Доказанный положительный функциональный эффект ИЛ-10 в различных экспериментальных моделях сердечной недостаточностию

Aim. The in vitro estimation of IL-10 effects in diverse experimental models of heart failure (HF). Material and methods. HF was induced in rats either by Dx administration in cumulative dose of 16 mg/kg or by isoproterenol administration twice in dose of 150 mg/kg. IL-10 was i/p administration daily during 7 days after HF modeling in single dose of 50 mkg/kg. Functional effects were assayed using perfused isolated heart exposed to hemodynamic and neuroendocrine efforts. Results. IL-10 improved in a similar manner in both HF models capacity of the heart regarding its adaptation to effort by volume and resistance, the most important tool being increasing of isovolumic relaxation and contraction velocity by up to 19%. Noteworthy, IL-10 led to appearance of positive inotropic effect on ET-1 action associated with cardiac output enhancement. Likewise, IL-10 augmented myocardium tolerance to ischemia and reperfusion action according to significant lesser levels of the left ventricle end diastolic pressure. Finally, IL-10 increased coronary functional reserve inherent to acetylcholine action, and coronary flow raised by 25-33% during parasympathetic stimulation. Conclusion. IL-10 notably improves analogically the functional performances of the heart in various models of experimental heart failure during hemodynamic and neuroendocrine efforts, underlying that inflammation is an important pathogenic factor of HF regardless of myocardial injury kind.Scop. Estimarea in vitro a efectelor IL-10 în diverse modele experimentale de insuficiență cardiacă. Material si metode. Insuficiența cardiacă (IC) a fost indusă la șobolani prin administrarea i/p a Dx în doză cumulată de 16 mg/kg sau prin administrarea de izoproterenol (i/p 2 ori la distanța de 24 ore) în doză de 150 mg/kg. IL-10 a fost administrată i/p zilnic timp de 7 zile după modelarea IC în doză unică de 50 mkg/kg. Efectele funcționale au fost testate utilizând modelul de perfuzie a cordului izolat în condiții de efort hemodinamic și neuroendocrin. Rezultate. IL-10 a îmbunătățit în ambele modele HF la cote similare capacitatea inimii privind adaptarea la efort prin volum și rezistență, cel mai important efect în acest context fiind creșterea vitezei de relaxare și contracție izovolumică a cordului cu până la 19%. De remarcat că, IL-10 a condus la apariția efectului inotrop pozitiv la acțiunea ET-1, reviriment asociată cu creșterea debitului cardiac. De asemenea, IL-10 a crescut toleranța miocardului la ischemie și reperfuzie, fapt atestat prin reducerea semnificativă a presiunii telediastolice a ventriculului stâng. Totodată, IL-10 a crescut rezerva func- țională coronariană inerentă acțiunii acetilcolinei, iar fluxul coronarian a crescut cu 25-33% în stimularea parasimpatică. Concluzie. IL-10 îmbunătățește în mod analog performanțele funcționale ale inimii în diferite modele de insuficiență cardiacă experimentală în timpul eforturilor hemodinamice și neuroendocrine, subliniind faptul că inflamația este un fac-tor patogen important al IC, indiferent de tipul leziunii miocardice.Цель. Определение in vitro эффектов ИЛ-10 на различных экспериментальных моделях сердечной недостаточности.Материал и методы. Сердечную недостаточность (CH) индуцировали у крыс введением Dx в кумулятивной дозе 16 мг/кг, либо двукратным введением изопротеренола в дозе 150 мг/кг в течение 48 часов. ИЛ-10 вводили в/б ежедневно в течение 7 дней после моделирования СН в разовой дозе 50 мкг/кг. Функциональные эффекты оценивали с использованием модели перфузируемого изолированного сердца, в условиях различных гемодинамических и нейроэндокринных нагрузках. Результаты. ИЛ-10 улучшил в обеих моделях СН способность сердца к адаптации в условиях нагрузки объемом и сопротивлением, наиболее важный эффект, выражавшийся в увеличении скорости изоволюмической расслабления и сокращения миокарда до 19%. Примечательно, что действие ИЛ-10 способствовало появлению положительного инотропного эффекта сердца на действие ЭТ-1, что сочеталось с повышением минутного сердечного объёма. Также, ИЛ-10 увеличил толерантность миокарда к действию ишемии и реперфузии, что сопровождалось достоверным снижением конечного диастолического давления левого желудочка. Кроме этого, ИЛ-10 увеличил коронарный функциональный резерв при стимуляции сердца ацетилхолином, что характеризовалось повышением коронарного потока на 25-33%. Вывод. ИЛ-10 достоверно улучшил функциональные показатели сердца в различных моделях экспериментальной сердечной недостаточности в условиях гемодинамических и нейроэндокринных нагрузках, что свидетельствует о том, что воспаление является важным патогенетическим фактором СН независимо от вида повреждения миокарда

