167 research outputs found

    Prepararea conservativă în tratamentul cariei dentare de clasa II Black. Conceptul de tunelizare (Revista literaturii)

    Get PDF
    Rezumat. Prezenţa unei leziuni carioase implică o intervenţie operatorie pentru a opri procesul carios şi a restaura structura dintelui. Prin distrucţia excesivă de ţesuturi dentare cu scopul de a prepara cavităţi tipice de clasa II (după principiile Black), s-a reuşit nu altceva, decât fragilizarea organului dentar şi creşterea pericolului ca restaurarea să fie înlocuită peste un timp. Prepararea modernă are un design conservativ şi următoarele obiective: a) cavitatea va urmări strict defectul respectiv; b) menţinerea unei cantităţi de substanţă dentară sănătoasa cât mai mare şi obţinerea unor margini de restaurare cât mai groase. Tunelizarea reprezintă accesul operator minim traumatizant, efectuat prin suprafaţa ocluzală în cavitatea carioasă, situată pe suprafaţa aproximală, cu păstrarea smalţului marginal. Drept indicaţii pentru tunelizare servesc cavităţile carioase de profunzime medie cu afectare minimală a smalţului aproximal.Summary. The presence of carious lesions involves surgical intervention to stop the decay and restore the tooth structure. The excessive tissue destruction in order to prepare typical dental cavities of class II (according to the principles Black), to manage anything, only weaken the body and increase the threat dental restoration to be replaced over time. Modern preparation has conservative design and the following objectives: a) will follow strictly the defect cavity, b) maintaining an amount of healthy tooth substance as possible and obtain restoration margins as thick. Tunnelling is the minimum traumatic operator access made by the occlusal surface into carious cavity, lying on the approximated surface by keeping marginal enamel. Tunneling is recommended for moderate carious cavities average minimal enamel damage estimate

    Current concepts in the treatment of hepatopulmonary syndrome

    Get PDF
    The aim of the present review is to cover various aspects of treatment of pulmonary dysfunctions in patients with hepatopulmonary syndrome (HPS), which represents important complication to cirrhosis and portal hypertension. For the articles and reviews about pulmonary dysfunction and it treatment in HPS was searched HINARI and MedLINE. The keywords were: pulmonary dysfunction in HPS, treatment of HPS. Multiple medical therapies have been investigated for the treatment of HPS in small studies but with low answer to medical therapy. An investigation into the efficacy of pentoxifylline, a nonspecific phosphodiesterase inhibitor that is recognized to block effects mediated by TNF-a in inflammatory and endothelial cells, has been shown improvement of intrapulmonary vasodilatation and gas exchange abnormalities. Other studies have looked at the contribution of somatostatin analogs, amiltrine, indomethacin and blockers of AT-II like losartan show benefits in arterial oxygenation. Liver transplantation is considered to be the definitive treatment of HPS with often successful reversal of hypoxemia; however other treatments have been trialed about mediators (nitric oxide) disorder in lung vessels and block synthesis of vasodilatationvasoconstrictive substances at liver level. Currently, no effective medical therapies for the hepatopulmonary syndrome exist, and liver transplantation is the only successful treatment. It is necessary to study efficiency of the new drugs in lung vascular disorders in liver cirrhosis

    Evaluation of drug treatment in hepatopulmonary syndrome

    Get PDF
    Catedra Medicină Internă nr.5 USMF „Nicolae Testemiţanu”Evaluation of drug treatment in hepatopulmonary syndrome is not enough studied. Has been analized recent studies of drugs which are used in treatment of pulmonary vascular pathology, which includes also hepatopulmonary syndrome. Studies were done on small groups of patients and results are not concludent. Use of pentoxifiline can be most efficient in decreasining of hepatopulmonary syndrome, but is necesary to do suplimetary multidirectional study of the efficiency of treatment of hepatopulmonary syndrome. Corijarea tratamentului medicamentos în sindromul hepatopulmonar este puţin studiat. Am analizat studiile recent efectuate şi preparatele utilizate în patologia vasculară pulmonară care include sindromul hepato-pulmonar. Studiile s-au efectuat pe loturi mici de pacienţi şi rezultatele s-au dovedit a fi neconcludente. Administrarea pentoxifilinei se pare a fi cea mai reuşită în diminuarea sindromului hepato-pulmonar, dar este necesară efectuarea cercetărilor suplimentare multidirecţionale îndreptate spre corijarea sindromului hepato-pulmonar

