Tratamentul hiperplaziei benigne a prostatei cu Prostamol®Uno

Summary During 5 years, between 2001-2006, 200 patients with BPH were treated with Prostamol®Uno, 320mg, daily. In this trial patients were assessed pre- and post- treatment with International Prostate Symptom Score (IPSS), the Quality of Life (QOL) and volume of residual urine appreciated ecographically. The analysis of our data shows decrease in IPSS score, QOL and volume of residual urine with in 53,4 %, 57,5% and 48,7% respectively Prostamol®Uno is one of election drug in conservative treatment of BPH. Actualitatea, obiective. Hiperplazia benignă a prostatei (HBP) este cea mai frecventă patologie a bărbaţilor în etate. Majoritatea bărbaţilor după vârsta de 50 ani acuză simptoamele cauzate de HBP, manifestându-se clinic prin obstrucţia vezicală. În prezent există o variaţie largă de metode curative în HBP: conservative, endoscopice, chirurgicale. Pacienţilor cu simptomatologie moderată a maladiei, precum şi celor cu contraindicaţii pentru tratamentul chirurgical şi endoscopic, bolnavilor cu risc major cauzat de prezenţa maladiilor concomitente le este indicată terapia medicamentoasă. Scopul lucrării. Aprecieria eficacităţii preparatului Prostamol®uno în tratamentul adenomului de prostată. Material şi metode. Studiul a fost efectuat în Clinica de Urologie şi Nefrologie Chirurgicală a Spitalului Clinic Republican, USMF „N.Testemiţanu”, în perioada octombrie 2001- mai 2006, pe un lot de 200 pacienţi, bărbaţi cu HBP, care au fost trataţi conservativ prin administrarea preparatului Prostamol®uno. Pacienţii au fost selectaţi după următoarele criterii: stabilirea diagnosticului de HBP în baza tuşeului rectal, ultrasonografiei transrectale a prostatei cu aprecierea dimensiunilor prostatei, nodulului adenomatos şi volumul urinei reziduale, fiind repetate şi la sfârşitul studiului clinic. Evaluarea clinică a HBP a fost apreciată prin Scorul Internaţional al Simptoamelor Prostatei (IPSS) şi prin determinarea Scorului Calităţii Vieţii (QOL) iniţial şi la sfârşit de studiu. Vârsta pacienţilor a variat între 56 şi 80 ani cu media de 64,53 ±3,47 ani. Preparatul a fost administrat zilnic, în doze de 320 mg per os, într-o singură priză, seara după masă. Rezultate. În conformitate cu materialul şi metodele de cercetare, analiza studiului a evaluat următoarele rezultate: indicii medii a simptoamelor prostatei IPSS după tratament au constituit 8,9±0,4 (-53,4%) şi respectiv QOL 1,7±0,2 (-57,5%). Volumul rezidiului urinar s-a diminuat în medie de la 74,6 până la 38,2 ml. Complicaţii şi reacţii adverse s-au înregistrat la 7 pacienţi, peste 2 luni de tratament, fiind spitalizaţi pe motiv de retenţie acută de urină, în urma căreia s-a efectuat intervenţia chirurgicală - adenomectomia prostatei transvezicală şi tratamentul conservativ a fost întrerupt. La 5 pacienţi a fost înregistrată diaree, tratamentul parţial a fost sistat, apoi prelungit ulterior peste 2 săptămâni. La 2 pacienţi, în urma tratamentului aplicat, a fost determinată scăderea funcţiei erectile. Concluzii 1. Preparatul Prostamol ®uno este unul dintre medicamentele contemporane de elecţie în tratamentul conservativ al HBP cu acţiune antiandrogenă (blocator de 5a-reductază de origine naturală), efect antiinflamator şi antiexudativ. 2. Administrarea preparatului a îmbunătăţit IPSS prostatei de la 19,1 până la 8,9, fapt ce a constituit în medie 53,4%. A permis ameliorarea QOL de la 4,0 până la 1,7, ceea ce a constituit în medie 57,5%. 3. Volumul rezidiului urinar s-a micşorat în medie de la 74,6 până la 38,2 ml, fapt ce constituie 48,7%. 4. În scopul preveniririi complicaţiilor şi a unor reacţii adverse, este necesar a selecta strict pacienţii pentru tratament, cu evaluarea tratamentului de probă. Se recomandă indicarea tratamentului în adenom de dimensiuni mici şi medii

