The cutaneous involvement in systemic lupus erythematosus: classification and diagnostic tools

Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie “Nicolae Testemiţanu”Afectarea cutanată în lupusul eritematos sistemic este decelată la 93% dintre pacienţi pe parcursul evoluţiei bolii, care se prezintă prin leziuni lupusspecifice şi lupus-non-specifice. Clasificarea actuală Dusseldorf divide lupusul cutanat în patru categorii distincte: lupusul cutanat acut, subacut, cronic şi intermitent, în dependenţă de aspectele clinice, morfopatologice şi imunologice. Distincţia dintre tipul de afectare cutanată şi diagnosticul diferenţial rezidă în raţionamentul clinic bazat pe rezultatele investigaţiilor paraclinice şi imunohistopatologice ale biopsiei cutanate.Cutaneous involvement, which is detected in 93% of lupus patients during the course of the disease, can present as LE-specific or LE-nonspecific lesions. According to Dusseldorf classification, cutaneous lupus is divided in four categories: acute, subacute, chronic and intermittent cutaneous lupus. The distinction between these categories and differential diagnosis is made according to clinical judgment based on laboratory results and histological changes of skin biopsy

Afectarea cutanată în lupusul eritematos sistemic: clasificare şi instrumente de diagnostic

Afecеarea cutanată în lupusul eritematos sistemic este prezentă la 93% dintre pacienţi pe parcursul evoluţiei bolii şi se prezintă prin leziuni lupus-specifice şi lupus-non-specifice. Clasificarea actuală Dusseldorf divide lupusul cutanat în patru categorii distincte: lupusul cutanat acut, subacut, cronic şi intermitent, în dependenţă de aspectele clinic, morfopatologic şi imunologic. Distincţia dintre tipul de afectare cutanată şi diagnosticul diferenţial rezidă din raţionamentul clinic bazat pe rezultatele investigaţiilor paraclinice şi imunohistopatologice

Oral ulcers as early manifestation of systemic lupus erythematous

Nicolae Testemitanu State University of Medicine and Pharmacy, Chisinau, Republic of Moldova, The 6th International Medical Congress for Students and Young Doctors, May 12-14, 2016Introduction: Systemic lupus erythematosus (SLE) is an autoimmune disease which develops at the base of imperfect immunoregulatory processes, genetically determined and Associated with overproduction of autoantibodies. The symptoms are heterogeneous and each of those present has a major importance for the diagnosis and prognosis of disease. Oral ulcers were included in the criteria for classification of SLE, SLICC 2012, representing one of the most frequent mucocutaneous manifestation at the onset of the disease. According to the latest scientific evidence, skin involvement represented by oral ulcers, acute and chronic cutaneous lupus are present in the initial stages of SLE in 19-30% cases. Materials and methods: In performed cross sectional study were included patients that fulfilled SLICC classification criteria, 2012 and had a duration of the disease not more than 2 years. We were interested to find out the frequency of oral ulcers as initial sign of disease and its correlation with disease activity by SLEDAI. Patients were evaluated for the presence of oral ulcers as initial manifestation of the disease and correlated with disease activity at the moment of study entry. Discussion results: In our study were included 51 patients, mean age of patients at study entry was 37.2±13.2 (range 18-67) years, 83.2% were female and mean disease duration was 9.3±8.7 months. The frequency of the oral ulcers was 33.3%. The mean SLEDAI activity of a disease was 11.4±6.2 points (high), but it didn’t correlated with the duration of disease r=(-0.016), P=0.9. We also were interested to evaluate if disease activity can be a risk factor for oral ulcers in early lupus if we divide our patients in 4 groups – with oral ulcers and without/ low and high disease activity ( than 8 points). In the result,relative risk (RR) was 0.98 (low), with CI=0.4 to 2.25, P=0.9. When we appreciated the risk of ulcers in dependence of disease duration ( than 12 month) relative risk was 1.75 with CI=0.72 to 4.2, P=0.2. Conclusion: Oral ulcers are common manifestation in systemic lupus erythematosus and frequently can serve as one of the initial symptoms of the disease. This manifestation should be appreciated when other characteristic signs are present in diagnosis of LES and can be appreciated as criteria for disease activity and its presence in SLEDAI score as independent descriptor. When we analyze the effect of two factors - disease activity and duration on ulcer appearance we can conclude that 1: disease activity and oral ulcers are independent factors, 2: risk of oral ulcers appearance raises with disease progression, but not statistically semnificant

Rolul anticorpilor anti-rib-P la pacienții cu LES: studierea sistematică a literaturii