    Absolute isolation of working field in dental practice

    Get PDF
    Rezumat. În acest articol sunt prezentate date privitor la istoria şi definiţia Rubber Dam-ului, caracteristicile şi metodele de fixare ale acestuia, avantajele şi neajunsurile, precum şi importanţa lui în tratamentele dentare, ce necesită un câmp de lucru uscat şi neîmpovărat de microbi.Summary. In this article are presented a history and definition of the rubber dam, its features and methods of the fixation, advantage and disadvantages, as well as importance, which it has for dental treatments, for which necessary dry and germ-free working field

    Aspectele obezității dezvoltate în sarcină asupra mamei și copilului

    Get PDF
    Introducere. Organizația Mondială a Sănătății arată că pe întregul Mapamond, ratele de supraponderabilitate şi obezitate au atins niveluri periculoase şi „ continuă să crească”. Circa 60% din adulții europeni și o treime din copii, suferă de greutate în exces, aceasta devenind cauza a peste 1,2 milioane de decese sau 13% în fiecare an. Prevalența supraponderabilității și a obezității în rândul femeilor din regiunea europeană constituie – 54%, iar în Republica Moldova – 55,8%, fapt ce demonstrează gravitatea acestei boli netransmisibile. Scopul. Identificarea complicațiilor excesului de greutate în contextul îmbunătățirii practicilor naționale privind managementul greutății corporale la gravide. Material si metode. A fost realizată o sinteză narativă a studiilor PubMed, pe perioada 2022-2023, privind conexiunea dintre obezitate și sarcină la femei, precum și practicile actuale utilizate de specialiști în managementul greutății corporale. Rezultate. Incidența infertilității la femeile cu exces ponderal este de trei ori mai mare decât la femeile cu greutate normală. Sporirea masei corporale la persoanele de gen feminin poate crește riscul apariției complicațiilor în timpul sarcinii, precum: hipertensiunea arterială și preeclampsia, diabetul gestațional, infecțiile urinare, avortul spontan etc. Pe lângă riscurile atribuite, un indice de masă corporală mai mare de 30 kg/m2 poate afecta dezvoltarea ulterioară a copilului prin sporirea predispoziției pentru obezitate, instalarea diabetului zaharat de tip 2, creșterea riscului cardiovascular la vârsta adultă etc. În pofida acestor complicații, femeile cu exces de greutate pot avea o sarcină sănătoasă. În acest sens, este nevoie de un management coerent al greutății corporale. În scopul prevenirii complicațiilor, Institutul de Medicină din SUA (IoM) a elaborat „Ghidul privind creșterea optimă în greutate în perioada de sarcină”. IoM sugerează un exces ponderal total de la cinci până la nouă kg pentru femeile obeze și 6,8 până la 11,3 kg pentru cele supraponderale. Aceste recomandări au parvenit în urma realizării studiilor observaționale realizate pe lotul de femei de origine europeană, iar generalizarea lor pentru alte grupuri rasiale și etnice poate varia. În pofida limitărilor sale, recomandările pentru creșterea în greutate gestațională pot oferi clinicienilor o bază practică în gestionarea corectă a obezității în timpul sarcinii. Alături de managementul greutății corporale, se recomandă adoptarea obiceiurilor alimentare sănătoase combinate cu practicarea de exerciții fizice ușoare. În acest sens, este importantă sporirea consumului de fructe și de legume, optarea pentru cereale integrale și produse derivate din ele, consumul zilnic de semințe oleaginoase, nuci, migdale, caju, fistic etc., reducerea aportului de sare, de zahăr și de grăsimi la gătit și la mese, evitarea consumului de carne procesată etc. Concluzii. Obezitatea are un impact negativ asupra tuturor aspectelor legate de starea de sănătate a femeii în timpul sarcinii precum și a viitorului copil. În scopul reducerii apariției posibilelor complicații pot fi utile recomandările Institutului de Medicină din SUA privind managementul greutății corporale, adoptarea alimentației echilibrate și practicarea regulată a activității fizice

    Antigenic and biodegradable characteristics of the extracellular matrices from the pig derm

