH persist fatigue, sweating, palpitation, nervousness, but those with SH are asymptomatic. In SH and easy thyrotoxicosis normal thyroid hormone occurs over 1-3 months of treatment, but in medium and serious thyrotoxicosis on average over 6-12 months. Normalization of thyroid-stimulating hormone level (TSH) occurs at them all over 6-12 months. Conclusions: Clinical euthyroidism is achieving earlier compared with biochemical euthyroidism. Normalization of hormone level depends on the severity of thyrotoxicosis, being more in the early and mild forms of thyrotoxicosis compared with medium and serious forms. As criteria for assessing the effectiveness of treatment are the normalization of thyroid hormones and TSH levels. Key words: subclinical hyperthyroidism, Grave’s disease, thyrotoxicosis, evolution of clinical manifestations, evolution of thyroid hormones levels, thyroid-stimulating hormone

Several aspects of cardiovascular manifestations in patients with thyrotoxicosis

Catedra EndocrinologieCardiac manifestations in hyperthyroidism have varied clinical aspects. These include pulmonary hypertension and atrial fibrillation. Pulmonary hypertension has been associated with thyroid disease or presence of antithyroid antibodies. The exact mechanism of the pulmonary hypertension in hyperthyroidism is not known, but could be related to hemodynamic or autoimune processes. Treatment of thyrotoxicosis can improve parameters of pulmonary hypertension. Manifestările cardiovasculare în tireotoxicoză sunt variate, incluzînd hipertensiunea pulmonară (HP) şi fibrilaţia atrială. HP se asociază atît cu boli tiroidiene, cît şi cu markeri ai autoimunităţii tiroidiene. Mecanismele dezvoltării HP în HT nu sunt definitiv elucidate. Sunt presupuse modificări hemodinamice şi proce autoimune. Tratamentul tireotoxicozei ameliorează hemodinamica pulmonară

Impactul pandemiei COVID-19 asupra furnizării serviciilor medicale persoanelor cu diabet zaharat

Scopul: Evaluarea impactului pandemiei COVID-19 asupra procesului de furnizare a serviciilor medicale persoanelor cu diabet zaharat, în vederea elaborării recomandărilor pentru îmbunătățirea gestionării diabetului zaharat în condiții de pandemie COVID-19. Obiectivele: Identificarea impedimentelor apărute în îngrijirea persoanelor cu diabet zaharat la nivelul serviciului endocrinologic și asistenței medicale primare în Republica Moldova; elaborarea recomandărilor pentru îmbunătățirea gestionării diabetului zaharat de către medicii endocrinologi și medicii de familie în condiții de pandemie COVID-19. Materiale și metode: Studiul este primar, calitativ, descriptiv, retrospectiv. Instrumentul de cercetare a fost chestionarul realizat în Google Forms și distribuit on-line. Subiecții incluși în studiu au fost divizați în 2 loturi: 61 de medici endocrinologi și 408 medici de familie. Rezultate obținute: Majoritatea medicilor endocrinologi (ME) – 63,9 % şi medicilor de familie (MF) – 75,5 % au acordat servicii persoanelor cu diabet zaharat (DZ) infectate cu COVID-19. ME în proporție de 33,4 % și 50,4 % dintre MF, care au primit ghiduri/recomandări au raportat că acestea nu au fost clare. Ministerul Sănătății Muncii și Protecției Sociale a fost furnizorul de ghiduri/recomandări pentru majoritatea ME și MF. ME au utilizat mai mult ghiduri/ recomandări internaționale, iar MF mai mult cele naționale. Atât ME, cât și MF au înțeles riscurile pentru persoanele cu DZ în contextul infecției COVID–19 și care sunt cele mai bune practici medicale pentru managementul persoanelor cu DZ. Pentru ME articolele de cercetare și webinarele, iar pentru MF și ghidurile naționale – au fost cele mai utile surse care i-au ajutat să înțeleagă modul în care COVID-19 afectează persoanele cu DZ. Majoritatea MF și ME au modificat serviciile de îngrijire pentru persoanele cu DZ (inițierea sau creșterea frecvenței consulturilor virtuale, reprogramarea consultațiilor). Este de menționat scăderea vizitelor de rutină și creșterea celor pentru ajustarea tratamentului, boli intercurente și complicații acute. Dintre ME – 50 % au raportat că tehnologiile pentru consultații virtuale au jucat un rol mai mare în managementul DZ. Atât pentru ME, cât și pentru MF nu a fost ușor să ofere asistență folosind instrumentele virtuale și consideră că îngrijirea la distanță nu a fost eficientă. Doar 44,2 % dintre ME și 34,3 % dintre MF ar dori să ofere asistență la distanță. Activitatea în echipe multidisciplinare a fost eficientă doar pentru 50 % dintre ME și MF. Atât ME, cât și MF au avut provocări în a furniza sfaturi pacienților în legătură cu pandemia și în a modifica managementul DZ. Cele mai mari preocupări atât pentru ME, cât și pentru MF au constituit agravarea complicațiilor DZ și contaminarea cu COVID-19 a persoanelor cu DZ, accesul limitat la serviciile de îngrijire ale DZ. Doar 50 % dintre ME și MF au raportat că posedă abilități bune privind gestionarea complicațiilor acute și cronice ale DZ. Atât ME, cât și MF au înregistrat dificultăți în asigurarea consultațiilor specialiștilor. Dintre ME și MF 25% au constatat întreruperi în administrarea tratamentului hipoglicemiant. ME au constatat dificultăți în monitorizarea eficienței tratamentului DZ. Concluzii: Studiul a identificat un șir de dificultăți în prestarea serviciilor medicale persoanelor cu diabet în perioada pandemiei COVID-19. Printre acestea: lipsa ghidurilor, recomandărilor specifice pentru managementul diabetului zaharat în pandemia cu COVID-19 și a instruirilor privind aplicarea acestora; posibilități limitate de utilizare a tehnicilor de consultație la distanță; lipsa abilităților privind gestionarea complicațiilor acute și cronice ale diabetului; accesibilitatea scăzută pentru consultații specializate; eficiența limitată a echipelor multidisciplinare. Întreruperi în administrarea tratamentului hipoglicemiant și evaluarea eficienței tratamentului; lipsa de informații clare pentru persoanele cu diabet