Discipline of Internal Medicine-semiology, Nicolae Testemitanu SUMPhBackground. Despite a wealth of evidence, in comparison to other systemic lupus erythematosus (SLE) autoantibodies, anti-RibP has not been included in classification criteria for SLE and its role as a biomarker still remains unclear. Objective of the study. to investigate the clinical and serological associations of anti-ribosomal P protein antibodies (anti-Rib-P) in patients with SLE. Material and Methods. All relevant literature, published until 31 May 2021, was retrieved from PubMed, Oxford academic, springer link, science direct, NCBI and ResearchGate restricted to the English language. The search strategies contained subject headings and keywords for ‘lupus’, ‘SLE’ or ‘systemic lupus erythematosus’, combined with ‘autoantibodies to ribosomal P', ‘anti-ribosomal P0', ‘anti-ribosomal P antibody Results. Out of 129 articles that were found using the database, the most relevant ones were 38 original articles. Anti-P is directed to 3 phosphoproteins (P0, P1, and P2), which are located on the 60S subunit of eukaryotic ribosome. The positive rate of anti-P in SLE ranged from 10% to 40%, among which the Asian population is the highest. A number of 30 studies supported the association between SLE and anti-p antibodies as higher rate of neurological lupus, lupus nephritis and hepatitis. Malar rash, oral ulcer and photosensitivity were strongly associated with serum anti-P antibody, with OR (95% CI) values of 2.05 (1.42–2.92), 1.49 (1.05–2.13) and 1.44 (1.08–1.91). There were 7 studies tha Conclusion. Anti-Rib-P antibody was significantly associated with malar rash, oral ulcer, photosensitivity and may be potentially associated with neurological lupus, hepatic damage and lupus nephritis.Introducere. Anticorpii anti-ribozomali P (anti-rib-P) au fost studiați la pacienții cu lupus eritematos sistemic (LES), însă nu au fost incluși în criteriile de clasificare pentru LES și rolul lor de biomarker rămâne încă neclar. Scopul lucrării. Investigarea asociațiilor clinice și serologice ale anticorpilor antiribozomali P (anti-Rib-P) la pacienții cu LES. Material și Metode. Literatura relevantă, publicată până la 31 mai 2021, a fost preluată din PubMed, Oxford Academic, Springer link, Science direct, NCBI și ResearchGate, cu limitare la limba engleză. Strategiile de căutare conțineau cuvintele-cheie: lupus, SLE sau lupus eritematos sistemic, combinate cu autoanticorpi P ribozomal, anti-ribozomal P0, antiribozomal P anticorpi. Rezultate. Din 129 de articole care au fost găsite folosind baza de date, cele mai relevante au fost 38 de articole originale. Anti-Rib-P este direcționat către 3 fosfoproteine (P0, P1 și P2), care sunt situate pe subunitatea 60S a ribozomului eucariot. Rata pozitivă a anti-Rib-P în LES a variat de la 10% la 40%, cu o prevalență mai înaltă în populația asiatică. Un număr de 30 de studii au susținut asocierea dintre LES și anticorpii anti-Rib-P cu o rată mai mare de lupus neurologic, nefrită lupică și hepatită. Rash-ul malar, ulcerul oral și fotosensibilitatea au fost puternic asociate cu anticorpul anti-Rib-P seric, cu valori OR (IC 95%) de 2,05 (1,42-2,92), 1,49 (1,05-2,13) și 1,44 (1.08– 1.91).Concluzii. Anticorpiil anti-Rib-P au fost semnificativ asociați cu erupții cutanate malare, ulcer oral, fotosensibilitate și poate fi potențial asociat cu lupusul neurologic, leziunile hepatice și nefrită lupică

