Laparoscopic resection of the kidney in malignant tumors

IMSP „Spitalul Cancelariei de Stat”, Secția Endoscopie și Chirurgie Miniinvazivă, Chișinău, Moldova, Al XIII-lea Congres al Asociației Chirurgilor „Nicolae Anestiadi” și al III-lea Congres al Societății de Endoscopie, Chirurgie miniminvazivă și Ultrasonografie ”V.M.Guțu” din Republica MoldovaIntroducere: Anual în lume se atestă aproximativ 250 de mii de cazuri de carcinom renal, dintre care 100 de mii de oameni decedează de această patologie. În Republica Moldova anual se înregistrează 130 cazuri de carcinom renal. În structura globală a neoplasmelor maligne, cancerul renal reprezintă circa 3% din totalul neoplasmelor întâlnite la adulţi. Operația organomenajată prin rezectia laproscopică a rinichiului este “Gold standard” în tratamentului acestui grup de pacienți. Material și metode: Studiul include 6 pacienți cu tumora renală stadiul T2M0N0 care a fost operați pe parcursul anilor 2016-2018 a IMSP „Spitalul cancelariei de Stat”. Dimensiunile tumorilor au variat de la 3-5 cm., fără învadarea în sistemul pielocaliceal. Vârsta medie 52-65 ani, raportul barbați –femei 1/5. Afectare preponderentă a rinichiul drept 4 cazuri. Rezultatele: În 4 cazuri a fost efectuată rezectia laparoscopică a rinichiului cu tumorile maligne și în 2 cazuri laparoscopic asistată. La toți pacienți a fost efectuată rezectia tumorei cu operația organomenajată. Examenul patomorfologic a confirmat carcinom renal. Durata spitalizării 5 zile. La tomografie computerizată în regim renografiei la distanțnta 6-12 luni - funcția renală este suficientă, recidiva tumorii nu s-a depistat. Concluzii: Principalele avantajele ale chirurgiei laparoscopice sunt - reducerea duratei spitalizării, recuperarea funcțională rapidă a pacientului, probabilitate minimală de apariția complicațiilor infecțioase, absența cicatricilor mari postoperatorii. Rezecția laparoscopică a tumorii renale, are principalul avantaj – păstrarea organului vital, motivul pentru care centrele specializate mondiale aleg chirurgia miniinvazivă laparoscopică.Introduction: Annually about 250,000 cases of renal carcinoma are diagnosed, 100,000 from them die. In the Republic of Moldova there are inregistrated 130 cases of renal carcinoma. In the global structure of malignant neoplasms, renal cancer accounts for about 3% of all neoplasms diagnosed in adults. The surgical intervention by laproscopic resection is "Gold standard" in the treatment of this group of patients. Material and methods: The study included 6 patients with T2M0N0 renal tumor that were operated during 2016-2018. The sizes of the tumor ranged from 3-5 cm., without invasion in the pyelocaliceal system. The average age is being 52-65 years, the ratio of male - female 1/5. Predominant right kidney damage in the 4 cases. Results: In 4 cases the laparoscopic resection of the kidney with malignant tumors was performed and in 2 cases laparoscopic intervention was assisted. In all patients, tumor resection was performed by surgery. The patomorphologic examination confirmed renal carcinoma. Duration of hospitalization 5 days. In renographyc mode computed tomography at 6-12 months distance control was confirmed sufficient kidney function, relapse of the tumor was not observed. Conclusions: The main advantages of laparoscopic surgery are hospitalization duration reduction, faster functional recovery of the patient, minimal probability of infectious complications occurrence, absence of large postoperative scars. The laparoscopic resection of the renal tumor has the main advantage – saving of the vital organ, the reason why the specialized centers choose laparoscopic miniinvasive surgery

