Bochdalek hernia – a rare clinical case of adult age

Catedra chirurgie generală și semiologie, USMF „Nicolae Testemițanu”, Chișinău, Republica Moldova, Conferința stiințifică „Nicolae Anestiadi – nume etern al chirurgiei basarabene” consacrată centenarului de la nașterea profesorului Nicolae Anestiadi 26 august 2016Introducere. Hernia Bochdalek (HB) este cel mai frecvent tip de hernie diafragmală congenitală și reprezintă un defect diafragmal postero-lateral, în 85% cazuri fiind afectat hemidiafragmul stâng. Totuși, HB se întâlnește foarte rar la adulți, frecvența raportată fiind 0,17-6% dintre toate herniile diafragmale. Caz clinic. Prezentăm cazul unui pacient de 52 ani, cu un anamnestic de 2 ani și acuze la dispnee ușoară, disconfort periodic în regiunea hipocondrului stâng, fără date de traumatism toraco-abdominal în antecedente. Radiografia toracică efectuată în ortostatism nu a detectat careva date patologice. Astfel, a fost impusă efectuarea CT cu contrast i/v, care a relevat hernierea splinei, cozii pancreasului, rinichiului stîng și anselor intestinale prin hemidiafragmul stîng în mediastinul posterior, fără modificări patologice ale organelor herniate. Rezultate. Pacientul a fost operat prin abord laparotomic. Intraoperator – un defect de 7 cm al hemidiafragmului postero-lateral stîng, cu o suprafață netedă, margini bine definite, fără prezența sacului herniar, sugestiv pentru origine non-traumatică. Organele herniate fără fixare, alunecând liber în cavitatea toracică. A fost efectuată reducerea organelor în cavitatea abdominală și plastia defectului hemidiafragmal stîng cu plasă sintetică din polipropilenă 8x10 cm. Perioada postoperatorie a decurs fără particularități, pacientul fiiind externat la a 10-a zi după intervenție. Supravegherea la distanța de 3 ani nu a detectat recidiva herniei, cu remisie clinică completă și tablou imagistic normal. Concluzii. HB reprezintă o raritate printre populația adultă. Tabloul clinic este nespecific, o bună parte din pacienți fiind total asimptomatici, solicitând un înalt grad de suspiciune clinică. Rolul esențial în diagnosticarea HB îi revine CT-contrast, iar abordul chirurgical este variabil și depinde de prezența și severitatea complicațiilor, cît și de experiența chirurgului.Introduction. Bochdalek hernia (BH) is the most common type of congenital diaphragmatic hernia and represents a latero-posterior congenital defect of the diaphragm, 85% cases on the left hemidiafragm. However, BH is very rare in adults with a reported frequency of 0.17-6% among all diaphragmatic hernias. Presentation of case. We present a 52-year-old man with a 2-year history of mild dyspnea and periodic discomfort in the left hypochondrium, without history of thoraco-abdominal trauma. Upright performed chest radiography did not detect any pathological data. Contrast-enhanced CT revealed herniation of spleen, the tail of the pancreas, left kidney and intestinal loops through the left hemidiaphragm in the posterior mediastinum, without pathological changes of herniated organs. Results. The patient was operated via laparotomy approach. At operation – a smooth, well-defined, nontraumatic, 7 cm in size defect in the left mid-diaphragm was found. No hernial sac could be identified. The herniated organs were not fixed, sliding freely into the chest cavity. It was performed the reduction of herniated organs in the abdominal cavity and left hemidiaphragm defect repair using 8x10cm polypropylene synthetic mesh. Postoperative period was uneventful and the patient was discharged on the 10-th day. A 3-years followup did not detect the recurence of BH with complete clinical remission and normal imaging. Conclusions. BH is a rarity among adult population. The clinical presentation is non-specific and a lot of patients are totally asymptomatic, demanding a high degree of clinical suspicion. Contrast-enhanced CT has the essential role in the diagnosis of BH in adult age. Surgical approach is variable and depends on the presence and severity of visceral complications, as well as the experience of the surgeon