Stratificarea riscului cardiovascular la pacienții cu lupus eritematos sistemic

Disciplina de medicină internă-semiologie, Catedra de urgenţe medicale, Catedra de medicină de familie, Disciplina de cardiologie, USMF „Nicolae Testemiţanu”, Congresul consacrat aniversării a 75-a de la fondarea Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova, Ziua internațională a științei pentru pace și dezvoltareBackground. The survival rate of patients with systemic lupus erythematosus (SLE) has improved over the last decades; still the most common cause of death is cardiovascular disease (CVD). Therefore, the appropriate management by CV risk stratification, using clinical tools, is of major importance. Objective of the study. To evaluate and compare the CV risk factors in patients with SLE. Material and Methods. Cross-sectional study of traditional and non-traditional CV risk factors in SLE patients (SLICC,2012). The CV risk stratification was based on SCORE versus SLE CV risk equation. Results. A total of 96 SLE patients were analyzed. The female: male ratio was 14:1 and the mean age was 43,2±12,1 years. The disease duration was 89,7±45,5 months and the activity by SLEDAI was 8.08±7.1 points. The 10-year risk provided by SCORE was 7.8±9.0. Overall, 12.5% participants had high risk, 45.8% had moderate 41.7% low CV risk. The most common traditional CV risk factors were arterial hypertension (50%), age (16,6%) and hypercholesterolemia (12.5%). Non-traditional risk factors were high disease activity (33,3%), secondary APL syndrome (33,3%) and renal lupus (20.8%). Using SLE CV Risk Equation, we established that 29.1% of patients had high risk, compared to only 12,5% by SCORE. Conclusion: Patients with SLE have a high CV risk, as in addition to traditional CV risk factors, they have non-traditional risk factors such as high disease activity, lupus nephritis and APL syndrome. Therefore, specific tool for CV risk stratification will give a more accurate estimation. Introducere. Supraviețuirea pacienților cu lupus eritematos sistemic (LES) s-a ameliorat semnificativ în ultimele decenii, cu toate acestea, boala cardiovasculară (BCV) rămâne cea mai frecventă cauză de deces. Deci managementul adecvat prin stratificarea riscului CV, este de importanță majoră. Scopul lucrării. Evaluarea și compararea factorilor de risc CV la pacienții cu LES. Material și Metode. În studiul transversal al pacienților cu LES (SLICC, 2012), au fost studiați factorii de risc CV tradiționali și netradiționali. Stratificarea riscului CV s-a bazat pe ecuațiile de calcul al riscului SCORE versus LES. Rezultate. Un lot de 96 pacienți cu LES, raportul F: B 14:1, vârsta medie de 43,2 ± 12,1 ani. Durata bolii a fost de 89,7 ± 45,5 luni, activitatea SLEDAI de 8,08 ± 7,1 puncte. Riscul SCORE, a fost de 7,8 ± 9,0 p. În total, 12,5% participanți au avut risc ridicat, 45,8% - risc moderat, iar 41,7% - risc mic. Factorii de risc CV tradiționali au fost HTA (50%), vârsta (16,6%) și hipercolesterolemia (12,5%). Factorii de risc netradiționali au fost: activitatea înaltă a bolii (33,3%), sindromul AFL (33,3%) și lupusul renal (20,8%). Prin Ecuația de Risc CV în LES, 29,1% dintre pacienți au avut un risc ridicat, comparativ cu doar 12,5% conform SCORE (p <0,05). Concluzii. Pacienții cu LES au un risc CV ridicat, prin asocierea factorlor de risc tradiționali și netradiționali (activitatea bolii, nefrita lupică și sindromul AFL). Pentru utilizarea clinică este recomandat instrumentul specific pentru stratificarea riscului CV în LES

Sindromul Evans – manifestare inițială nespecifică a lupusului eritematos systemic

Introducere. Lupus eritematos sistemic (LES) este o maladie autoimună polisindromică, afectarea hematologică fiind caracteristică bolii. Sindromul Evans este o manifestare hematologică rară a LES, această asociere presupunînd pronostic rezervat. Această manifestare hematologică poate tergiversa stabilirea diagnosticului de lupus. Drept exemplu este cazul pacientei M., 31 ani, care la internare a prezentat acuze la fatigabilitate, fotosensibilitate, mialgii, cefalee periodică, depresie, dispnee ușoară și echimoze solitare pe gambe. Din anamneză am constatat că pacienta se consideră bolnavă de 10 luni, cu acuze la dispnee, apariția peteșiilor și echimozelor, epistaxis, sîngerare menstruală abundentă. Peste 1,5 luni a fost stabilit diagnosticul de sindromul Evans și a inițiat tratament cu prednisolon. Persistența manifestărilor sindromului Evans, precum și apariția semnelor noi a necesitat consultația reumatologului. Rezultatele investigațiilor au permis stabilirea diagnosticul de lupus eritematos sistemic conform criteriilor SLICC 2012, prin prezența a 7 criterii clinice și 3 criterii imunologice (prezenţa ANA şi anti-ADNdc, scăderea C3, C4). Debutul sindromului Evans a necesitat tratament doar cu glucocorticosteroizi, însă, la confi rmarea LES, tratamentul a presupus necesitatea antimalaricelor de sinteză, conform ghidului treat to target [1]. Concluzie. Anemia hemolitică cu trombocitopenie autoimună – sindromul Evans, fiind manfestare inițială a LES, poate conduce la întîrzierea diagnosticului, dar inducerea promptă a terapiei cu glucorticosteroizi, care sunt de bază în ambele patologii, permit scăderea oportună a activității maladiei cu îmbunatatirea stării generale a pacientului și, de asemenea, pronosticul bolii pe termen lun

