Penetrating heart injuries – our experience

Catedra Chirurgie nr.1 ”N.Anestiadi”, Laboratorul Chirurgie Hepato-pancreato-biliară, USMF ”Nicolae Testemițanu”, Secția Chirurgie nr.1 IMSP IMU, Chișinău, Republica Moldova, Al XII-lea Congres al Asociației Chirurgilor „Nicolae Anestiadi” din Republica Moldova cu participare internațională 23-25 septembrie 2015Introducere: Plăgile inimii care au reușit să fie transportate spre spital, fac parte din urgențele chirurgicale majore. Reprezintă 3,1% din toate traumatismele toracice conform EACTS. Cardiorafia care asigură hemostaza și vindecarea cordului poate avea rezultat bun și pentru o plagă cu dimensiuni importante. Scopul lucrării: Revizuirea conduitei intraspitalicești la pacienții cu plagă de cord cu evidențierea aspectelor intraoperatorii și a rezultatelor precoce ale tratamentului.Material și metode: Per total 36 de pacienți au fost internați cu plagă de cord (B:F – 35:1) în perioada: ianuarie 2005-mai 2015; dintre care 2 pacienți au avut plagă pericardică și unul – plagă cardiacă nepenetrantă. S-au analizat datele demografice, intervalul de timp de la traumatism până la operație, afectarea cavităților cardiace, examenele paraclinice efectuate preoperator în funcție de instabilitatea hemodinamicii. Pacienții au fost repartizați în două loturi: I – “răniții albi” (n=14), cu șoc hipovolemic și II – “răniții albaștri” (n=22) cu șoc cardiogen. Toți pacienții au fost operați de urgență prin toracotomie antero-laterală stângă (24) și dreaptă (12). Intraoperator s-a depistat plagă a VS (18), VD (8), AS (6), AD (3), VCS (1); în toate cazurile însoțite de hemopericard și hemopneumotorace. Rezultate: Durata medie de spitalizare – 17,6±3,6 zile, inclusiv în ATI – 2,4±1,2 zile. Au decedat 7 (19,4%) pacienți după stop cardiac pe masa de operație: lotul I – 4 (28,6%), iar lotul II – 3 (13,6%). Concluzii: Cardiorafia aplicată în timp reușit și gradul de agresivitate a plăgilor pe camerele cordului s-au soldat la pacienții cazuisticii prezentate cu o rată de supraviețuire de 80,6%, șocul hipovolemic fiind asociat cu pronostic mai rezervat, deşi fără diferenţă statistic semnificativă.Introduction: Cardiac injuries, in patients surviving until transportation to the hospital, represent major surgical emergencies. According to EACTS heart injuries account for 3.1% of all thoracic traumas. Cardiorrhaphy which provides heart wound closure and haemostasis may provide good results even for a large lesion. The purpose: Review of in hospital management of the patients with heart injury, highlighting intraoperative issues and early results of treatment. Material and methods: In the period January 2005-May 2015 there were 36 hospitalized patients (M:F – 35:1) with heart injury, out of which 2 patients have had pericardial injury and one – nonpenetrating cardiac injury. The following parameters were analyzed: demographic data, the time from injury to surgery, injured cardiac chambers, preoperative paraclinical examinations depending on the hemodynamic instability. Patients were distributed into two groups: I – “white injured” (n=14) with hypovolemic shock and II – “blue injured” (n=22) with cardiogenic shock. All patients were operated by emergency anterolateral thoracotomy: left (24) and right (12). Intraoperatively injury of LV (18), RV (8), LA (6), RA (3), SCV (1) were detected, in all cases accompanied by haemopericardium and haemopneumothorax. Results: The median hospital stay – 17.6±3.6 days, including in ICU – 2.4±1.2 days. Seven (19.4%) patients died after cardiac arrest on the operating table: in group I – 4 (28.6%), and in group II – 3 (13.6%). Conclusions: Cardiorrhaphy performed at proper time and degree of heart chambers injuries resulted in 80.6% survival in our case series; hypovolemic shock was associated with worse outcomes, though without statistically significant difference