Experienţa noastră în tratamentul chirurgical al incontinenţei urinare de efort (IUE) la femei

Summary 170 women with stress urinary incontinence has been operated according to Gonchar method in the Urological Clinic of the Clinical Republican Hospital during the period 2000-2005 years. 90,58% of patients have reported total continence rehabilitation after 3 months and 86,4% of patients - after 1 year. This method is efficient in the SUI treatment. Introducere. Circa 7 milioane de femei suferă de IUE în SUA, pentru ele sunt alocate 10,3 bilioane dolari destinate îngrijirii lor (Rowe și colab., 1989) si 4 milioane de femei în Anglia necesită 424 mln lire sterline pentru tratament (Continence Fundation, 2000). Astfel, IUE este o problemă nu numai medicală, dar si social-economică. Tratamentul IU la femei prezintă o problemă serioasă în uroginecologia contemporană. În prezent se întreprind mai multe eforturi pentru cercetarea acestei patologii și sunt elaborate o mulţime de metode noi de tratament, care permit ameliorarea situaţiei sau însănătoşirea completă a pacientelor. Scopul lucrării. Aprecierea rezultatelor precoce şi ale celor tardive ale tratamentului chirurgical al IUE la femei. Material şi metodă. În perioada anilor 2000-2005 au fost supuse intervenţiei chirurgicale 170 de femei cu IUE pură, fără patologie ginecologică sau neurologică asociată, vârsta fiind cuprinsă între 43 şi 64 ani (vârsta medie - 51,5 ani). Toate pacientele au acuzat pierdere de urină la efort fizic minim. Investigaţiile efectuate: cistograma cu micţie, sedimentul urinar, urocultura şi examinarea pe scaunul ginecologic pentru precizarea absenţei prolapsului genital. Din numărul total de femei, 140 ( %) au avut în antecedente naşteri care au decurs dificil; la 25 ( %) naşterile au decurs fără dificultăţi şi doar 5 (%) paciente nu au avut nici o naştere. Intervenţia chirurgicală practicată în clinica noastră - angularea uretrei după Goncear cu 2 lambouri de piele, ce constă în fixarea ţesutului parauretral de peretele abdominal, care, după părerea noastră, este o metodă mai fiziologică decât fixarea de simfiza pubiană. Durata medie de spitalizare a constituit 10 zile, cateterul uretral a fost menţinut în medie 7 zile. Rezultate şi discuţii. Controlul primar s-a făcut peste 3 luni de la efectuarea operaţiei şi la 1 an. La 3 luni: 154 de paciente (90,58%) au relatat dispariţia totală a simptoamelor de incontinenţă de urină chiar şi la eforturi fizice destul de pronunţate, 9(5,3%) au manifestat o ameliorare a simptomaticii: cantitatea de urină pierdută s-a micşorat considerabil şi efortul la care survenea pierderea de urină a devenit mai mare şi doar 7 paciente (4,1%) nu au manifestat nici un rezultat favorabil. La perioada de 1 an rezultatele au constituit, respectiv: 147 de paciente (86,4%) au dovedit o continenţă totală, iar 14 paciente (9.4% ) au relatat o îmbunătăţire. Din lotul total de paciente, la 3 luni după intervenţie, 90,6% au relatat o restabilire totală a continenţei, iar la 1 an numărul de paciente vindecate s-a micşorat cu 4,2%, ceea ce ne permite să concluzionăm că, în perioda mai tardivă, după operaţie, rata recidivelor creşte. Concluzii. În urma tratamentului chirurgical aplicat, peste 1 an la 86,4% paciente s-a restabilit continenţa totală a urinei şi nu au mai fost acuzate episoade de incontinenţă, ceea ce ne permite să afirmăm că intervenţia chirurgicală practicată în clinica noastră are o eficacitate înaltă în tratamentul IUE. În perioada tardivă, după intervenţie chirurgicală, creşte rata recidivelor reducându-se eficacitatea tratamentului