The particularity of clinical features in patients with diffuse toxic goiter detected at the onset of disease

Catedra Endocrinologie, USMF “Nicolae Testemiţanu”Introducere: În cazul hipertiroidiei subclinice (HS), spre deosebire de hipertiroidia manifestă (HM), opiniile sunt divergente referitor la manifestările clinice. Scopul lucrării a fost studierea particularităţilor clinice şi hormonale la pacienţii cu guşă difuză toxică (GDT) depistată primar în dependenţă de gradul de exprimare a hipertiroidiei. Materiale şi metode: Studiul a cuprins 130 pacienţi (20 bărbaţi şi 110 femei) cu GDT, cu vârsta între 18 şi 54 ani (vârsta medie 38,23±10,52 ani) şi durata medie a maladiei de 6,88±3,26 luni, precum şi 20 persoane sănătoase. Pacienţii au fost divizaţi în 4 grupe: cu hipertiroidie (tireotoxicoză) subclinică (15,38% pacienţi), uşoară (16,15%), medie (29,23%) şi gravă (39,23%). Pacienţii au fost examinaţi clinic complex, funcţia glandei tiroide fiind apreciată prin dozarea hormonilor tiroidieni. Rezultate: La pacienţii cu HM au fost prezente manifestări clinice caracteristice GDT, cu predominarea celor cardiovasculare şi neuropsihice. În HS endogenă, similar HM, cele mai frecvente manifestări clinice sunt fatigabilitatea, palpitaţiile, nervozitatea şi scăderea ponderală. Nivelul hormonilor tiroidieni la toţi pacienţii, inclusiv cu HS, a fost semnificativ mai mare comparativ cu persoanele sănătoase. Concluzii: Manifestările clinice în HS endogenă sunt mai puţin pronunţate şi mai puţin specifice comparativ cu HM. Tahicardia sinusală este cel mai frecvent şi constant semn clinic caracteristic pentru hipertiroidie şi reflectă gradul de severitate al tireotoxicozei. În HM nivelul crescut al hormonilor tiroidieni reflectă severitatea tireotoxicozei.Unlike overt hyperthyroidism (OH), in subclinical hyperthyroidism (SH) opinions are divergent on clinical manifestations. Objective of paper was to study the clinical and hormonal particularity in patients with primary detected Grave’s disease depending on the degree of expression of hyperthyroidism. Subjects and methods: The study included 130 patients (20 men and 110 women) with Grave’s disease, aged 18 and 54 years (mean age 38,23±10,52 years) and average disease duration of 6,88±3,26 months and 20 healthy people. Patients were divided into 4 groups: with subclinical (15,38% patients), mild (16,15%), medium (29,23%) and severe (39,23%) hyperthyroidism (thyrotoxicosis). Patients were examined clinically, thyroid function was assessed by determining serum levels of thyroid hormones. Results: In patients with OH were present characteristic clinical manifestations for Grave’s disease, the cardiovascular and neuropsychological signs and symptoms were prevail. The most common clinical manifestations of endogenous subclinical hyperthyroidism, like to over hyperthyroidism, are fatigue, palpitation, nervousness and lose weight. The serum levels of thyroid hormones in all patients, including those with SH, was significantly higher compared with healthy individuals. Conclusions: In patients with subclinical hyperthyroidism, the symptoms and signs are much less severe and not as specific as they are in OH. Sinus tachycardia is the most frequent and consistent clinical sign caracteristic for hyperthyroidism and reflects the degree of severity of thyrotoxicosis. The increased levels of thyroid hormone in over hyperthyroidism reflect the severity of thyrotoxicosis