The incidence and reasons for conversion of laparoscopic cholecystectomy

Catedra de chirurgie nr. 1 „Nicolae Anestiadi”, Laboratorul de chirurgie hepato-pancreato-biliară, USMF „Nicolae Testemiţanu”, Departamentul Chirurgie, IMSP Institutul de Medicină Urgentă, Chișinău, Republica Moldova, Conferința stiințifică „Nicolae Anestiadi – nume etern al chirurgiei basarabene” consacrată centenarului de la nașterea profesorului Nicolae Anestiadi 26 august 2016Introducere. Colecistectomia laparoscopică nu este lipsită de riscuri, în cazurile dificile este necesar de recurs la conversie pentru minimalizarea complicațiilor postoperatorii posibile și evitarea prognosticului nefast. Scop. Analiza motivelor conversiei în colecistectomia laparoscopică, pentru minimalizarea riscurilor şi nu doar a ratei conversiei. Material și metode. 51 cazuri de conversie din 2685 colecistectomii laparoscopice efectuate în Institutul de Medicină Urgentă în perioada 2010 – mai 2016. Raportul B/F: 24/27, vârsta medie 60,15±1,66 ani. Criteriile analizate: intervalul de timp debut-intervenție în colecistita acută, durata anamnezei litiazice, particularitățile morfopatologice intraoperatorii și rezultatul histologic al colecistului. Rezultate. Intervenţii efectuate de urgenţă au fost 39(7,47%), programate – 12(23,52%). Rata conversiei a constituit 1,89%. Factorii conversiei s-au divizat în cauze deliberate – 41(80,39%) şi de necesitate – 10(19,6%) situaţii (p<0,01). Conversiile deliberate au fost determinate de: fistulele biliare – 11(21,56%), plastronul inflamator – 9(17,64%), procesul inflamator distructiv – 9(17,64%), vezicula scleroatrofică – 4(7,84%), procesul aderenţial subhepatic – 3(5,88%), colangita purulentă – 2(3,92%), coledocolitiaza – 1(1,96%), pancreatita necrotică – 1(1,96%), ulcerul cronic duodenal cu penetraţie în colecist – 1(1,96%). Conversia de necesitate a fost dictată de: iatrogenii – 4(7,84%), hemoragii – 3(5,88%), bilioragii – 3(5,88%). Examenul histologic a determinat: forme acute – 27(52,94%), cronice – 22(43,13%), carcinom adenogen – 2(3,92%), raportul formelor acute/cronice fiind aproape similar. Concluzii. Cauzele deliberate au dictat semnificativ conversia în colecistectomia laparoscopică, însă atenţia chirurgicală trebuie axată asupra situaţiilor de conversie din necesitate. Aprecierea justă a particularităţilor morfopatologice şi posibilităţilor chirurgicale în ultimele situaţii ar minimaliza incidentele intraoperatorii şi morbidităţile ulterioare, chiar dacă nu ar micşora semnificativ rata conversiei.Introduction. Though it has many advantages, laparoscopic cholecystectomy is not risk-free and in difficult situations there is the need to convert to open cholecystectomy, the aim is to minimize the postoperative complications. Purpose. Revealing the underlying reasons for conversion to open cholecystectomy. Materials and methods. 51 cases of conversion to open cholecystectomy out of 2685 laparoscopic cholecystectomies performed in Institute of Emergency Medicine from 2010 to may 2016. The F/M ratio was 24/27, the mean age was 60,15±1,66 years. The analyzed criteria were: time period between the onset of acute cholecystitis and operation, the duration of gallbladder disease, intraoperative morphopathologic status and the results of histologic examination. Results. Urgent interventions performed – 39(7,47%) cases, scheduled – 12(23,52%). The rate of conversion was 1,89%. The deliberate conversions were 41(80,39%) cases, while conversions of necessity were 10(19,6%), p<0.01. The factors that lead to deliberate conversion were: billiary fistulas – 11(21,56%), plastron – 9(17,64%),destructive inflammatory process – 9(17,64%), scleroatrophic gallbladder – 4(7,84%), purulent cholangitis – 2(3,92%), choledocholithiasis – 1(1,96%), pancreonecrosis – 1(1,96%), chronic duodenal ulcer penetrated in the gallbladder – 1(1,96%). Conversion of necessity were due to: iatrogenies – 4(7,84%), hemorrhage – 3(5,88%), bile leakage – 3(5,88%). The results of histologic examinations revealed: acute forms – 27(52,94%), chronic – 22(43,13%), adenocarcinomas – 2(3,92%) cases. Conclusions. The deliberative causes were the main reasons for conversion to open cholecystectomy. We consider that surgical attention should be focused on the remaining 1/5 of cases of conversions of necessity. The assessment of morphopathological particularities and surgical possibilities in these cases would minimize the intraoperative incidents and postoperative complications

