Complicaţiile postoperatorii după adenomectomia transvezicală a prostatei în cadrul secţiei urologie a IMSP SCM „Sfânta Treime”

Summary In the surgical treatment of the benign prostate hyperplasia through transvesical adenomectomy, made in the Urological Departament of the Municipal Clinical Hospital „Sfanta Treime”, the most frequent post-surgical complications in the period 2004­ 2005 were acute orhoepididimits. They have a frequency of 3,11% followed by late haemorrhages (1,86%) and the tamponade of the bladder, which required both surgical treatment (3,41% from cases), and medical treatment. Introducere. În lucrare sunt expuse complicaţiile postoperatorii survenite în rezultatul tratamentului chirurgical al adenomului de prostată, care, în pofida măsurilor de profilaxie aplicate, practic se întâlnesc cu aceeaşi frecvenţă ca şi în anii precedenţi şi rămân actuale şi în prezent. Obiective. A relata şi a descrie complicaţiile postoperatorii care au survenit în rezultatul tratamentului chirurgical al adenomului de prostată şi metodele de tratament specifice aplicate în cadrul Secţiei Urologie a IMSP SCM „Sfânta Treime” în perioada anilor 2004-2005. Material şi metode. Lotul de studiu a cuprins 373 pacienţi cu diagnosticul adenom de prostată, trataţi în cadrul Secţiei Urologie a IMSP SCM „Sfânta Treime” în perioada anilor 2004-2005. Din lotul studiat 51 (13,7%) pacienţi nu au fost supuşi intervenţiei chirurgicale radicale din motivul patologiilor concomitente agravate. Ceilalţi 322 (86,3%) pacienţi au suportat intervenţia chirurgicală - adenomectomia transvezicală, cu drenarea vezicii urinare transuretral cu cateter Folley şi tub de irigare din silicon fixate în lojă şi cu suturarea ermetică a pereţilor vezicii urinare şi a plăgii suprapubiene. Această metodă este aplicată în practica secţiei noastre din anul 2000. Rezultate. Din 322 intervenţii chirurgicale efectuate, au survenit următoarele complicaţii postoperatorii la 19 pacienţi (5,9%): 1) tamponada vezicii urinare - 3 cazuri (0,93%); 2) hemoragii tardive - 6 cazuri (1,86%); 3) orhoepididimita acută - 10 cazuri: a) cu vasorezecţie bilaterală - 6 cazuri (1,86%); b) fără vasorezecţie bilaterală - 4 cazuri (1,25%). Hemoragiile acute precoce, cu tamponada vezicii urinare în primele 24 ore după intervenţia chirurgicală au fost rezolvate în toate cazurile prin reintervenţie cu stoparea mecanică a sursei de hemoragie. Hemoragiile tardive, apărute în perioada a 9-14- a zi după intervenţia chirurgicală au fost stopate prin adm inistrarea tratamentului hemostatic medicamentos. Vasorezecţia bilaterală s-a efectuat practic la toţi pacienţii, cu excepţia celor care au refuzat categoric această intervenţie. În marea majoritate a cazurilor de orhoepididimită acută postoperatorie, fie uni- sau bilaterală, 8 (2,48%) pacienţi au fost supuşi următoarelor intervenţii chirurgicale: incizia şi drenarea epididimului - 5 (1,55%) cazuri; epididimectomia - 2 (0,62%) cazuri; orhiectomia - 1 (0,31%) caz. Concluzii În tratamentul chirurgical al adenomului de prostată prin adenomectomie transvezicală, efectuat în cadrul Secţiei Urologie a IMSP SCM „Sfânta Treime”, cele mai frecvente complicaţii postoperatorii în perioada anilor 2004-2005 au fost orhiepididimitele acute, cu o frecvenţă de 3,11%, urmate de hemoragiile tardive (1,86%) şi de tamponada vezicii urinare (0,93%), care au necesitat atât intervenţii chirurgicale de corecţie (3,41% cazuri), cât şi efectuarea tratamentului medicamentos

The estimation of the peculiarities and the activity degree of the consisting inflammatory processes in the benign prostatic hyperplasia

Secţia Urologie, IMSP Spitalul Clinic Municipal “ Sf. Treime”, Catedra Morfopatologie, USMF „N. Testemiţanu”, Secţia Ştiinţifică Morfopatologie, IMSP Institutul de Cercetări Ştiinţifice în Domeniul Ocrotirii Sănătăţii Mamei şi Copilului, Catedra Urologie şi Nefrologie Chirurgicală, USMF „N. Testemiţanu”, Al V-lea Congres de Urologie, Dializă şi Transplant Renal din Republica Moldova cu participare internaţională (1-13 iunie 2011)Summary. The conducted study has the aim to estimate the histopathological peculiarities of the inflammatory processes, evaluated in prostatic nodular hyperplasia, the character and the activity of these processes in the area of nodular hyperplasia structures, and the border limit in the adenectomy. The results of the morphopathological study allowed detailed diagnosis of the prostatic hyperplasia. Severe modifications of inflammatory origin and considerable implications of the structural-architectonical components indicate concomitant persisting or coexisting of chronic or acute prostatitis. The establishment of the lesion character, activity degree of the inflammatory process, saving border limit in the surgical management regarding the residual cavity of cleavage and postoperative prognosis was the second aim of the study. It facilitates the choice of the best therapeutic and surgical approach. The character of the inflammatory processes coexisting with prostatic benign hyperplasia was evaluated. A clinical-morphological concept of inflammatory associations in prostate benign hyperplasia was formulated