Laparoscopic ureterolitotomy. Consecutive clinical cases

Secție Endoscopie și Chirurgie Miniinvazivă, IMSP „Spitalul Cancelariei de Stat”, Chișinău, Republica Moldova, Al XIII-lea Congres al Asociației Chirurgilor „Nicolae Anestiadi” și al III-lea Congres al Societății de Endoscopie, Chirurgie miniminvazivă și Ultrasonografie ”V.M.Guțu” din Republica MoldovaIntroducere: Urolitiaza cu complicații obstructive a căilor urinare prezintă o problema controversă în privința strategiei de tratament. Majoritatea cazurilor de impactul concrementelor în ureter se rezolvă prin litotriție la distanța sau litextracție în timpul cistoureteroscopiei. Unele cazuri este posibil de rezolvat prin nefroureteroscopie percutanată. În același timp, obstrucțiile litiazice severe a ureterului necesită intervenție chirurgicală prin ureterotomie. Materiale și metode: Sunt prezentate 2 cazuri consecutive de ureterolitotomie laparoscopică la pacienți cu obstrucție litiazică acută la nivelul treimei medie a ureterului pe dreapta. Ambii pacienți - barbați în vărsta de 41 și 54 ani. Adresare individuală în clinica peste 6 și 10 zile de la debutul obtrucției, după tentative de tratament medicamentos, litotriție la distanța, stentare ureterului fără succes. A fost efectuată operație laparoscopică – ureterolitotomie. Consecutiv: Laparoscopie, deschidere spațiului retroperitoneal, mobilizarea ureterului, incizia longitudenală a peretelui, extragerea calculului înclavat din lumen, suturi primare pe defect al ureterului. Rezultatele: Perioada postoperatorie – cu evoluție pozitivă, fără complicații. Externare – pe a 3-a și a 4-a zi. Ultrasonografia și CT – control peste 6 – 12 luni – fără semne de patologie. Concluzii: 1.Ureterolitotomie laparoscopica este o intervenție miniinvazivă, tehnic posibilă cu riscul minim de complicații. 2.Operație laparoscopică la ureter cu obstrucție litiazică justificată ca o intervenție de rezervă, când alte metode sunt insuficiente.Introduction: Urolithiasis with obstructive urinary tract complications presents a controversial problem with different strategy of treatment. Most cases of the stone impacts in the ureter are treated by lithotripsy at the distance or extraction during cystourethroscopy. Some cases can be resolved by percutaneous nephrourethroscopy. At the same time, severe ureteric obstructions require ureterotomy Materials and methods: Two consecutive cases of laparoscopic ureterolithotomy are presented in patients with acute obstruction at the middle third of the right ureter. Both patients - men aged 41 and 54 years. Addressing to the clinic on 6 and 10 days after the onset of the obstruction, after medical treatment attempts, distance lithotripsy, and ureter stenting were unsuccessful. Laparoscopic surgery - ureterolithotomy was performed. Consecutive: Laparoscopy, opening of the retroperitoneal space, mobilization of the ureter, longitudinal incision of the wall, extraction of the stone from the lumen, primary sutures on the ureter incision. Results: Postoperative period - with positive evolution, without complications. Discharged - on 3rd and 4th days. Ultrasonography and CT - control over 6 to 12 months - no signs of pathology. Conclusions: 1.Laparoscopic ureteroliothotomy is a minimally invasive, safe, technically possible procedure with minimal risk of complications. 2.Laparoscopic surgery in the ureter with lithiasis obstruction justified as a backup intervention, when other methods are unsuccessful