Эффекты эндотелина 1 при доксорубициновом заболевание сердца

Эффекты эндотелина 1 при доксорубициновом заболевание сердцаIntroducere. Sinteza endotelinei 1 este crescută în cardiotoxicitate doxorubicinică (Dx) și poate fi un factor care influențează negativ funcționalitatea ventriculului stâng. Scop. Estimarea in vitro a efectelor endotelinei 1 (ET-1) pe modelul cordului izolat în injurie cauzată de doxorubicină. Materiale și metode. Injuria doxorubicinică a fost reprodusă la șobolani prin administrarea antraciclinei în doză cumulativă de 16 mg/kg. Inima izolată a fost expusă la acțiunea ET-1 (10-7 M), inclusiv și cu 30 sec înainte de testul de rezistență cu volum și efort. Rezultate. ET-1 a indus efect inotrop negativ manifestat prin presiune sistolică a ventriculului stâng și debit cardiac scăzut. Când ET-1 acționa înainte fie de umplerea cu volum sau creșterii rezistenței periferice, raportul presiunii sistolice a ventriculului stâng a fost semnificativ scăzut comparativ cu controlu. La vârful reactivității cardiace, valoarea medie a debitului cardiac era sub limita valorii de control cu 44,5% la efort cu volum și mai puțin de 55,1% la efort cu rezistență. Concluzii. ET-1 a avut efect trigger și reacție inotrop negativă pe miocardul afectat de doxoruicină, și a dereglat funcția heterometrică și homeometrică, aspecte care ar putea fi mecanismele insuficienței cardiace inerent cardiomiopatiei doxorubiciniceЭффекты эндотелина 1 при доксорубициновом заболевание сердц