Postoperative digestive fistulas managed by topical negative pressure therapy

Catedra de Chirurgie nr.1 ”N.Anestiadi”, Laboratorul Chirurgie Hepato-pancreato-biliară, USMF ”Nicolae Testemițanu”, Secția Chirurgie nr. 1, IMSP IMU, Chișinău, Republica Moldova, Al XII-lea Congres al Asociației Chirurgilor „Nicolae Anestiadi” din Republica Moldova cu participare internațională 23-25 septembrie 2015Introducere: Fiind complicaţii grave, fistulele postoperatorii digestive, îndeosebi cele înalte, reprezintă un capitol dificil al chirurgiei. Cu tot efortul terapeutic enorm, mortalitatea se menţine ridicată, iar problemele legate de tratamentul acestora încă nu şi-au găsit soluţie satisfăcătoare. Scopul lucrării: Analiza rezultatelor tratamentului fistulelor digestive postoperatorii prin utilizarea terapiei cu presiune topică negativă. Material și metode: Cazuistica include 16 bolnavi cu fistule digestive postoperatorii tratați în clinica Chirurgie IMSP IMU timp de 2 ani. Raportul B:F – 11:5, vârsta medie – 53.3±4.2 ani. În funcție de nivelul pe tractul digestiv fistulele s-au repartizat după cum urmează: stomac – 1, duoden – 7, jejun – 1, duoden + colon – 1, colon – 4, anastomotice pe colon – 2. Pentru localizarea şi dirijarea fistulei s-a utilizat terapia cu presiune topică negativă. Metoda a fost utilizată după relaparotomie în caz de peritonită totală sau în cadrul necrsechestrectomiei de etapă, insistându-se la separarea regiunii fistulei de restul abdomenului cu protejarea organelor cavitare adiacente. Alimentarea enterală precoce prin sonda nazointestinală inferior de fistulă în cazuri selectate, compensarea pierderilor de sucuri digestive (bilă, suc pancreatic) și tratamentul complex au fost condiţii obligatorii. Rezultate: Intervalul de timp necesar până la închiderea fistulei – 34.2±7.4 zile. Durata de spitalizare a constituit 163±6.5 zile, inclusiv în secția reanimare – 11.5±4.3 zile. Mortalitatea generală – 12.5%. Concluzii: În evitarea riscului operator terapia cu presiune topică negativă este o oportunitate de tratament a fistulelor digestive, în special a celor înalte. În asociere cu tratamentul complex de reechilibrare proteică și hidroelectrolitică, inclusiv alimentarea precoce enterală, aceasta facilitează menajul adecvat al tegumentelor peretelui abdominal, reduce durata de spitalizare şi mortalitatea.Introduction: Proximal postoperative digestive fistulas are severe complications and represent a difficult surgical issue. Regardless the efforts directed for its treatment the mortality rate stays high, and there is still no promising treatment method. The aim of study was to analyze the results of postoperative digestive fistulas topical negative pressure treatment. Material and methods: This series includes 16 patients with postoperative digestive fistulas treated within IEM during 2 years. M:F ratio – 11:5, median age – 53.3±4.2 years. According to the digestive tract level fistulas were as follows: stomach – 1, duodenum – 7, jejunum – 1, duodenum + colon – 1, colon – 4, colon anastomosis – 2. Topical negative pressure treatment was applied for localization and management of fistulas. The method was applied after relaparotomy for total peritonitis or during staged necrosectomy with isolation of the fistula from the rest of the abdomen and protection of the adjacent viscera. All the patients had mandatory enteral feeding through naso-intestinal probe distal to fistula in selected cases, compensation of digestive secretions loss (bile, pancreatic juice), and supportive complex treatment. Results: The median time to fistula closure was 34.2±7.4 days. Median hospital stay – 163±6.5 days, including ICU – 11.5±4.3 days. Mortality rate – 12.5%. Conclusion: Topical negative pressure treatment is an opportunity for digestive fistulas therapy, especially for proximal ones. Associated with complex treatment for protein and hydroelectrolyte imbalances correction, including early enteral nutrition this method facilitates the adequate protection of the abdominal wall skin, reduces the hospital stay and mortality rate

Staged necrosectomy and ”cross leg” flap – adecvate therapeutic procedures for posttraumatic pancreatitis and Gustilo-Anderson IIIC open calf fracture (case report)