Tratamentul ureterolitiazei ureterului inferior

Summary Even though the extraction of the ureteral stone with the loops is an old method, it still remains topical nowadays. In our hospital exept ESWL, we practiced the extraction using the Dormia loops Basket tip too. In our opinion this is the most efficient method. It was extracted in 61 patients from 339 with the inferior ureteral stone and most of them were gone in the first day after the surgery took place. Introducere. Este bine cunoscut faptul că ureterolitotomiile în regiunea treimei inferioare şi intramurale a ureterului sunt anevoioase. Aceasta este porţiunea oblică a ureterului, cu lungimea aproximativă de 5 cm, cuprinsă între orificiul şi unghiul ureteral. Telelitotriţia, litotriţia prin ureteroscopii şi litoextracţia cu ansă au produs o adevărată revoluţie în tratamentul chirugical clasic al calculilor ureterali. în diverse situaţii clinice am fost nevoiţi să practicăm extracţia calculilor ureterului inferior cu ansa Dormia. Materiale şi metode. S-au analizat fişele de observaţie a 339 pacienţi, cu vârsta medie cuprinsă între 18-77 ani, cu calculi ai ureterului inferior, care s-au tratat în Clinica Urologie SCR în perioada anilor 2001-2005 (187 femei şi 152 bărbaţi). La pacienţii cu urolitiaza uretemlui distal s-a încercat a extrage calculii cu ansa Dormia (Basket Tip), care, în opinia noastră, este mai eficientă comparativ cu ansa Teis (Lop Tip) şi cu ansa Tre Nail Tip. Fixarea calculului în coşul ansei şi extracţia s-a efectuat fără ghidaj radiologic. Calculii situaţii proximal de unghiul ureteral, mai sus cu 5-6 cm de la orificiu, nu s-au extras, din cauza pericolului major de traumatism ureteral la extracţie. Diametrul calculilor extraşi a fost de 0,4-0,6 cm. Rezultate. Din 339 pacienţi cu ureterolitiază inferioară, la 61 (18%) pacienţi s-au extras calculii cu ansa Dormia, dintre care 37 femei (60, 6 %) şi 24 barbaţi (39,4 %). La 38 (11,2 %) pacienţi s-a efectuat ureterolitotomia clasică. În cazul cînd calculii s-au inclavat în porţiunea intramurală, de la orificul ureteral şi 1,5 cm proximal la 39 pacienţi (10 %) s-a efectuat ureterotomia endoscopică. La 15 pacienţi cu colică renală nejugulată, în porţiunea inferioară, s-a aplicat catetirizarea ureterului blocat, de unde s-au extras calculi uraţi. La majoritatea pacienţilor dupa extracţia calculilor s-au instalat sonde ureterale pe 12 ore. După controlul radiologic, pe fundalul sondei ureterale, în lipsa febrei şi a durerilor lombare, pacienţii au fost externaţi în prima zi după extracţie. La 5 pacienţi din cauza acutizării pielonifritei pe fundalul tratamentului antibacterial, sondele ureterale s-au menţinut 3-4 zile, până la dispariţia febrei. La 2 pacienţi cu calculi uraţi renali şi ureterali, extraşi din treimea inferioară, s-au instalat sonde autostatice şi s-a administrat tratament ambulator corespunzător. La 14 pacienţi, de la 11-24 luni după extracţia calculilor cu ansa, s-a efectuat un control tardiv al funcţiei renale. La toţi pacienţii investigaţi tardiv funcţia renală s-a restabilit în 92,8%, cu excepţia unui pacient (7,2%) la care s-a depistat strictura ureterului inferior tip clepsidră, apărută postoperator. Concluzii: 1. Litoextracţia cu ansă rămâne o metodă eficientă care micşorează durata spitalizării şi urgentează restabilirea capacităţii de muncă. 2. În funcţie de mărimea şi de configuraţia calculului, extracţia cu ansa poate provoca un traumatism ureteral cu consecinţe corespunzătoare (acutizarea pielonefritei, strictura ureterului). 3. Ureterotomiile endoscopice pot trauma fibrele circulare musculare şi fibroase ale meatului ureteral care dereglează mecanismul antireflux

Videocolonoscopy vs virtual colonoscopy. The possible limits in the diagnosis of colonic pathologies