    Get PDF
    Introducere. Pansamentele moderne și inteligente devin din ce în ce mai căutate. Valorile lor constau în barieră de protecție, în mediu benefic, biocompatibilitate, autodizolvare, capacitate de absorbție a fluidelor, transfer de agenți terapeutici, implicare umană minimă, susțin vindecarea rănilor. Scopul lucrării. Scopul a fost evaluarea proprietăților antigenice și biodegradabile ale matricelor extracelulare obținute din dermul porcin. Material si metode. Examinarea probelor decelularizate s-a realizat prin examenul histologic cu hematoxilin-eozină, cuantificarea acizilor dezoxiribonucleici, testul de degradare a grefelor. În testul de absorbție a apei, a fost utilizat PBS cu pH 7,4. Greutatea probelor a fost de 87,9±3 mg pentru toate grupurile de studiu. Urmărirea dezorganizării in vitro a probelor s-a efectuat prin microscopie electronică cu scanare. Rezultate. Examenul histologic a evidențiat prezența a mai puține celule. Ca rezultat, am eliminat 80,5% din materialul genetic din structurile dermice porcine, demonstrat prin cuantificarea spectrofotometrică a ADN-ului. În studiul de degradare a grefei in vitro în soluție de PBS 0,01 M, am determinat o pierdere semnificativă (p < 0,05) a masei grefei cu 90,3% în pH 7,4 în ziua 28, 79,8% la pH 4,0 în ziua 21 și 74% în pH 10,0. în ziua 28 și 91,3% în PBS pH 7,4 combinat cu colagenază din Clostridium histolyticum la 35 de ore. În testul de absorbție am obținut o variabilă în funcție de timpul de expunere, respectiv probele înmuiate au ajuns să depășească de patru ori masa inițială de 87,9±3 mg la a 4-a oră de scufundare în lichid. Concluzii. Grefele acelulare din derma porcină pot juca un rol cheie în îngrijirea rănilor și în facilitarea strategiilor de inginerie tisulară, acționând ca o schelă acelulară și inertă imunologic, ca sursă de molecule bioactive cu trei proprietăți hidrofile și biodegradabile.Background. Modern and intelligent dressings are becoming increasingly sought after. Their values consist in a protective barrier, in beneficial environment, biocompatibility, self-dissolution, ability to absorb the fluids, transfer of therapeutic agents, minimal human involvement, and support the wound healing. Objective of the study. Purpose was to evaluate the antigenic and biodegradable properties of the extracellular matrices obtained from the porcine dermis. Material and methods. The examination of the decellularized samples was carried out by the histological examination with hematoxylin-eosin, quantification of deoxyribonucleic acids, and degradation test of the grafts. In the water absorption test, PBS with pH 7.4 was used. The weight of the samples was 87.9±3 mg for all study groups. In vitro disorganization of the samples followed by scanning electron microscopy. Results. Histological examination revealed the presence of fewer cells. As a result, we were able to remove 80.5% of the genetic material from the porcine dermal structures, demonstrated by spectrophotometric DNA quantification. In the in vitro graft degradation study in 0.01 M PBS solution, we determined a significant (p < 0.05) loss of graft mass by 90.3% in pH 7.4 at day 28, 79.8% at pH 4.0 at day 21 and 74% in pH 10.0 at day 28 and 91.3% in PBS pH 7.4 combined with collagenase from Clostridium histolyticum at 35 hours. In the absorption test, we obtained a variable depending on the exposure time, respectively the soaked samples ended up exceeding four times the initial mass of 87.9±3 mg at the 4th hour of immersion in the liquid. Conclusions. Acellular grafts from the porcine dermis can play a key role in the wound care and facilitating tissue-engineering strategies by the acting as an acellular and immunologically inert scaffold, as a source of the bioactive molecules with the hydrophilic and biodegradable properties

    Rubber Dam system using - obligatory manual work in the dental practice

    Get PDF
    Rezumat. În stomatologia modernă una dintre cele mai mari probleme o reprezintă controlul şi lupta cu infecţia în timpul efectuării manoperelor curative. Din‑ tre toate metodele cunoscute de izolare a câmpului operator, considerăm că cel mai bun este sistemul Rubber Dam, care nu are analogi atât din punct de vedere al eficienţei, cât şi din punct de vedere al simplităţii folosirii acestuia.Summary. One of the most important problems in modern dentistry is the control of infection, during dental treatment. From all known methods of isolation of the operating field, we consider that the best is represented by the Rubber Dam system, which has no analogues from the point of view of efficiency and simplicity of use

