221 research outputs found

    Workplace violence in the emergency service

    Get PDF
    Scopul. Explorarea fenomenului de violență la locul de muncă al personalului medical din cadrul Serviciului de asistență medicală urgentă prespitalicească în vederea contracarării comportamentelor agresive și ameliorării eficacității actului medical. Material și metode. Studiul descriptiv, efectuat prin chestionarea a 501 personal medical (216 medici și 285 personal medical cu studii medii) din cadrul Serviciului de asistență medicală urgentă prespitalicească. Metodele studiului: istorică, analitică, observare, anchetare. Rezultatele obținute. Studiul reflectă cunoștințe corecte în 19,0% printre medici și în 15,1% printre asistenți medicali. 87,5% și 78,6% cel puțin o dată pe durata unui an de activitate, au fost abuzați fizic și/sau verbal, de către pacienți și/sau rude. Violența verbală (86,62% și 77,9%) prevalează față de cea fizică (40,3% și 41,4%). 81,6% și 73,7% au specificat sentiment de frică. În 51,7% și 54,0% cazuri au apelat la organele de forță. Motivele violenței: starea de ebrietate alcoolică, narcotică, patologia psihică, comportament social rezervat. 80,4% și 58,9% au avut repercusiuni ale sănătății urmare a violenței. 46,7% și 44,3% care au fost supuși violenței, au raportat cazurile, în 65,4% și 77,7% nu s-a întreprins nici o măsură. Concluzii. Persistă vulnerabilitatea siguranței la locul de muncă. Starea de ebrietate, patologia psihică a pacienților/rudelor, motive ale violenței. Violența are impact asupra sănătății personalului și induce la perturbarea activității. Prevalează sub-raportarea și apatia sistemului în gestionarea cazurilor.Background. The phenomenon of workplace violence among the medical personnel is increasing, its study revealing the magnitude, the potential risk factors, and the optimal recommendations for risk reduction. Objective of the study. To study of workplace violence of the medical personnel within the Emergency Service with the aim of counteracting the aggressive behaviors and improve the effectiveness of the medical act. Material and methods. This is a descriptive study, carried out by questioning 501 medical personnel (216 doctors and 285 nurses) within the Emergency Service. Methods: historical, analytical, observational and interview. Results. The study reveals that the correct knowledge is known by 19.0% of doctors and 15.1% by nurses, although most medical personnel indicated that they were trained 69.1% of doctors and 69.5% of nurses in the field of violence. 87.5% and 78.6% mentioned that patients and/or their relatives physically and/or verbally abused them, at least once during a year of their activity. That the verbal violence 86.62% and 77.9% prevails over physical violence 40.3% and 41.4%. 81.6% and 73.7% indicated that they feel afraid of being exposed to violence at work. In 51.7% and 54.0% cases, the medical personnel called the police to mitigate the aggressions. The reasons of violence: alcohol consumption, mental illnesses, reserved social behavior. 80.4% and 58.9% indicated that health issues appear because of violence. The medical personnel who were subjected to violence reported the violence 46.7% and 44.3%, but in 65.4% and 77.7% no attitude was taken. Conclusion. The vulnerability of safety at work persists. Patients and/or their relatives that have alcohol intoxication, mental illnesses are the basic reasons that lead to violence. The effects of violence influence patients’ health, medical personnel’s health and lead to a disorganized activity of the medical system

    Representations of Time in Time-Based Media: An Exploration of the Human Experience of Temporality in Film and TV

    Get PDF
    Time is an aspect of the human experience that fascinates us but eludes our understanding. Humans have turned to science, philosophy, and theology in our endeavor to understand time, but our shared love and history of storytelling drives us to explore temporality through visual medias that have a structural foundation in time. Expanding our understanding of the human experience of time through time-based media such as movies and TV can point us toward comprehending various forms of time and how each person can perceive said time differently. Using film and TV theory, informed by scientific and philosophical explorations in the study of time, I analyzed the narrative and formal elements in five film and TV texts to investigate the ways they use time to explore how humans experience something as complex and ineffable as time. Although time-based medias can only be consumed linearly, each of the texts engages with the concept of time presented nonlinearly through methods such as narrative, editing, and visual design to illustrate multiple possible experiences of time to the audience. These visual media texts, as time-based objects, work to communicate various human experiences and explorations of time through their unique narrative and formal elements, thereby expanding our knowledge of time as a scientific, philosophical, and aesthetic construct and demonstrating the power of time-based media