Catedra Chirurgie nr.1 ”N.Anestiadi”, Clinica Chirurgie Plastică şi Microchirurgie Reconstructivă, Laboratorul Chirurgie Hepato-pancreato-biliară, USMF ”Nicolae Testemiţanu”, Secţia Chirurgie nr.1, Secţia Terapie Intensivă, IMSP IMU, Chişinău, Republica Moldova, Al XII-lea Congres al Asociației Chirurgilor „Nicolae Anestiadi” din Republica Moldova cu participare internațională 23-25 septembrie 2015Caz clinic: Se raportează cazul unui pacient de 22 de ani cu politraumatism sever rezultat din accident de circulație, incluzând traumatism toracic cu contuzie pulmonară și a cordului, traumatism abdominal închis cu lezarea pancreasului și fractură deschisă de gambă dreapta de tip Gustillo-Anderson IIIC (1984), leziunea a.tibiale anterioare, a.peroniere, defect cutanat – 425 cm², defect osos – 13 cm. Scor ISS – 59. Pacientul spitalizat în terapie intensivă pentru tratament complex cu suport al serviciului multidisciplinar (terapie intensivă, chirurgie, chirurgie plastică-reconstructivă, traumatologie), unde iniţial suportă o serie de intervenţii chirurgicale pe gambă. Paralel se monitorizează clinic, CT, laparoscopie pentru traumatismul pancreasului, care impune iniţial un tratament conservator complex. Peste 45 zile după traumatism se intervine pentru chist pancreatic postnecrotic gigant prin necrsechestrectomie, bursoomentostomie şi terapie cu presiune topică negativă. Paralel se intervine pe gambă prin ”cross leg” plastie cu lambou compozit osteo-fascio-cutanat realizat în 2 etape și conversia osteosintezei oaselor gambei. Bilanţul intervenţiilor seriate pe torace și abdomen – 12, pe gambă – 10. Durata de spitalizare – 109 zile. Externare cu imobilizare extrafocală Ilizarov în stare satisfăcătoare. Concluzii: Abordarea multidisciplinară este o condiție obligatorie în tratamentul complex al politraumatizatului critic. Operaţia de plastie ”cross leg” cu lambou compozit osteo-fascio-cutanat din regiunea peronieră a gambei sănătoase s-a dovedit a fi un procedeu eficace în fractura deschisă de gambă de tip Gustillo-Anderson IIIC cu defect osos şi tisular important. Necrsechestrectomiile seriate cu bursoomentostomie şi terapia cu presiune negativă au favorizat o evoluţie bună a politraumatizatului.Clinical case: We report herein the case of a 22 years old severe polytrauma patient after a car crash which included chest trauma with myocardial and lung contusion, blunt abdominal trauma with pancreatic injury and Gustillo-Anderson IIIC (1984) right calf open fracture, injury of the a.tibialis anterior and a.peroneus, skin defect – 425 cm², bone defect – 13 cm. ISS – 59. The patient was admitted to the ICU for a multidisciplinary approach (intensive care, surgery, plastic-reconstructive surgery, and traumatology), where a series of surgeries for calf fracture were performed. Clinical surveillance, CT and laparoscopy revealed posttraumatic pancreatitis and complex conservative treatment is initiated. After 45 days laparotomy and necrosectomy with vacuum assisted packing of the lesser sac was performed for a giant postnecrotic pancreatic cyst. For the calf fracture a 2-stage ”cross leg” osteo-fascio-cutaneous composite flap was performed together with osteosynthesis conversion. Total number of repeated interventions for chest and abdomen – 12, calf – 10. Length of hospital stay – 109 days. The patient was discharged with extrafocal Ilizarov immobilization. Conclusions: Multidisciplinary approach is mandatory for complex treatment of an critically ill polytrauma patient. ”Cross leg”osteo-fascio-cutaneous composite flap surgery from the peroneal side of the healthy limb proved to be an efficient method for Gustillo-Anderson IIIC calf open fracture with important tissue and bone defect. Staged necrosectomies with vacuum assisted packing of the lesser sac favored a good evolution of the patient