Particularităţile tratamentului pielonefritei acute la gravide

Summary The tactics of AOP in pregnant women depends of the urodynamics rehabilitation by the conservative and endoscopic treatment: cystoscopy with uretera catheterization. The maintaince of ureter of renal pelvis hyponicity (pielonectasis, hydrocalicosis) and relapse of obstructive pyelonephritis the in stallation of “jj ” ureteral stand. Using of these methods, the drug administration and period of treatment which important for pregnancy have been minimized. Introducere. Apariţia pielonefritei acute (PA) obstructive la gravide este legată de un complex de schimbări fiziologice, topografoanatom ice în timpul gravidităţii, dereglarea urodinamicii din cauza măririi uterului. Se evedenţiază hipotonia şi lărgirea sistemului bazinet-caliceal şi a ureterului (volumul bazinetului şi al ureterului care este de 3-4 ml până la graviditate, ajunge în a II-a perioadă până la 20 - 40 ml, uneori 70ml). În această etapă a gravidităţii uterul deviază şi se roteşte spre dreapta formând o compresie a rinichiului drept, prin acest fapt se poate explica apariţia frecventă a patologiei sistemului urinar pe dreapta. Materiale şi metode. Lotul de studiu a cuprins 74 gravide supuse tratamentului în Secţia Urologie IMSP SCM “Sf. Treime “ şi în secţiile de patologie a gravidelor a IMSP SCM Nr.1, în perioada anilor 2004- 2006. Conţinutul lucrării este bazat pe metodele de tratament al gravidelor cu (PA) obstructivă, repartizate în două loturi: - Lotul I - 30 gravide, sarcina 22-34 săptămâni, tratament etiotrop: terapie antiinfecţioasă (grupa penicilinelor şi a cefalosporinelor, ftocrhinolone, nitrofurane, etc), inclusiv 40%, conform sensibilităţii agentului patogen, ameliorarea hemodinamicii renale, diuretice, fitoterapie, spasmolitice, vitaminoterapie, antipiretice, etc. - Lotul II - 44 gravide, sarcina 20-33 săptămâni, a fost supus tratamentului endoscopic la a 3-5-a zi după eficacitatea parţială a tratamentului etiotrop aplicat. S-a efectuat cistoscopia cu cateterizarea ureterului sau instalarea stentului “JJ”. Rezultate şi discuţii. Lotul I - administrarea tratamentului bacterian cu posibilile efecte teratogene, embriotoxice, nefrotoxice, în funcţie de durata sarcinii şi de farmacocinetica medicamentului. Lotul II - cateterism ureteral, instalarea stendului “JJ” ureteral cu continuarea tratamentului etiotrop. Concluzii. Tactica tratamentului PA obstructive la gravide constă în restabilirea urodinamicii. Dacă tratamentul, timp de 2-5 zile, n-a dat rezultate scontate (menţinerea febrei, durerile lombare, pieloectazia, etc.), s-a utilizat metoda endoscopică: cistoscopia cu cateterizarea ureterului timp de 3-5 zile. La apariţia pielonefritei obstructive recidivante, cu hipotonia bazinetului şi ureterului, după cateterizare s-a aplicat instalarea stendului “JJ” ureteral timp 1-2 luni. Metoda a micşorat durata tratamentului şi cantitatea medicamentelor utilizate cu 30- 50%