Pathogenetic mechanisms of SARS-CoV-2 infection

Catedra de fiziopatologie şi fiziopatologie clinică, Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”, Chişinău, Republica Moldova, Catedra de oftalmologie, Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”, Chişinău, Republica MoldovaRezumat Introducere. Evoluţia disfuncţiei poliorganice în cadrul COVID-19, în special când impactul CoV-2 se impune pe fundalul unor precondiţionări patologice (ex. diabet zaharat, obezitate, afecţiuni cardiovasculare, renale etc.), creşte notabil rata mortalităţii pacienţilor. Acest fenomen justifică necesitatea explorării în regim de alertă a mecanismelor patogenetice iminente, pentru a consolida un algoritm concludent de predictori de prognoză, precum şi ţinte de profilaxie primară şi secundară realizate prin tratament patogenetic. Material şi metode. Studiu de tip revistă de literatură. Cercetarea bibliografică s-a realizat în baza de date PubMed, aplicând cuvintele cheie: „SARS-CoV-2”, „COVID-19”, „immuneinflammatory response”, „cytokinic storm”, „neuroendocrine activation”, „Ang 1-7”, „hemostasis disorders”, „ACE2 and CD209”. Au fost segregate publicaţiile in extenso apărute în reviste recunoscute prioritar pe perioada ianuarie-mai 2020. Bibliografia finală a inclus 14 referinţe. Rezultate. În plan fiziopatologic, evoluţia COVID-19 cuprinde, per ansamblu, 3 entităţi de evenimente consecutive: (1) invazia celulelor alveolare, în primul rând, pneumocitele de tip II şi multiplicarea virusului ce rezultă într-un răspuns inflamator exagerat; (2) virusemia şi (3) atacul CoV-2 asupra altor organe vitale, cum ar fi creierul, cordul şi rinichii, celulele cărora exprimă receptorul de intrare a virusului în celulă, ACE2 şi CD209. Defensiva imună compromisă are la bază limfocitopenia, iar creşterea marcată a expresiei citokinelor proinflamatoare este asociată de creşterea raportului Th1/Th2 şi a celulelor de stimulare a coloniilor granulocitare şi monocitare. Hipoxia determinată de procesul inflamator-proliferativ pulmonar conduce la activarea sistemului neuroendocrin (simpatico-adrenergic şi endotelinic) pe fundalul dezechilibrului nativităţii funcţionale a sistemului renin-angiotensinaldosteron, datorată deprecierii Ang (1-7) în urma declinului cantitativ al ACE2 caracteristic procesului de internalizare a virusului în celulă. Carenţa de Ang (1-7) devine un mecanism patogenetic important al COVID-19, dată fiind la această conotaţie afectarea hemostazei plachetare şi a tonusului vascular bazal, activarea expresiei metaloproteinazelor matricei extracelulare şi a stresului oxidatv etc. Concluzii. Internalizarea CoV-2 în celule este mediată prin receptorul ACE2 şi activată de către receptorul AT1 al Ang II, iar în unele celule (ex. macrofage, dendrite, mastocite) şi receptorul CD209 este implicat în acest proces. Activarea prin intermediul factorului nuclear kappa B a genelor proinflamatoare rezultă în sinteza exagerată de mediatori ai inflamaţiei, iar „furtuna citokinică” este un mecanism care potenţează efectele virusemiei asupra homeostaziei generale. Hipoxia, hipercatecolaminemia, acidoza şi deficitul de Ang (1-7) formează o interfaţă patogenetică cheie privind manifestările cerebrale, cardiace şi renale proprii COVID-19.Abstract Introduction. The evolution of polyorganic dysfunction in COVID-19, especially when the impact of CoV-2 is imposed against the background of pathological preconditions (e.g. diabetes, obesity, cardiovascular and renal disorders etc.), significantly increases the mortality rate of patients. This phenomenon justifies the need for alert exploration of imminent pathogenetic mechanisms, as well as to consolidate a conclusive algorithm of prognostic predictors, as well as targets for primary and secondary prophylaxis achieved by pathogenetic treatment. Material and methods. It is a study of literature rewiew. The literature search was performed in the PubMed database, applying the keywords: “SARS-CoV-2”, “COVID-19”, “immuneinflammatory response”, “cytokinic storm”, “neuroendocrine activation”, “Ang (1-7)”, “hemostasis disorders”, “ACE2 and CD209”. The in extenso publications issued in recognized journals for the period January-May 2020 have been segregated. The final bibliography included 14 references. Results. In the pathophysiology field the evolution of COVID-19 includes mostly 3 entities of consecutive events: (1) the invasion of alveolar cells (primarily pneumocytes type II) and the replication of the virus resulting in an exaggerated inflammatory response; (2) virusemia and (3) the CoV-2 attack on other vital organs, such as the brain, heart and kidneys, the cells of which express the receptor for the virus entering into cell such as, ACE2 and CD209. The impaired immune defense is based on lymphocytopenia, but the marked increase of the proinflammatory cytokine expression is associated with both increased Th1/Th2 ratio and granulocyte and monocyte colony stimulating cells. Hypoxia caused by the pulmonary inflammatory-proliferative process leads to the activation of the neuroendocrine system (sympathetic-adrenergic and endothelinic) in contiguity to imbalance of the functional nativity of the renin-angiotensin-aldosterone system, due to the Ang (1-7) decline following the ACE2 internalization in the cell. Ang (1-7) deficiency becomes an important pathogenetic mechanism of COVID-19, given at this connotation the impairment of platelet hemostasis and basal vascular tone, activation of extracellular matrix metalloproteinases expression and oxidative stress etc. Conclusions. CoV-2 internalization in cells is mediated by the ACE2 receptor and activated by the Ang II AT1 receptor, and in some cells (e.g. macrophages, dendrites, mast cells) the CD209 receptor is involved in this process. Activation of proinflammatory genes by the nuclear factor kappa B results in exaggerated synthesis of inflammation mediators, and the “cytokine storm” is a mechanism that boostes the effects of viremia on general homeostasis. Hypoxia, hypercatecholaminemia, acidosis and Ang (1-7) deficiency consolidate a key pathogenetic interface for COVID-19’s concerning the cerebral, cardiac and renal manifestations