Postoperative digestive fistulas managed by topical negative pressure therapy

Catedra de chirurgie nr. 1 „Nicolae Anestiadi”, Laboratorul de chirurgie hepato-pancreato-biliară, USMF „Nicolae Testemiţanu”, Departamentul Chirurgie, IMSP Institutul de Medicină Urgentă, Chișinău, Republica Moldova, Conferința stiințifică „Nicolae Anestiadi – nume etern al chirurgiei basarabene” consacrată centenarului de la nașterea profesorului Nicolae Anestiadi 26 august 2016Introducere. Fistulele digestive reprezintă o complicație postoperatorie severă, însoţite de morbiditate și mortalitate elevată, cauzate de sepsisul abdominal. Presiunea topică negativă, ca metodă complementară actului chirurgical, tinde să câştige teren, fiind o achiziţie tehnică ce ameliorează prognosticul acestor pacienţi. Scop. Analiza rezultatelor tratamentului fistulelor postoperatorii prin utilizarea terapiei cu presiune topică negativă. Material și metode. Cazuistica include 18 pacienți cu fistule digestive tratați în Clinica de Chirurgie IMSP IMU timp de 2 ani. Raport B:F – 2:1, vârsta medie – 53.3±4.2 ani. În funcție de nivelul pe tractul digestiv fistulele s-au repartizat după cum urmează: stomac – 1, duoden – 8, jejun – 2, duoden+colon – 1, colon – 4, anastomotice pe colon – 2, duoden-stomac – 1. Pentru localizarea şi dirijarea fistulei s-a utilizat terapia cu presiune topică negativă. Metoda a fost utilizată după relaparotomie în caz de peritonită totală sau în cadrul necrsechestrectomiei de etapă, insistându-se la separarea regiunii fistulei de restul abdomenului cu protejarea organelor cavitare adiacente. Alimentarea enterală precoce prin sonda nazointestinală inferior de fistulă în cazuri selectate, compensarea pierderilor de sucuri digestive (bilă, suc pancreatic) și tratamentul complex au fost condiţii obligatorii. Rezultate. Intervalul de timp necesar până la închiderea fistulei – 34.2±7.4 zile. Durata de spitalizare a constituit 163±6.5 zile, inclusiv în s/reanimare 11.5±4.3 zile. Mortalitatea generală – 12.5%. Concluzii. Terapia cu presiune topică negativă complementară actului operator este o soluţie în tratamentul fistulelor digestive, în special a celor înalte, iar în asociere cu tratamentul patogenetic homeostatic, alimentarea enterală precoce şi nursing adecvat al pacienţilor, reduce spitalizarea şi minimalizează morbiditatea şi mortalitatea.Introduction. Postoperative digestive fistulas are severe complications and represent a difficult surgical issue. Topical negative pressure therapy, as a complementary surgical act, seems to be a technical acquisition which improves the patient’s prognosis. Purpose. Analysis of the results of postoperative digestive fistulas treatment with topical negative pressure. Material and methods. The series include 18 patients with postoperative digestive fistulas treated within Institute of Emergency Medicine during 2 years. M:F ratio – 2:1, median age – 53.3±4.2 years. According to the level of digestive tract, the fistulas were as follows: stomach – 1, duodenum – 8, jejunum – 2, duodenum+colon – 1, colon – 4, colon anastomosis – 2. Topical negative pressure therapy was applied for localization and management of fistulas. The method was applied after relaparotomy for total peritonitis or during staged necrosectomy with isolation of the fistula from the rest of the abdomen and protection of the adjacent viscera. All the patients had mandatory enteral feeding through naso-intestinal tube distal to the fistula in selected cases, compensation of digestive secretions loss (bile, pancreatic juice), and supportive complex treatment.Results. The median time for fistula closure was 34±7.4 days. Median hospital stay – 163±6.5 days, including ICU – 11.5±4.3 days. Mortality rate – 12.5%. Conclusion. Topical negative pressure treatment is an opportunity for digestive fistulas therapy, especially for proximal ones. Associated with complex treatment for correction of protein and hydroelectrolyte imbalances, including early enteral nutrition, this method facilitates the adequate protection of the abdominal wall skin, reduces the hospital stay and mortality rate