Secția endoscopie și chirurgie miniinvazivă, IMSP “Spitalul Cancelariei de Stat”, Secția proctologie, IMSP SCM „Sfânta Treime”, Chișinău, Moldova, Al XIII-lea Congres al Asociației Chirurgilor „Nicolae Anestiadi” și al III-lea Congres al Societății de Endoscopie, Chirurgie miniminvazivă și Ultrasonografie ”V.M.Guțu” din Republica MoldovaIntroducere: Videocolonoscopia se consideră standardul de aur în diagnosticul maladiilor colonice, dar în cazurile dificile de examinarea totală a colonului prin videocolonoscopie flexibilă, metoda de elecție pentru stabilirea diagnosticului de certitudine este colonoscopia virtuală prin tomografie computerizată. Ambele metode diagnostice au avantajele și dezavantajele: colonoscopie virtuală este neinvazivă, puțin traumatică, dar numai prin endoscopia este posibil evaluarea biopsiei și confirmarea diagnosticul difinitiv. Material și metode: Studiul prospectiv a cuprins 1947 de pacienți care au suportat videocolonoscopia, în perioada 2015-2018 la IMSP SCS. Primul lot 1788 (92%) de cazuri videocolonoscopia a permis confirmarea diagnosticul difinitiv. În 159(8,2 %) de cazuri a fost efectuată adăugator colonoscopia virtuală și a inclus pacienți la care videocolonoscopia flexibilă nu a permis examinarea totală a colonului. Rezultatele: În 1788 (92,8%) cazuri diagnosticul patologiilor colonuluia fost stabilit prin videocolonoscopie și a confirmat diferite tipuri de patologii (tumori benigne și maligne, colită ulceroasă nespecifică). Din cauza imposibilității efectuării endoscopiei totale în grupul II -159(8,9 %) pacienți, a fost efectuată colonoscopia virtuală. În acest grup s-au stabilit următoarele patologii: 76(47,8 %) paciențicu dolicocolon, în 4 cazuri (2,5 %) – cancer al cecului, 2 (1,2 %) cazuri - stricturi ale anastomozei după rezecție de colon. Într-un singur caz- situs inversus al colonului. Stabilirea corectă a diagnosticului a permis efectuarea tratamentului chirurgical corespunzător patologiei identificate. Concluzii: La etapă actuală există două metode principale de investigatie ale colonului -videocolonoscopie și colonoscopie virtuală prin tomografie computerizată, care permit rezolvarea dificultăților diagnostice și stabilirea tacticii chirurgicale ulterioare.Introduction: Videocolonoscopy is considered the gold standard in the diagnosis of colonic diseases, but in cases of impossibility of total colonic examination the method of choice for certainty determining of the diagnosis is virtual colonoscopy with computered tomography. Both diagnostic methods have the advantages and disadvantages: virtual colonoscopy is non-invasive, less traumatic, but only by endoscopy the biopsy assessment and confirmation of the diagnosis is possible. Material and methods: The prospective study included 1947 patients who underwent videocolonoscopy during 2015-2018 at MSPI HSC. The first group included 1788 (92%) cases that allowed confirmation of the diagnosis by videocolonoscopy. In 159 (8.2%) cases the additional virtual colonoscopy was performed and included patients in which flexible videocolonoscopy did not allow total colonic examination. Results: In 1788 (92.8%) cases the diagnosis of colonic pathologies was established by videocolonoscopy and included various types of pathologies (benign and malignant tumors, non-specific ulcerative colitis). Due to the impossibility of total endoscopic performing in group II-159 (8.9%) the virtual colonoscopy was performed. The following pathologies were established in this group: 76 (47.8%) patients with dolichocolon, in 4 cases (2.5%) - cancer of the cecum, 2 (1.2%) cases - constriction of anastomosis after colonic resection. In one case – situs inversus of the colon. The correct diagnosis establishing allowed the appropriate surgical treatment for the identified pathology. Conclusions: At present, there are two main methods of colonic investigation - video-colonoscopy and virtual colonoscopy by computed tomography, which allow resolution of diagnostic difficulties and subsequent surgical tactics