Spasmex în tratamentul incontinenţei urinare (IU) prin imperiozitate

Summary In the Urology Department, Republican Hospital was analyzed 21 women suffering from Urgency Urinary Incontinence, during Nov 2005-March 2006 period, which used Spasmex during six weeks. After the treatment 62 % from the patients didn’t complain more about urinary incontinence and other 23% had decrease of the clinical symptoms. Introducere. Incontinenţa prin imperiozitate este o manifestare răspândită a vezicii urinare hiperactive (OAB). Este bine cunoscut faptul că aproximativ fiecare a treia femeie în vîrstă de e” 40 ani suferă de această patologie, iar odată cu vârsta înaintată creşte frecvenţa episoadelor de pierdere involuntară a urinei. Medicamentele cele mai utilizate în tratamentul acestor simptome sunt M-cholinoliticele. Scopul lucrării. Aprecierea eficacităţii preparatului Spasmex (distribuitor-firma ProMed, Cehia) în tratamentul femeilor cu micţii imperioase, convocate de contracţarea involuntară a detrusorului. Material şi metodă. În perioada noiembrie 2005 - martie 2006 sub observaţie au fost 21 de femei cu vârsta de la 44 până la 77 ani (vârsta medie 62,5 ani) cu incontinenţă prin imperiozitate. Aprecierea tabloului clinic, al sindromului micţional prin imperiozitate s-a efectuat în baza metodei de tabelă, cu determinarea numărului de puncte acumulate. Evaluarea simptomaticii, efectuată cu ajutorul unei anchete pentru aprecierea funcţiei vezicii urinare, relevă un tablou clinic pronunţat al IU prin imperiozitate - punctajul mediu a fost de 23 (de la 10 până la 35). Până la completarea anchetei s-au efectuat cercetările de laborator (urogramă, investigaţii radiologice, ultrasonografia vezicii urinare cu aprecierea urinei reziduale). Paralel s-a făcut cistoscopia pentru a exclude lezările locale ale mucoasei vezicii urinare şi cercetarea pacientelor pe scaunul ginecologic pentru a exclude o patologie ginecologică asociată. La fiecare 2 săpt. se recompleta ancheta pentru a observa dinamismul tratamentului. Spasmex s-a indicat: primele 2 săpt.- 5mg. x 3 ori pe zi, următoarele 4 săpt.- 15mg. x 2 ori pe zi. Rezultate şi discuţii. Pe fundalul tratamentului cu Spasmex au survenit schimbări evidente în simptomatica incontinenţei prin imperiozitate. În primele 2 săpt. dinamica a constituit 5,4 puncte sau 0,38 puncte pe zi. Ulterior schimbările nu au fost aşa de pronunţate: 3-4 săpt. - 2,1 puncte; 5-6 săpt.- 2,3 puncte. Între a 2-a şi a 4-a săpt. s-a manifestat o scădere a cantităţii micţiunilor diurne şi nocturne. Caracteristic a fost faptul că simptoamele de imperiozitate au devenit mai şterse şi manifestate mai rar. Pacientele au menţionat că intervalele între micţii au devenit mai mari şi a apărut posibilitatea de a inhiba aceste chemări imperioase şi, astfel, a prelungi faza de umplere. 13 paciente nau mai avut episoade de incontinenţă în procesul de administrare a preparatului Spasmex, la 5 paciente a survenit o ameliorare, dar continua pierderea de urină, deşi într-un volum mai mic şi doar la 4 paciente nu s-a înregistrat nici o schimbare. Reacţiile adverse s-au manifestat numai prin uscăciune în gură, care a putut fi suportată. Pacientele au demonstrat o îmbunătăţire considerabilă a calităţii care a depins nu numai de episoadele de incontinenţă, ci şi de cantitatea de micţii nocturne, creşterea intervalului dintre micţii. Este bine ştiut că rezultatele corecţiei chirurgicale sunt foarte dependente de fundalul pe care este efectuată intervenţia, IU nu este o excepţie. Dacă luăm în consideraţie faptul că la femei cel mai des se manifestă o incontinenţă mixtă, iar rezultatele negative ale intervenţiei chirurgicale sunt legate de simptoamele de imperiozitate, se poate de indicat o cură de tratament de 2-3 săpt. cu M-cholinolitice, preoperator, pentru a evita insuccesul posibil în IU mixtă. Concluzii. Preparatul Spasmex s-a dovedit a fi eficient în 85% de cazuri: 62% de femei n-au mai acuzat episoade de incontinenţă, iar 23% au manifestat o ameliorare vizibilă a stării. La administrarea preparatului Spasmex se manifestă o dinamică pozitivă a tuturor componentelor simptomelor micţiunilor imperioase. IU prin imperiozitate suferă schimbări vădite în primele 2 săptămâni, îmbunătăţind calitatea vieţii la pacientele care îl administrează