Conversion of laparoscopic to open cholecystectomy – fail or surgical maturity

Catedra de Chirurgie nr.1 ”N.Anestiadi”, Laboratorul Chirurgie Hepato-pancreato-biliară, USMF ”Nicolae Testemiţanu”, Secţia Chirurgie nr.1, IMSP IMU Chişinău, Republica Moldova, Al XII-lea Congres al Asociației Chirurgilor „Nicolae Anestiadi” din Republica Moldova cu participare internațională 23-25 septembrie 2015Introducere: Colecistectomia laparoscopică s-a consolidat drept standard de aur în chirurgia litiazei biliare, rămânând procedeul cu cel mai înalt grad de fiabilitate. Cu toate acestea, colecistectomia laparoscopică nu poate fi considerată ca fiind total neprihănită, cauza constituind decizia de convertire la operaţia deschisă, rata acceptată în prezent variind între 1,5% şi 10%. Scop: Evidenţierea factorilor de risc ai conversiei în colecistectomia dificilă. Material şi metode: S-au analizat cazurile de convertire la laparotomie în cadrul colecistectomiei laparoscopice în experienţa clinicii Chirurgie IMSP IMU în 2010-2014. Din 1900 colecistectomii laparoscopice 39 (2,05%) cazuri s-au convertit la abordul tradiţional. S-au analizat datele demografice, forma morfopatologică a colecistului, cauzele conversiei, etc. Rezultate: 19F/20B; vârsta medie 60,15±1,66 ani. Operaţi pentru colecistită acută – 24 (61,5%), cronică – 15 (38,5%) pacienţi. S-au identificat factorii determinanţi în conversia la laparotomie, cei mai frecvenţi fiind: fistulele biliodigestive – 8 (20,5%), abcesele paravezicale – 7 (17,9%), plastronul subhepatic – 5 (12,8%), vezicula sclero-atrofică – 10 (25,6%), iatrogeniile – 3 (7,7%). Concluzii: Rata globală a conversiei în cazuistica prezentată a constituit 2,05%, încadrându-se în limitele celei acceptate în literatură. Ca şi factori determinanţi ai conversiei la laparotomie sunt particularităţile locale care împiedică diferenţierea elementelor anatomice ale triunghiului Callot. În aceste circumstanţe recurgerea la conversie nu este decât o mărturie a maturităţii chirurgicale.Introduction: Laparoscopic cholecystectomy is the high standard for benign gallbladder pathologies treatment, being a procedure with the highest level of reliability. Nevertheless, this surgical procedure can be converted to open cholecystectomy.The accepted rate of conversion varies from 1.5 to 10%. Purpose: Revealing risk factors for conversion in difficult cholecystectomy. Material and methods: Cases of laparoscopic cholecystectomy conversion withinsurgical departments of IMSP IMU for the period 2010-2014 were analyzed. From a total of 1900 laparoscopic cholecystectomies, 39 (2.05%) cases were converted to open cholecystectomy. Analyzed parameters included demographic data, morphological changes of the gallbladder, reasons for conversion etc.Results: The F/M ratio was 19/20, median age 60.15±1.66 years. Surgery for acute cholecystitis – 24 (61.5%) and for chronic – 15 (38.5%). The most frequent reasons for conversion: biliodigestive fistulas – 8 (20.5%), subhepatic abscesses – 7 (17.9%), subhepatic infiltrate – 5 (12.8%), sclero-atrophic gallbladder – 10 (25.6%), iatrogenic injuries – 3 (7.7%). Conclusions: The overall rate of conversion was 2.05%, which is a rate accepted in the international literature. The main reasons for conversion are the local conditions which make the dissection of Callot triangle elements difficult. In these circumstances the decision for conversion proves the surgical maturity

