Ce poate ascunde un COVID-19 persistent?

Introducere. Un număr semnificativ de pacienţi, care au suportat infecţia COVID-19 experimentează ulterior diverse simptome tardive care durează mai mult de 3 luni după debutul bolii acute [1], termen definit de către OMS ca long COVID (COVID persistent). Potrivit unor estimări, între 2,3% şi 10% dintre persoanele testate pozitiv pentru COVID-19 au prezentat unele simptome persistente timp de 12 săptămâni sau mai mult [2]. Cei mai mulţi dintre aceşti pacienţi suferă de două sau mai multe co-morbidităţi, iar cele mai comune simptome fiind cele neurocognitive, dispneea, fatigabilitatea [3]. Scopul lucrării. Evaluarea unor posibile comorbidităţi pe fundal de infecţie COVID-19 persistentă. Material şi metode. Acuzele, datele anamnestice, istoricul bolii, datele clinico-paraclinice colectate din fişa de observaţie clinică şi reviul literaturii de specialitate în conformitate cu tema abordată. Rezultate. Prezentăm cazul unui bărbat, 58 ani, spitalizat de urgenţă în Departamentul Cardiologie, prezentând dispnee marcată, valori înalte ale tensiunii arteriale, tuse preponderent nocturnă şi astenie fizică. Starea cu agravare pe parcursul ultimei săptămâni. Din anamnestic: 7 săptămâni anterior pacientul a suportat pneumonie virală (SARS-CoV-2) severă complicată cu insuficienţă respiratorie, tratată prin ventilaţie mecanică invazivă. Antecedente: Stare după angioplastie coronariană cu implantare de stent farmacologic activ pe LAD III (12.2021). Hipertensiune arterială. Diabet zaharat tip 2, subcompensat. Polineuropatie diabetică senzitivă simetrică distală. Retinopatie diabetică priloferativă. Nefropatie diabetică st III Mogensen. Cr renal pe dreapta. Stare după rezecţie parţială a rinichiului drept (2018). Ocluzia arterei renale drepte. BCR st. III K/DOQI. Obiectiv: Starea generală de gravitate medie. Poziţia activă. SpO2 -96%. FR -20r/min. Auscultativ, la proiecţia traheei stridor; murmur vezicular înăsprit, raluri ronflante difuze bilateral. Zgomotele cardiace atenuate, contracţiile ritmice. Acctentul zgomomotului II la aortă. TA 180/90 mmHg, FCC-70 b/min. Ficatul se apreciază palpator cu 3 cm faţă de rebordul costal. Examen echocardiografic: Induraţia pereţilor aortei ascendente, valvei aortice, valvei mitrale. Dilatarea moderată a atriului stâng. Hipertrofie moderată concentrică a m-lui VS. Funcţia de pompă a m-lui VS este suficientă. FE=57%. Doppler Echo-CS: Vmax-N. Regurgitare VAo gr.I, VM gr.I-II, VTr. gr.I-II, VAP gr.I. Disfuncţia diastolică a m-lui VS de "tip I". Zone de hipokinezie nu sunt.. Tomografie Computerizată a toracelui si mediastinului fără contrast: Semne pentru formaţiune de volum intraluminală în proiecţia traheei cu stenozarea lumenului la acest nivel (Figura 1, A). Pattern fibrotic bilateral, preponderent subpleural, bronşectazii de tracţiune (Figura 1, B-C). Videolaringoscopia: Faringele şi coardele vocale simetrice. Mucoasele din jur sunt curate, roze. Rima glotis liberă, inferior de ea, pe peretele posterior -formaţiune polipoidă plată de 15 mm lăţime şi 6-7 mm înălţime, moale la palpare, multilobulată, netedă, ocupă 20% din spaţiul subglotic, fără semne certe de natură neoplazică, fără date de hemoragie recentă. Probabil nu este legată cu actul intubaţional. Traheea liberă, puţine secreţii serosae. Bilateral arborele bronşic e anatomic, cu uşoară atrofie a mucoasei (Figura 2). Conduita clinică: Ablaţia laser a papilomului coardelor vocale. Concluzie histopatologică: Tabloul histologic sugerează diagnosticul de tumoră malignă de tip carcinom nediferenţiat, histogenetic neindentificat în asociere cu inflamaţie acută (Figura 3). Concluzii. În umbra unui COVID-19 persistent se pot ascunde diferite patologii, inclusiv oncologice, care pot fi subestimate