Rezerva coronariană în afecțiunea doxorubicinică a miocardului

Utilizând modelul de perfuzie a cordului izolat izovolumetric a fost evaluată în vitro reactivitatea coronariană în cardiomiopatia doxorubicinică, reprodusă la șobolani prin administrarea antraciclinei în doza cumulativă de 16 mg/kg. Valoarea rezervei funcționale coronariene este semnificativ redusă cu până la 43,2% în CMPDx la acțiunea endoteliu dependentă a factorilor vasotropi naturali: acetilcolina, adenozina și bradikinina. Totodată, coronarodilatarea mediată prin hiperpolarizare nu este periclitată, RFC iminentă acțiunii peroxidului de hidrogen și EET-11,12 fiind decelată la nivelul martor. Acest patern al reglării perfuziei coronariene poate fiun mecanism compensator în condițiile disfuncției endotleiale, întrucât acțiunea ET-1 pe fondalul blocării canalelor responsabile pentru hiperpolarizare, KCa, a condus la o reducere semnificativ mai concludentă a fluxului coronarian în CMPDx comparativ cu indicele martor

Коронарный резерв при поражении миокарда доксорубицином

Utilizând modelul de perfuzie a cordului izolat izovolumetric a fost evaluată în vitro reactivitatea coronariană în cardiomiopatia doxorubicinică, reprodusă la șobolani prin administrarea antraciclinei în doza cumulativă de 16 mg/kg. Valoarea rezervei funcționale coronariene este semnifi cativ redusă cu până la 43,2% în CMPDx la acțiunea endoteliu de-pendentă a factorilor vasotropi naturali: acetilcolina, adenozina și bradikinina. Totodată, coronarodilatarea mediată prin hiperpolarizare nu este periclitată, RFC iminentă acțiunii peroxidului de hidrogen și EET-11,12 fiind decelată la nivelul martor. Acest patern al reglării perfuziei coronariene poate fi un mecanism compensator în condițiile disfuncției endotleiale, întrucât acțiunea ET-1 pe fondalul blocării canalelor responsabile pentru hiperpolarizare, KCa, a condus la o reducere semnificativ mai concludentă a fluxului coronarian în CMPDx comparativ cu indicele martor.Using the model of isovolumetric isolated heart has been assayed in vitro the coronary reactivity in doxorubicin induced cardiomyopathy (DxCMP), reproduced in rat by antracycline administration in cumulative dose of 16 mg/kg. The coronary functional reserve (CFR) value in DxCMP is significantly reduced by a range up to 43,2% in response to endothelium-dependent action of natural vasotropic agents such as acetylcholine, adenosine and bradykinin. However, the coronary dilation mediated by hyperpolarization is not jeopardized, and CFR inherent to hydrogen peroxide and 11.12 EET action was estimated equal to control level. This pattern of coronary perfusion regulation could be a compensatory mechanism in endothelial dysfunction because the endothelin-1 action preceded by KCa channels (responsible for hyperpolarization) blocking led to a significant more conspicuous diminution of coronary flow in DxCMP comparing to control index.Используя модель перфузии изолированного сердца, была исследована коронарная реактивность при доксорубициновой кардио миопатии (ДКМП), воспроизведенной на крысах путём введения антрациклина в кумулятивной дозе, 16 мг/кг. Значение коронарного функционального резерва при ДКМ Показалось достоверно сниженной на величине до 43,2% при эндотелий зависимом воздействии натуральных факторов: ацетилхолина, аденозина и брадикинина. Тем не менее, коронарная дилатация о посредованной гиперполяризацией, на действие таких факторов, какперекисьводородаиэпоксиейкозатриены-11,12, была обнаружена нормальной. Этот механизмможетбытькомпенсаторнымвусловияэндотелиальнойдисфункции, посколькудействиеэндотелина-1 на фоне блокирования калиевых канальцев (KCa), ответственных за гиперполяризацию, привело к достоверно более выраженному снижению коронарного потока по сравнению с контрольным показателем