Реактивный артрит у пациента после инфекции КОВИД-19: клинический случай

Summary. COVID-19 infection can lead to a wide variety of complications involving the majority of body systems, including the musculoskeletal one. One of its clinical manifestations of it is reactive arthritis. In the following, we present the clinical case of a 56-year-old woman with post-COVID-19 reactive arthritis and it’s follow-up.Rezumat. Infecția cu COVID-19 poate duce la o varietate mare de complicații care implică majoritatea sistemelor corpului, inclusiv pe cel musculo-scheletal. Una dintre manifestările clinice ale acesteia este artrita reactivă. În cele ce urmează prezentăm cazul clinic al unei femei de 56 de ani cu artrită reactivă post COVID-19 și monitorizarea acestuia.Резюме. Инфекция COVID-19 может привести к самым разнообразным осложнениям, затрагивающим большинство систем организма, в том числе опорно-двигательный аппарат. Одним из клинических проявлений его является реактивный артрит. Ниже мы представляем клинический случай 56-летней женщины с реактивным артритом после инфекции COVID-19 и его последующее наблюдение

Afectarea tiroidiana autoimuna la pacientii cu LES

Discipline of Internal Medicine-Semiology, Department of Family Medicine, Cardiology Discipline, Nicolae Testemitanu SUMPhBackground. Systemic lupus erythematosus (SLE) is a polysyndromic autoimmune disease of unknown etiology. Lupus manifestations include the involvement of several systems, including the endocrine system. Objective of the study. The article describes the association of systemic lupus erythematosus and autoimmune thyroid disease, it’s incidence and prevalence, pathophysiological mechanisms, clinical manifestations and predictive factors. Material and Methods. All relevant literature was retrieved from PubMed, Oxford academic, Springer link, Science direct, NCBI and Research Gate restricted to the English language. The search strategies contained subject headings and keywords for ‘lupus’, ‘SLE’ or ‘systemic lupus erythematosus’, combined with “thyroid”, “autoimmune thyroiditis”. Results. Thyroid disorders are frequent in SLE and are multifactorial with a definite higher prevalence of hypothyroidism as well as thyroid autoantibodies, the data ranging from 4,4% to 24%, depending on the year of the study and characteristic of the cohorts. According to recent research, the function of the thyroid gland in SLE patients interfere with certain indices as patient’s age, use of immunosuppressive drugs and disease activity. Hyperthyroidism was described in a variety of cases in SLE patients, ranging from 0% to 6,5%. A limited number of cases of Graves' disease have been also reported in SLE patients, in agreement with the higher prevalence of thyroid autoimmunity. Conclusion. There is a frequent association of these diseases and due to nonspecific clinical picture in patients with SLE, physicians should be alert for early detection of possible lupus and thyroid disease.Introducere. Lupusul eritematos sistemic (LES) este o maladie autoimună polisindromică de etiologie necunoscută, care se dezvoltă pe fondul proceselor de imunoreglare imperfecte. Manifestările lupusului presupun implicarea mai multor organe şi sisteme, inclusiv a sistemului endocrin. Scopul lucrării. Articolul descrie asocierea lupusului eritematos sistemic cu patologia tiroidiană autoimună, fiind raportate date despre incidenţa şi prevalenţa acesteia, mecanisme fiziopatologice, manifestări clinice şi factori predictivi. Material și Metode. Literatura relevantă a fost preluată de la PubMed, Oxford academic, Springer link, Science direct, NCBI și ResearchGate si s-a limitat la limba engleză. Cuvintele cheie folosite au fost: lupus, SLE, systemic, lupus eritematos, combinat cu termenul tiroidă, tiroidită autoimună. Rezultate. Afectarea tiroidiană în LES este multifactorială, cu o prevalență certă mai mare a hipotiroidismului, precum și a autoanticorpilor tiroidieni, datele variind de la 4,4% la 24%, în funcție de anul studiului și caracteristicile cohortelor. Conform cercetărilor recente, funcția glandei tiroide la pacienții cu LES este corelată cu anumiți indici precum vârsta pacientului, utilizarea medicamentelor imunosupresoare și activitatea bolii. Hipertiroidismul a fost descris într-o varietate de cazuri la pacienții cu LES, variind de la 0% la 6,5%. Un număr limitat de cazuri de boală Graves a fost raportat și la pacienții cu LES, în corelare cu prevalența mai mare a autoimunității tiroidiene. Concluzii. Asocierea maladiilor tiroidiene autoimune la pacientii cu LES şi tabloul clinic nespecific dicteaza vigilenţa medicului în depistarea timpurie atât a lupusului, cât şi a unei eventuale maladii tiroidiene pentru a acorda un tratament adecvat