    Особенности поражения органов мишеней у детей с эссенциальной артериальной гипертензией

    Get PDF
    Essential hypertension in children - features of subclinical target organ impairmentOdată ce hipertensiunea arterială (HTA) se confirmă, este necesar de evaluat afectarea subclinică de organ. Hipertrofia ventriculară stângă, îngroșarea și rigidizarea arterelor mari, precum și excreția urinară de albumină se numără printre markerii cei mai valoroși. Scopul studiului: Aprecierea afectării subclinice de organ la copiii cu hipertensiune arterială esențială. Material și metode: Lotul de cercetare la constituit 115 copii hipertensivi, cu vârste cuprinse între 10 şi 18 ani. Lotul de control a fost selectat dintre copiii normotensivi normoponderali, de vârstă similară. Diagnosticul de HTA s-a stabilit în conformitate cu ultimele recomandări ale ghidului european de HTA la copii [Empar Lurbea et. al., 2016]. Pentru diagnosticul la etape preclinice a afectării subclinice de organ s-a apreciat microalbuminuria, complexul intimei medii a arterei carotide și s-a calculat indicele masei miocardului ventriculului stâng. Modificările morfologice ale peretelui arterial, îngroșarea complexului intimă-medie au fost identificate prin ultrasunete de înaltă rezoluție. S-au efectuat câte 5 determinări pentru fiecare perete arterial, atât pentru artera carotidă comună dreaptă cât şi pentru cea stângă şi s-a operat cu valoarea medie a măsurătorilor efectuate [Empar Lurbea et. al., 2016]. Indicele masei miocardului ventriculului stâng (IMMVS) s-a calculat din raportul: masa ventriculului stâng (MVS)/ (h) înălțimea (m)2.7, iar valoarea obținută s-a comparat cu tabelele percentilice. Hipertrofia ventriculară stângă s-a stabilit în cazul în care valorile IMMVS raportat la înălțime2,7 a fost ≥95th în funcție de sex şi vârstă [Empar Lurbea et. al., 2016]. Microalbuminuria s-a apreciat prin metoda imunofermentativă. Rezultate: Copiii hipertensivi obezi au prezentat valori mai înalte ale IMMVS față de copii hipertensivi normoponderali (10,08±0,894 vs 9,92±1,00; p<0,01). Îngroșarea cIMT, s-a evidențiat cu predilecție la copiii hipertensivi obezi (0,39±0,27) și hipertensivi supraponderali (0,10±0,027) vs copiii hipertensivi normoponderali (0,06±0,011). Valorile cIMT, s-au corelat pozitiv semnificativ statistic cu TNF ά (r=+0,20, p<0,05), GRPPVS (r=+0,45, p<0,01) şi negativ cu adiponectina serică (r=-0,28, p<0,01). Valori mai înalte ale microalbuminuriei, în raport cu lotul martor, deşi nesemnificativ statistic, s-au constatat la copiii hipertensivi obezi (17,95±2,72 vs 16,23±2,17) şi copiii hipertensivi normoponderali (17,32±2,057 vs 16,23±2,167). Concluzii: Determinarea microalbuminuriei, cIMT și calcularea IMMVS vor completa şi subtiliza diagnosticul oportun (la etape preclinice) al afectării subclinice de organ la copiii hipertensivi.Особенности поражения органов мишеней у детей с эссенциальной артериальной гипертензие

    Microalbuminuria în hipertensiunea arterial primară la copii

    Get PDF
    Microalbuminuria prezintă un marker independent de prognostic nefavorabil pentru copii cu hipertensiune arterială primară. Spre deosebire de literatura de specialitate la adulţi, există un număr mic de studii clinice, care analizează riscurile cardiovasculare pe termen lung la copiii cu hipertensiune arterială primară şi microalbuminurie. Totodată alegerea unui tratament antihipertensiv este extrem de important prin efectul nefroprotector al medicamentului și ca urmare îmbunătățirea evoluţiei bolii la această categorie de copii