Forsef (Ceftriaxon) în tratamentul orhoepididemitelor acute postoperatorii

Summary In our departament were treated 30 patients with acute postsurgery orhoepididimitis. We used Forsef® (Ceftriaxone) for antibacterial blocade of spermatic cord. Pozitive results were noticed in 27 patients (90%). Cefalosporines as Ceftriaxon (Forsefs) are the first choise drugs in the empiric treatment of acute postsurgery orhoepididimitis. Introducere. Inflamaţia acută a testiculelor şi a epididimului este o patologie frecvent întâlnită în practica urologică. Ea este cauza internărilor în 4-5% din rata maladiilor urologice. În structura patologiilor de urgenţă frecvenţa orhoepididemitelor acute variază de la 4,6, la 10,2 % cazuri. Mai mult de 25% dintre bărbaţi pe parcursul vieţii suportă această patologie (A.^amalov, 2004). În SUA anual circa 600 mii de bărbaţi se adresează după ajutor medical, cauza fiind orhoepididemitele acute (Caler, 1990). Frecvenţa după vârstă denotă 80% cazuri de la 20 la 40 ani şi 20% cazuri de la 40 la 70 ani (cauza fiind procedurile transuretrale de diagnostic şi de tratam ent, adenom ectom iile atât transuretrale, cât si cele transvezicale). Orhoepididemita acută este o patologie polietiologică. Datele despre rolul infecţiei bacteriene în această patologie poartă un caracter contradictoriu. Unii autori consideră că rolul primordial în provenienţa orhoepididemitelor acute îl are infecţia cauzată de Chlamydia trachomatis şi Mycoplasma hominis. În ultimul timp mai frecvent este înregistrată infecţia intraspitalicească: Escherichia Colli, Staphylococcus aureus. Nu ultimul rol îl are forma condiţionat patogenă (saprofită): Streptococcus viridans, Staphylococcus saprofiticus şi Staphylococcus epidermidis (K.A. Papadakis, 1997; B.Kashivagi, 2000). În urma unor studii speciale B.Mcdîiîâ (2003) a constatat: în 75% cazuri la bărbaţii până la 45 ani s-a depistat infecţia sexual transmisibilă: hlamidia hrachomatis, micoplasma hominis, naissera gonorrhoeae, iar în 25% dintre cazuri, după 45-70 ani, s-a depistat flora saprofită, condiţionată de epidermidis, saprophiticus şi flora gram negativă Materiale şi metode. În Clinica de Urologie şi Nefrologie Chirurgicală a USMF “Nicolae Testemiţanu” (Secţia Urologie a Spitalului Clinic Republican) în perioada anilor 2003-2005 au fost supuşi tratam entului cu Forsef 30 pacienţi cu orhoepididemită acută postoperatorie. Repartizarea pacienţilor a fost urm ătoarea: după adenomectomie transvezicală - 28 pacienţi, dintre ei la 5 pacienţi a fost efectuată vasorezecţia; după adenomectomie transuretrală - 1 pacient şi după laparatomie - 1 pacient. Orhoepididemita a fost constatată unilateral în 28 cazuri şi bilaterală în 2 cazuri. Pacienţilor li s-a efectuat blocada după Lorin-Epştein în regiunea funiculului spermatic, pe partea afectată cu soluţie Forsef (Ceftriaxon) 1 gram, diluat cu soluţie Lidocaină 1% în număr de 5 proceduri. Rezultate. În urma tratamentului aplicat rezultate pozitive s-au înregistrat la 27 pacienţi, ceea ce a constituit 90% şi numai la 3 pacienţi (10%) efectul a fost negativ. Absenţa eficacităţii în urma tratamentului conservator a necesitat rezolvaea cazurilor prin intervenţie chirurgicală. Efecte adverse şi complicaţii după administrarea soluţiei Forsef nu au fost înregistrate. Concluzii 1. Ceftriaxona de generaţia a 3-a Sol. Forsef este preparatul de elecţie în tratamentul impiric al orhoepididemitelor acute postoperatorii ce nu se supun tratamentului obişnuit conservator. 2. Eficienţa administrării locale a Ceftriaxonei în orhoepididemitele acute conform rezultatelor obţinute, este de 90%

