Borderline paraovarian serous cystadenoma at a teenager: case presentation

Introducere. Tumorile paraovariene sau cele paratubare borderline se întâlnesc extrem de rar. În literatura din străinătate sunt publicate un număr limitat de cazuri izolate sau cu serii mici de paciente. Material şi metode. Autorii prezintă o observaţie clinică proprie a unei tumori rare – chistadenom paraovarian borderline la o adolescentă. Rezultate. Este prezentat cazul unei paciente cu vârsta de 15 ani, cu tumoare paraovariană borderline şi revista literaturii referitoare la diagnosticul, tratamentul chirurgical, caracteristicele morflogice şi prognosticul acestor formaţiuni chistice. Concluzii. Cazul clinic prezentat este cel de-al patrulea caz de tumoare borderline paraovariană/paratubară la pacientele pediatrice, documentat în literatura de specialitate. Intervenţiile organ menajante, cu păstrarea maximală a funcţiei fertile, actualmente, reprezintă tactica unanim acceptată.Introduction. Paraovarian or paratubar borderline tumors are rarely encountered. In foreign literature a limited number of isolated cases or small series of patients are published. Material and methods. The authors presents a clinical observation of a rare tumor – borderline paraovarian cystadenoma at a teenager. Results. The case of a 15-year-old patient with a borderline paraovarian tumor and the literature review on the diagnosis, surgical treatment, morphological characteristics and prognosis of these cystic formations is presented. Conclusions. The clinical case presented is the fourth case of paraovarian/paratubar borderline tumor in pediatric patients, documented in the literature. Organ-preserving interventions, with maximum preservation of fertile function, are currently the unanimously accepted tactics

Miom uterin cu degenerescenţă calcară.

Miomul uterin este cea mai frecventă tumoră benignă uterină şi, una dintre cele mai comune afecţiuni din sfera genitală feminină. Miomele cu degenerescenţă calcară se referă la schimbări degenerative rare legate de dereglarea fluxului sanguin. Autorii prezintă caz clinic propriu, metodele de diagnostic şi tratament, în context cu reviul literaturii

Aspecte clinico-morfopatologice ale proceselor inflamatorii cu localizarea visceral-cavitară şi osteogenă în infecţia acută chirurgicală la copii

În articol sunt prezentate rezultatele unui studiu privind diagnosticul particularităţilor morfopatologice ale infecţiei acute chirurgicale cu localizare visceral-cavitară şi osteogenă realizat pe un lot de 106 pacienţi trataţi churgical în cadrul CN ŞP de Chirugie Pediatrică „Natalia Georghiu”. Rezultatele studiului au demonstrat că la copii cu vârsta cuprinsă între 0-7 ani cu infecţie chirurgicală este binevenită utilizarea unui tratament complex medico-chirurgical şi terapeutic cu utilizarea imunomodulatoarelor ce induc reactivitatea imunocompetentă cu localizarea procesului infl amator şi reducerea leziunilor alterativ cu potenţial distructiv şi perforativ

Particularităţi morfologice macroscopice ale complexului placentar în retardul de creștere intrauterină a fătului