    Rolul derivaţilor izotiureici în corecţia dereglărilor hemodinamice şi metabolice în hipotensiunea arterială acută

    Get PDF
    The problem of regulation of vascular tonus duiring long time was in attention of medical representantives of the sciences clinical and fundamentall - teoretic. Actualy the treatment of the disseases and pathologic conditions accompanied by increase of the blood preasure includes a big arsenal of hypotensive drugs with diverse mechanisme of action, whch can ussualy decrease the blood preasure till to the optimal range. More modest are the success in the treatment of acute arterial hipotension what appear in many pathologic conditions and cardio-vascular affections

    Особенности метаболического синдрома у детей.

    Get PDF
    The prevalence of metabolic syndrome in children is increasing, in parallel with the growing trends in obesity rates. The different definitions of this syndrome have prevented the development of a consensus for diagnostic criteria in the pediatric population, while the pathogenesis of metabolic syndrome is not fully understood. At the same time, early screening and treatment of unique components, which contribute to the development of metabolic syndrome, have a pivotal role in reducing cardiometabolic risk. In this review, we summarize recent advances in the definition, pathophysiology, interventions for the prevention and treatment of metabolic syndrome in children.Prevalența sindromului metabolic la copii este în creștere, în paralel cu tendințele în creștere ale ratelor de obezitate. Diferitele definiții ale acestui sindrom au împiedicat dezvoltarea unui consens pentru criteriile de diagnostic la populația pediatrică, în timp ce patogeneza sindromului metabolic nu este complet înțeleasă. Totodată, screeningul precoce și tratarea componentelor unice, care contribuie la dezvoltarea sindromului metabolic, au un rol pivot în reducerea riscului cardiometabolic. În această revizuire, sintetizăm progresele recente în definirea, patofiziologia, intervențiile de prevenire și tratament a sindromului metabolic la copil.Распространенность метаболического синдрома у детей увеличивается параллельно с тенденцией роста ожирения у детей. Разнообразные определения этого синдрома помешали выработке единого консенсуса в отношении диагностических критериев в педиатрической популяции, в то время как патогенез метаболического синдрома до конца не изучен. Ранний скрининг и лечение компонентов данного синдрома, которые способствуют его развитию, играют ключевую роль в снижении кардиометаболического риска. В данной статье обобщаются последние достижения в определении, патофизиологии, профилактике и лечении метаболического синдрома у детей

    Evaluarea efectului cardioprotector al carmetadinei la pacienţii supuşi revascularizării chirurgicale a inimii

    Get PDF
    Până în prezent, au fost publicate rezultatele care ne arată ca trimetazidina are un efect cardioprotector pe modelele experimentale de leziune ischemică-reperfuzională. Acest studiu demonstrează că, adăugând trimetazidina la tratamentul de bază, putem îmbunătăţi funcţia de pompă a ventriculului stâng la pacienţii supuşi reperfuziei miocardului prin by-pass aorto-coronarian în condiţii de circulaţie extracorporală. Trimetazidina este un medicament antiischemic ce se utilizează în tratamentul anginei pectorale, posedând efecte cardioprotectoare fără a provoca dereglări hemodinamice semnifi cative. Scopul acestui studiu a fost evaluarea efectului cardioprotector al Carmetadinei la pacienţii supuşi reperfuziei miocardului prin bypass aorto-coronarian, prin reducerea stresului oxidativ şi descreşterea episoadelor disritmiilor cardiace. Concluzia noastră este că administrarea Carmetadinei în perioada pre- şi postoperatorie la pacienţii operaţi prin by-pass aortocoronarian, are un efect cardioprotector asupra muşchiului inimii, protejând cordul de leziunea ischemică-reperfusonală, accelerând astfel restabilirea proprietăţilor hemodinamice ale inimii în perioada postoperatorie, care duce, ulterior, la micşorarea complicaţiei sub formă de episoade de aritmii, şi la majorarea funcţiei de pompă a ventriculului stâng

    Ингибитор кишечной липазы в лечении метаболического синдрома у детей.