Сложности диагностики острого аппендицита у беременных

Catedra chirurgie generală-semiologie, USMF „Nicolae Testemiţanu”Acute appendicitis (AA) is the most common non-obstetrical abdominal condition, requiring surgical intervention during pregnancy, and potentially life threatening for mother and fetus. According to various reports, AA develops in from 1:500 to 1:6600 pregnancies. AA can occur in any period of pregnancy, but most often – during the first two trimesters. Anatomical and physiological changes resulting from pregnancy can alter the classical symptoms and signs of AA. This clinical uncertainty makes surgeons wait confirmatory signs or operate and accept the possibility of mistaken diagnosis and a negative laparotomy. Diagnostic delays tend to occur in pregnant patients for many reasons: (1) Misinterpretation of signs and symptoms of AA with the pregnancy, both by the patient and physician; (2) The pregnant abdomen is difficult to examine, where the classical signs of AA are hidden; (3) Absence of specific for AA changes in laboratory tests, as well as decreased diagnostic value and low safety of non-invasive and invasive diagnostic modalities. Probably, the diagnosis of AA in pregnancy should be based on a careful assessment of clinical data, a high index of suspicion and selective use of up-to-date tools of investigation. However, the cornerstone of management in pregnant patients with suspected AA remains clinical diagnosis, which requires a great experience, since diagnosis cannot always be based on classical symptoms. Острый аппендицит (ОА) – наиболее частое неакушерское заболевание живота, нуждающееся в хирургическом лечении во время беременности и потенциально угрожающее жизни матери и плода. Согласно различным данным, ОА развивается от 1:500 до 1:6600 беременностей. ОА может развиться в любом периоде беременности, но наиболее часто – в течение первых двух триместров. Анатомические и физиологические изменения, обусловленные беременностью, могут изменить классические симптомы и признаки ОА. Эта клиническая неопределенность заставляет хирургов быть консервативными и ждать до проявления более ясной клинической картины или оперировать, допуская возможность ошибочного диагноза и негативной лапаротомии. Задержка диагностики у беременных объясняется многими причинами: 1 - неправильное толкование симптомов ОА в пользу признаков беременности, как врачом, так и больной; 2 - сложности обследования живота у беременных, где классические симптомы ОА скрыты; 3 - отсутствие специфических для ОА изменений лабораторных показателей, а также низкая диагностическая ценность и небезопасность применения неинвазивных и инвазивных инструментальных методов диагностики. Вероятно, диагноз ОА у беременных должен основываться на очень тщательной оценке клинических данных, высокой степени настороженности и выборочном использовании дополнительных современных методов исследования. Краеугольным камнем ведения беременных с подозрением на ОА остается клиническое обследование, которое требует большого личного опыта, так как не всегда опирается на классические признаки

Acute appendicitis during pregnancy

Catedra chirurgie generală, USMF „N.Testemițanu”, Chișinău, Moldova, Spitalul Clinic Municipal nr.1, Chișinău, Moldova, Al XI-lea Congres al Asociației Chirurgilor „Nicolae Anestiadi” din Republica Moldova și cea de-a XXXIII-a Reuniune a Chirurgilor din Moldova „Iacomi-Răzeșu” 27-30 septembrie 2011Introducere: Apendicita acută (AA) este cea mai frecventă boală neobstetricală, care necesită tratament chirurgical în timpul sarcinii. Totodată, manifestările clinice ale AA la gravide sunt foarte atipice și diverse, ceea ce duce pretutindeni la întîrzierea diagnosticului și a intervenției chirurgicale. Material și metode: În perioada 2006- 2011 în Clinica chirurgie generală cu suspectie sporită la AA au necesitat spitalizare 88 gravide. Vîrsta pacientelor a constituit în medie 24,9 ani (de la 18 la 37 ani). În primul trimestru al sarcinii au fost internate 12 (13,6%) femei, în al doilea - 62 (70,5%) și în al treilea - 14 (15,9%). Diagnosticul de AA la gravide a fost bazat pe datele examenului clinic, rezultatele testelor de laborator, ecografiei transabdominale și ale monitorizării obstetricale. Rezultate: Decizia în favoarea intervenției chirurgicale a fost luată în 65 (73,9%) cazuri. Dovezi histologice ale inflamației acute a apendicelui (apendicita catarala, flegmonoasă sau gangrenoasă) au fost obținute în 59 (90,7%) din cele 65 cazuri operate. Semne diagnostice veridice în studiul de față au fost: voma, contractura musculară, iritarea peritoneală, precum și rezultatele scanării ultrasonore. Complicații chirurgicale s-au dezvoltat în 5 (7,7%) cazuri, cele obstetricale - în 20 (22,7%). Concluzii: Modificările anatomice cauzate de uterul gravid, manifestările normale ale sarcinii, răspunsul inflamator fiziologic - sunt factorii care complică esențial diagnosticul de AA în timpul sarcinii. Rata apendicectomiilor negative constituie aproximativ 10% și reflectă dificultățile diagnostice deosebite.Background: Acute appendicitis (AA) is the most common non-obstetrical disease, which requires surgical treatment during pregnancy. However, the clinical manifestations of AA in pregnant women are very atypical and diverse, leading to delayed diagnosis and surgery. Material and methods: In the period 2006-2011 in Department of General Surgery were hospitalized 88 pregnant women for strong suspicion of AA. The average age of patients was 24.9 years (18 to 37 years). In the first trimester of pregnancy were admitted 12 (13.6%) women, in the second - 62 (70.5%), and in the third - 14 (15.9%). The diagnosis of AA in pregnant patients was based on physical examination data, laboratory tests, transabdominal ultrasound, and obstetrical monitoring. Results: A decision to perform the surgery was made in 65 (73.9%) of cases. Histological evidence of acute appendiceal inflammation (catarrhal, phlegmonous, or gangrenous) were obtained in 59 (90.7%) from the 65 operated cases. The most accurate diagnostic signs in the present study were: vomiting, muscular tenderness, peritoneal irritation, and the results of ultrasound scanning. Surgical complications developed in 5 (7.7%) cases, the obstetrical - in 20 (22.7%). Conclusions: Anatomical changes caused by the gravid uterus, normal manifestations of pregnancy, physiological inflammatory response are the main factors, which complicate the diagnosis of AA during pregnancy. Rate of negative appendectomies constitutes about 10% and reflects the specific diagnostic difficulties