PSEUDOPUBERTATEA PRECOCE – MANIFESTARE PARANEOPLAZICĂ RARĂ ÎN HEPATOBLASTOM

Hepatoblastomul este cea mai frecventă tumoră malignă hepatică la copil, reprezentând 1-2% din totalul cancerelor copilului. Prognosticul rămâne rezervat la pacienţii cu reziduu tumoral postoperator iniţial chiar în condiţiile chimioterapiei intensifi cate. În hepatoblastom alfa fetoproteina (AFP) este un excelent marker pentru monitorizarea răspunsului la tratament, progresia sau recurenţa afecţiunii (deşi foarte rar afecţiunea poate să recadă ca tumoră non-secretantă cu toate că iniţial a fost secretantă). Studiile internaţionale arată că atât nivelurile foarte mici, cât şi cele foarte mari ale AFP sunt asociate cu prognosticul nefavorabil al afecţiunii. Hepatoblastomul se poate asocia cu o serie de manifestări non-metastatice (sindroame paraneoplazice), cum ar fi sinteza ectopică de gonadotrofi nă corionică umană (HCG). Prezentăm cazul unui copil de sex masculin, în vârstă de 3 ani, cu o formaţiune tumorală gigantă la nivel hepatic (examinare CT). Determinarea AFP plasmatică a relevat valori foarte mari, peste 121000 ng/ml (N<7,0), stabilindu-se diagnosticul de Hepatoblastom stadiu III. În urma examenului endocrinologic, în condiţiile unui hepatoblastom la un băiat cu semne pubertare precoce s-au determinat HCG plasmatic şi testosteronul plasmatic cu valori mult peste limita normală; ecografi a testiculară a descris testiculi cu volum crescut iar radiografi a de pumn a constatat o dezvoltare osoasă corespunzătoare vârstei de 6 ani. Se obiectivează astfel una dintre cele mai rare manifestări paraneoplazice la copil, pseudopubertatea precoce izosexuală la un caz de hepatoblastom

CONSIDERAŢII PRIVIND PARTICULARITĂŢI ALE PERCEPŢIEI BOLII ŞI MORŢII LA RROMI

De-a lungul timpului, rromii au reuşit să conserve o serie de caracteristici culturale şi spirituale care i-a ajutat să-şi păstreze identitatea etnică şi coeziunea socială. Acestea sunt manifestate, în principal, prin menţinerea elementelor de limbă Rromani, structurilor sociale, complexelor cutumiare, magico-ritualice şi religioase, tipurilor de limbaj non-verbal şi port tradiţional şi, nu în ultimul rând, a nomadismului. Obiectiv. Identifi carea percepţiei bolii şi morţii în comunităţile tradiţionale de rromi. Material şi metodă. Cercetarea, de tip calitativ, a fost realizată în rândul unor comunitaţi rrome din judeţele Cluj şi Iaşi. Instrumentul de investigare a fost interviul individual de tip fenomenologic. Au fost efectuate 23 de interviuri în Iaşi şi 25 de interviuri în Cluj, cu pacienţi rromi bolnavi cronici şi aparţinători. S-a realizat o analiză fenomenologică pentru punctarea subiectelor majore care reies din transcrieri. Rezultate. Boala este interpretată în sensuri mistice, ca pedeapsă de la Dumnezeu sau ca blestem. Există credinţa că toate evenimentele vieţii sunt predeterminate şi inevitabile. Boala se asociază frecvent cu sentimentul ruşinii, fi ind o reprezentare a impurităţii spirituale şi morale. Rromii sunt conştienţi sau intuiesc factorii de risc reali care provoacă îmbolnăvirea. Concluzii. În comunităţile de rromi studiate, moartea şi boala sunt subiecte tabu. Majoritatea rromilor defi nesc sănătatea ca absenţă a bolii, iar boala este un fenomen dizabilitant, în directă legatură cu moartea. Diagnosticul se reduce doar la a eticheta simptomele bolnavului. Atât timp cât nu prezintă simptome, pentru rromi boala nu există şi ca atare ei nu respectă recomandările medicului