Medical-surgical tactics in polytrauma patients with intraabdominal injuries

Catedra de chirurgie nr.1 „Nicolae Anestiadi”, Laboratorul de chirurgie Hepato-Pancreato-Biliară, USMF „Nicolae Testemițanu”, Secția Chirurgie nr.1 IMSP IMU, Chișinău, Republica Moldova, Conferința stiințifică „Nicolae Anestiadi – nume etern al chirurgiei basarabene” consacrată centenarului de la nașterea profesorului Nicolae Anestiadi 26 august 2016Introducere. Tratamentul politraumatismelor include probleme interdisciplinare, iar varietatea noilor modalităţi imagistice, protocoalele curative şi tehnicile miniinvazive au un impact important asupra serviciului de traumă.Scop. Optimizarea tacticii medico-chirurgicale în leziunile organelor intraabdominale în cadrul politraumatismelor. Material şi metode. S-au analizat rezultatele tratamentului a 895 pacienţi cu politraumatisme cu componentă abdominală trataţi în IMU în 1998-2007. 371(41,5%) s-au prezentat cu hemodinamică instabilă, 524(58,5%) – stabilă, 140(15,6%) – status neurologic sub 11 după Glasgow. Operaţii de urgenţă imediată au fost aplicate la 393(43,9%) politraumatizaţi simultan cu măsurile de resuscitare: laparotomie – 363(92,37%), toracotomie – 16(4,07%), operaţii simultane pe craniu, locomotor – 23(5,8%). Operaţiilor de urgenţă amânată au fost supuşi 350(69,72%) stabili hemodinamic. S-a selectat un lot de politraumatizaţi cu leziuni de organe parenchimatoase pentru tratament non-operator. În operaţiile amânate au fost încadrate intervenţiile extraabdominale, cu preponderenţă în fracturile locomotorului şi grilajului costal toracic. Rezultate. Letalitatea generală 19,9%, cea postoperatorie – 21,12%, fiind semnificativ mai mare după operaţiile imediate comparativ cu nivelul acesteia după operaţii de urgenţă amânată (p<0,001). Concluzii. Alegerea şi succesivitatea intervenţiei chirurgicale în politraumatisme este determinată de prioritatea severităţii traumatismului şi declanşarea complicaţiilor cu pericol vital. Indicaţiile absolute de laparotomie, aceasta fiind de primă intenţie, admit efectuarea intervenţiilor şi în alte regiuni anatomice ale organismului în momentul secund. Terapia adecvată antişoc la spitalizare şi tactica medico-chirurgicală optimizată în pоlitraumatisme incluzând mijloacele tehnice, modalităţile curative, momentul operator, influenţează rezultatele tratamentului şi pronosticul.Introduction. Polytrauma treatment includes interdisciplinary issues and variety of new imaging methods, treatment protocols and minimal invasive techniques have an important impact on trauma care service. Aim. Optimization of medical-surgical tactics in intraabdominal injuries in polytrauma. Material and methods. Treatment results of 895 polytrauma patients with abdominal injuries treated within IEM during 1998-2007 were analyzed. 371 (41.5%) presented with unstable hemodynamics, 524 (58.5%) – stable, 140 (15.6%) – neurological status below 11 pts according to Glasgow score. Immediate emergency surgery was performed in 393 (43.9%) polytrauma patients simultaneously with resuscitation procedures: laparotomy – 363 (92.37%), thoracotomy – 16 (4.07%), simultaneous operations on skull, locomotors – 23 (5.8%). Delayed emergency surgery was performed in 350 (69.72%) hemodinamically stable patients. A group of patients with parenchymal organ injuries was selected for nonoperative management. Delayed operations were performed mainly for extraabdominal injuries – locomotor and ribcage. Results. General mortality rate was 19.9%, postoperative – 21.12%, and was significantly higher after immediate surgery compared with delayed emergency operations (p<0,001). Conclusion. The choice and consecutiveness of surgery in polytrauma is determined by the priority of trauma severity and release of complications with lethal potential. Absolute indications for laparotomy, when it is the first choice, admits performing of operations in other anatomical regions as the second step. Adequate antishock therapy upon admission and optimized medical-surgical tactics in polytrauma including technical equipment, treatment modalities, time of surgery, have a major impact on treatment results and prognosis

Difficulties in resolution of choledocholithiasis in patients with duodenal juxtapapilar diverticula