Acute calculous cholecystitis in pregnant patients

Catedra chirurgie generală, USMF „Nicolae Testemiţanu”, Spitalul Clinic Municipal nr.1, Chişinău, Republica Moldova, Conferința stiințifică „Nicolae Anestiadi – nume etern al chirurgiei basarabene” consacrată centenarului de la nașterea profesorului Nicolae Anestiadi 26 august 2016Introducere. Incidența colecistitei acute (CA) în timpul sarcinii variază în limite largi, de la 1:1.500 până la 1:12.000, cazuri, și reprezintă a doua urgenţă abdominală non-obstetricală la gravide după apendicita acută ce poate necesita o intervenţie promptă. Totodată, efectuarea oricărei intervenţii chirurgicale pe parcursul gravidităţii comportă un risc al naşterii premature în 10-15% cazuri. Material şi metode. Pe parcursul ultimilor 4 ani în Clinica Chirurgie Generală au fost spitalizate 5 gravide care au necesitat colecistectomie laparoscopică. Vârsta pacientelor a variat între 25 şi 36 ani; termenul sarcinii – 18-26 săptămâni. Diagnosticul a fost confirmat ecografic şi prin teste de laborator. La o pacientă s-a suprapus o reacţie pancreatică severă cu amilazurie crescută de 12 ori. Indicaţiile colecistectomiei au fost: episoadele repetate de colică biliară, lipsa efectului de la tratament conservativ, reacţia pancreatică secundară litiazei veziculare şi datele imagistice dinamice. Rezultate. Durata medie a intervenţiei chirurgicale a constituit 35 minute. Presiunea intraabdominală am menţinut-o la valori de 8-12 mmHg. Drenajul subhepatic a fost înlăturat peste 24 ore postoperator. Analgezia postoperatorie a fost obţinută prin administrarea analgeticelor şi a antiinflamatoarelor nesteroidiene, evitând opioidele. Durata medie de spitalizare a fost 10 zile. Toate bolnavele au născut la termen, nefiind înregistrate suferinţa fătului sau a mamei. La 4 gravide naşterea s-a finisat per vias naturales; la o gravidă sarcina s-a rezolvat prin operaţie cezariană. Tactica obstetricală a fost selectată individual, nefiind influenţată de faptul suportării în perioada gestaţiei a intervenţiei chirurgicale. Concluzii. Sarcina nu reprezintă o contraindicaţie pentru colecistectomia laparoscopică. Perioada mai preferabilă pentru efectuarea intervenției este trimestrul al doilea de gestaţie, când organogeneza deja s-a finisat, iar gradul măririi uterului permit plasarea inofensivă a trocarelor. Colecistectomia laparoscopică pe parcursul gestaţiei nu a influenţat tactica de rezolvare a sarcinii, ultima fiind dependentă de complicaţiile caracteristice obstetricale.Introduction. The incidence of acute cholecystitis (AC) during pregnancy varies widely, from 1:1.500 to 1:12.000 cases, and is the second abdominal non-obstetrical emergency after acute appendicitis in pregnant women, which could require prompt intervention. However, performing of any surgery during pregnancy carries a risk of premature birth in 10-15% cases. Material and methods. Over the past four years in Department of General Surgery were admitted 5 pregnant women that required laparoscopic cholecystectomy. Patients’ age ranged between 25 and 36 years; pregnancy term – from 18 to 26 weeks. The diagnosis was confirmed by ultrasound scan and laboratory tests. In one patient a severe pancreatic reaction with amilasuria increased 12 times was marked. Indications for cholecystectomy were repeated episodes of biliary colic, no response to conservative treatment, pancreatic reaction secondary to gallstone disease and imaging data. Results. The mean duration of surgery was 35 minutes. Intra-abdominal pressure values have maintained at 8-12 mmHg. Subhepatic drain was removed 24 hours after surgery. Postoperative analgesia was achieved by administering of analgesics and NSAIDs, avoiding opioids. Average length of stay was 10 days. All patients had in-term delivery, no significant pathology of fetus or the mother was registered. Four pregnant were delivered per vias naturales; in one – by caesarean section. Obstetrical strategy has been selected individually, and was not influenced by the fact of surgery underwent during gestation. Conclusions. Pregnancy is not a contraindication for laparoscopic cholecystectomy. The most preferable time for surgery is the second trimester of pregnancy, when organogenesis is already finished, and the size of increased uterus allows safe placement of trocars. Laparoscopic cholecystectomy during pregnancy does not influence the tactics of delivery, the latter being dependent on specific obstetrical complications

