Logic Modeling and the Ridiculome Under the Rug

Logic-derived modeling has been used to map biological networks and to study arbitrary functional interactions, and fine-grained kinetic modeling can accurately predict the detailed behavior of well-characterized molecular systems; at present, however, neither approach comes close to unraveling the full complexity of a cell. The current data revolution offers significant promises and challenges to both approaches - and could bring them together as it has spurred the development of new methods and tools that may help to bridge the many gaps between data, models, and mechanistic understanding. Have you used logic modeling in your research? It would not be surprising if many biologists would answer no to this hypothetical question. And it would not be true. In high school biology we already became familiar with cartoon diagrams that illustrate basic mechanisms of the molecular machinery operating inside cells. These are nothing else but simple logic models. If receptor and ligand are present, then receptor-ligand complexes form; if a receptor-ligand complex exists, then an enzyme gets activated; if the enzyme is active, then a second messenger is being produced; and so on. Such chains of causality are the essence of logic models (Figure 1a). Arbitrary events and mechanisms are abstracted; relationships are simplified and usually involve just two possible conditions and three possible consequences. The presence or absence of one or more molecule, activity, or function, [some icons in the cartoon] will determine whether another one of them will be produced (created, up-regulated, stimulated) [a \u27positive\u27 link] or destroyed (degraded, down-regulated, inhibited) [a \u27negative\u27 link], or be unaffected [there is no link]. The icons and links often do not follow a standardized format, but when we look at such a cartoon diagram, we believe that we \u27understand\u27 how the system works. Because our brain is easily able to process these relationships, these diagrams allow us to answer two fundamental types of questions related to the system: why (are certain things happening)? What if (we make some changes)

Congenital hip dislocation, surgical treatment, evolution for the dysplastic coxarthrosis (A case report)

Catedra Ortopedie, Traumatologie şi Chirurgie de Campanie, USMF “Nicolae Testemiţanu”, Spitalul Clinic Traumatologie şi Ortopedie Chişinău, Republica Moldova, Conferinţa Naţională în cadrul Asociaţiei Ortopezilor – Traumatologi din Republica Moldova ”Actualităţi în microchirurgia reconstructivă”, Chișinău, Republica MoldovaProcesele displazice în articulaţia coxofemurală se întâlnesc, comparativ cu alte afecţiuni ortopedice congenitale, frecvent (4, 5, 7). Rolul principal în tratamentul acestei patologii, mai ales în caz de luxaţie de şold, depinde de tactica şi strategia de depistare precoce şi tratare ortopedică, începând de la cea mai fragedă vârstă – după naşterea copilului; prin metode funcţionale, gingaşe şi cruţătoare. Procedeele de reducere şi stabilizare ortezică prin forţă sunt inadmisibile (2). La nereuşita metodelor conservatoare de reducere a femurului luxat, se parcurge la intervenţii chirurgicale, care de asemenea nu trebuie să fie întârziate. Consecinţele tratamentului tardiv sunt nefavorabile şi, de regulă, nu stopează dezvoltarea coxartrozei la aceşti pacienţi. Prezentare de caz. Pacienta B., 1968, luxaţie congenitală de şold pe dreapta(Fig. 1). La 18. 09. 1973 s-a efectuat intervenţie chirurgicală (I. Marin) de tip Salter, plastia defectului osului iliac cu alogrefă corticală, osteotomie de detorsie, varizare şi medializare de femur cu osteosinteza fragmentelor prin aloştift confecţionat din os cortical (Fig. 2). Postoperator şi la distanţă recuperarea a decurs satisfăcător. A absolvit şcoala medie, ulterior s-a căsătorit. A născut 2 copii, a lucrat şi lucrează în gospodărie sătească proprie, la construcţia şi amenajarea căreia a participat activ personal. 5 ani (1990-1995) a lucrat fizic la construcţii înafara republicii. De dispensarizare şi protecţie medicală nu s-a folosit. În a. 2000, treptat, a apărut disconfort în articulaţia în cauză, dureri, limitarea volumului de mişcări. Examenul clinic şi radiologic a determinat diagnosticul: Coxartroză displazică pe dreapta, gr. III (Fig3). În anul 2007 bolnavei i s-a efectuat endoprotezare totală de şold. În prezent starea pacientei este satisfăcătoare, activează în gospodărie. Peste 30 de ani de la prima operaţie pacienta a avut calitatea vieţii, activitate funcţională şi profesionistă satisfăcătoare. Să fi fost pe parcurs la evidenţă dispensarială şi supraveghere medicală, patologia coxartrozică putea fi cu consecinţe mult mai puţin pronunţate. Discuţie şi concluzii Coxartroza constituie 17,8 la 10000 de populaţie matură, din care 50,0% are geneză displazică (5). Publicaţii de acest gen în literatura de specialitate sunt numeroase, însă lucrări consacrate dinamicii evoluţiei proceselor de deteriorare şi recuperare pe fundalul displaziei în articulaţiile coxofemurale, începând cu nounăscuţii şi continuând cu persoanele mature, sunt foarte puţine (1, 2, 3). De facto, specialiştii ortopezi-pediatri sunt la curent cu dinamica evoluţiei dezvoltării articulaţiilor afectate în perioada creşterii copilului până la finele perioadei de adolescenţă. Iar ma

