INTERNAL OSTEOSYNTHESIS OF POSTERIOR HEMI-PELVIS RING

Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”, Chişinău, Republica MoldovaIntroducere. Instabilitatea inelului pelvin posterior survine în fracturile grave ale bazinului tip B și C, conform clasificării internaționale Tile, care sunt în creștere în ultimii ani și necesită noi metode de osteosinteză. Scopul lucrării a fost de a prezenta și introduce în practica clinică a metodei de stabilizare spino-pelvină și ilio-sacrală la pacienții cu leziunea semi-inelului pelvin posterior cât și fracturile de os sacru și evaluarea rezultatelor tratamentului chirurgical. Material și metode. În studiu au fost incluși 20 pacienți, tratați în perioada anilor 2020–2022, în cadrul Institutului de Medicină Urgentă, Chișinău, Republica Moldova, și supravegheați în dinamică. Rezultate. După efectuarea osteosintezei interne a hemibazinului posterior, prin fixare spino-pelvină și ilio-sacrală, la toți pacienții s-a format bloc osos satisfăcător, care a fost evaluat radiologic, în dinamică. Pe perioada de supraveghere a pacienților nu s-au atestat complicații. Concluzie. Metoda de fixare spino-pelvină a permis o stabilizare fermă a hemipelvisului posterior, evidențiind o rată scăzută a morbidității, comparativ cu metodele de osteosinteză externă a fracturilor de bazin. Aceasta a permis efectuarea intraoperatorie, la necesitate, a decompresiei structurilor nervoase lezate posttraumatic și a permis formarea unui bloc osos satisfăcător.Background. The instability of the posterior pelvic ring occurs in severe fractures of the pelvis type B and C, of the Tile classification, and, in the last years, is constantly increasing and requires new methods of osteosynthesis. Objective of the study. Was to present and introduce, in clinical practice, the spino-pelvic and ilio-sacral stabilization in patients with – posterior pelvic ring lesion and evaluation of the surgical treatment results. Material and methods. The study included 20 patients, treated during 2020–2022 years, within the Institute of Emergency Medicine, and followed medical check-ups. Results. After performing the internal osteosynthesis of the posterior pelvis, by spino-pelvic and ilio-sacral fixation, in all patients a satisfactory bone block was formed, which was evaluated radiologically in time. There were no complications during the patient’s follow-up period. Conclusion. The spino-pelvic and ilio-sacral fixation method allowed a firm fixation of the posterior hemipelvis, highlighting a low morbidity rate, compared to the methods of external osteosynthesis of the pelvic fractures. This allowed to perform, if necessary, the intraoperative decompression of posttraumatically damaged nerve structures and allowed the formation of a satisfactory bone block