The operative treatment of intra-articular fractures of the tibial plafond

Catedra de ortopedie și traumatologie, USMF „Nicolae Testemițanu”, Chișinău, Moldova, Conferința stiințifică „Nicolae Anestiadi – nume etern al chirurgiei basarabene” consacrată centenarului de la nașterea profesorului Nicolae Anestiadi 26 august 2016Introducere. Fracturile de pilon tibial apar ca rezultat al unui traumatism de înaltă energie, precum accident rutier sau cădere de la înălţime. Leziunile asociate ale țesuturilor moi sunt de multe ori mai importante decât tipul de fractură și decizia pentru un tratament adecvat poate să fie bazat mai mult pe modul de abordare a leziunilor cutanate, pentru a evita complicațiile posibile. Scopul. Studiul particularităților tratamentului chirurgical al fracturilor de pilon tibial. Material şi metode. Lucrarea este bazată pe un studiu retrospectiv şi prospective pe un lot de 172 de pacienţi cu fracturi de pilon tibial trataţi în perioada anilor 2013-2015 în Secţiile Traumatologice al Institutului de Medicină Urgentă. Etiologia acestor fracturi în 103 cazuri a fost căderi de la înălţime şi în 44 cazuri accidente rutiere. În 42 cazuri au fracturi deschise. Fracturi intra-articulare au fost în 124 cazuri. Rezultate. Tratamentul chirurgical a fost indicat în 125 cazuri, osteosinteza extrafocară (Ilizarov) – 33, osteosinteza cu plăci – 38, şuruburi/broşe – 24 cazuri, fixarea externă s-a folosit în 29 cazuri. Postoperator o parte din pacienţi au fost evaluaţi la interval de 12 şi 24 de luni. Am obţinut rezultate bune la 18 pacienţi, satisfăcătoare – 20 şi nesatisfăcătoare – 4. Concluzii. Tratamentul chirurgical este cel mai mult indicat în astfel de fracturi şi necesită să fie efectuată de un chirurg ortoped-traumatolog cu experienţă avansată, un planning preoperator foarte minuţios cu stabilirea adecvată a timpului, abordului chirurgical şi metodei de osteosinteză. Prognosticul fracturilor de pilon tibial în majoritatea cazurilor este imprevizibil din cauza caracterului intra-articular cu denivelarea suprafeţei articulare cât şi frecventa apariţie a diferitor complicaţii.Introduction. A tibial plafond fractures typically occurs as the result of a high-energy event, such as a car collision or fall from height. Associated soft tissue injuries are often more important than the type of fracture and for appropriate treatment decision may be based more on the approach to skin lesions to avoid possible complications. Purpose. The research of particularities of operative treatment of intra-articular fractures of the tibial plafond.Material and methods. The scientific work is based on a retrospective and prospective study on a group of total 172 patients with tibial plafond fractures treated during the years 2013-2015 in Traumatological Departments of The Emergency Medicine Institute. The etiology of trauma in 103 cases was fall from height and in 44 cases car collision. In 42 cases was an open fracture. Intra-articular fractures were 124 cases. Results. The surgical treatment was indicated in 125 cases, extrafocar osteosyntesis (Ilizarov) - 33, plate osteosyntesis – 38, screws/pins osteosyntesis – 24 cases, external fixation was used in 29 cases. After surgery a part of the patients were evaluated at an interval of 12 to 24 months. We obtained good results in 18 patients, satisfactory - 20, unsatisfactory - 4 patient. Conclusions. The operative treatment is most indicated in this type of fracture and it requires advanced experience of orthopedic surgeons, a very good preoperative planning with establish an appropriate time, surgical approach and method of osteosyntesis. The tibial pilon fractures prognosis in most cases are unpredictable because of intra-articular character with involve articular surface elevation and frequency of various complications

Early results of surgical treatment of patients with hiatal hernia and gastro-esophageal reflux disease