Tratamentul endoscopic al stricturilor uretrale survenite după adenomectomia transvezicală şi transuretrală

Summary Surgical treatment of the benign prostate hyperplasia (BPH) is nowadays realized through the transurethral (~70%), transvesical (~20%) approach and the minim invasive (~10%) methods. So the open surgery as the endoscopic one in followed by a set of complications o fan obstructive type, like: urethral stricture, sclerosis of the bladder neck restant of the adenoma tissues. The aim of this work is to present the etiological incidence of the urethral stricturers, a complication which appears after the surgical treatment of a BPH. Obiective. Tratamentul chirurgical al adenomului de prostată se realizează actualmente pe cale transuretrală (~70%), transvezicală (~20%) şi miniminvazivă (~10%). Indicaţiile intervenţiei deschise au devenit bine codificate şi se efectuează în adenoamele mari, iar indicaţiile către tratamentul endoscopic se lărgesc considerabil. Atât operaţia deschisă, cât şi cea transuretrală sunt grevate de o serie de complicaţii sechelare de tip obstructiv: strictura uretrei, scleroza de col vezical, ţesut adenomatos restant. Scopul lucrării este de a releva incidenţa stricturii de uretră, survenită după tratamentul chirurgical al adenomului de prostată. Material şi metodă. Într-o perioadă de 7 ani (1998-2005) în clinica noastră au fost operaţi pentru adenom de prostată 2371 pacienţi. La 507 (21,3%) bolnavi s-a efectuat rezecţia transuretrală, iar la 1864 (78,7%) adenomectomia clasică deschisă. Media vârstei în ambele grupe a fost de 58 ani (48­ 69 ani). Timpul de cateterizare postoperatorie a constituit în medie 9 zile la bolnavii operaţi deschis şi 3 zile la cei operaţi endoscopic. La 98 pacienţi operaţi din ambele grupe (28,5% pacienţi post- adenomectomie şi 71,4% post TUR) au apărut fenomene obstructive şi acuze de dizurie manifestate prin strangurie, iar investigaţiile clinice şi paraclinice punând în evidenţă prezenţa unei stricturi uretrale. Aceşti bolnavi au fost examinaţi radiologic (uretrografie) şi urodinamic de la 3 săptămâni după operaţie şi până la 3 ani postoperator. În unele cazuri incerte s-a efectuat uretroscopia. Tratamentul efectuat la pacienţii cu strictură de uretră a fost pe cale endoscopică în 86 (87,7%) şi în 12 (12,2%) cazuri a fost pe cale chirurgicală clasică. La 64 (65,3% ) bolnavi s-a efectuat o singură uretrotomie internă optică, iar la 22 (22,4%) au fost necesare intervenţii multiple (metrotomie + sfincterotomie; uretrotomie + rezecţie de ţesut restant; uretrotomie + litotriţie). Rezultate. Dintre factorii etiologici ai stricturilor de uretră putem menţiona: infecţia specifică şi nespecifică a uretrei, lubrifierea neadecvată a uretrei şi menţinerea sondelor uretrale timp mai îndelungat. Din datele obţinute de noi se observă o incidenţă variabilă a stricturilor de uretră faţă de factorii etiologici numiţi mai sus. Această variaţie se datorează şi diferenţei între diametrul uretrei şi al tecii rezectoscopului. Nu au existat diferenţe semnificative între grupele de vârstă, timpul de cateterizare postoperatorie şi greutatea ţesutului adenomatos înlăturat. Incidenţa stricturilor s-a stabilit la 28 pacienţi după operaţia deschisă şi la 70 bolnavi după rezecţia transuretrală, reprezentând 28,5% şi 71,4% din totalul pacienţilor cu strictură de uretră. O frecvenţă crescută a acestei complicaţii s-a depistat în primii 3 ani, când ea a reprezentat 51,5% din numărul total de cazuri (62% post TUR şi 41% post intervenţie deschisă). Acest aspect statistic şi preponderenţa stricturilor după operaţiile endoscopice au ridicat problema unor deficienţe de tehnică chirurgicală (traumatism mecanic şi electric al uretrei un timp mai îndelungat). Concluzii 1. Incidenţa stricturii de uretră a survenit preponderent după operaţia endoscopică şi, mai rar, după operaţie deschisă. 2. Printre factorii etiologici siguri s-a plasat traumatismul mecanic şi cel electric produs prin electrorezecţia îndelungată şi excesivă a uretrei. Nu putem exclude şi rolul infecţiei urinare prezente. 3. Nu s-a identificat o corelaţie semnificativă cu vârsta, timpul operator şi durata drenajului uretral. 4. Operaţia endoscopică oferă multiple avantaje: execuţie facilă, complicaţii reduse, rezultate bune şi posibilitatea rezolvării simultane a altor afecţiuni concomitente sechelare ale adenomectomiei (scleroză de col vezical, ţesut adenomatos restant, litiază vezicală)