Osteosinteza internă a semiinelului pelvin posterior

Background. The instability of the posterior pelvic ring occurs in severe fractures of the pelvis type B and C, of the Tile classification, and, in the last years, is constantly increasing and requires new methods of osteosynthesis. Objective of the study. Was to present and introduce, in clinical practice, the spino-pelvic and ilio-sacral stabilization in patients with – posterior pelvic ring lesion and evaluation of the surgical treatment results. Material and methods. The study included 20 patients, treated during 2020–2022 years, within the Institute of Emergency Medicine, and followed medical check-ups. Results. After performing the internal osteosynthesis of the posterior pelvis, by spino-pelvic and ilio-sacral fixation, in all patients a satisfactory bone block was formed, which was evaluated radiologically in time. There were no complications during the patient’s follow-up period. Conclusion. The spino-pelvic and ilio-sacral fixation method allowed a firm fixation of the posterior hemipelvis, highlighting a low morbidity rate, compared to the methods of external osteosynthesis of the pelvic fractures. This allowed to perform, if necessary, the intraoperative decompression of posttraumatically damaged nerve structures and allowed the formation of a satisfactory bone block.Introducere. Instabilitatea inelului pelvin posterior survine în fracturile grave ale bazinului tip B și C, conform clasificării internaționale Tile, care sunt în creștere în ultimii ani și necesită noi metode de osteosinteză. Scopul lucrării a fost de a prezenta și introduce în practica clinică a metodei de stabilizare spino-pelvină și ilio-sacrală la pacienții cu leziunea semi-inelului pelvin posterior cât și fracturile de os sacru și evaluarea rezultatelor tratamentului chirurgical. Material și metode. În studiu au fost incluși 20 pacienți, tratați în perioada anilor 2020–2022, în cadrul Institutului de Medicină Urgentă, Chișinău, Republica Moldova, și supravegheați în dinamică. Rezultate. După efectuarea osteosintezei interne a hemibazinului posterior, prin fixare spino-pelvină și ilio-sacrală, la toți pacienții s-a format bloc osos satisfăcător, care a fost evaluat radiologic, în dinamică. Pe perioada de supraveghere a pacienților nu s-au atestat complicații. Concluzie. Metoda de fixare spino-pelvină a permis o stabilizare fermă a hemipelvisului posterior, evidențiind o rată scăzută a morbidității, comparativ cu metodele de osteosinteză externă a fracturilor de bazin. Aceasta a permis efectuarea intraoperatorie, la necesitate, a decompresiei structurilor nervoase lezate posttraumatic și a permis formarea unui bloc osos satisfăcător.Studiu realizat cu suportul proiectului 20.80009.8007.07 „ Managementul politraumei: Programul naţional de acordare a asistenţei medicale specializate pacienţilor politraumatizaţi în Republica Moldova” din cadrul Programului de Stat (2020-2023), , conducător de proiect Kusturov Vladimir., autoritatea contractantă: Agenția Națională pentru Cercetare și Dezvoltar

Trauma pelvină: considerente generale și practica clinică

Hepato-Pancreato-Biliary Surgery Laboratory, Department of Orthopedics and Traumatology, Nicolae Testemitanu SUMPhBackground. Pelvic trauma is one of the most difficult problems in lesion surgery. The main purpose of treatment is to preserve the patient's lives by early stabilization of hemodynamic parameters and mechanical stabilization of the pelvic ring. Objective of the study. In this work we study the general problems of pelvic trauma, available treatment methods and special recommendations to evaluate and select the optimal treatment for pelvic ring fractures. Material and Methods. The medical histories of patients with pelvic ring lesions who received medical care at the Institute of Emergency Medicine were analyzed. The applied treatment methods were studied and discussed. The literature on similar cases has been studied. Results. Pelvic injuries are among the most serious skeletal injuries. Despite the extensive arsenal, techniques and means of stabilizing the pelvis, orthopedic and traumatic problems remain far from being solved. This is demonstrated by a significant number of post-traumatic disabilities. Therefore, the treatment and tactical schemes of surgical and orthopedic treatment for severe pelvic injuries require discussion, opinion and improvement. Conclusion. In almost all cases, an adequate surgical correction of pelvic ring lesions is possible in the IMU Clinic. In polytrauma, the help provided must be consistent, persistent and sufficient.Introducere. Trauma pelvină este una dintre cele mai dificile probleme în chirurgia leziunilor. Scopul principal al tratamentului este păstrarea vieții pacientului prin stabilizarea precoce a parametrilor hemodinamici și stabilizarea mecanică a inelului pelvin. Scopul lucrării. În această lucrare studiem problemele generale ale traumatismului pelvin, metodele de tratament disponibile și recomandările specialiștilor pentru a evalua și selecta tratamentul optim pentru fracturile de inel pelvin. Material și Metode. Au fost analizate istoriile medicale ale pacienților cu leziuni ale inelului pelvin care au primit ajutor medical în cadrul Institutului de Medicină Urgentă. Au fost studiate și discutate metodele de tratament aplicate. A fost studiată literatura de specialitate privind cazurile similare. Rezultate. Traumele pelviene sunt printre cele mai grave leziuni scheletice. În ciuda arsenalului extins, tehnicilor și mijloacelor de stabilizare a bazinului, problemele ortopedice și traumatologice rămân departe de a fi rezolvate. Acest lucru este demonstrat de un număr semnificativ de invalidizări posttraumatice. Prin urmare, tratamentul și schemele tactice de tratament chirurgical și ortopedic pentru leziunile pelvine severe necesită discuții, păreri și perfecționare. Concluzii. În Clinica IMU este posibilă, în aproape toate cazurile, o corectare chirurgicală adecvată a leziunilor inelului pelvin. În politraumă ajutorul acordat trebuie să fie consistent, persistent și suficient