Catedra Chirurgie Generală și Semiologie, USMF ”N. Testemițanu”, IMSP SCM nr.1, Chişinău, Moldova, Al XI-lea Congres al Asociației Chirurgilor „Nicolae Anestiadi” din Republica Moldova și cea de-a XXXIII-a Reuniune a Chirurgilor din Moldova „Iacomi-Răzeșu” 27-30 septembrie 2011Introducere: Hernia hiatala in 66% este asociata cu reflux gastro-esofagian. Tratamentu chirurgical al herniilor hiatale consta atit in lichidarea herniei cu efectuarea crurorafiei, cit şi in efectuarea operatiei antireflux. Materiale si metode: Pe parcursul a doi ani in Clinica au fost tratați chirurgical 110 pacienți cu hernii hiatale și reflux gastro-esofagian. Diagnosticul s-a confirmat prin examinul clinic, radiologic, endoscopic și pH-metric. La 103 (93,6%) pacienți operația a fost efectuata laparoscopic, iar la 7 (6,4%) - prin laparotomie. În 107 (97,3%) cazuri a fost efectuata fundoplicația NissenRosetti, iar in trei (2,7%) - Dor. Ca metoda standard s-a utilizat crurorafia posterioara. Intr-un caz (0,9%) crurorafia nu a fost executata, iar la doi (1,8%) pacienți crurorafia a fost atât posterioară, cât şi anterioară. Pacienții erau examinați clinic și radiologic inainte de externare, peste 30 şi 120 de zile postoperator. Rezultate: În primele 30 zile postoperatoriu la 109 (99,1%) pacienți s-a notat dispariția semnelor patologice. La un pacient (0.9%) la care s-a efectuat crurorafie posterioară şi fundoplicație Dor, peste o lună după operație a reapărut simptomatica existentă preoperator. La 86 (77,5%) pacienți la examinarea radiologică efectuată în a 3-5 zi postoperator s-a constatat o dilatarea moderată a esofagului, dar fără dereglarea pasajului. Patru pacienți (3,6%) au necesitat dilatare endoscopică. La doi (1,8%) bolnavi postoperator au apărut semne clinice si radiologice ale dereglarii evacuatoare din stomac. Concluzii: Analiza rezultatelor precoce ale tratamentului chirurgical al herniilor hiatale și a refluxului gastro-esofagian în 99.1% cazuri indică la dispariția semnelor existente preoperator. Disfagia postoperatorie este tranzitorii la mare majoritatea pacientilor.Background: Hiatal hernia in 66% of cases is associated with gastro-esophageal reflux. Surgical treatment of hiatal hernia consists of removing the hernia sac with cruroraphy and antireflux procedure. Materials and methods: During two years period in the Clinic were treated surgically 110 pts with hiatal hernia and gastro- esophageal reflux. The diagnosis was confirmed by physical examination, X-ray, endoscopic and pH-metric studies. In 103 (93,6%) pts the procedure was performed laparascopically, in 7 (6,4%) patients – by opened approach. The Nissen-Rosseti fundoplication has been performed in 107 (97,3%) cases, and Dor - in 3 (2,7%). The posterior cruroraphy has been used as a standard method in all, exept of 3 (2,7%) pts. Patients were examined clinically and radiologically (endoscopically) just upon discharging from the hospital, and 30 and 120 days after surgery. Results: The complete disappearance of the pathological signs was noted in 109 pts (99,1%) within the first 30 days after surgery. In one (0,9%) patient, which underwent posterior cruroraphy and Dor fundoplication, the initial symptomatology reappeared since one month after surgery. Radiological study performed on the 3-5-th postoperative day noticed a moderated enlargement of the esophagus, but without evident passage disorders in 86 pts (77,5%). Four (3,6%) pts required endoscopic dilatation of fundoplication zone. In 2 (1,8%) pts in the postoperative period were observed clinical and radiological signs of delayed gastric empting. Conclusions: The early results analysis of surgical treatment for hiatal hernias and gastro-esophageal reflux suggests disappearance of clinical symptomatology in 99,1% of pts. In mostly of patients the postoperative dysphagia is transitory

Left-sided portal hypertension, complicated by life-threatening hemorrhage from isolated gastric varices

Catedra chirurgie generală și semiologie, USMF „Nicolae Testemiţanu”, Spitalul Clinic Municipal nr.1, Chişinău, Republica Moldova, Conferința stiințifică „Nicolae Anestiadi – nume etern al chirurgiei basarabene” consacrată centenarului de la nașterea profesorului Nicolae Anestiadi 26 august 2016Introducere. Hipertensiune portală stânga reprezintă o afecțiune rară, care se poate manifesta prin hemoragii gastrointestinale superioare, preponderent din varicele gastrice izolate. Hipertensiunea venoasă în partea superioară a stomacului și dilatarea ulterioară a venelor submucoase apare, de obicei, din cauza ocluziei venei lienale. Material și metode. Pe parcursul perioadei de 4 ani, trei pacienți de sex masculin în vârsta de 32, 53 și 54 ani, au fost internați în Clinica de Chirurgie Generală cu hemoragie gastrointestinală superioară masivă (hemoglobină – sub 70 g/l). Toți bolnavii au avut antecedente de pancreatită cronică. Examenul endoscopic a relevat ca sursă de hemoragie varicele gastrice izolate de tip 1 (Sarin). Hemostaza endoscopică a fost aplicată la 2 pacienți, toți au primit ß-blocatori, transfuzie de concentrat eritrocitar și plasmă proaspăt congelată. CT abdominală cu contrastare intravenoasă a demonstrat prezența pancreatitei cronice calcificate (în 2 cazuri) cu abces al cozii pancreatice (într-un caz); ocluzie izolată a venei lienale și conglomerat voluminos de vene dilatate în peretele fundusului gastric (3). În pofida măsurilor curative conservative, resângerarea cu dereglări hemodinamice a survenit la toți pacienții. Intervenția chirurgicală de urgență a inclus splenectomia (3), completată de gastrotomie cu suturarea hemostatică a varicelor gastrice sângerânde (2). Rezultate. Perioada postoperatorie a decurs fără complicații; pacienții au fost externați la ziua a 10-11-a. Postoperator (la 53, 24 și 3 luni), pacienții nu prezintă simptomatologie caracteristică hipertensiunii portale. Examenul endoscopic a remarcat reducerea semnificativă a numărului și dimensiunilor varicelor gastrice. Cu toate acestea, pacienții într-un grad variabil continuă să sufere de progresarea patologiei de bază. Concluzii. Cauză principală a trombozei venei lienale, hipertensiunii portale pe stânga și hemoragiei repetate severe din varicele gastrice la pacienții noștri au fost afecțiunile pancreatice benigne. În pofida progreselor terapiei medicamentoase și a tratamentului endoscopic, hemoragia recidivantă variceală masivă în unele cazuri poate fi stopată doar chirurgical. Splenectomia diminuează fluxul venos prin circulația colaterală și decompresează varicele, ce previne hemoragiile ulterioare.Introduction. Left-sided portal hypertension is a rare clinical condition that may manifest by upper gastrointestinal bleeding, mainly from isolated gastric varices. Venous hypertension in the upper half of the stomach and subsequent dilation of the submucosal veins occurs typically due to splenic vein occlusion. Material and methods. During 4-years period, three male patients 32, 53 and 54 years, were admitted in Department of Surgery, with massive upper gastrointestinal bleeding (hemoglobin – below 70 g/l). All of them had a history of chronic pancreatitis. Upper gastrointestinal endoscopy revealed isolated gastric varices tip 1 (Sarin), as a source of bleeding. Endoscopic hemostasis was applied in 2 patients, all had received ß-blockers, blood and fresh frozen plasma transfusion. Contrast-enhanced abdominal CT demonstrated a calcificated chronic pancreatitis (in 2 cases) with pancreatic tail abscess (in one); an isolated occlusion of the splenic vein and large conglomerate of dilated veins in the gastric fundus wall (3). Despite on conservative curative measures, rebleeding with hemodynamic compromise occurred in all patients. The urgent surgical procedure included splenectomy (3), completed by gastrotomy with hemostatic overusing of bleeding gastric varix (2). Results. Postoperative period was uneventful; patients were discharged at the 10-11th day. On follow-up (53, 24 and 3 months) patients are free of symptoms related to portal hypertension; endoscopic study noted a significant reduction of gastric varices in number and size. However, patients in one degree or another continue to suffer from progressive underlying disease. Conclusions. The main cause of splenic vein thrombosis, left-sided portal hypertension and repeated severe bleeding from gastric varices in our patients were benign pancreatic diseases. Despite progresses in medication and endoscopic treatment, in some cases life-threatening variceal rebleeding could be controlled only surgically. Removal of the spleen decreases the venous outflow through the collateral circulation and decompresses the associated varices to prevent further hemorrhage