Uroflowmetria în diagnosticul obstrucţiei infravezicale

Summary In this article we analysed the role and utility of Uroflometry for the patients with intravesical obstruction in the diagnosis and after the surgery. Scopul lucrării. Aprecierea rolului şi a valorii Uroflowmetriei la pacienţii cu obstrucţie infravezicală. Material şi metode. Studiul a fost realizat pe un lot de 140 bolnavi (68 pacienţi cu adenom de prostată, 32 cu adenocarcinom confirmat histologic, 42 pacienţi cu strictură de uretră), efectuat la aparatul „Mediwatch”. Rezultate. Datele preliminare au confirmat cert prezenţa obstrucţiei infravezicale, prin scăderea Q max < 10,6 ± 1,1 ml/s la pacienţii cu adenocarcinom, Q max < 9,7 ± 0,9 ml/s la bolnavii cu strictură postinflamatorie şi Q max < 9,1 ± 0,54 ml/s la subiecţii cu adenom de prostată. In toate 3 loturile sa stabilit mărirea timpului micţional. La pacienţii cu urină reziduală mai mult de 160 ± 39,5 ml (76 pacienţi), forma „dinţată” a curbei a determinat participarea la micţie şi a muşchilor abdominali. Rezultatele postoperatorii ale uroflowmetriei la 6 luni şi la 1 an au confirmat lipsa obstrucţiei infravezicale la bolnavii operaţi chirurgical deschis (adenom de prostată, plastia uretrei) şi apariţia recidivelor la pacienţii operaţi endoscopic (stricturi la uretră, adenocarcinom). Discuţii. La pacienţii supravegheaţi în dinamică se înregistrează scăderea severă a Q max, deseori cu apariţia curbei „dinţate”, fapt ce caracterizează „vezica de luptă” şi gradul decompensării detruzorului. Uroflowmetria confirmă obstrucţia infravezicală şi este o metodă de evaluare a pacientului postoperator, dar nu stabileşte cauza obstrucţiei. Concluzii: 1. Uroflowmetria confirmă prezenţa obstrucţiei infravezicale şi gradul de decompensare a detruzorului. 2. Uroflowmetria permite în mod inofensiv a evalua postoperator pacientul şi a diagnostica precoce recidivele