Stabilizarea spino-pelvină ca metodă de osteosinteză în cadrul fracturilor pelvine

Background. Pelvic trauma is one of the most difficult problems in trauma surgery, and its prevalence is 3-7% of the total number of injuries of the musculoskeletal system. Spino-pelvic fixation is performed to restore the integrity of the vertically displaced posterior semi-ring. Objective of the study. Presentation and approval of the spino-pelvic stabilization method in polytraumatized patients with severe-unstable pelvic fractures and evaluation of surgical treatment results. Material and Methods. We analyzed 5 medical histories of patients with unstable type C pelvic fractures, who were operated and observed in dynamic. In 3 cases of communitive sacral bone fractures bilateral spinopelvic fixation were performed and in 2 cases unilateral fixation combined with ilio-sacral screw were performed. Results. After spino-pelvic stabilization, three patients regained their mobility and were transferred to ambulatory treatment 14 days after hospitalization. 2 patients with signs of contusion of the sacral plexus in which the decompression of the nervous structures were performed, were hospitalized for 31 and 42 days. A patient with signs of inflammation of the postoperative wound needed to change the osteosynthesis material. Satisfactory bone block was formed in all patients. All patients returned to work. Conclusion. 1) Spino-pelvic fixation is an effective method of internal osteosynthesis in pelvic fractures with vertical displacement and can be used successfully in both trauma and other pathologies. 2) Spino-pelvic fixation allows a firm stabilization and early mobilization of the patient. Introducere. Trauma pelvină este una dintre cele mai dificile probleme în chirurgia traumatismelor, iar prevalența sa este de 3-7% din numărul total de leziuni ale sistemului musculo-scheletic. Fixarea spinopelviană este efectuată pentru a restabili integritatea semiinelului posterior deplasat vertical. Scopul lucrării. Prezentarea și aprobarea metodei de stabilizare spino-pelvină la pacienții politraumatizați cu fracturi grave, instabile de bazin și evaluarea rezultatelor tratamentului chirurgical. Material și Metode. Au fost analizate 5 istorii medicale ale pacienților cu fracturi instabile de bazin tip C, care au fost operați și urmăriți în dinamică. În 3 cazuri de fracturi cominutive de os sacru a fost efectuată fixarea spino-pelvină bilaterală, iar în 2 cazuri a fost efectuată fixarea unilaterală combinată cu șurub iliosacral. Rezultate. După stabilizarea spino-pelvină, trei pacienți și-au recăpătat mobilitatea și au fost transferați la tratamentul ambulatoriu la 14 zile de la spitalizare. 2 pacienți cu semne de contuzie a plexului sacral la care s-a efectuat decompresia structurilor nervoase au fost spitalizați 31 și 42 de zile. Un pacient cu semne de inflamație a plăgii postoperatorii a necesitat schimbarea instrumentației. La toți pacienții s-a format bloc osos satisfăcător. Toți pacienții s-au întors în câmpul muncii. Concluzii. 1) Fixarea spino-pelvină reprezintă o metodă eficientă de osteosinteză internă în cadrul fracturilor pelvine cu deplasare verticală și poate fi utilizată cu succes atât în traume, cât și în alte patologii. 2) Fixarea spino-pelvină permite o stabilizare fermă și mobilizare precoce a pacientului