Effects of endothelin 1 in the doxorubicin induced cardiac injury

Introducere. Sinteza endotelinei 1 este crescută în cardiotoxicitate doxorubicinică (Dx) și poate fi un factor care influențează negativ funcționalitatea ventriculului stâng. Scop. Estimarea in vitro a efectelor endotelinei 1 (ET-1) pe modelul cordului izolat în injurie cauzată de doxorubicină. Materiale și metode. Injuria doxorubicinică a fost reprodusă la șobolani prin administrarea antraciclinei în doză cumulativă de 16 mg/kg. Inima izolată a fost expusă la acțiunea ET-1 (10-7 M), inclusiv și cu 30 sec înainte de testul de rezistență cu volum și efort.Rezultate. ET-1 a indus efect inotrop negativ manifestat prin presiune sistolică a ventriculului stâng și debit cardiac scăzut. Când ET-1 acționa înainte fie de umplerea cu volum sau creșterii rezistenței periferice, raportul presiunii sistolice a ventriculului stâng a fost semnificativ scăzut comparativ cu controlu. La vârful reactivității cardiace, valoarea medie a debitului cardiac era sub limita valorii de control cu 44,5% la efort cu volum și mai puțin de 55,1% la efort cu rezistență.Concluzii. ET-1 a avut efect trigger și reacție inotrop negativă pe miocardul afectat de doxoruicină, și a dereglat funcția heterometrică și homeometrică, aspecte care ar putea fi mecanismele insuficienței cardiace inerent cardiomiopatiei doxorubicinice.Эффекты эндотелина 1 при доксорубициновом заболевание сердцаВведение. Синтез эндотелина 1 (ET-1) повышен при доксорубициновой (Dx)кардиотоксичности и может быть фактором, отрицательно влияющий на функцию левого желудочка (ЛЖ).Цель. Оценка влияния ET-1, in vitro на функцию сердца при повреждении вызванной доксорубицином.Материал и методы. Dx-индуцированное повреждение было воспроизведено у крыс при администрации ан-трациклина, в накопленной дозе 16 мг/кг. Работающее изолированное сердце было подвергнуто воздействием ET-1 (10-7 М) включая и за 30 секунд до применения нагрузочных проб объемом и сопротивлением.Результаты. ЕТ-1 индуцировал отрицательный инотропный эффект, проявляющийся снижением систоличе-ского давления ЛЖ и сердечного выброса.При воздействии ET-1 до применения нагрузочных тестов объёмом и сопротивлением увеличении коэффици-ента систолического давления ЛЖ был значительно меньше контрольного уровня на 44,2% в пробе с объёмом и на 55,1% при пробе с сопротивлением.Заключение. ЕТ-1 оказывал отрицательный триггерный эффект инотропного воздействия на поврежденный доксоруицином миокард, и влиял на гетерометрическую и гомеометрическую регуляцию сердца, которые могут быть механизмами сердечной недостаточности, присущей доксорубициновой кардиомиопатии