DISABILITY IN PATIENTS WITH IDIOPATHIC INFLAMMATORY MYOPATHIES

Introduction. Idiopathic inflammatory myopathies (IIMs) are a heterogeneous group of disorders, characterized by chronic muscle weakness, low muscle endurance and by the presence of inflammatory cell infiltrates in muscle tissue, with organ damage and disability. The objective of the study was to determine the degree of disability in a Moldavian cohort of patients with idiopathic inflammatory myopathies, by Rankin’s scale. Methods. We performed a cross-sectional study, from December 2015 to December 2018, in which were included patients with IIMs. Demographic and clinical data were collected using a special questionnaire, including employment status, upholding dose of corticosteroids. In order to estimate the degree of functional disability at the time of the research, we applied the modified Rankin’s scale, with possible scores from 0-no disability to 5-totally dependent. Results. 65 IIMs patients were enrolled in the study. Male to female ratio was 1:3.3, the patients’ mean age was 50.2±11.7 years, the mean disease duration 95.2±6.89 months. According to modified Rankin’s scale, the 1st degree was found in 20 cases (30.77%), the 2nd degree in 24 patients (36.92%), 11 patients (16.92%) had 3rd degree, 8 patients (12.31%) 4th degree, and 5th degree was determined in 2 patients (3.08%). Many variables were analyzed and we determined that the dose of prednisolone-equivalent <10 mg (RR 2.2; 95% CI 1.34 to 3.6, p<0.01) and disease duration less than 2 years are protective factors (RR 0.4; 95% CI 0.2 to 0.9, p<0.05) for severe degree of disability (≥ 3). Conclusion. Our study has shown that patients with idiopathic inflammatory myopathies have a mild disability in 67.69% of the cases, moderate in 16.92% and severe disability was found in 15.39% of the cases. The dose of prednisolone-equivalent <10 mg and disease duration less than 2 years were determined as protective factors against the severe degree of disability

Paniculita – element de diagnostic diferenţial dificil al patologiilor sistemice

Introducere. Paniculita este o manifestare cutanată ce se poate identifi ca în numeroase situaţii clinice, inclusiv la pacienţii cu maladii sistemice autoimune. Cu referire la lupusul eritematos sistemic (LES), paniculita este o prezentare atipică a acestei boli, în special în stadiile de debut. Prezenatre de caz. Pacienta de 63 ani cu antecedente de LES de 10 ani, s-a prezentat cu cicatrice extinse pe trunchi, membrele superioare şi membrele inferioare. Din anamneza bolii am stabilit că printre primele simptome a fost apariţia formaţiunilor nodulare eritematoase, indolore cu localizare pe trunchi, fese, membre superioare şi inferioare. Evoluţia leziunilor timp de 5-6 luni de la debut a fost marcată prin creşterea în dimensiuni a formaţiunilor nodulare eritematoase şi ulcerare. Diagnosticul diferenţial dificil a presupus absenţa semnelor şi simptomelor sistemice la debut şi absenţa modificărilor testelor autoimune. Persistenţa leziunilor cutanate timp de 12 luni, în absenţa unui diagnostic cert a presupus efectuarea biopsiei cutanate care a evidenţiat semne specifi ce pentru paniculila lupică. Totodată, testele imunologice au înregistrat devieri abia după 12 luni de la apariţia primelor simptome. Astfel, în cazul pacientei, diagnosticul de LES a fost stabilit peste un an de la debutul real al maladiei, ceea ce a presupus progresul paniculitei spre ulcerare cu cicatrizare atrofi că extinsă. Concluzie. Cazul clinic prezentat demonstrează debutul LES cu paniculita lupică, o afectare cutanată care presupune diagnostic diferenţial difi cil, stabilit abia peste 12 luni de la debutul propriu-zis al maladiei. Totodată, cunoaşterea semnelor clinice de afectare cutanată cronică specifică ar direcţiona gândul la o afectarea sistemică, inclusiv în cadrul lupusulu