Fractura pelvină: considerențe generale și practica clinică

Congresul consacrat aniversării a 75-a de la fondarea Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova, Ziua internațională a științei pentru pace și dezvoltareMențiune: În baza experienței noastre clinice putem menționa că tratamentul chirurgical al acestui grup de pacienți necesită o abordare interdisciplinară și combinată. Echipa chirurgicală trebuie să aibă cunoștințe și abilități în: chirurgia leziunilor, traumatologie și ortopedie, neurochirurgie și chirurgia coloanei vertebrale, chirurgie vasculară, urologie... În perioada postoperatorie se folosesc cunoștințe ortopedice, kinetoterapeutice, fizico-recuperative, psihologice. Toate cele de mai sus indică faptul că un specialist în traumatismul pelvien este o raritate în lumea medicală, indiferent de țară, regiune sau instituția medicală. Material și metode: Au fost analizate 19 surse literare unde sunt propuse și descrise mai multe metode de tratament cu recomandările diferitor cercetători și chirurgi practicieni. Sau analizat rezultatele tratamentului aplicat în cadrul IMSP IMU pe perioada 2018-2020. Rezultate: 1) Este în elaborare algoritmul de conduită al pacientului cu traumatism pelvin ca parte componentă al politraumei. 2) Sau studiat diferite metode de osteosinteză aplicabile la pacientul cu fractură de bazin. 3) S-a apreciat timpul optim de osteosinteză la pacientul cu fractură de bazin. Concluzii: 1. La etapa actuală a cercetării, principala cauză a leziunilor inelului pelvin sunt accidentele de circulație și catatrauma. 2. Fracturile pelviene sunt cel mai adesea o componentă a traumatismelor multiple și asociate, însoțite de șoc, hemoragie și sunt caracterizate prin deteriorarea functiei aparatului musculo-scheletic, iar pacienții cu traumatism pelvin necesită o abordare interdisciplinară. 3. Tratamentul chirurgical pentru fracturile pelvine trebuie efectuat în funcție de tipul de fractură, nu de abilitatea chirurgului. O leziune pelvină poate necesita tratament chirurgical în mai multe etape. 4. Rezultatele tratamentului la pacienții cu fracturi pelvine în clinica IMU indică faptul că este posibilă în aproape toate cazurile o corecție chirurgicală adecvată a leziunilor inelului pelvin. Acest lucru necesită anumite echipamente, personal calificat instruit și tactici corecte de tratament. 5. Abordarea diferențiată a tipului de osteosinteză și metoda de corecție chirurgicală reduce semnificativ timpul de recuperare a formei și funcției inelului pelvin, apropiindu-le de timpul biologic. 6. Fixarea definitivă a pelvisului poate fi efectuată în siguranță în primele 24 de ore de la traumatism la pacienții stabili hemodinamic și la pacienții cu „stare de graniță”. La pacienții gravi cu tulburări fiziologice severe, osteosinteza finală trebuie amînată timp de cel puțin 4 zile. 7. Osteosinteza externă poate fi efectuată atît ca măsură antișoc cît și ca osteosinteză provizorie sau finală. 8. Este necesar să se înțeleagă clar că tratamentul pacienților cu leziuni ale ale inelului pelvin în politraumă trebuie să fie consistent, persistent și suficient