RCIU este o problemă importantă de sănătate publică atât în ţările industrial dezvoltate, cât şi în ţările în curs de dezvoltare. Din asemenea considerente, creşterea intrauterină a fătului şi tulburările acesteia reprezintă o preocupare de importanţă majoră a obstetricii moderne. Placenta joacă un rol primordial în dezvoltarea fătului, asigurăndu-l cu substanțe nutritive și oxigen. Modifi cările ce apar la etapa invaziei tofoblastului sau diverse patologii ce apar pe parcursul evoluției sarcinii și afectează structura placentară, ce primar sau în mod indirect duce la modifi carea arhitectonicii vasculare placentare și apariția insufucienței fetoplacentare de diferit grad și, ca urmare duc la incapacitatea placentei de a satisface fătul cu material nitritiv și se dezvoltă suferința fetală. Printre cauzele etioligice al RCIU fetal pot fi menționate masa și dimensiunile mici ale placentei, modifi cări în structura placentei (infarcte, calcinate, horioangioame, placentite, decolare parţială a placentei normal inserate) de asemenea anomalii al cordonului ombilical. Una din cauzele cele mai răspândite ale apariţiei RCIU a fătului este gestoza. În literatura de specialitate sunt prezente date contraversate despre posibilitatea dezvoltării RCIU în funcție de diverse localizări ale placentei. Așadar, placentografi a în studiul dezvoltării și evoluției RCIU fetale este deosebit de actual. Scopul studiului: Elucidarea particularităţilor morfofuncţionale structurale macroscopice în complexele placentare și anexelor fetale în RCIU fetal în cazul nașterilor premature. Material și metode: Explorările morfologice s-au efectuat pe 30 complexe placentare prin utilizarea metodelor de morfometrie (organometrie, macrometrie). Cercetările s-au efectuat la baza compartimentului Morfopatologic al IMSP IMşiC în perioada a. a. 2010-2012. În cadrul examenului ecografi c au fost studiate 111 gravide cu RCIU al fătului și 116 gravide la care lipsea această patologie. În ambele loturi de studiu s-a produs nașterea prematură. Cercetarea a fost efectuată în secția de ecografie perinatală a Institutului Mamei și Copilului din Republica Moldova. Datele au fost colectate pe parcursul anilor 2010-2013. La examinarea ecografi că al placentei s-a stabilit localizarea, aspectul, prezența calcifi erilor și diverselor anomalii de structură ale acesteia, de asemenea, prezența sau lipsa anomaliilor cordonului ombilical. Rezultate: S-a constatat că localizarea placentei nu exercită o infl uență la apariția RCIU fetal (p>0,05). Masa complexelor placentare de la sarcinile cu RCIU a fost mai mică decât cea din lotul pacientelor fără această patologie. Printre cele mai frecvente patologii placentare ce au fost prezente în cazurile asociate cu RCIU fetal au fost anomalii ale formei, printre care s-au evidenţiat cele cu 1-2 lobi accesorii, placenta bilobată. O altă particularitate a constituit prezenţa în 5 cazuri a anomaliilor de inserţie a cordonului ombilical, aşa ca cea membranică, periferică şi marginală. Însă, nu s-a atestat o oarecare dependenţă dintre hipoplazia placentară în coraport cu aspectele de formă sau de inserţie a cordonului ombilical. O particularitate atestată în lotul examinat, comparativ cu cel de control, a constituit-o aspectul vasodilatativ, inclusiv, anevrismal al vaselor la nivelul corioamnionului placentar, fiind prezent şi în placentele fără hipoplazie sau anomalii. Examinările macroscopice ale parenchimului coriovilozitar efectuate prin secţionarea în serie a discului placentar, de asemenea, a relevat diverse aspecte de volum ale cotiledoanelor şi congestive ale parenchimului placentar. La fel, s-a detectat şi prezenţa infarctelor ischemice atât în zonele periferice, cât şi centrale cu implicarea corionului vilozitar şi a membranei bazale. La nivelul dilatărilor anevrismale cavernoase în placentă, în divers raport, s-a atestat şi prezenţa coagulilor sau trombilor. Menţionăm, că suprafaţa maternă, în paralel cu aspectele anevrismale sau trombotice, pe diverse arii manifestă un aspect de normă va releva o microcalcinoză dispersată sau de focar în limitele de 30-75% din suprafaţă. Concluzie: Cercetările asupra morfologiei complexului placentar în RCIU fetal la termenul gestațional până la 36 6 s.a., au demonstrat prezenţa placentopatiei cu dereglări morfofuncţionale structurale şi circulatorii, cu evoluţia clinică a insuficienţei cronice uteroplacentare şi coriovilozitare placentare, în divers raport cu reflecţiune asupra circulaţiei fetoplacentare, în special a celei arterial-ombilicale

Leiomiom vaginal

Leiomiomul vaginal (LV) este o tumoră benignă rar întâlnită. Până în prezent în literatura de specialitate au fost publicate circa 300 de cazuri a acestei patologii. Autorii prezintă un caz clinic de leiomiom vaginal şi revista literaturii

Non parasitic spleen cysts in children

Catedra chirurgie, ortopedie şi anesteziologie pediatrică, USMF „Nicolae Testemiţanu”2 IMSP IC și OSM și COn the base of literature data the authors presents a review of the problem of non parasitic spleen cysts; the classification, clinical picture, diagnostic and treatment aspects are highlighted. Concomitantly, the results of the original morphologic study of the spleens of 10 children with primary congenital lienal cysts are elucidated. In conclusion is mentioned that the election of conservative or surgical tactics in the management of non parasitic spleen cysts depends on the size and localization of the cyst, and partial or total splenectomy still remains the main option in the treatment of lineal cysts in children. În baza datelor literaturii de specialitate autorii prezintă o trecere în revista a problemei chisturilor lienale neparazitare, fiind specificate aspectele ce ţin de clasificare, tabloul clinic, de diagnostic şi tratament, sunt elucidate rezultatele unui studiu morfologic pe 10 cazuri de chisturilor congenitale primare ale splinei la copii. În concluzie este menţionat că tactica terapeutică sau chirurgicală în managementul formaţiunilor chistice neparazitare ale splinei rămâne în funcţie de localizarea şi dimensiunile chistului, iar splenectomia parţială sau totală este, în continuare, considerată drept opţiunea de bază în tratamentul chisturilor lienale la copil

Chisturile paratubare: reviul literaturii şi prezentare de caz clinic

Chisturile paraovariene sau paratubare constituie aproximativ 10% din patologiile anexelor. Aceste formaţiuni rareori prezintă simptome şi, de obicei, sunt depistate întâmplător. Incidenţa reală nu este cunoscută. Simptomele apar atunci când cresc excesiv, sau în caz de hemoragie, ruptură sau torsiune. Având în vedere evoluţia clinică insidioasă a chisturilor paraovariene, diagnosticul este de obicei stabilit accidental, în timpul examinărilor radiologice sau intervenţiilor chirurgicale pelvine