    Index evaluation of marker activity from bone metabolism in human blood serum in patients with chronic marginal periodontities in guided tissue regeneration surgery

    Get PDF
    Rezumat. În studiu au fost incluşi 46 de pacienţi cu parodontită marginală cronică generalizată, forma gravă, care au fost reapartizaţi în două loturi: în lotul I au fost incluşi 27 de pacienţi, iar în lotul II — 19 pacienţi cu vârstele între 21 şi 63 de ani. S-a observat o dependenţă evidentă a activităţii fosfatazelor de gradul de manifestare clinică a parodontitei marginale cronice şi vârsta pacienţilor. Includerea cercetărilor enzimologice în monitorizarea efectului tratamentului complex cu utilizarea metodelor chirurgicale al parodontitei marginale cronice, cu aplicarea materialelor de adiţie, oferă posibilitatea de a aprecia mai corect procesul de osteogeneză în zona defectului osos.Summary. In this study 46 patients were included, all with generalized chronic marginal periodontities, all with severe forms, wich were divided in two different groups: in the first one 27 patients, and in the second one 19 patients with ages beging with 21 till 63 years. A stict and evident fosfatasic activity was determined of chronic marginal periodontities dependend baz the age of the patients. Enzimologic research in long term analasis of complex treatment by the use of surgical methods of chronic marginal periodontities, and the use of augumentation materials, oferes possibility of corect apreciationof osteogenic process in the area of bone defect

    Charateristics in detected of pulmonary tuberculosis in primary cases in mun. Chisinau

    Get PDF
    Catedra Pneumoftiziologie USMF “Nicolae Testemiţanu”A group of patient (377), primary detected in 2007 year who token treatment in the municipal tuberculosis hospital Chisinau, have been studied, 139 (36,9%) per cent with dilated process, bacillary forms 158 (41,9%) has been registred. Begening subacute of the disease was characteristic in 63,1 per cent of cases. 34,2 per cent of cases had different tuberculosis “masks”, respiratory “masks” being predominant. 30,8 per cent of patients, who received nespecifical treatment until estabilished clinical diagnostic. Detection was 248(65,8) per cent by active and 129(34,2) per cent of cases by profilactical examination. A fost analizat un lot de 377 bolnavi primar depistaţi în a. 2007, care s-au aflat la tratament în staţionarul municipal de tuberculoză Chişinău. Forme extinse de tuberculoză pulmonară s-au înregistrat la 139(36,9%), bacilifere la 158 (41,9%) cazuri. Debutul subacut al bolii a fost la 63,1%. Diferite “măşti” ale tuberculozei au avut 34,2% din bolnavi, au predominat “măştile” aparatului respirator. Din totalul bolnavilor analizaţi, au efectuat tratament nespecific pîna la precizarea diagnosticului clinic 30,8% pacienţi. Au fost depistaţi prin adresare 248 (65,8%); prin examen profilactic -129(34,2%) cazuri

    Considerations above cronical forms of pulmonary tuberculosis

    Get PDF
    Catedra Pneumoftiziologie USMF “Nicolae Testemiţanu”Has been analyzed 190 cases of history of autmandep artment with pulmonary cronical tuberculosis in 2001-2006, in Chisinau. Corelation between men-women is 6,8:1. The resistence of tuberculosis mycobacterium, was registered of all patiens, 78,1 per cent has been development of specific treatment until 2-4 years. Most of patients are non compliant to treatment, but 19,5 per cent composing letality cases. Au fost analizate fisele de ambulator a 190 pacienţi, cu tuberculoză pulmonara cronica stabilită intre anii 2001-2006 in oraşul Chişinău. Corelaţia bărbaţi-femei este de 6,8:1. Rezistenţa micobacteriilor de tuberculoză s-a înregistrat la toţi pacienţii, care s-a dezvoltat între 2-4 ani de tratament specific la 78,1%. Majoritatea pacienţilor sunt incomplianţi la tratament, iar decesele constituie 19,5%
    corecore