The importance of virtual colonoscopy in the diagnostics of cec colon tumor

Secția Endoscopie și Chirurgie Mini-invazivă, Secția Radiologie, SR ACSR, Laboratorul de hepatochirurgie și Clinica de chirurgie nr.2 „Constantin Țîbîrnă”, Catedra de chirurgie nr.2, USMF „Nicolae Testemițanu”, Secția Proctologie, SCM „Sfînta Treime”, Chișinău, Republica Moldova, Conferința stiințifică „Nicolae Anestiadi – nume etern al chirurgiei basarabene” consacrată centenarului de la nașterea profesorului Nicolae Anestiadi 26 august 2016Introducere. Diagnosticul precoce a tumorei colonului cec prin examinarea endoscopică uneori prezintă dificultăți legate cu intubarea totală a intestinului gros. În acest caz, colonoscopia virtuală este metoda de elecție, care permite cu siguranță detectarea patologiei colonului cec. Colonoscopia virtuală confirmă cu certitudine nu numai prezența tumorei, dar și gradul stenozei colonului și prezența limfadenopatiei regionale. Material și metode. În perioada anilor 2012-2015 au fost efectuate 1847 videocolonoscopii. La 8 pacienți diagnosticul tumorei cecului a fost stabilit prin endoscopie cu confirmare histologică. Din numărul total de videocolonoscopii efectuate în 46 (2,5 %) de cazuri nu a fost posibilă examinarea totală a colonului, la acești pacienți colonul a fost investigat prin colonoscopia virtuală cu Tomografului GE Optima 660 Select Pro. Rezultate. Din 46 pacienți la 37 a fost exclusă patologia neoplazică, dar la 9 (19,6 %) pacienți (5 – femei, 4 – bărbați) a fost confirmat cancerul de colon la nivelul cecului. La 2 pacienți (4,3%) neoplasmul cecului a fost identificat cu întârziere de 3-6 luni din motivele necomplianței pacienților și adresarea repetată tardivă. Stabilirea corectă a diagnosticului preoperator prin colonoscopia virtuală a permis efectuarea tratamentului chirurgical corespunzător. Concluzii. Diagnosticul tumorilor colonului cec prin endoscopie uneori este greu de stabilit din diferite cauze: dolicocolon, fixarea aderențială severă a colonului. În aceste cazuri colonoscopia virtuală permite cu exactitate stabilirea diagnosticului și decizia tacticii ulterioare chirurgicale.Introduction. Early diagnosis of the cec colonic tumor by endoscopic examination sometimes presents difficulties lead to the total intubation of the intestine. In this case, virtual colonoscopy is considered the method of choice, which allows the detection of the cec colonic pathology. Virtual colonoscopy certainly confirms not only tumor presence, but also the degree of the colonic stenosis and the presence of regional lymphadenopathy. Materials and methods. During the years 2012-2015 were performed 1847 videocolonoscopies. In 8 patients the cancer diagnosis was established by endoscopy with histological confirmation. Prospective study included 46 (2,5 %) patients, in which the definitive diagnosis was established with the help of virtual colonoscopy.Patients in which videocolonoscophy did not allow the total examination of the small intestine until the cec level, were investigated with the help of Optimum Select 660 Tomography GE Pro. Results. From the total number of carried videocolonoscophy in 46 (2,5%) cases the total colonic examination was not possible. In this group of patients was resorted to virtual colonoscopy effectuating. In 37 patients the neoplasic pathology was excluded, but in 9 (19.6%) patients (5 female, 4-male) has been confirmed the colon cancer at the cec level. In 2 (4,3%) patients the cec neoplasms has been identified with the delay of six months because of the noncompliant patients. Correct preoperative diagnosis establishing with the help of virtual colonoscopy has allowed adequate surgical treatment carrying. Conclusions. Diagnostics of the cec colon tumors with the help of endoscopic examination is sometimes hardly established because of the different causes: dolicocolon, adhesion of the cec colon to the tumor. In these cases the virtual colonoscopy helps to accurately diagnosis and decision of subsequent surgical tactics

Diagnosticul imagistic complex în patologia inflamatorie renala acută

Summary Uncomplicated infection of the urinary tract is frequent and usually resolves rapidly with treatment and imaging is unnecessary. Progression to complex infection often occurs in patients with predisposing factors. Imaging assists in evaluating the extent of isease, plays a role in directing therapy and guides interventional procedures if necessary. This pictorial essay reviews the role of imaging and intervention in infections of the urinary tract. Introducere. Frecvenţa infecţiilor renale acute este destul de înaltă. Destingem infecţii urinare simple şi infecţii urinare cu complicaţii. Progresarea complicaţiilor infecţiei renale sunt cauzate de diverşi factori predispozanţi. Diagnosticul imagistic are un rol important în evaluarea exstensiei şi a difuziei infecţiei urinare acute, orientând tratamentul terapeutic şi aplicarea ghidării intervenţionale. Scopul lucrării. Evaluarea diagnosticului imagistic complex în patologia inflamatorie renală acută. Material şi metode. Studiul prospectiv în perioada 2003­ 2006, pe 120 de pacienţi cu patologie inflamatore renală acută. Toţi pacienţii au fost examinaţi ecografic, urografic, s-a examinat funcţia renală prin renografie. Rezultatele studiului imagistic a fost confruntat cu studiul clinic şi cel de laborator. S-au utilizat sondele ecografice de 7,5 MHz, aparatul radiologic EDR 750, tomografia computerizată (CT) în caz de necesitate. Rezultate. Ecografia şi urografia sunt cele mai frecvente metode utilizate în investigarea renală a pacientului, precizând diagnosticul. Ecografia a permis detectarea paralelă a dilatării căilor excretorii şi a pielitei, cu identificarea grosimii peretelui pielic. Utilizarea sondelor de frecvenţă înaltă a permis evidenţierea mai facilă a afectării focale a parenchimului renal şi a celui contrar, a împiedicat determinarea infiltraţiei peri-renale, care a fost posibilă a fi vizualizată la CT cu utilizarea substanţelor de contrast. Explorarea spaţiului peri-renal cu ferestre adecvate la CT este deosebit de importantă în diagnosticul diferenţial, im portantă pentru conduita operatorie viitoare. Faza nefrogrammei la urografie a permis depistarea focarelor parenchimului renal, care s-au manifestat prin leziuni de intensitate scăzută. Urogramele efectuate standard, au permis caracterizarea morfologică şi funcţională a arhitectonicii arborelui pielo-caliceal. Clişeele tardive au relevat locul obstrucţiei. Concluzii. În baza rezultatelor din analiza lotului studiat, a protocoalelor operatorii se poate concluziona că metodele imagistice permit evidenţierea şi monitorizarea patologiei inflamatore renale acute. Examenul prin CT a permis un diagnostic corect în aprecierea infiltraţiei peri-renale, dar importanţa lui rezidă în posibilitatea aprecierii corecte a capsulei renale, a spaţiului peri-renal, a vaselor renale, ceea ce este important în diagnosticul oportun al patologiei respective