Cartinom papilar de suprafaţă a ovarului stâng

În acest articol este prezentată observaţia clinică a unui bolnav cu clinică de abdomen acut ginecologic, la care intraoperator a fost depistată o tumoare a ovarului drept, cu concreşterea în oment şi apendicele epiploice al intestinului gros, cu clinică agresivă

Ovarian leiomyoma: histogenesis, diagnosis and surgical treatment

IMSP Institutul Mamei și Copilului, Chișinău, Republica Moldova, Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, Chișinău, Republica Moldova, IMSP Institutul de Medicină Urgentă, Chișinău, Republica MoldovaRezumat. Introducere: Leiomiomul ovarian (LO) este una dintre cele mai rare tumori ovariene benigne de origine mazenchimală. Pentru prima dată LO a fost descris de către Sangalli în anul 1862 și, până în prezent, în literatura de specialitate sunt documentate și publicate mai puțin de 100 de cazuri de LO. În cadrul studiului a fost efectuată căutarea computerizată a bazelor de date PubMed, MedLine și Google Scholar, utilizând cuvintele cheie: ovar, leiomiom ovarian, tumoare benignă, chirurgie organomenajantă. Conform datelor de literatură, LO se întâlnește mai frecvent la femeile cu vârsta cuprinsă între 20 și 65 de ani, și în 85% cazuri în perioada premenopauzală. Actualmente, LO se divizează în primare și secundare. LO secundare, de regulă, sunt consecințele leiomiomului uterin (leiomiom parazitar, leiomiomatoză peritoneală diseminată), care se atașează de ovar. În majoritatea cazurilor LO sunt de dimensiuni mici (≤ 3cm) și, în același timp, sunt descrise LO gigante, cu dimensiunile 25-30 cm. Diagnosticul preoperator precis al LO este destul de complicat și, în marea majoritate, se datorează rarității patologiei, precum și interpretării rezultatelor investigațiilor radiologice, stabilind diagnosticul eronat de leiomiom uterin subseros, leiomiosarcom uterin, leiomiom a ligamentului lat, fibrom/tecom, etc. Pentru LO este caracteristic un rezultat benign cu prognostic favorabil și lipsa recidivelor după tratamentul chirurgical – operații ovaromenajante. Concluzie: LO se referă la tumori benigne, foarte rare. În pofida utilizării întregului arsenal de metode imagistice, diagnosticul preoperator al LO este destul de dificil, iar la pacientele de vârstă fertilă intervențiile ovaromenajante trebuie considerate justificate. Studiul histologic, în combinație cu investigația imunohistochimică este metoda de bază în diagnosticul leiomiomului ovarian.Summary. Background: Ovarian leiomioma (OL) is one of the rarest benign ovarian tumors of mesenchimal origin. OL was firstly described by Sangally in 1862 and, till present, less than 100 cases of OL had been documented and published in specialized literature. During this research, a computer search was performed in PubMed, MedLine and Google Scholar databases using the keywords: ovary, ovarian leiomyoma, benign tumor, organ preserving surgery. According to literature data, OL is more common in women between the age of 20 and 65, and, in 85% of cases, in the premenopausal period. Currently, OL is divided into primary and secondary types. Secondary OL are usually the consequences of uterine leiomyoma and disseminated peritoneal leiomyomatosis, that attaches itself to the ovary. In most cases, OL are small (≤ 3cm) and likewise, there are described giant OL, with dimensions of 25-30 cm. The correct preoperative diagnosis of OL is quite complicated, which is mostly caused by the rarity of the pathology and interpretation of the results of radiological investigations, being wrongly interpreted as subserosal uterine leiomyoma, uterine leiomiosarcoma, leiomyoma of broad ligament of the uterus, fibroma/thecoma, etc. For OL, it is characteristic a benign results with favorable prognosis and a lack of recurrences after surgical treatment – ovarian preserving operations. Conclusions: OL refers to very rare benign tumors. Despite the use of the entire arsenal of imaging methods, the preoperative diagnosis of OL is quite difficult, thus, in patients of childbearing potential, ovarian preserving interventions should be considered justified. Histological study, in combination with immunohistochemistry investigation, is the basic method in the diagnosis of ovarian leiomyoma

Paralele imagistice şi morfopatologice în chistul hidatic pulmonar necomplicat la copii

Autorii prezintă analiza unui studiu morfopatologic a 18 pacienţi cu diagnosticul preoperator de chist hidatic pulmonar necomplicat la care în perioada postoperatorie s-a dezvoltat insufi cienţa suturilor de capitonaj şi s-au asociat fi stulelor bronhiale reziduale, confi rmate prin metode imagistice de diagnostic. Analiza rezultatelor obţinute le-a permis autorilor de a conchide că ţesuturile perichistului au un potenţial sporit al proceselor de regenerare, care infl uenţează semnifi cativ evoluţia favorabilă a proceselor de reparare şi obliterare a cavităţilor reziduale postoperatorii în cazurile de insufi cienţă a suturilor de capitonaj. Autorii consideră că în cazurile de insufi cienţă a suturilor de capitonaj la copii pot fi trataţi conservativ