Естественная эволюция гестационного диабета

Catedra Endocrinologie, USMF ”Nicolae Testemiţanu”Gestational diabetes is the most common metabolic disorder of pregnancy, complicating 1-3% of all pregnancies. Women diagnosed with gestational diabetes are at increased risk for diabetes later in life with a worldwide reported incidence rate ranging widely from 6 to 62%. Most women with gestational diabetes who develop diabetes after pregnancy will develop type 2 diabetes, but the diagnosis of gestational diabetes may also identify women at increased risk for type 1 diabetes. Autoantibodies to pancreatic β-cell antigen precede the clinical onset of type 1 diabetes, which represents the endpoint of chronic immune-mediated destruction of insulin-producing β-cells. In first-degree relatives, the presence of two or more autoantibodies (ICA, GAD, IA2) is highly predictive for the development of type 1 diabetes. An increased body mass index before pregnancy, age over 40 years, and an increased level of C-peptide can be predictors of diabetes mellitus type 2 after gestational diabetes. Hyperglycaemia diagnosed during pregnancy can have the following postpartum evolution: normalization of blood sugar, preservation of hyperglycemia, and development of diabetes mellitus or can be a predictor for the endpoint of chronic immune-mediated destruction of insulin-producing β-cells. However, information concerning the prevalence and predictive value of these factors in women with gestational diabetes is scarce. Here we describe four cases of diabetes mellitus complicating pregnancy, with different evolution after delivery.Гестационный диабет является наиболее распространенным метаболическим осложнением беременности, встречаясь примерно в 1-3% случаев. Риск развития впоследствии сахарного диабета колеблется между 6 и 62%. У женщин с гестационным диабетом в анамнезе после родов чаще всего развивается сахарный диабет 2 типа, но не исключается риск развития впоследствии сахарного диабета 1 типа. Как правило, началу сахарного диабета 1 типа предшествует появление антител к антигенам β-клеток поджелудочной железы, инициируя аутоиммунное разрушение клеток, секретирующих инсулин. Предикторами возникновения сахарного диабета 1 типа можно считать родственников первой степени с сахарным диабетом и наличие одного или более антител (ICA, anti-GAD, IA2). Факторами риска для развития сахарного диабета 2 типа в послеродовом периоде можно считать высокий индекс массы тела до беременности, возраст после 40 лет и высокий уровень С-пептида. Гипергликемический синдром, диагностированный во время беременности, имеет три варианта развития в послеродовом периоде: нормализация уровня сахара, сохранение гипергликемии и развитие сахарного диабета, или развитие начальной стадии аутоиммунной деструкции β-клеток поджелудочной железы с последующим сахарным диабетом 1 типа. Тем не менее, нынешние знания о распространенности и прогностическом значении этих факторов у женщин с гестационным сахарным диабетом являются недостаточными. В статье описываются четыре случая беременности, осложненные гестационным диабетом с разной эволюцией в послеродовом периоде

The recurrent thyrotoxicosis after operation in patients with diffuse toxic goiter

