Side effects of intraocular tumors and the development of secondary glaucoma

Background. Ocular tumors or metastases of systemic tumors in the eye can lead to increased IOP and irreversible alteration of ocular structures through several pathogenetic pathways. IOP elevation is proportional to tumor type, location, and size. Additionally, IOP will increase depending on the degree of inflammation, necrosis, or bleeding, if any. The prevalence of ocular metastases in systemic tumors is about 4%. The most common sources are breast, lung and kidney cancer. Management of intraocular tumors with secondary glaucoma consists mainly in the elimination of viable tumor cells. IOP control can be performed conservatively or surgically. The treatment of secondary glaucoma begins with topical eye drops which decrease aqueous humor production. In case of inefficiency, systemic therapy with oral hypotensive drugs is started. Prostaglandin analogues should be avoided, as they increase the amount of melanin in melanocytes and worsen the prognosis of melanoma. In the case of systemic tumors with ocular metastases, chemotherapy may have a favorable effect. If the conservative treatment is ineffective, the surgical one is used. En-block resections of the iris and ciliary body are performed. Transscleral cyclophotocoagulation or cryotherapy are less invasive methods of IOP control. Glaucoma surgery (incisional, including filtration procedures and drainage devices) is generally contraindicated due to the increased risk of spreading tumor cells. Among the effective methods are plaque brachytherapy, external beam radiation, chemotherapy. In cases with massive uveal melanoma, retinoblastoma, pronounced eye pain and minimal visual potential, enucleation of the eyeball is used. Conclusions. The patient's prognosis depends on the type of tumor, the involvement of the eye structures and the treatment applied. The primary goal of treatment is to control the tumor and then the IOP

Oftalmopatia tiroidiană. Raport de caz

Rezumat. Oftalmopatia tiroidiana sau boala oculară tiroidiană este o patologie inflamatorie a orbitei asociată cu boala tiroidiană autoimună care determină hipertrofia și fibroza țesutului adipos al orbitei și a mușchilor striați. Patologia prezintă morbiditate crescută cu defect estetic și funcțional. Boala Graves este cea mai frecventă patologie autoimună, iar circa 50% dintre pacienți pot dezvolta orbitopatia tiroidiană.Actuality. Thyroid ophthalmopathy or thyroid eye disease (TED) is an orbital inflammatory condition associated with autoimmune thyroid disorders, which determine hypertrophy and fibrosis of orbital fat and striated muscle, presenting increased morbidity: aesthetically and functionally. Graves’ disease is the most common autoimmune disorder. Approximately 50% of patients with Graves’ disease may develop thyroid orbitopathy. The orbital target of the immune response is probably the pluripotent orbital fibrocyte. The diagnosis of TED is established based on three aspects of the disease: clinical findings, thyroid function and antibody tests, imaging characteristics. The most important clinical features of orbitopathy are lid retraction, proptosis, divergent visual axis and dystyroid optic neuropathy. Inflammatory phase is managed by conservative medical treatment and chronic fibrotic phase by surgical. Objectives. To present the epidemiology of TED and possible risk factors; the pathophysiological mechanism and clinical manifestations of thyroid ophthalmopathy; to elucidate the stages and the criteria of diagnosis; selection of treatments; clinical case presentation. Materials and Methods. This study is a case report, based on a retrospective analysis of a patient, using different diagnostic methods presented in the article. Discussion and conclusion. Thyroid ophthalmopathy is an orbital inflammatory condition, which is associated with autoimmune thyroid disease that causes hypertrophy and cicatrizing of orbital fat and striated muscles. Although it is selflimiting, it can significantly disrupt the aesthetic aspect, vision and quality of life of patient. TED has a biphasic course, with a progressive („active”) phase that lasts 6-18 months, followed by a stable („inactive”) phase. These phases are classified as „clinical activity”. Immunomodulatory medication and radiotherapy used in the temporary active phase may limit the destructive consequences of the immune cascade. TED management is ideally performed using a multidisciplinary team (endocrinologist, ophthalmologist, rheumatologist, oncologist), each having an area for expertise