Experienţa noastră în tratamentul pacienţilor cu abces al prostatei

Summary The management of patients with abscess of prostate made in the framework of the “Urology” clinics of the Clinical Republican Hospital conducted in the period 2001-2005 doesn’t differ from that adopted on the international arena and includes conservative anti-inflammatory and antibacterial massive cure, as first intent in 100% of cases. From surgical methods applied in 68,3% of cases, it’s worth mentioning the prevalence of the transvesical drainage of the abscess of prostate (61%) comparing to that transurethral, made in 7,3% of cases. Introducere. Abcesul prostatei reprezintă cea mai gravă formă a inflamaţiei prostatei. Scopul lucrării. Analiza tratamenului pacienţilor cu abces al prostatei şi elaborarea în baza experienţei personale a unui algoritm optim de tratament. Material şi metode. A fost studiat un lot de 233 pacienţi cu patologie inflamatorie a prostatei, internaţi şi trataţi în Clinica Urologie a Spitalului Clinica Republican în perioada anilor 2001-2005. Din lotul studiat la 88 (37,7%) pacienţi a fost stabilit diagnosticul de prostatită cronică; la 92 (39,5%) pacienţi - prostatită cronică, în acutizare; la 12 (5,2%) pacienţi - prostatită acută parenchimatoaşă şi la 41 (17,6%) pacienţi - abces al prostatei. Vârsta medie a pacienţilor cu abces al prostatei a constituit 49±15,6 ani. Ca boli concomitente am remarcat: diabetul zaharat în diferite forme - 10 cazuri (24,4%), strictura postinflamatorie a uretrei - 1 caz (2,4%), adenom de prostată - 2 cazuri (4,8%). Complicaţii ale patologiei de bază: un caz de tromboflebită acută a membrelor inferioare şi o tamponadă a vezicii urinare. Rezultate. Toţi pacienţii cu abces al prostatei au urmat un tratament conservator, antibacterian cu preparate de spectru larg de acţiune: Sol. Ciprofloxacin 200mg de 2 ori/24h i.v., Sol. Metronidazol 500mg de 2 ori/24h i.v., Sol. Gentamicini 80mg de 2-3 ori/24h i.m., cefalosporine de generaţia I-III (Cefazolină, Cefuroxim, Cefotaxim, Ceftazidim) i.m. sau i.v. Durata tratamentului medicamentos a fost în funcţie de gravitatea bolii şi de durata spitalizării în staţionar. Tratamentul antibacterian a fost aplicat ca primă intenţie absolut la toţi pacienţii cu abces al prostatei sub formă de mono- sau politerapie. Dintre toţi pacienţii cu abces al prostatei - 13 (31,7%) nu au fost supuşi intervenţiei chirurgicale; la 3 pacienţi abcesul s-a rezolvat în rezultatul tratamentului conservativ, iar la 7 s-a recurs la drenarea spontană uretrală. Ceilalţi 28 (68,3%) pacienţi au fost supuşi tratamentului chirurgical prin drenarea transvezicală a abcesului - 25 cazuri (61,0%); transuretrală - 3 cazuri (7,3%). Concluzii. Managementul de tratament al pacienţilor cu abces al prostatei în cadrul Clinicii Urologie a IMSP SCR în perioada anilor 2001-2005 este bazată pe tratam entul conservator infuzional, antiinflamator şi antibacterian masiv ca primă intenţie în 100% cazuri. Dintre metodele chirurgicale aplicate în 68,3% cazuri prevalează metoda transvezicală de drenare a abcesului prostatei (61,0% ), versus de cea transuretrală, efectuată în 7,3% cazuri

Uroflowmetria în diagnosticul obstrucţiei infravezicale

Summary In this article we analysed the role and utility of Uroflometry for the patients with intravesical obstruction in the diagnosis and after the surgery. Scopul lucrării. Aprecierea rolului şi a valorii Uroflowmetriei la pacienţii cu obstrucţie infravezicală. Material şi metode. Studiul a fost realizat pe un lot de 140 bolnavi (68 pacienţi cu adenom de prostată, 32 cu adenocarcinom confirmat histologic, 42 pacienţi cu strictură de uretră), efectuat la aparatul „Mediwatch”. Rezultate. Datele preliminare au confirmat cert prezenţa obstrucţiei infravezicale, prin scăderea Q max < 10,6 ± 1,1 ml/s la pacienţii cu adenocarcinom, Q max < 9,7 ± 0,9 ml/s la bolnavii cu strictură postinflamatorie şi Q max < 9,1 ± 0,54 ml/s la subiecţii cu adenom de prostată. In toate 3 loturile sa stabilit mărirea timpului micţional. La pacienţii cu urină reziduală mai mult de 160 ± 39,5 ml (76 pacienţi), forma „dinţată” a curbei a determinat participarea la micţie şi a muşchilor abdominali. Rezultatele postoperatorii ale uroflowmetriei la 6 luni şi la 1 an au confirmat lipsa obstrucţiei infravezicale la bolnavii operaţi chirurgical deschis (adenom de prostată, plastia uretrei) şi apariţia recidivelor la pacienţii operaţi endoscopic (stricturi la uretră, adenocarcinom). Discuţii. La pacienţii supravegheaţi în dinamică se înregistrează scăderea severă a Q max, deseori cu apariţia curbei „dinţate”, fapt ce caracterizează „vezica de luptă” şi gradul decompensării detruzorului. Uroflowmetria confirmă obstrucţia infravezicală şi este o metodă de evaluare a pacientului postoperator, dar nu stabileşte cauza obstrucţiei. Concluzii: 1. Uroflowmetria confirmă prezenţa obstrucţiei infravezicale şi gradul de decompensare a detruzorului. 2. Uroflowmetria permite în mod inofensiv a evalua postoperator pacientul şi a diagnostica precoce recidivele