Catedra EndocrinologieThe study covered 96 patients with diffuse toxyc goiter (DTG) who had received conservative thyrostatic therapy of varying duration. Five years after operation for DTG (subtotal thyroidectomy), recurrent thyrotoxicosis developed in 14,6% of cases. The risk factors of recurrent thyrotoxicosis included young age(under 35 years), a large size of goiter (more than 30 ml), the absence of decrease or an increase in the volume of the thyroid gland during therapy, and conservative thyrostatic therapy for a short time (under 3-6 months). Studiul a cuprins 96 pacienţi cu guşă difuză toxică (GDT), care, la debutul bolii, au primit tratament tirostatic de diferită durat. După 5 ani de la tratamentul chirurgical al GDT (tiroidectomie subtotală), recidivarea tirotoxicozei s-a înregistrat în 14,6 % cazuri. Factorii de risc a recidivării tirotoxicozei includ vârsta tânără (sub 35 ani), volumul mare al guşii (peste 30 ml), absenţa micşorării sau creşterea volumului tiroidei pe fondalul tratamentului conservativ şi tratamentul tirostatic conservativ pe termen scurt (până la 3-6 luni)

Практические рекомендации по диагностике и лечению послеоперационного гипопаратиреоза

IP Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie Nicolae Testemițanu, Spitalul Internațional Medpark, IMSP Spitalul Clinic Republican Timofei MoșneagaHipoparatiroidia este o patologie endocrină rară, caracterizată prin hipocalcemie, hiperfosfatemie și defi cit de parathormon (PTH). În 75% cazuri, hipoparatiroidia este chirurgicală – apare după intervențiile chirurgicale din regiunea gâtului. Hipopartiroidia postchirurgicală apare în câteva zile după intervenție și poate fi tranzitorie sau permanentă. Diagnosticul hipoparatiroidiei se stabilește în cazul prezenței hipocalcemiei asociate cu un nivel scăzut de PTH. Determinarea PTH la scurt timp după intervenția chirurgicală poate ameliora managementul pacientului. Nivelul seric al PTH <15 pg/ml indică un risc crescut de hipoparatiroidie acută postoperatorie. Profi laxia postoperatorie a hipoparatiroidiei este cost-efi cientă, deoarece micșorează durata de spitalizare și reduce incidența hipocalcemiei postoperatorii. Tratamentul standardizat al hipoparatiroidiei cronice va include analogii activi de vitamină D3 și suplimente de calciu.Hypoparathyroidism is a rare endocrine disorder characterized by hypocalcemia, elevated serum phosphorus and deficient PTH. Up to 75% of all cases of hypoparathyroidism result from anterior neck surgery. Postsurgical hypoparathyroidism appears in the first days after surgery and it can be transient or permanent. The diagnosis of Hypoparathyroidism is established in a patient with hypocalcemia and inappropriately low PTH levels. Measurement early postoperative intact PTH levels following thyroidectomy can help guide patient management. A postoperative PTH level <15 pg/mL indicates increased risk for acute postsurgical hypoparathyroidism. Prophylactic approach for managing potential post-thyroidectomy hypocalcemia is cost-effective, can reduce postoperative hypocalcemia and can hasten hospital discharge after thyroidectomy. Standard treatment of chronic hypoparathyroidism is activated vitamin D analogues and calcium supplementation.Гипопаратиреоз — редкое эндокринное заболевание, сопровождающееся низким уровнем кальция, высоким уровнем фосфора и значительным снижением (недостаточностью) паратгормона (ПТГ) крови. В 75% случаев встречается послеоперационный гипопаратиреоз в результате оперативных вмешательств на шее. Послеоперационный гипопаратиреоз возникает в течение нескольких дней после операции, может быть транзиторным или стойким. Лабораторными показателями, подтверждающими диагноз гипопаратиреоза, являются гипокальциемия и снижение уровня ПТГ в сыворотке крови. Измерение уровня ПТГ в ранний послеоперационный период позволяет улучшить ведение пациентов. Послеоперационный уровень ПТГ ниже 15 пг/мл является параметром развитие послеоперационной острой гипокальциемии. Профилактика послеоперационного гипопаратиреоза эффективно уменьшает частоту и тяжесть послеоперационной гипокальциемии, а также позволяет сократить время пребывания пациента в стационаре. Стандартная терапия хронического гипопаратиреоза включает пероральное применение солей кальция и активных аналогов витамина D