Particularitățile vitrectomiei în retinopatia diabetică

Introducere. Chirurgia oftalmologică a progresat foarte mult în ultimii ani, astfel încât metodele moderne de tratament permit un abord intravitrean minim invaziv prin 3 trocare de 27G. Progresele tehnicilor chirurgicale au permis ameliorarea celor mai complexe cazuri clinice. Standardul de aur pentru rezolvarea complicațiilor diabetului zaharat este vitrectomia posterioară. Material și metode. Au fost analizate sursele bibliografice din bazele de date PubMed și Google Scholar, utilizând cuvintele-cheie: retinopatie diabetică, vitrectomie, chirurgia oftalmologică, fiind selectate aproximativ 350 de articole. Bibliografia finală conține 50 de surse relevante, care au fost considerate reprezentative. Rezultate. Vitrectomia pars plana s-a dovedit a fi cea mai eficientă metodă pentru a trata cazurile complicate de retinopatie diabetică în ultimul deceniu. În timpul intervenției se efectuează laser fotocoagularea panretiniană împreună cu injectarea de anti-VEGF și steroizi pentru a reduce procesele de angiogeneză și edem macular. Dezvoltarea vitrectomiei minim invazive și integrarea sistemelor 23G, 25G și 27G în practica clinică a revoluționat tratamentul chirurgical în unul mai sigur, eficient și rapid. Lipsa suturilor conjunctivale la sfârșitul intervenției a îmbunătățit foarte mult confortul și recuperarea pacienților. Micșorarea dimensiunilor instrumentelor și creșterea numărului de tăieri face vitrectomia eficientă în cele mai complicate cazuri. Spre deosebire de chirurgia 20G, în prezent, vitreotomul este un instrument multifuncțional, fiind utilizat pentru aspirare, tăiere, segmentare și înlaturarea membranelor fibrovasculare. Cele mai frecvente complicații intraoperatorii asociate cu vitrectomia posterioară sunt găuri maculare iatrogene și hemoragii. Găurile maculare iatrogene apar de obicei în timpul peelingului membranelor epiretiniene, aproape de tracțiile vitreoretiniene și trebuie sa fie bine coagulate în jur. Hemoragiile din cauza lezării directe a vaselor de sânge sunt rare, deseori apar la segmentarea membranelor cu neovase și sunt bine controlate prin diatermie. Concluzii. În ultimii ani s-au făcut progrese remarcabile în chirurgia retinopatiei diabetice. Abordul intravitrean miniminvaziv a redus rata complicațiilor. Vitrectomia pars plana este o metodă foarte eficientă. Asocierea vitrectomiei cu injectarea intraoculară de anti-VEGF și steroizi, fotocoagulare și diatermie a demonstrat rezultate pozitive intra- și postoperatorii

The effcacy of the treatment with anti-VEGF (Bevacizumab) in wet form of age related macular degeneration

Catedra oftalmologie, USMF ,,Nicolae Testemiţanu” Chişinău, Republica Moldova, Primul Congres Naţional al Societăţii Endocrinologilor cu participare internaţională dedicat jubileului de 50 ani de la fondarea serviciului endocrinologic din Republica Moldova 9-11 octombrie 2014Age related macular degeneration is an increasing problem in ophthalmology. Current treatment options can delay progression and continue researches can discover new ways to halt and reverse the degenerative processes of the retina. The study was made on the examination results of two groups of patients: the first basic group 37 patients (39 eyes), that followed an intravitreal treatment with Avastin (Bevacizumab) and the control group 20 patients (20 eyes), that followed the usual treatment. The visual functions of the patients from the first basic group were improved after the first intravitreal injection, visual acuity was increased in 92% cases, the reduction of scotoma’ s surface with 62% and macula’ s thickness in 92 % in comparison with the control group.Una din problemele de bază de diagnostic şi tratament în oftalmologie rămîne a fi degenerescenţa maculară legată de vârstă (DMLV) forma exudativă. Aplicarea metodelor moderne de tratament pot încetini progresul patologiei, iar cercetările continue pot descoperi noi modalităţi de stopare şi reversie a proceselor degenerative a retinei. Studiul a fost efectuat în baza rezultatelor examinării a două loturi de pacienţi, lotul de bază 37 pacienţi (39 ochi), ce au urmat tratament intravitrian cu Bevacizumab (Avastin) şi lotul martor 20 pacienţi (20 ochi), ce au urmat tratament tradiţional. La pacienţii din lotul de bază funcţiile vizuale s-au îmbunătăţit după prima injecţie intravitriană, majorarea acuităţii vizuale s-a stabilit în 92% cazuri, micşorarea suprafeţei scotomei în 62% şi grosimii maculei în 92% cazuri în comparaţie cu lotul de control unde nu s-au urmărit modificări