The post-infarction cardiac reactivity and effects of TNF-α antagonist

Introducere. Trăsăturile slab cunoscute ale recuperării funcționale post-infarct limitează dezvăluirea predictorilor prognosticului și a țintelor terapeutice.Scop: Evaluarea particularităților reactivității cardiace post-infarct la efort, precum și efectele funcționale ale atenu-ării inflamației.Materiale și metode. Infarctul miocardic experimental (IME) a fost reprodus la șobolani prin injecție dublă de izoproterenol. Pe parcursul a 7 zile de la ultima injecție a fost administrat intraperitoneal anticorpi monoclonali împotriva TNF-α (ma-TNF-α). Starea funcțională a fost studiată într-un model de perfuzare a inimii izolate, expusă fie la creșterea volumului de umplere, cât și a rezistenței sau la acțiunea factorilor neuroendocrini naturali. Rezultate. Adaptarea inimii izolate în IME la volum sau la efortul de rezistență este afectată mai ales din cauza scăderii semnificative a relaxării izovolumice și a vitezei de contracție până la 31,3%, ceea ce a fost asociat cu o scădere profundă a indicilor de funcționare a pompei, cum ar fi debitul cardiac și jet aortic până la 56,5%. Mai mult decât atât, acțiunea ET-1 a indus efect inotrop negativ, manifestat prin scăderea presiunii sistolice cu 4,1% și a debitului cardiac cu 12,5%. Sub acțiunea ma-TNF-α inflamația a diminuat și s-a manifestat prin creșterea parametrilor de relaxare și contrac-ție izovolumică, ceea ce a dus la îmbunătățirea reglării hetero- și homeometrice a inimii și la un efect inotrop pozitiv care apare și la ET-1. Concluzii: 1. Un mecanism patogenetic pivot al evoluției insuficienței cardiace post-infarct, care se agravează la efortul cu volumul și rezistența este diminuarea relaxării izovolumice și a vitezei de contracție și efectul inotrop negativ asupra acțiunii ET-1. 2. Administrarea repetată a ma-TNF-α în faza acută a IME a îmbunătățit reglarea hetero- și homeo-metrică a inimii datorită atenuării fazelor izovolumice și apariția efectului inotrop pozitiv la acțiunea ET-1.Background. The poorly knowing traits of post-infarction functional recovery confines the disclosure of prognosis predictors and therapeutic targets.Aim: Evaluation the peculiarities of post-infarction cardiac reactivity to effort as well as the functional effects of inflammation mitigation. Material and methods. Experimental myocardial infarction (EMI) was reproduced in rats by double injection of iso-proterenol. During 7 days after the last injection monoclonal antibody against TNF-α (ma-TNF-α) was i/p administered. Functional status has been studied in a model of working perfusing isolated heart, exposed to either increasing of filling volume and resistance or action of natural neuroendocrine factors. Results. Adaptation of isolated heart in EMI on volume or resistance effort is impaired mostly due to significant decrease of isovolumic relaxation and contraction velocity up to 31,3%, that has been associated with a deep decline of pump function indices, such as cardiac output and aortic jet up to 56,5%. Moreover, ET-1 action induced negative inotro-pic effect manifested by decrease of both systolic pressure by 4,1% and cardiac output by 12,5%. Inflammation blunting by ma-TNF-α increased parameters of isovolumic relaxation and contraction, that led to improvement of hetero- and homeometric regulation of the heart and to positive inotropic effect appearing to ET-1 as well. Conclusions:1. A pivotal pathogenetic mechanism of post-infarction heart failure evolution which is worsening in effort with volume and resistance is diminution of isovolumic relaxation and contraction velocity, and negative inotropic effect on ET-1 action. 2. Repetitive administration of ma-TNF-αin acute phase of EMI improved hetero- and homeometric regulation of the heart due to alleviation of isovolumic phases and appearing of positive inotropic effect to ET-1 action

Постинфарктная сердечная реактивность и эффективность антагониста TNF-α.

The post-infarction cardiac reactivity and effects of TNF-α antagonistIntroducere. Trăsăturile slab cunoscute ale recuperării funcționale post-infarct limitează dezvăluirea predictorilor prognosticului și a țintelor terapeutice. Scop: Evaluarea particularităților reactivității cardiace post-infarct la efort, precum și efectele funcționale ale atenuării inflamației. Materiale și metode. Infarctul miocardic experimental (IME) a fost reprodus la șobolani prin injecție dublă de izoproterenol. Pe parcursul a 7 zile de la ultima injecție a fost administrat intraperitoneal anticorpi monoclonali împotriva TNF-α (ma-TNF-α). Starea funcțională a fost studiată într-un model de perfuzare a inimii izolate, expusă fie la creșterea volumului de umplere, cât și a rezistenței sau la acțiunea factorilor neuroendocrini naturali. Rezultate. Adaptarea inimii izolate în IME la volum sau la efortul de rezistență este afectată mai ales din cauza scăderii semnificative a relaxării izovolumice și a vitezei de contracție până la 31,3%, ceea ce a fost asociat cu o scădere profundă a indicilor de funcționare a pompei, cum ar fi debitul cardiac și jet aortic până la 56,5%. Mai mult decât atât, acțiunea ET-1 a indus efect inotrop negativ, manifestat prin scăderea presiunii sistolice cu 4,1% și a debitului cardiac cu 12,5%. Sub acțiunea ma-TNF-α inflamația a diminuat și s-a manifestat prin creșterea parametrilor de relaxare și contracție izovolumică, ceea ce a dus la îmbunătățirea reglării hetero- și homeometrice a inimii și la un efect inotrop pozitiv care apare și la ET-1. Concluzii: 1. Un mecanism patogenetic pivot al evoluției insuficienței cardiace post-infarct, care se agravează la efortul cu volumul și rezistența este diminuarea relaxării izovolumice și a vitezei de contracție și efectul inotrop negativ asupra acțiunii ET-1. 2. Administrarea repetată a ma-TNF-α în faza acută a IME a îmbunătățit reglarea hetero- și homeometrică a inimii datorită atenuării fazelor izovolumice și apariția efectului inotrop pozitiv la acțiunea ET-1.Постинфарктная сердечная реактивность и эффективность антагониста TNF-α