Virtual colonoscopy in surgical practice

Secția Endoscopie și Chirurgie Miniminvazivă, Secția radiologie, Spitalul Republican CSRA, Secția proctologie, Spitalul Clinic Municipal “Sfînta Treime”, Chișinău, Republica Moldova, Al XII-lea Congres al Asociației Chirurgilor „Nicolae Anestiadi” din Republica Moldova cu participare internațională 23-25 septembrie 2015Introducere: Colonoscopia virtuală este o procedură eficientă, non-invazivă, cu precisie înaltă de diagnostic, folosită pentru detectarea patologiei colonului (polipi, cancerul colorectal și alte boli colonice). În cazurile dificile de examinare totală a colonului prin videocolonoscopie flexibilă, metoda de elecție pentru stabilirea diagnosticului de certitudine preoperator – este colonoscopia virtuală prin tomografie computerizată. Material și metode: Studiul prospectiv a cuprins 37 de pacienți cu afecțiuni chirurgicale ale colonului, examinați și tratați în perioada 2012-2014 în SR ACSR. Colonoscopia virtuală a fost efectuată cu ajutorul Tomografului GE Optima 660 Select Pro și a inclus pacienți la care videocolonoscopia flexibilă nu a permis examinarea totală, pînă la nivelul cecului sau au fost prezente semnele clinice sugestive pentru neoplasmul colonic. Rezultate: Din 37 de pacienți (20 – femei, 17 – barbați) în majoritatea cazurilor s-a depistat dolihocolon – n=19 (51,3%); în 6 (16,2%) cazuri – cancer de colon la nivelul cecului, neoplasmul colonului transvers și neoplasmul flexurei lienale – n=5 (13,6%) și, respectiv, n=3 (8,1%). La un singur (2,7 %) pacient s-a identificat hernia liniei Spieghel. În 2 (5,4%) cazuri au fost evidențiate stricturi ale anastomozei post-rezecție de colon. Într-un singur (2,7%) caz – situs inversus al colonului. Stabilirea corectă a diagnosticului preoperator a permis efectuarea tratamentului chirurgical corespunzător patologiei identificate. Concluzii: Colonoscopia virtuală este o metoda eficace pentru rezolvarea dificultăților diagnostice și stabilirea tacticii chirurgicale adecvate în cazul patologiilor colonului. Aceasta poate fi recomandată ca o alternativă sigură în cazurile ce nu permit efectuarea videocolonoscopiei flexibile totale.Introduction: Virtual colonoscopy is an effective, non-invasive procedure with high diagnostic accuracy used for detecting colonic pathology (polyps, colorectal cancer and other diseases of the colon). In difficult cases of whole colon examination with video-colonoscopes, the method of choice for preoperative precise diagnosis is considered virtual computed tomography colonoscopy. Materials and methods: The prospective study included 37 patients with surgical diseases of colon, examined and treated in 2012-2014 in RH CSRA. Virtual colonoscopy was performed using the Computed Tomography GE Optima 660 Select Pro and included cases, in which complete video-colonoscopy examination to the level of caecum was not possible, or were present clinical signs suggestive of colonic neoplasms. Results: In the group of 37 patients (20 – female and 17 – male) in most cases was found dolichocolon n=19 (51.3%); in 6 (16.2%) cases – the colon cancer in the caecum segment, transverse colon neoplasms and splenic flexure neoplasm – n=5 (13.6%) and, respectively, n=3 (8.1%). In one (2.7%) patient was identified hernia of Spieghelian line. In 2 (5.4%) cases were found strictures of the colon anastomosis after resection. In one (2.7%) case – situs inversus of colon. The correct preoperative diagnosis allowed the appropriate surgical treatment of identified pathology. Conclusions: Virtual colonoscopy is an effective method to resolve the diagnostic difficulties and surgical tactics for colon pathologies. It can be recommended as a safe alternative in cases that do not permit complete flexible video-colonoscopy