Amniotic membrane transplantation in the management of cornal ulcers refractory to conventional treatment

Catedra de Oftalmologie și Optometrie, Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, Laboratorul de Inginerie Tisulară și Culturi CelulareSummary. Assess the efficacy of amniotic membrane transplantation (AMT) to patients with refractory corneal ulcer and evaluate the benefits and limitations of AMT in the management of ocular surface pathology. A retrospective study was performed, which included 37 patients (37 eyes) diagnosed with corneal ulcer of various etiologies, refractory to conventional drug treatment. Satisfactory results were found in the vast majority of operated eyes. The amniotic membrane can be considered a successful alternative for the reconstruction of the ocular surface. Success rates of TMA differ depending on the etiology of the ulcer, with major efficacy in bacterial and herpetic ulcers on the one hand, and limited benefits in severe chemical burns and autoimmune pathologies on the other.Introducere. Corneea este o structură extrem de sensibilă și dinamică, a cărei integritate este crucială pentru funcționarea optimă a ochiului. Orice leziune mecanică sau chimică asupra acesteia, atât prin mecanisme exogene (substanțe chimice, acțiune mecanică, agenți patogeni infecțioși etc.), cât și endogene – cum ar fi modificarea compoziției filmului lacrimal în cazurile severe de sindrom de ochi uscat – poate duce la dereglarea integrității anatomice, fiziologice și funcționale a ochiului ca organ. Managementul patologiei suprafeței oculare a evoluat mult pe parcursul anilor, cu modificări radicale ale tehnicilor și rezultatelor. La momentul actual, datorită dezvoltării tehnicilor de aplicare a membranei amniotice (MA) umane pe suprafața oculară, precum și a metodelor de păstrare și procesare ale acesteia, membrana amniotică se dovedește a fi un instrument versatil în mâinile oftalmologilor, iar indicațiile de utilizare ale ei se extind pe măsură ce proprietățile acesteia sunt studiate și elucidate. În acest studiu prezentăm un sumar al experienței noastre în ceea ce privește utilizarea membranei amniotice ca metodă de tratament al ulcerelor corneene refractare la tratamentul convențional. Scopul studiului a constat în aprecierea eficienței transplantului de membrană amniotică (TMA) la pacienții cu ulcer corneean refractar și evaluarea avantajelor și limitărilor TMA în managementul patologiei de suprafață oculară. Materiale și metode. S-a efectuat un studiu retrospectiv, în care au fost incluși 37 de pacienți (37 de ochi) cu diagnosticul de ulcer cornean de diversă etiologie, refractar la tratamentul medicamentos convențional. Pacienții au fost supuși TMA în perioada ianuarie 2019 – octombrie 2020, în incinta Spitalului Clinic Municipal „Sfânta Treime”, or. Chișinău. MA a fost obținută în condiții aseptice din placentele proaspete ale parturientelor seronegative și păstrată prin crioconservare la temperatura de -80°C. După ce materialul necrotic și cicatricial a fost excizat de pe țesutul lezat, MA a fost aplicată pe suprafața corneană cu fața epitelială orientată în jos, fiind ulterior suturată la conjunctiva pericheratică cu fir continuu de Nylon. După intervenție, pacienții au fost examinați zilnic în primele 7 zile, apoi la 14 zile după externare și ulterior lunar. Durata de urmărire postoperatorie a pacienților a variat de la 1 la 12 luni. Rezultate. Din cei 37 de pacienți, 21 (56,7%) au fost bărbați și 16 (43,3%) femei. Vârsta medie a fost de 51,7±12,4 ani (interval: 23 - 72 ani). Durata medie de descompunere a MA pe suprafața oculară a fost de aproximativ 14 zile (interval: 8 - 22 zile). Rezultate satisfăcătoare au fost constatate la marea majoritate din ochii operați. Integritatea structurală a corneei și a conjunctivei a fost îmbunătățită la 30 (81%) de ochi, cu beneficii limitate doar în cazurile de arsuri oculare vechi și la pacienții cu patologie autoimună. Din 37 de ochi, 30 (72,9%) au avut și o îmbunătățire a acuității vizuale. Îmbunătățirea a fost importantă la pacienții cu defecte epiteliale persistente și ulcere traumatice superficiale, dar și pacienții cu arsuri alcaline recente și ulcere micotice au avut o ameliorare postoperatorie de 1-2 linii pe scala Snellen. Cu toate că marea majoritate a pacienților a prezentat date obiective oftalmolscopice îmbunătățite ale suprafeței corneene, doar 29 (78%) au raportat ameliorare subiectivă. Din totalul de ochi operați, în 5 cazuri a fost nevoie de transplant de membrană amniotică repetat pentru a restabili integritatea suprafeței oculare, iar la 2 pacienți cu defecte stromale profunde s-a efectuat epikeratoplastie tectonică (EKT) de urgență pentru a preveni perforarea corneană. Discuții. Membrana amniotică poate fi considerată o alternativă de succes pentru reconstrucția suprafeței oculare. Totuși, TMA nu este întotdeauna suficient pentru a preveni sau înlocui transplantul tectonic de cornee, mai ales dacă sunt prezente subțierea stromală severă și riscul de perforare a corneei. În timp ce EKT este mai eficientă în restabilirea integrității corneene în unele scenarii clinice, TMA prezintă o serie de avantaje, precum: complexitatea și durata mai scurtă a operației, antigenitatea scăzută a grefei și disponibilitatea materialului transplantat. În cele din urmă, ambele metode pot fi utilizate ca măsuri intermediare înaintea efectuării altor proceduri de reconstrucție oculară. Concluzii. TMA este o opțiune de tratament valoroasă pentru reconstrucția suprafeței oculare, în mod special, în tratamentul ulcerelor corneene refractare la tratamentul convențional. Ratele de succes ale TMA diferă în funcție de etiologia ulcerului, cu eficiență majoră în ulcerele bacteriene și herpetice pe de o parte, și beneficii limitate în arsurile chimice severe și patologii autoimune pe de alta