Valoarea uretrotomiei interne optice în tratamentul stricturilor uretrale

Summary Recently the indications for internal optic uretrotomia are more limited by the high percentage of postoperative recidives. The incidence of urethral strictures diagnosed and treated in the urologic departments of Republic of Moldova consists 1-3% in the last 10 years. Surgical treatment of urethral strictures remains rather controversial. Our study reviews 562 patients with urethral strictures surgically treated by the 1995-2004 years. Gained results confirm the internal optic uretrotomia being the elective treatment for urethral strictures. Actualitatea temei. Actualmente conform datelor din literatura de specialitate indicaţiile către uretrotomia internă optică devin din ce în ce mai puţin frecvente, din cauza procentului înalt de recidive. Incidenţa stricturilor uretrale depistate şi tratate în departamentele urologice din Republica Moldova în ultimii zece ani cuprind 1-3% dintre pacienţi. În ultimii ani tratamentul chirurgical al stricturilor uretrale rămâne a fi o problemă cotraversată. În studiul nostru au fost investigaţi 562 de bolnavi pe parcursul anilor 1995-2004, trataţi chirurgical cu stricturi uretrale. Rezultatele obţinute ne relevă că uretrotomia internă optică rămâne metoda de elecţie în tratamentul stricturilor uretrale, fiind miniminvazivă, iar tratam entul chirurgical este preferabil în rezolvarea stricturilor uretrale posttraumatice obliterate. Scopul lucrării. Analiza comparativă a rezultatelor tratamentului chirurgical al stricturilor de uretră prin uretrotomie internă optică şi prin operaţii deschise. Materiale şi metode. S-a efectuat analiza rezultatelor tratamentului chirurgical deschis şi endoscopic la 562 pacienţi cu stricturi uretrale de etiologie postinflamatorie şi posttraum adică pe perioada anilor 1995-2004, ceea ce constituie 2,1% din numărul pacienţilor trataţi cu patologii ale căilor urinare inferioare. Limitele de vârstă ale pacienţilor au fost cuprinse între 17-75 ani (vârsta medie - 45 ani). Rezultate. Din 562 de pacienţi internaţi au fost trataţi chirurgical 463(82,4%) şi conservativ - 99(17,6). Tratamentul conservativ a inclus administrarea de preparate antibacteriene, antiinflamatorii, imunomodulatorii, bujarea uretrei, proceduri fizioterapeutice etc. Dintre cei trataţi chirurgical, 278 (60,1%) bolnavi au fost trataţi prin uretrotomie internă optică (UIO) şi 185(39,9%) - prin operaţii clasice deschise. Operaţii deschise au fost efectuate preponderent în cazurile stricturilor posttraumatice, cu obliterarea lumenului uretrei, şi anume: plastia uretrei după Holţov-Marion - 119 (64,3%), plastia uretrei dupa Solovov-Badenoc - 59 (31,9%) etc. (plasarea uretrei la perineu, meatotomii, cistostom ii ş.a.). Rata recidivelor tardive ale stricturilor uretrale operate în clinică: după operaţiile conform procedeului Holţov-Marion -8,5% ; după operaţiile Solovov-Badenoc - 12%; după UIO - 13%. Majoritatea recidivelor după operaţiile Holţov-Marion au survenit peste 5-7 ani, după Solovov-Badenoc - peste 2-3 ani, după intervenţiile endoscopice - peste 1 an. Durata medie de spitalizare a pacienţilor operaţi Holţov-Marion a fost de 16-18 zile, Solovov-Badenoc - 23-25 zile, endoscopice - 6-8 zile. Drenajul vezical după procedeul Holţov-Marion s-a menţinut 10 zile, Solovov-Badenoc - 21 zile, UIO - 4-5 zile. Concluzii 1. UIO este indicată atât în recidive după uretrotomii sau uretroplastii deschise, cât şi în stricturile vechi, tratate prin dilataţii uretrale. 2. Tratamentul de elecţie al stricturilor uretrale este uretrotomia internă optică. 3. UIO are prioritate în cazul bărbaţilor tineri care doresc să-şi păstreze potenţa şi fertilitatea. 4. Stricturile posttraumatice cu obliterearea lumenului uretral se tratează preponderent prin operaţii deschise (HolţovMarion, Solovov-Badenoc, etc.). 5. Cu toate că rata recidivelor stricturelor uretrale după o peraţiile deschise este de 12%, iar după operaţiile endoscopice este de 16%, spitalizarea pentru o durată scurtă, cheltueli şi traumatism minim ridică semnificativ efectul terapeutic al operaţiilor endoscopice