Diagnosis and treatment of the iliopsoas abscess

Catedra chirurgie generală, Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemiţanu”, Spitalul Clinic Municipal nr.1, Chişinău, Republica Moldova, Al XIII-lea Congres al Asociației Chirurgilor „Nicolae Anestiadi” și al III-lea Congres al Societății de Endoscopie, Chirurgie miniminvazivă și Ultrasonografie ”V.M.Guțu” din Republica MoldovaIntroducere: Abcesul iliopsoas este o afecțiune relativ neobișnuită, care poate prezenta caracteristici clinice și imagistice nesigure. Afecțiunile necrotico-purulente în circă 45% cazuri sunt primare ca rezultat al răspândirii hematogene a infecției, iar în 55% - secundare traumatismelor, tumorilor sau inflamațiilor cu localizare urogenitală sau gastrointestinală; spectrul microbian cauzativ fiind predominat de Staphylococcus aureus. Material şi metode: Pe parcursul a 5 ani în Clinica chirurgie au fost tratați 6 pacienți cu abcese ale mușchiului iliopsoas; toate – cu localizare în partea dreaptă. Raportul femei:bărbați a fost de 1:1; vârsta a variat între 46 și 76 ani. La internare pacienții prezentau acuze la durere în regiunea iliacă și lombară dreaptă, febră până la 39°C pe o durată de la 7 până la 31 zile. Leucocitoza a fost în limitele 13,7-16,9x109 /l. Examinarea ultrasonoră la internare, efectuată la toți pacienții, a avut un aport semnificativ la stabilirea diagnosticului suspect de abces al mușchiului iliopsoas. Diagnosticul cert a fost stabilit în baza tomografiei computerizate. Toți pacienții au fost supuși intervenției chirurgicale numai după confirmarea imagistică a diagnosticului. Rezultate: Cauzele dezvoltării abcesului: apendicita distructivă retrocecală (2 cases), plastron apendicular (1), traumatism (1), abcesul tuboovarian (1), iar într-un caz sursa nu a fost identificată. Pacienții au fost operați prin accesul lumbotomic extraperitoneal cu asanarea și drenarea abcesului. Antibioticoterapia a fost combinată, incluzând cefalosporine și metronidazol (în mediu – 17 zile). La toți pacienții a fost constatată o evoluție postoperatorie favorabilă. Durata spitalizării a variat de la 9 până 35 zile. Concluzii: Ultrasonografia reprezintă o metodă utilă pentru evidențierea inițială a colecțiilor purulente, însă pentru concretizarea localizării și etiologiei probabile necesită a fi examinați prin tomografie computerizată. Accesul lumbotomic extraperitoneal este sigur și suficient pentru drenarea adecvată a focarului purulent. Diagnosticul și tratamentul chirurgical precoce al abcesului pot contribui la reducerea morbidității și mortalității.Introduction: Iliopsoas abscess is a relatively uncommon condition that can present with vague clinical and paraclinical features. Necrotic - purulent disorders in about 45% of cases are primary, as a result of haematogenous expansion of the infection, and in 55% secondary to trauma, tumors or inflammations with urogenital or gastrointestinal location; the causal microbial spectrum being predominated by Staphylococcus aureus. Material and method: During the last 5 years in the Department of Septic Surgery, 6 patients with abscesses of the iliopsoas muscle were treated; all – right side located. Women to men ratio was 1:1; the age varied between 46 and 76 years. On admission, patients had the complains of the pain in the right iliac fossa and lumbar region, fever up to 39°C for a period of 7 to 31 days. Leukocytosis was in the range of 13.7-16.9x109 /l. The ultrasound examination at admission, performed in all patients, brought a significant contribution to the diagnosis of suspected iliopsoas abscess. Final diagnosis was established based on computed tomography. All patients underwent surgery only after imaging confirmation of the diagnosis. Results: Causes of abscess development: destructive retrocecal appendicitis (2 cases), appendiceal mass (1), trauma (1), tuboovarian abscess (1), and in one case the source was not identified. All patients were operated via extraperitoneal lumbotomic access with drainage of the abscess. Antibiotic therapy was combined, including cephalosporins and metronidazole (median - 17 days). All patients had a favorable postoperative period. The length of hospital stay ranged from 9 to 35 days. Conclusions: Ultrasonography is a useful method for initiall assessment of the purulent collections, but there is a need of computed tomography for the topical and etiological diagnosis. Extraperitoneal lumbotomy is safe and sufficient for adequate abscess drainage. Early diagnosis and surgical treatment of abscess can reduce morbidity and mortality