    Get PDF
    Obesity and overweight among children and adolescents are accepted worldwide as a chronic multifactorial disorder, with a significant increase in annual prevalence. Abdominal obesity in association with other metabolic risk factors such as hypertension, high cholesterol and triglycerides, as well as low HDL cholesterol are grouped into a syndrome defined as„Reaven syndrome” or „metabolic syndrome”. MetS is often associated with cardiovascular and diabetic risk in children and also with liver damage. Current strategies addressed for the treatment of obesity and metabolic syndrome in children include adequate nutrition, combating sedentary lifestyle, drug therapy, which are used alone, or in combination. These measures are taken to reduce overweight, dyslipidemia, high blood pressure and insulin resistance in children and adolescents.Obezitatea și excesul ponderal în rândul copiilor și adolescenților sunt acceptate la nivelul mondial ca o tulburare cronică multifactorială, cu o creștere semnificativă a prevalenței anuale. Obezitatea abdominală în asociere cu alți factori de risc metabolici cum sunt hipertensiune arterială, nivelul crescut al colesterolului si trigliceridelor, precum și scăderea nivelului de colesterol HDL se grupează în sindrom definit ,,sindromul Reaven” ori ,,sindromul metabolic”. Sindromul metabolic (SM) frecvent se asociază cu apariția riscului cardiovascular și diabetogen la copii și totodată cu afectarea hepatică. Strategiile actuale abordate pentru tratamentul obezității și sindromului metabolic la copii includ nutriție adecvată, combaterea sedentarismului, terapia medicamentoasă, care sunt utilizate singure, sau în asociere. Aceste măsuri sunt întreprinse cu scopul de reducere a greutății excesive, dislipidemiei, hipertensiunii arteriale și insulinorezistentei la copii și adolescenți. Acest articol face parte din revista literaturii proiectului din cadrul Programului de Stat 2020-2023 cu cifrul 20.80009.8007.33.Ожирение и избыточный вес среди детей и подростков признаны во всем мире как хроническое многофакторное заболевание со значительным увеличением ежегодной распространенности. Абдоминальное ожирение в сочетании с другими факторами метаболического риска, такими как повышенное артериальное давление, высокий уровень холестерина и триглицеридов в крови и низкий уровень холестерина ЛПВП, сгруппированы в синдром, определяемый как «синдром Ривена» или «метаболический синдром». МетС часто ассоциируется с сердечно-сосудистым и диабетическим риском у детей, а также с повреждением печени. Современные стратегии, направленные на лечение абдоминального ожирения и метаболического синдрома у детей, включают адекватное питание, борьбу с малоподвижным образом жизни, лекарственную терапию, которая применяются отдельно или в комбинации. Эти меры предпринимаются для снижения избыточного веса, дислипидемии, высокого артериального давления и инсулинорезистентности у детей и подростков

    Rolul homocisteinei în hipertensiunea arterial la copiii supraponderali şi obezi

    Get PDF
    Hipertensiunea arterială esenţială prezintă o patologie multifactorială în realizarea căreia este implicată şi hiperhomocisteinemia, fapt dovedit prin multiple cercetări ştiinţifi ce. Homocisteina prezintă un produs intermediar în metabolismul metiononei, valorile majorate ale căreia provoacă disfuncţie endotelială la nivel vascular. Scopul studiului a fost aprecierea nivelului seric al homocisteinei la copiii hipertensivi, supraponderali şi obezi. Material şi metodă. În studiu au fost impicaţi 30 copii (vîrsta medie 14,2 ani) hipertensivi, supraponderali şi obezi, la care a fost determinat nivelul homocisteinei serice, parametrii metabolismului lipidic şi anamneză eredocolaterală agravată prin patologie cardiovasculară, la generaţia I de rudenie. Rezultate. Valorile majorate ale homocisteinei au corelat cu o anamneză eredocolaterală mai agravată prin patologie cardiovasculară, precum şi prezenţa dislipidemiei prin LDL colesterol majorat, hipertrigliceridemie şi HDL colesterol scăzut. Concluzie. Hiperhomocisteinemia în asociere cu alţi factori de risc, induce disfuncţie endotelială, care se implică în verigile patogenetice de realizare a hipertensiunii arterial
    corecore