Efficiency of amniotic membrane transplantation in the management of limbal stem cell deficiency

State University of Medicine and Pharmacy “Nicolae Testemiţanu”, Department of Ophthalmology-Optometry, Chișinău, Republic of Moldova, State University of Medicine and Pharmacy “Nicolae Testemiţanu”, Department of Surgery no. 2, Chișinău, Republic of Moldova, State University of Medicine and Pharmacy “Nicolae Testemiţanu”, Department of Medical Rehabilitation, Physical Medicine and Manual Therapy, Chișinău, Republic of Moldova, Laboratory of Tissue Engineering and Cell Cultures, Chișinău, Republic of Moldova, Congresul consacrat aniversării a 75-a de la fondarea USMF ”Nicolae Testemițanu” 21-23 octombrie 2020Abstract. Objectives. This paper aims to examine the efficacy, safety, and long term outcomes of amniotic membrane transplantation for corneal surface reconstruction, in cases of limbal stem cell deficiency. Material and methods. A systematic literature search was performed on PubMed, for papers published up to February 2020, using the following combined search terms: "limbal stem cell deficiency", "amniotic membrane", "limbal transplant". Only clinical trials with human subjects were selected for analysis. We collected the data on amniotic membrane properties and mechanisms of action, processing, preservation and transplantation techniques, and clinical outcomes of different treatment methods. Results. The surgical approach for treating limbal stem cell deficiency depends on the extent of the disease. Isolated amniotic membrane transplantation appears to have a limited beneficial effect on limbal stem cells, whereas amniotic membrane transplantation, combined with certain types of limbal stem cell transplantation, provides long-term biological and mechanical support for the donor tissue explants. Combined with simple limbal epithelial transplantation, the amniotic membrane has shown excellent results in the surgical management of limbal stem cell deficiency. Conclusions. Preliminary results of amniotic membrane use in limbal transplantation show quite satisfactory data, but the lack of high-level randomized controlled studies makes it difficult to assess the comparative efficacy of amniotic membrane transplantation in limbal stem cell deficiency surgical management