Issues and recommendations for the residual approach to quantifying cognitive resilience and reserve.

BackgroundCognitive reserve and resilience are terms used to explain interindividual variability in maintenance of cognitive health in response to adverse factors, such as brain pathology in the context of aging or neurodegenerative disorders. There is substantial interest in identifying tractable substrates of resilience to potentially leverage this phenomenon into intervention strategies. One way of operationalizing cognitive resilience that has gained popularity is the residual method: regressing cognition on an adverse factor and using the residual as a measure of resilience. This method is attractive because it provides a statistical approach that is an intuitive match to the reserve/resilience conceptual framework. However, due to statistical properties of the regression equation, the residual approach has qualities that complicate its interpretation as an index of resilience and make it statistically inappropriate in certain circumstances.Methods and resultsWe describe statistical properties of the regression equation to illustrate why the residual is highly correlated with the cognitive score from which it was derived. Using both simulations and real data, we model common applications of the approach by creating a residual score (global cognition residualized for hippocampal volume) in individuals along the AD spectrum. We demonstrate that in most real-life scenarios, the residual measure of cognitive resilience is highly correlated with cognition, and the degree of this correlation depends on the initial relationship between the adverse factor and cognition. Subsequently, any association between this resilience metric and an external variable may actually be driven by cognition, rather than by an operationalized measure of resilience. We then assess several strategies proposed as potential solutions to this problem, such as including both the residual and original cognitive measure in a model. However, we conclude these solutions may be insufficient, and we instead recommend against "pre-regression" strategies altogether in favor of using statistical moderation (e.g., interactions) to quantify resilience.ConclusionsCaution should be taken in the use and interpretation of the residual-based method of cognitive resilience. Rather than identifying resilient individuals, we encourage building more complete models of cognition to better identify the specific adverse and protective factors that influence cognitive decline

Issues and recommendations for the residual approach to quantifying cognitive resilience and reserve

Background: Cognitive reserve and resilience are terms used to explain interindividual variability in maintenance of cognitive health in response to adverse factors, such as brain pathology in the context of aging or neurodegenerative disorders. There is substantial interest in identifying tractable substrates of resilience to potentially leverage this phenomenon into intervention strategies. One way of operationalizing cognitive resilience that has gained popularity is the residual method: regressing cognition on an adverse factor and using the residual as a measure of resilience. This method is attractive because it provides a statistical approach that is an intuitive match to the reserve/resilience conceptual framework. However, due to statistical properties of the regression equation, the residual approach has qualities that complicate its interpretation as an index of resilience and make it statistically inappropriate in certain circumstances. Methods and results: We describe statistical properties of the regression equation to illustrate why the residual is highly correlated with the cognitive score from which it was derived. Using both simulations and real data, we model common applications of the approach by creating a residual score (global cognition residualized for hippocampal volume) in individuals along the AD spectrum. We demonstrate that in most real-life scenarios, the residual measure of cognitive resilience is highly correlated with cognition, and the degree of this correlation depends on the initial relationship between the adverse factor and cognition. Subsequently, any association between this resilience metric and an external variable may actually be driven by cognition, rather than by an operationalized measure of resilience. We then assess several strategies proposed as potential solutions to this problem, such as including both the residual and original cognitive measure in a model. However, we conclude these solutions may be insufficient, and we instead recommend against “pre-regression” strategies altogether in favor of using statistical moderation (e.g., interactions) to quantify resilience. Conclusions: Caution should be taken in the use and interpretation of the residual-based method of cognitive resilience. Rather than identifying resilient individuals, we encourage building more complete models of cognition to better identify the specific adverse and protective factors that influence cognitive decline