Mesenteric cysts

Scopul lucrării. Chisturile mezenterice (CM) sunt o patologie rară a cavității abdominale (cu o incidență de 1/27.000 până la 1/250.000 de spitalizări), și au fost descrise mai puțin de 1000 de cazuri în literatura de specialitate. Scopul este identificarea caracteristicilor manifestărilor clinice, diagnosticului și a tratamentului CM. Materiale și metode. În perioada 2001-2017 am observat șaptesprezece pacienți consecutive cu CM. În scopul diagnosticării CM au fost utilizate ultrasonografia (n=17), tomografia computerizată (TC) (n=15) și imagistica prin rezonanță magnetică (n=1). Rezultate. Vârsta medie a pacienților cu CM a fost de 43.4±3.5 ani (de la 19 până la 67), cu o predominanță semnificativă a femeilor (n=14, 82.4%). Principalele simptome clinice ale CM au inclus: durere abdominală (n=9, 52.9%), durere + disconfort abdominal (n=4, 23.5%), durere abdominală + greață (n=2, 11.8%) și disconfort abdominal (n= 2, 11.8%). În 13 (76%) cazuri în cavitatea abdominală s-a determinat o formațiune palpabilă. Conform datelor imagistice, dimensiunea mare a CM a fost de 12.1±1.2 (de la 5 până la 20 cm) iar cea mică – de 8.6±0.8 (de la 4 până la 15 cm). Densitatea conținutului a CM conform datelor TC a variat de la 2 până la 26 UH. Toți pacienți au fost operați prin laparotomie. CM au fost semnificativ mai frecvent localizate în mezenterul colonului (n=14, 82.4%) comparativ cu intestinul subțire (n=3, 17.6%). CM din intestinul subțire în toate cazurile a fost localizate în mezenterul jejunului, iar în intestinul gros au fost distribuite după cum urmează: cecul (n=1, 7.1%), colonul ascendent (n=3, 21.4%), transvers (n=7, 50%) și sigmoid (n=3, 21.4%). În majoritatea cazurilor (n=16, 94.1%) s-a efectuat enuclearea CM și doar într-un caz s-a procedat rezecția segmentară a intestinului subțire cu CM. Examenul histopatologic a evidențiat: CM mezotelial simplu – în 8(47.1%), CM limfatic simplu – în 7 (41.2%) și limfangiom – în 2 (11.7%) cazuri. Concluzii. CM este o patologie rară a organelor abdominale. Manifestările clinice ale CM sunt nespecifice, iar diagnosticul final devine evident doar în timpul intervenției chirurgicale. În cele mai multe cazuri, este posibil să se efectueze enucleerea CM fără recurență pe termen lung.Aim of study. Mesenteric cysts (MCs) are a rare pathology of the abdominal cavity (with an incidence of 1/27.000 to 1/250.000 admissions) and less than 1000 cases have been described in the specialized literature. The aim is to identify the characteristics of clinical manifestations, diagnosis and treatment of MCs. Materials and methods. Within 2001-2017 seventeen consecutive patients with MCs were observed. Ultrasound scan (n=17), computed tomography (CT) (n=15) and magnetic resonance imaging (n=1) were used to diagnose MC. Results. The mean age of patients with MCs was 43.4±3.5 years (range from 19 to 67), with a significant predominance of women (n=14, 82.4%). The main clinical symptoms of MCs included abdominal pain (n=9, 52.9%), pain + abdominal discomfort (n=4, 23.5%), abdominal pain + nausea (n=2, 11.8%) and abdominal discomfort (n=2, 11.8%). In 13 (76%) cases, a palpable mass was noted in abdominal cavity. According to imaging studies, the largest size of the MCs was 12.1±1.2 (from 5 to 20 cm) and the smallest – 8.6±0.8 (from 4 to 15 cm). The density of MCs contents by CT data varied from 2 to 26 HU. All patients underwent surgery via laparotomy. MCs were significantly more often located in the mesentery of the large bowel (n=14, 82.4%) compared with small intestine (n=3, 17.6%). The MCs of small intestine in all cases were located in the mesentery of jejunum, whereas in the colon lesions were distributed as follows: cecum (n=1, 7.1%), ascending (n=3, 21.4%), transverse (n=7, 50%) and sigmoid colon (n=3, 21.4%). Majority of MCs (n=16, 94.1%) were enucleated, and only in one case segmental resection of small intestine with MCs was performed. The histopathological examination revealed: simple mesothelial MC – in 8 (47.1%), simple lymphatic MC – in 7 (41.2%) and lymphangioma – in 2 (11.7%) cases. Conclusions. MCs is a rare pathology of abdominal organs. The clinical manifestations of MCs are nonspecific, and the final diagnosis becomes apparent only during surgery. In most cases, it is possible to perform MCs enucleation without long-term recurrence