Transplantul de membrană amniotică pe suprafața oculară: protocol clinic naţional PCN-362

Acest protocol a fost elaborat de grupul de lucru al Ministerului Sănătăţii, Muncii și Protecției Sociale al Republicii Moldova (MSMPS RM), constituit din specialiştii Catedrei Oftalmologie și Optometrie a Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” în colaborare cu Banca de Țesuturi Umane și Agenția de Transplant a Republicii Moldova Protocolul naţional este elaborat în conformitate cu ghidurile internaţionale actuale privind transplantul de țesuturi la persoanele adulte şi va servi drept bază pentru elaborarea protocoalelor instituţionale. La recomandarea MS pentru monitorizarea protocoalelor instituţionale pot fi folosite formulare suplimentare, care nu sunt incluse în protocolul clinic naţional

Povara retinitei pigmentare

Retinita pigmentară (RP) reprezintă o patologie genetică, care determină scăderea treptată și ireversibilă a acuității vizuale și care deocamdată nu prezintă strategii eficiente de tratament. Peste 3000 de mutații în peste 80 de gene sau locusuri distincte au fost incrimnate drept cauze ale RP. Aceste mutații pot fi transmise într-un mod autosomal dominant (30-40%), autosomalrecesiv (50-60%) sau X linkat (5-15%). Deși cauza principală a RP sunt mutațiile genetice, cercetările din ultimele decenii au arătat că componenta inflamatorie are un rol important în progresia bolii. Datorită activării anormale a factorilor imuni, inflamația permanentă are ca rezultat pierderea celulelor și distrugerea lor structurală. Totodată au fost determinate elementele și mecanismele care duc direct la degenerarea fotoreceptorilor: factorii trofici, stersul oxidativ și activarea microglială. În 2004 Leveillard și colaboratorii au identificat un factor trofic produs de bastonașele sănătoase care promovează supraviețuirea conurilor. Acest factor a fost numit factor de viabilitate a conurilor derivat din bastonașe (RdCVF). S-a determint că BSG-1 se leagă de transportorul de glucoză-1 (GLUT-1). Transportorul de glucoză-1 este o proteină transmembranară care promovează difuzia glucozei în celule și este singurul transportor de glucoză din retină (Lu et al. 2013). Intrarea crescută a glucozei în conuri promovează supraviețuirea acestora prin stimulare glicolizei aerobe, procesul prin care glucoza este transformată în lactat în ciuda prezenței oxigenului. Astfel, efectele în aval ale factorului trofic RdCVF sunt de a crește disponibilitatea energetică în conuri. Stresul oxidativ are un rol important în degenerarea conurilor în RP (Shen et al. 2005). Bastonașele consumă majoritatea oxigenului livrat către retina externă. Vasele coroidale care alimentează retina externă nu au capacitatea de a regla cantitatea de oxigen prin urmare, pe măsură ce are loc degradearea bastonașelor în RP, nivelul de oxigen din retină crește (Yu et al. 2000, 2004). Rezultă că nivelul de oxigen la nivel de con crește brusc pe măsură ce bastonașele degenerează. Nivelurile ridicate de oxigen determină activarea nicotinamidei adenin dinucleotid fosfatului (NADPH), ceea ce crește producția de radicali superoxid. Activarea microglială a fost observată în straturile nucleare interne și externe și spațiul subretinian la pacienții cu RP (Gupta și colab. 2003). În plus, exprimarea crescută a numeroși factori toxici derivați din microglia, inclusiv proteinele chimio-atractante monocite 1 și 3, proteinele inflamatorii macrofage 1a și 1b, RANTES și TNFA a fost demonstrată de Zeng și colaboratorii 2005. Acești factori proinflamatori duc la declanșarea apoptozei în celulele cu conuri, cu ulterioară degradare a lor. La nivel global, există în prezent 131 de medicamente raportate în toate etapele de dezvoltare clinică pentru RP, inclusiv 80 de medicamente în dezvoltare preclinică și 30 de medicamente în stadiu avansat de dezvoltare clinică. Din cele 65 de ATMP aflate în dezvoltare, 10 sunt terapii celulare (15,4%), 52 sunt terapii genetice (80%) și 3 sunt terapii celulare modificate genetic (4,6%). Concluzie: Retinita pigmentară este o patologie gravă, invalidizantă ce necesită abordare multidisciplinară. Cercetarea și elucidarea mecanismelor patogenetice ce duc la apariția Retinitei Pigmentare pot determina stoparea progresiei precum și prevenirea complicațiilor acesteia, iar terapiile celulare și genetice de ultimă oră, necesită implimentare