Internal reconstructive pelvic osteosynthesis

Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”, Chişinău, Republica MoldovaIntroducere. Instabilitatea inelului pelvin survine în fracturile grave ale bazinului tip B și C, conform clasificării internaționale Tile, care sunt în creștere în ultimii ani și necesită adesea metode noi și complexe de osteosinteză. Scopul lucrării a fost de a prezenta și introduce în practica clinică a metodelor de stabilizare internă a semiinelului pelvin anterior, semiinelului pelvin posterior, reconstrucțiilor acetabulare și combinarea lor la pacienții cu leziuni complexe cât și evaluarea rezultatelor tratamentului chirurgical în dinamică. Material și metode. În studiu au fost incluși 20 pacienți, tratați în perioada anilor 2022–2023, în cadrul Institutului de Medicină Urgentă, Chișinău, Republica Moldova, și supravegheați în dinamică. Rezultate. După efectuarea osteosintezei interne complexe pelvine la toți pacienții s-a format bloc osos satisfăcător, care a fost evaluat radiologic, în dinamică. Pe perioada de supraveghere a pacienților nu s-au atestat complicații grave. Concluzie. Metodele de osteosinteză reconstructivă internă în cadrul fracturilor bazinului au permis o stabilizare fermă, evidențiind o rată scăzută a morbidității, comparativ cu metodele de osteosinteză externă a fracturilor de bazin. Aceasta a permis efectuarea intraoperatorie a reducerilor fracturilor, la necesitate a decompresiei structurilor nervoase lezate posttraumatic și a permis formarea unui bloc osos satisfăcător.Background. Instability of the pelvic ring occurs in severe pelvic fractures type B and C, according to the international Tile classification, which are increasing in recent years and often require new and complex methods of osteosynthesis. Objective of the study. Was to present and apply in clinical practice the methods of internal stabilization of the anterior pelvic ring, the posterior pelvic ring, acetabular reconstructions and their combined use in patients with complex injuries, as well as the evaluation of the results of the surgical treatment in dynamics. Material and methods. 20 patients were included in the study, treated during the years 2022– 2023, within the Institute of Emergency Medicine, Chisinau, Republic of Moldova, and evaluated the surgical results in progress. Results. After performing complex pelvic internal osteosynthesis, satisfactory bone block was formed in all patients, which was evaluated radiologically, dynamically. During the observation period of the patients, no serious complications were attested. Conclusion. Methods of internal reconstructive osteosynthesis in pelvic fractures allowed firm stabilization, showing a low rate of morbidity compared with methods of external osteosynthesis of pelvic fractures. Internal reconstructive osteosynthesis allowed intraoperative reduction of the fractures, decompression of the posttraumatically damaged nerve structures, and formation of a satisfactory bone block

Хирургическое лечение пациентов со сколиотическими деформациями позвоночника

Analysing the surgical treatment results of 87 patients with vertebral scoliotic deformities operated with posterior instrumentation, the main angle of the primary scoliotic arch before surgery was about 61,3±2,7°, the secondary scoliotic arches in the orthostatic position were 42,9±2,3°. The surgical correction of the primary scoliotic arch constituted 34,5±1,7° and of the secondary scoliotic was 23,7±1,5°. Assesed after 4,7±0,4 years, the loss of the intraoperatively obtained correction was 5,02±0,6° for the primary scoliotic arch, and 4,4±0,5° for the secondary scoliotic arch. The incidence of complications after CDI aplyment was 5,7%.Был проведен анализ результатов хирургического лечения у 87 пациентов со сколиотическими деформациями позвоночника. Угол первичной сколиотической дуги составил в вертикальном положении в среднем 61,3±2,7°, а вторичной дуги – 42,9±2,3°. Достигнутая интраоперационная коррекция составила 34,5±1,7° для первичной дуги и 23,7±1,5° для вторичной дуги. Через 4,7±0,4 года потеря достигнутой коррекции составила в среднем 5,02±0,6° для первичной дуги и 4,4±0,5° для вторичной дуги. Доля осложнений составила 5,7%