MODELE DE LUARE A DECIZIILOR ÎN PEDIATRIE – PARTEA I

Până recent, în întreaga lume se considera că părintele este tutorele legal al copilului cu vârsta mai mică de 18-21 ani, acest lucru atragând după sine dreptul şi obligaţia de a lua decizii medicale în numele minorului. Experienţa a arătat, însă, că acest model de luare a deciziilor poate să nu lucreze întotdeauna în interesul copilului, în special în situaţia în care părinţii fac parte din anumite grupuri religioase. Următorul pas în etica luării deciziilor în pediatrie a fost reprezentat de posibilitatea medicilor de a acţiona în instanţă părinţii care refuzau tratamentul necesar copiilor din motive religioase, etapă urmată de aceea a introducerii conceptului de „minor emancipat“, capabil de a lua decizii privind propria sănătate. Recent, în Canada, regiunile British Columbia şi New Brunswick au adoptat o lege care permite minorilor „capabili“ să ia decizii privind propria sănătate, capacitatea de luare a deciziilor fi ind evaluată de medic şi nedepinzând de vârsta copilului, ci de gradul de dezvoltare neurocognitivă a acestuia. Acest model creşte, în mod paradoxal, responsabilitatea medicului, care trebuie să evalueze dacă minorul este competent decizional şi dacă decizia luată de acesta este în acord cu propriul interes al copilului din punct de vedere medical. În acest context, medicul poate fi depăşit de unele aspecte sociale, culturale şi religioase care ar ghida decizia minorului, iar acest model nu elimină paternalismul în medicină, ci doar îi oferă alte valenţe. Legislaţia olandeză permite euthanasia în cazul persoanelor competente, cu vârsta mai mare de 12 ani, care solicită întreruperea activă a propriei vieţi. Recent, această ţară a adoptat Protocolul Groningen, o serie de ghiduri medicale şi legale care permit euthanasia nou-născuţilor cu boli incurabile şi cu o calitate prezisă a vieţii defi citară. Opozanţii protocolului afi rmă faptul că aplicarea acestuia deschide drumul spre eugenie. Legislaţia mondială este heterogenă în ceea ce priveşte luarea deciziilor medicale la copil. Fiecare dintre modelele prezentate are defi cienţe aparent insurmontabile. Această lucrare a fost realizată în cadrul Proiectului „Studii postdoctorale în domeniul eticii politicilor de sănătate“ POSDRU/89/1.5/S/61879 cofi nanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013

MODELE DE LUARE A DECIZIILOR ÎN PEDIATRIE – PARTEA A II-A

Până recent, în întreaga lume se considera că părintele este tutorele legal al copilului cu vârsta mai mică de 18-21 ani, acest lucru atrăgând după sine dreptul şi obligaţia de a lua decizii medicale în numele minorului. Experienţa a arătat, însă, că acest model de luare a deciziilor poate să nu lucreze întotdeauna în interesul copilului, în special în situaţia în care părinţii fac parte din anumite grupuri religioase. Următorul pas în etica luării deciziilor în pediatrie a fost reprezentat de posibilitatea medicilor de a acţiona în instanţă părinţii care refuzau tratamentul necesar copiilor din motive religioase, etapă urmată de aceea a introducerii conceptului de „minor emancipat“, capabil de a lua decizii privind propria sănătate. Recent, în Canada, regiunile British Columbia şi New Brunswick au adoptat o lege care permite minorilor „capabili“ să ia decizii privind propria sănătate, capacitatea de luare a deciziilor fi ind evaluată de medic şi nedepinzând de vârsta copilului, ci de gradul de dezvoltare neurocognitivă a acestuia. Acest model creşte, în mod paradoxal, responsabilitatea medicului, care trebuie să evalueze dacă minorul este competent decizional şi dacă decizia luată de acesta este în acord cu propriul interes al copilului din punct de vedere medical. În acest context, medicul poate fi depăşit de unele aspecte sociale, culturale şi religioase care ar ghida decizia minorului, iar acest model nu elimină paternalismul în medicină, ci doar îi oferă alte valenţe. Legislaţia olandeză permite euthanasia în cazul persoanelor competente, cu vârsta mai mare de 12 ani, care solicită întreruperea activă a propriei vieţi. Recent, această ţară a adoptat Protocolul Groningen, o serie de ghiduri medicale şi legale care permit euthanasia nou-născuţilor cu boli incurabile şi cu o calitate prezisă a vieţii defi citară. Opozanţii protocolului afi rmă faptul că aplicarea acestuia deschide drumul spre eugenie. Legislaţia mondială este heterogenă în ceea ce priveşte luarea deciziilor medicale la copil. Fiecare dintre modelele prezentate are defi cienţe aparent insurmontabile. Această lucrare a fost realizată în cadrul Proiectului „Studii postdoctorale în domeniul eticii politicilor de sănătate“ POSDRU/89/1.5/S/61879 cofi nanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013