Discectomia percutană ca tratament al herniei de disc lombare

Institutul de Neurologie și Neurochirurgie „Diomid Gherman”, Catedra de neurochirurgie, „Nicolae Testemiţanu”, Congresul consacrat aniversării a 75-a de la fondarea Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova, Ziua internațională a științei pentru pace și dezvoltareBackground. In our days are known multiple surgical treatment methods of a disc herniation but with some controversies in the individual selection of the operation type. Even with successes in degenerative pathology treatment, the term of “Failed back syndrome” was established, that have imposed the development and implementation of minimally invasive techniques, such as percutaneous discectomy (PD). Objective of the study. The main goal of current study was the evaluation of the efficiency of PD in pain syndrome reduction (by VAS scale) at lumbar disc herniation (LDH) treatment. Material and Methods. The study was based on the analysis of 100 cases with LDH, that were operated in 2016-2020 through PD. The results of the treatment were appreciated according to the pain relief, reducing of neurological deficit, improving the psycho-emotional state, decreasing of analgesic intake, length of hospitalization and the return to daily activity (Denis scale). Results. PD has proven to be a convenient method of treatment through: minor invasiveness, no need of general anesthesia, the absence of the alteration of the spine support function, reducing the risk of postoperative adhesions and patients’ rehabilitation period. Conclusion. Comparison of medical and surgical treatments’ results has demonstrated that PD clearly improves treatment outcomes compared to the conservative treatment and that the result could be compared with the microsurgical discectomy in an unencumbered LDH case (d 6 mm). Introducere. În prezent se cunosc multiple metode de tratament chirurgical a herniei discale dar cu controverse în selectarea individuală a tipului de operație. În pofida succeselor în tratamentul patologiei degenerative, s-a stabilit termenul de ”failed back syndrome”, care a impus dezvoltarea și implementarea tehnicilor minimal invazive, una din care fiind discectomia percutană (DP). Scopul lucrării. Obiectivul studiului este de a evalua eficacitatea DP în reducerea sindromului algic (conform scalei VAS) la pacienții cu hernie de disc lombară (HDL). Material și Metode. Studiul este bazat pe analiza a 100 de cazuri operați, anii 2016-2020, pentru HDL prin DP. Rezultatele tratamentului au fost apreciate în baza diminuării durerii (scala VAS), diminuarea deficitului neurologic, îmbunătățirea stării psihoemoționale, diminuarea aportului de analgezice, durata spitalizării și revenirea la activitatea zilnică (scala Denis). Rezultate. DP s-a dovedit a fi o metodă avantajoasă de tratament prin: invazivitate minoră, lipsa necesității în anestezie generală, absența alterării a funcției de suport a coloanei vertebrale, reducerea riscului apariției aderențelor postoperatorii și a perioadei de reabilitare a pacienților. Concluzii. Compararea rezultatelor tratamentului medicamentos și chirurgical a demonstrat că DP ameliorează vădit rezultatele tratamentului, în comparație cu cel conservativ și ca eficacitate este comparabilă cu discectomia microchirurgicală în caz de HDL nesechestrate (d - până la 6 mm)

Variabilitatea ritmului cardiac la acţiunea acută a fluorului

Aplicând sistemul computerizat de analiză spectrală a ritmului cardiac Optim-420, s-au evaluat indicii variabilităţii ritmului cardiac la şobolanii expuşi acţiunii acute a fluorului (perfuzii cu NaF, 1,0 mg/kg/min). Micşorarea multiplă a AMo în asociere cu dedublarea indicelui aritmogen, urmată de apariţia extrasistolelor ventriculare, sunt cele mai caracteristice expresii, care au o dinamică tranzito-rie, dar cu o restabilire incompletă la min. 90 de la oprirea perfuziei NaF

Unele valori terapeutice cardiovasculare ale hipoxiei normobarice repetate

Hipoxia normobarică repetată a fost aplicată la pacienţii cu hipertensiune arterială esenţială şi cardiopatie ischemică, angină pectorală de efort, pe fundalul medicaţiei specifice. Trainingul hipoxic în camere individuale speciale (10 şedinţe consecutive a câte 30 min) a condiţionat un set de beneficii (care s-au comparat cu efectele terapiei standard): micşorarea mai substanţială a valorilor TA şi ale FCC, creşterea mai evidentă a timpului maxim de efort fizic, în asociere cu ameliorarea indicilor funcţionali cocardiografici şi amplificarea mai considerabilă a potenţialului sistemului antioxidant