Spino-pelvic stabilization – method of osteosynthesis in pelvic fractures

Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, Chișinău, Republica Moldova, IMSP Institutul de Medicină Urgentă, Chișinău, Republica Moldova, Laboratorul de Chirurgie Hepato-Pancreato-Biliară, Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, Chișinău, Republica Moldova, Congresul consacrat aniversării a 75-a de la fondarea USMF ”Nicolae Testemițanu” 21-23 octombrie 2020Rezumat Obiective. Instabilitatea inelului pelvin posterior survine în fracturile grave ale bazinului tip B și C, conform clasificării internaționale Tile, și sunt în creștere în ultimii ani și necesită noi metode de osteosinteză. Scopul lucrării a fost de a prezenta și introduce în practica clinică a metodei de stabilizare spino-pelvină la pacienții cu leziunea semi-inelului pelvin posterior și evaluarea rezultatelor tratamentului chirurgical. Material și metode. În studiu au fost incluși 5 pacienți, cu vârsta medie – 43,8 ani, tratați în perioada anilor 2017–2018, în cadrul Institutului de Medicină Urgentă, Chișinău, Republica Moldova, și supravegheați în dinamică.Rezultate și discuții. După efectuarea osteosintezei interne a hemibazinului posterior, prin fixare spino-pelvină, la toți pacienții s-a format bloc osos satisfăcător, care a fost evaluat radiologic, în dinamică. Pe perioada de supraveghere a pacienților nu s-au atestat complicații. Patru pacienți s-au întors în câmpul muncii. O pacientă politraumatizată se află în perioada de reabilitare și recuperare, dar care se poate autoîngriji și deplasa de sine stătător.Concluzie. Metoda de fixare spino-pelvină a permis o fixarea fermă a hemipelvisului posterior, evidențiind o rată scăzută a morbidității, comparativ cu metodele de osteosinteză externă a fracturilor de bazin. Aceasta a permis efectuarea intraoperatorie, la necesitate, a decompresiei structurilor nervoase lezate posttraumatic și a permis formarea unui bloc osos satisfăcător.Summary Objectives. The instability of the posterior pelvic ring occurs in severe fractures of the pelvis type B and C, of the Tile classification, and, in the last years, is constantly increasing and requires new methods of osteosynthesis. The aim of the study was to present and introduce, in clinical practice, the spino-pelvic stabilization in patients with posterior pelvic ring lesion and evaluation of the surgical treatment results. Material and methods. The study included 5 patients, with a mean age of 43.8 years, treated during 2017–2018 years, within the Institute of Emergency Medicine, Chișinău, Republic of Moldova and were followed on medical check-ups. Results and discussions. After performing the internal osteosynthesis of the posterior pelvis, by spinopelvic fixation, a satisfactory bone block was formed, in all patients, which was evaluated radiologically in time. There were no complications during the patient's follow-up period. Four patients returned to work. A polytraumatized patient is in rehabilitation and recovery, but who can take care of herself and move independently. Conclusion. The spino-pelvic fixation method allowed a firm fixation of the posterior hemipelvis, highlighting a low morbidity rate, compared to the methods of external osteosynthesis of the pelvic fractures. This allowed to perform, if necessary, the intraoperative decompression of posttraumatically damaged nerve structures and allowed the formation of a satisfactory bone block

Pyogenic spinal infections warrant a total spine MRI.

Study design: retrospective case series. Objective: the presenting clinical symptoms of spinal infections are often nonspecific and a delay in diagnosis can lead to adverse patient outcomes. The morbidity and mortality of patients with multifocal spinal infections is significantly higher compared to unifocal infections. The purpose of the current study was to analyse the risk factors for multifocal spinal infections. Methods: we conducted a retrospective review of all pyogenic non-tuberculous spinal infections treated surgically at a single tertiary care medical center from 2006-2020. The medical records, imaging studies, and laboratory data of 43 patients during this time period were reviewed and analysed after receiving Institutional Review Board approval. Univariate and multivariate analyses were performed to identify factors associated with a multifocal spinal infection. Results: 15 patients (35 %) had multifocal infections. In univariate analysis, there was a significant association with chronic kidney disease ( p = 0.040 ), gender ( p = 0.003 ), a white blood cell count ( p = 0.011 ), and cervical ( p < 0.001 ) or thoracic ( p < 0 .001) involvement. In multivariate analysis, both cervical and thoracic involvement remained statistically significant ( p = 0.001 and p < 0.001 , respectively). Conclusions: patients with infections in the thoracic or cervical region are more likely to have a multifocal infection. Multifocal pyogenic spinal infections remain a common entity and a total spine MRI should be performed to aid in prompt diagnosis