The hormonal-active pituitary adenoma

Catedra Endocrinologie USMF „Nicolae Testemiţanu”The pituitary adenoma are endocrinal benigne tumors with the origin in the epithelial cells of adenohypophysis which evoluate, having functional manifestations, polimorphic endocrines (hypo- or hypersecretions symptoms) and tumoral syndrome of compression of adjacent tisues. We will present cases of two patients with secreted hypophyseal adenoma (somatotrophic tumor in the first case and ACTH-producing pituitary tumour in the second case). The purpose of these presentations consists in the evaluation of clinical consequences and other issues related to diagnosis and treatement of the secreting adenoma of the pituitary gland. Adenoamele hipofizare sunt tumori endocrine benigne cu origine în celulele epiteliale ale adenohipofizei care evoluiază cu manifestări funcţionale, endocrine polimorfe (simptome de hipo- sau hipersecreţie adenohipofizară) şi sindrom tumoral de compresie a ţesuturilor adiacente. Se prezintă cazurile clinice a 2 paciente cu adenoame hipofizare secretante (somatotropinom în primul caz şi corticotropinom în cel de-al doilea). Scopul prezentării constă în evaluarea şi diagnosticarea precoce a consecinţelor clinice şi a problemelor de diagnostic şi tratament a adenoamelor hipofizare hormonal active

Wolfram syndrome: a clinical analysis

Catedra EndocrinologieWolfram syndrome is a rare autosomal recessive condition that predisposes to the development of type 1 diabetes mellitus (DM), and optic atrophy (OA). Other clinical features can include diabetes insipidus (DI) and deafnes (D). When these are present the condition is often reffered to as DIDMOAD. We describe a case of DIDMOAD to highlight the difficult clinical management of this rare condition. Sindromul Wolfram este o patologie rară cu transmisie autosomal-recesivă, ce predispune la dezvoltarea diabetului zaharat şi atrofiei nervului optic. Diabetul insipid, precum şi surditatea neurosenzorială de asemenea pot fi componentele acestui sindrom. Prezenţa acestor maladii la acelaşi individ permite de a stabili diagnosticul de sindromul DIDMOAD. Prezentăm cazul clinic al unui pacient cu sindrom DIDMOAD, cu scop de a evidenţia dificultăţile managementului clinic

Management of primary hyperparathyroidism

USMF ”Nicolae Testemițanu” Catedra Endocrinologie USMF ”Nicolae Testemițanu” Disciplina Medicina Internă, Primul Congres Naţional al Societăţii Endocrinologilor cu participare internaţională dedicat jubileului de 50 ani de la fondarea serviciului endocrinologic din Republica Moldova 9-11 octombrie 2014Hiperparatiroidia este cauza cea mai frecventă a hipercalcemiei. Odată cu implimentarea dozării de calciu în investigațiile de rutină, în țările dezvoltate, s-a schimbat profilul HPTP de la formele simptomatice, care decurg cu semnele hipercalcemiei – nefrolitiază, manifestări osoase și simptome neuromusculare, spre formele subclinice sau asimptomatice. Am descris 9 cazuri de HPTP, care au fost internate în secția Endocrinologie în perioada anilor 2006-2014. În 18-20% s-a determinat evoluția asimptomatică a bolii, în restul cazurilor a fost cu afectarea mai multor organe, în special a osului cu prezența formațiunilor osteochistice. Luând în considerație diagnosticarea tardivă, este rezonabilă dozarea Calciului seric la pacienții cu urolitiază, tulburări digestive recidivante și mai ales cind tulburările menționate apar în perioada menopauzei, pentru diagnosticarea precoce a HPTP.Primary hyperparathyroidism is the most common cause of hypercalcemia. With increased detection by means of routine calcium screening, the clinical profile of primary hyperparathyroidism has shifted from a symptomatic disease, characterized by hypercalcemia resulting signs - nephrolithiasis, bone manifestations and neuromuscular symptoms to one with subtle or no specific symptoms (‘’asymptomatic’’ primary hyperparathyroidism). We described nine HPTP patients who were admitted to the Republican Clinical Hospital, the Department of Endocrinology in the period 2006-2014. In 18-20% asymptomatic disease development was determined and in the remaining cases was affecting several organs, especially bone chistic formations presence. Taking into account the delayed diagnosis, it is reasonable dosage of serum calcium in patients with urolithiasis, recurrent digestive disorders, especially when disturbances occur during menopause set for early diagnosis of HPTP