НЕТ-оз и острый инфаркт миокарда без подъема сегмента ST: патофизиологическая значимость и циркулирующие маркеры

Purpose. Evaluation of the role of neutrophil death (NET-osis) in the evolution of non-ST-segment elevation myocardial infarction (NSTEMI) by assessing circulating levels of in-patient admission of markers that are pathophysiologically related to this phenomenon. Material and methods. The research was carried out on a group of 54 patients with NSTEMI, undergoing coronary angioplasty in the laboratory of interventional cardiology within the scientific project of the State Program, in which the serum content of 7 biochemical markers was determined by the ELISA method: Selectin E, the molecule of intercellular adhesion 1 (ICAM-1), phospholipase 2 (PhA2), interleukin 8 (IL-8), neutrophil elastase (EN), myeloperoxidase (MPO) and metalloproteinase 8 (MMP-8). The control group consisted of 30 apparently healthy people. Results. The obtained results indicate the presence of significant incremental deviations of all explored markers in patients with NSTEMI compared to the control. The more specific markers of NETosis (MPO, NE and MMP-8) had a highest raising ratio, detected in a range of 88-151%. The other markers had a rate of circulating levels increase in a range of 50-74%. Conclusion. The admission circulating levels of specific markers of NETosis, myeloperoxidase, neutrophil elastase and MMP-8 are elevated in patients with NSTEMI by 88-151% compared to control, evidence, that indicates the pathogenetic role of NETosis as well as the plausible diagnostical and prognostical value of these markers.Scop. Evaluarea rolului morții neutrofilelor (NET-ozei) în evoluția infarctului miocardic acut fără elevarea segmentului ST (NSTEMI) prin aprecierea nivelurilor circulante de admitere în staționar ale markerilor care au în plan fiziopatologic tangență la acest fenomen. Material și metode. Cercetarea s-a realizat pe un lot de 54 de pacienți cu NSTEMI, supuși angioplastiei coronariene în laboratorul de cardiologie intervențională în cadrul proiectului științific din cadrul Programului de stat, la care prin metoda ELISA s-a determinat conținutul seric al 7 markeri biochimici: Selectina E, moleculei de adeziune intercelulare 1(ICAM-1), fosfolipaza 2(PhA2), interleukina 8 (IL-8), elastaza neutrofilelor ( EN), mieloperoxidaza (MPO) și metaloproteinaza 8 (MMP-8). Lotul de control a fost format din 30 de persoane aparent sănătoase. Rezultate. Rezultatele obținute indică prezența devierilor incrementale semnificative ale tuturor markerilor explorați la pacienții cu NSTEMI în comparație cu nivelul control. Markerii mai specifici ai NETozei (MPO, EN și MMP-8) au excelat prin rata maximă de elevare în ser, decelată în limitele 88-151%. Ceilalți markeri au avut o rată de creștere a nivelurilor lor circulante de 50-74%. Concluzie. La pacienții cu NSTEMI nivelurile circulante de admitere ale markerilor specifici ai NET-ozei, mieloperoxidaza, elastaza neutrofilelor și MMP-8 sunt elevate cu 88-151% față de control, fapt ce indică asupra rolului patogenetic al NET-ozei și, totodată, invocă plauzibil acestor markeri valoare predictivă diagnostică și prognostică.Цель. Оценка роли смерти нейтрофилов (НЕТ-оза) в развитии острого инфаркта миокарда без подъема сегмента ST (ОИМбпST) путем оценки циркулирующих уровней маркеров при поступлении в стационар, патофизиологически связанных с этим явлением. Материал и методы. Исследование проведено на группе из 54 пациентов с ИМбпST, перенесших коронарную ангиопластику в лаборатории интервенционной кардиологии в рамках научного проекта Государственной программы, в котором методом ИФА определяли содержание в сыворотке крови 7 биохимических маркеров: Селектин Е, молекула межклеточной адгезии 1 (ICAM-1), фосфолипаза 2 (PhA2), интерлейкин 8 (IL-8), нейтрофильная эластаза (EN), миелопероксидаза (MPO) и металлопротеиназа 8 (MMP-8). Контрольную группу составили 30 практически здоровых людей. Результаты. Полученные результаты свидетельствуют о достоверном повышении всех исследованных маркеров в группе больных с ОИМбпST по сравнению с контролем. Тем не менее, наиболее значимое увеличение было выявлено в отношении специфических маркеров НЕТоза (МПО, ЭН и ММП-8), прирост которых по отношению к контролю составил 88–151%. Прирост циркулирующего уровня остальных маркеров находился в пределах 50–74%. Вывод. У больных с ОИМбпST циркулирующие уровни при поступлении специфических маркеров НЕТоза, миелопероксидазы, нейтрофильной эластазы и ММП-8 повышены на 88–151% по сравнению с контролем, что свидетельствует о патогенетической роли НЕТоза и, в то же время, указывают на возможную диагностическую и прогностическую ценность этих маркеров