Glaucomul primar la adult: protocol clinic naţional PCN-378

Acest protocol a fost elaborat de grupul de lucru al Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale al Republicii Moldova (MSMPS RM), constituit din specialiști Clinicii Oftalmologie și Optometrie a USMF „Nicolae Testemițanu” și secției de Oftalmologie a Institutului de Medicină Urgentă. Protocolul național este elaborat în conformitate cu ghidurile internaționale actuale privind glaucomul primar (GP) la persoanele adulte şi va servi drept bază pentru elaborarea protocoalelor instituționale. La recomandarea MSMPS al Republicii Moldova pentru monitorizarea protocoalelor instituționale pot fi folosite formulare suplimentare, care nu sunt incluse în protocolul clinic național

Amniotic membrane transplantation in ophthalmology: indications and techniques

Introduction: The human amniotic membrane (HAM) has been proved to possess a multitude of beneficial effects - stimulation of epithelialization, antiangiogenic, antibacterial and antiinflamatory effects, which can be very useful in many ophthalmological indications, such as corneal trophic ulcers resistant to medication and some cases of ocular surface destruction. Besides evaluating the efficiency of the HAM transplantation in this paper, we tried to describe our experience with amniotic membrane in the treatment of ocular surface abnormalities. Purpose and objectives: To introduce the HAM transplantation indications in ophtalmology, to present the methods an techniques of HAM aplication on the human eye, to describe our experience with the amniotic membrane and to analyse the transplantation outcomes in patients with corneal ulcers of diverse etiology. Materials and methods:19 patients were included in the study. All of them underwent HAM transplantation from December 2014 to March 2015, at the MCH „St. Trinity”. The patients presented corneal ulcers of diverse complexity and etiology and were distributed in 3 main categories: group A (n=14), which included patients with corneal erosions in dry eye syndrome (n=5), viral keratitis (n=6), persistent epithelial defects after corneal abscess (n=2) and chemical burns (n=1); group B (n=4), which included patients with severe stromal thinning and iminent corneal perforation; group C (n=1), with one case of symblepharon and extensive corneoconjunctival adhesions. The HAM was prepared from a fresh placenta of a seronegative pregnant woman and stored at -80°C. In all cases the amniotic membrane was applied on the ocular surface using the „patch” technique only. Results: The cornea regenerated satisfactory in 11 patients out of 14 in group A, but the epithelial defect recurred in 3 of these cases. In the second group the transplantation was less effective - 2 patients out of 4 needed further tectonic corneal graft and 1 penetrant keratoplasty was performed. The HAM transplantation showed good results in symblepharon surgery, facilitating epithelialization and preventing corneo-conjunctival adhesions in the group C. Conclusions: The HAM transplantation proved efficient in facilitating corneal healing and regeneration in patients with persistent epithelial defects, as well as preventing corneo-conjunctival adhesions following symblepharon surgery. Nevertheless, in some cases, further surgery was needed for ocular surface reconstruction. The HAM transplantation wasn’t effective enough to prevent the tectonic corneal graft if severe stromal thinning and impending corneal perforation were involved