Catedra chirurgie nr.1 „N. Anestiadi”, Laboratorul de Chirurgie Hepato-Bilio-Pancreatică, USMF „Nicolae Testemiţanu”, Institutul de Medicină Urgentă, Chişinău, Republica Moldova, Al XII-lea Congres al Asociației Chirurgilor „Nicolae Anestiadi” din Republica Moldova cu participare internațională 23-25 septembrie 2015Introducere: Diverticulii duodenali juxtapapilari (DDJP) reprezintă cca 25% din diverticulii tractului gastrointestinal, deobicei sunt asimptomatici. Corelaţia cu litiaza biliară complică starea pacientului şi simptomatica. Scopul: Evaluarea pacienţilor cu diverticul duodenal juxtapapilar în corelaţie cu coledocolitiaza. Material şi metode: După evaluarea datelor a 790 de fişe de observaţii ale pacienţilor cu litiază biliară, toţi au suportat colangiopancreatografie retrogradă endoscopică (CPGRE). Pentru a evalua corelația între DDJP şi litiaza biliară pacienţii au fost divizaţi în două grupe: I grupă cu litiază biliară (n=600) şi pacienţi fără litiază biliară (n=190). Rezultate: În grupul I au fost incluşi 222 pacienţi cu DDJP, ceea ce a constituit 28,1%, iar 28 – în grupul II (3,5%). Dintre cei 600 de pacienţi din grupul I, au suferit de pancreatită post-CPGRE – 28,5%, iar la pacienţii fară DDJP tabloul clinic de pancreatită acută a fost prezent în 12,6%. În general, rata de eşec a canulării papilei duodenale mari a fost semnificativă la pacienţii cu DDJP (9,5%), în comparaţie cu cei fără DDJP (5,3%). Concluzie: Diverticulul duodenal juxtapapilar se determină mai frecvent la subiecţii de vârstă senilă şi longevivi, inclusiv şi la pacienţii cu litiază biliară. Pancreatita post-CPGRE se dezvoltă mai frecvent la pacienţii cu diverticul duodenal juxtapapilar, la fel şi eşecul canulării papilei duodenale.Introduction: Duodenal juxtapapilar diverticula (DJPD) represents about 25% of gastrointestinal tract diverticula, usually they are asymptomatic. Correlation with gallstones complicates the patient's condition and symptoms. Purpose: Evaluation of patients with duodenal diverticol juxtapapilar in association with choledocholithiasis. Material and methods: After evaluating the data from 790 histories of disease of patients with gallstones, all of them underwent endoscopic retrograde cholangiopancreatography (ERCP). To assess the influence of DJPD and gallstones patients were divided into two groups: the first group with gallstones (n=600) and patients without cholelithiasis (n=190). Results: In group I were included 222 patients with DDJP, which constituted 28.1%, and 28 – in group II (3.5%). Of the 600 patients in group I 28.5% had suffered from post-ERCP pancreatitis, whereas in patients without DJPD the clinical symptoms of acute pancreatitis were present in 12.6%. In general, the rate of failure to cannulae the duodenal papilla was significantly higher in patients with DJPD (9.5%) compared to those without DJPD (5.3%). Conclusions: Duodenal juxtapapilar diverticula are determined more frequently in elderly and longevity persons, including patients with gallstones. Post-ERCP pancreatitis more frequently develops in patients with DJPD, as well as failure of duodenal papilla cannulation

МЕТАСТАЗЫ МЕЛАНОМЫ БЕЗ КЛИНИЧЕСКИ ОПРЕДЕЛЯЕМОЙ ПЕРВИЧНОЙ ОПУХОЛИ

The purpose of the study was to systematize the data available in the modern literature on the diagnosis and treatment of metastatic melanoma without clinically evident primary tumor. Materials and methods. The results of laboratory-instrumental diagnostics, surgical and drug treatment presented in randomized clinical trials, published over the past 10 years in Medline, Embase and the Cochrane Library were analyzed. Results. Despite continuous improvement in imaging techniques, melanoma accounts for up to 12.6 % of all cases of metastatic cancer with an unknown primary site. Metastatic melanoma without clinical evidence of primary tumor accounts for approximately 1% to 8% of all melanoma cases. Conclusion. Metastatic melanoma without clinically evident primary tumor has not been extensively studied. Until now, only a few reports on metastatic melanoma without clinically evident primary tumor have been available. Therefore, further prospective studies of clinical course and optimization of diagnosis and treatment of patients with metastatic melanoma without clinically evident primary tumor are needed. Цель исследования. Систематизация данных, имеющихся в современной литературе, о диагностике и лечении метастазов меланомы без клинически определяемого первичной опухоли. Материал и методы. Анализ результатов лабораторно-инструментальной диагностики, хирургического и лекарственного лечения, представленных в рандомизированных клинических исследованиях, опубликованные за последние 10 лет в Medline, Embase и Кохрановской библиотеке. Результаты. Несмотря на постоянное совершенствование технологий обследования, на долю меланомы приходится до 12,6% от всех случаев метастазов рака без клинически определяемой первичной опухоли. Метастазы меланомы без клинически определяемой первичной опухоли составляют приблизительно от 1% до 8% от всех случаев меланомы. Заключение. Проблема метастазов меланомы без клинически определяемой первичной опухоли остается малоизучена. Литературные данные немногочисленны и иногда даже противоречивы. Поэтому необходимы дальнейшие проспективные исследования особенностей клинического течения и оптимизация диагностики и лечения больных с ММБПО.