Venous resection and reconstruction within pancreatoduodenectomy

Catedra Chirurgie Generală, Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemiţanu”; Spitalul Clinic Municipal Nr.1, Chişinău, Republica Moldova, Al XIII-lea Congres al Asociației Chirurgilor „Nicolae Anestiadi” și al III-lea Congres al Societății de Endoscopie, Chirurgie miniminvazivă și Ultrasonografie ”V.M.Guțu” din Republica MoldovaIntroducere: Pancreatoduodenectomia (PDE) este singura metodă potențial curativă pentru cancerul periampular. Totodată, la momentul stabilirii diagnosticului adenocarcinomul pancreasului în circa 50% de observaţii concreşte în confluenţa venei mezenterice superioare (VMS) şi venei porte (VP). Rezecţia venoasă (RV) este indicată în cazul, când capul şi/sau procesul uncinat nu pot fi disecate de la confluenţa VMS-VP fără rămânerea ţesutului tumoral. Material si metode: În perioada 2010-2018 au fost efectuate 68 PDE consecutive. Bărbați – 35, femei – 33, vârsta medie – 60,3 ani. RV a fost efectuată la 16 (23,5%) pacienţi. Conform clasificării Tseng, RV1 (rezecţie tangenţială cu patch) s-a practicat în 2 (12,5%) cazuri; RV2 (rezecţie segmentară cu ligaturarea venei lienale (VL) și anastomoză primară – în 6 (37,5%); RV3 (rezecţie segmentară cu ligaturarea VL și interpoziţia grefei) – în 3 (18,7%); RV4 (rezecţie segmentară cu păstrarea VL și anastomoză primară) – în 4 (25%); RV5 (rezecţie segmentară cu păstrarea VL și interpoziţia grefei) – în 1 (6,3%) caz. Rezultate: Durata operației a constituit 302±6 min (în lotul fără RV) vs 364±12 min (cu RV), p<0,0001. Pierderea sangvină intraoperatorie: 570±39 ml (fără RV) vs 1093±73 ml (cu RV), p<0,0001. Decesul în perioada postoperatorie precoce a survenit la 2 (3%) bolnavi. Pacienții după PDE cu RV au avut o supraviețuire similară cu cea după PDE fără RV. Concluzii: Invazia izolată a tumorii în VMS-VP nu trebuie să fie o contraindicație pentru PDE în cazul cancerului pancreatic localizat. RV pot fi efectuate pe parcursul PDE cu rezultate bune, inclusiv supraviețuirea medie similară în comparație cu pacienții fără rezecție venoasă.Introduction: Pancreatoduodenectomy (PDE) is the only potentially curative method for periampular carcinoma. However, at the time of diagnosis, pancreatic adenocarcinoma in about 50% of cases invades into the confluence of the superior mesenteric vein (SMV) and portal vein (PV). Venous resection (VR) is indicated when the head and/or uncinate process can not be dissected from the SMVPV confluence without leaving the tumor tissue. Material and methods: Sixty eight consecutive PDEs were performed during 2010-2018. Men – 35, women – 33, average age – 60.3 years. VR was performed in 16 (23.5%) patients. According to the Tseng classification, VR1 (tangential resection with) was performed in 2 (12.5%) cases; VR2 (segmental resection with splenic vein (SV) ligation with primary anastomosis – in 6 (37.5%), VR3 (segmental resection with SV ligation, with interposition of graft) – in 3 (18.7%); VR4 (segmental resection with SV preservation, with primary anastomosis) – in 4 (25%); VR5 (segmental resection with SV preservation, with graft interposition) – in 1 (6.3%). Results: The length of surgery was 302±6 min (in the group without VR) vs 364±12 min (with VR), p<0.0001. Intraoperative blood loss: 570±39 ml (without VR) vs 1093±73 ml (with VR), p<0.0001. Death in the early postoperative period occurred in 2 (3%) patients. Patients after PDE with VR had similar survival as after PDE without VR. Conclusions: The isolated tumor invasion in SMV-PV should not be a contraindication for PDE in localized pancreatic cancer. VR can be performed durng PDE with good results, including similar mean survival compared to patients without venous resection