8 research outputs found

    Managementul transfuzional și de resuscitare volemică al hemoragiilor obstetricale masive: protocol clinic național (ediția III) PCN-254

    Get PDF
    Acest protocol a fost elaborat de grupul de lucru al Ministerului Sănătăţii al Republicii Moldova constituit din colaboratorii catedrelor Anesteziologie și Reanimatologie „Valeriu Ghereg” și Obstetrică și Ginecologie a Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie ”Nicolae Testemiţanu”, cu suportul Asociaţiei Swiss Red Cross din Republica Moldova. Sângele și derivatele lui au o importanță terapeutică incontestabilă, datorită acțiunilor substitutive, hemostatice etc. După experiența de multe decenii în domeniul transfuziologiei, au fost decelate pe lângă avantaje incontestabile anumite riscuri și complicații asociate transfuziilor de componente sanguine. Pentru a se evita riscurile asociate și a se valorifica la maxim avantajele utilizării componentelor sangvine, au fost sugerate numeroase reguli ce se recomandă a fi respectate. Protocolul dat fundamentează bunele practici medicale bazate pe dovezile recente disponibile, însă el nu va substitui raționamentul clinic în fiecare caz individual. Deciziile medicale reprezintă un proces integrativ care va lua în calcul circumstanțele individuale, preferința pacientului, resursele disponibile, specificul și limitările individuale din fiecare instituție medicală. Clinicianul are obligația morală de a acționa în cel mai bun interes al pacientului. De aceea, aplicând prevederile protocolului dat, doctorul va utiliza propriul raționament clinic în funcție de contextul și circumstanțele concrete. Protocolul oferă o sinteză a dovezilor pentru a ghida specialiștii spre strategii sigure, cost eficiente, care minimalizează hemoragia și maximalizează conservarea sangvină, evitându-se transfuziile inutile, permite sistarea practicelor cu potential periculos

    Managementul transfuzional și de resuscitare volemică al hemoragiilor ginecologice masive: protocol clinic național PCN-251

    Get PDF
    Catedra Anestezie și Reanimatologie Nr. 1 „Valeriu Ghereg”, USMF „Nicolae Testemițanu”, Catedra Obstetrică și Ginecologi, USMF „Nicolae Testemițanu”, Centrul Național de Transfuzie a Sîngelui, Catedra Oncologie, Hematologie și radioterapie, USMF „Nicolae Testemițanu”Acest protocol a fost elaborat de grupul de lucru al Ministerului Sănătăţii al Republicii Moldova constituit din colaboratorii catedrelor Anesteziologie și Reanimatologie „Valeriu Ghereg” și Obstetrică și Ginecologie a Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie ”Nicolae Testemiţanu”, cu suportul Asociaţiei Swiss Red Cross din Republica Moldova. Sângele și derivatele lui au o importanță terapeutică incontestabilă, datorită acțiunilor substitutive, hemostatice etc. După experiența de multe decenii în domeniul transfuziologiei, au fost decelate pe lângă avantaje incontestabile anumite riscuri și complicații asociate transfuziilor de componente sanguine. Pentru a se evita riscurile asociate și a se valorifica la maxim avantajele utilizării componentelor sangvine, au fost sugerate numeroase reguli ce se recomandă a fi respectate. Protocolul clinic reprezintă recomandări de bună practică clinică bazate pe dovezile publicate până în prezent și este adresat specialiștilor medicali și echipelor multidisciplinare implicate în îngrijirea pacientelor cu hemoragii ginecologice ce necesită un management transfuzional

    Managementul transfuzional și de resuscitare volemică al hemoragiilor obstetricale masive: protocol clinic național PCN-254

    Get PDF
    Catedra Anestezie și Reanimatologie Nr. 1 „Valeriu Ghereg”, USMF „Nicolae Testemițanu”, Catedra Obstetrică și Ginecologie, USMF „Nicolae Testemițanu”, Catedra Oncologie, Hematologie și radioterapie, USMF „Nicolae Testemițanu”Acest protocol a fost elaborat de grupul de lucru al Ministerului Sănătăţii al Republicii Moldova constituit din colaboratorii catedrelor Anesteziologie și Reanimatologie „Valeriu Ghereg” și Obstetrică și Ginecologie a Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie ”Nicolae Testemiţanu”, cu suportul Asociaţiei Swiss Red Cross din Republica Moldova. Sângele și derivatele lui au o importanță terapeutică incontestabilă, datorită acțiunilor substitutive, hemostatice etc. După experiența de multe decenii în domeniul transfuziologiei, au fost decelate pe lângă avantaje incontestabile anumite riscuri și complicații asociate transfuziilor de componente sanguine. Pentru a se evita riscurile asociate și a se valorifica la maxim avantajele utilizării componentelor sangvine, au fost sugerate numeroase reguli ce se recomandă a fi respectate. Protocolul dat fundamentează bunele practici medicale bazate pe dovezile recente disponibile, însă el nu va substitui raționamentul clinic în fiecare caz individual. Deciziile medicale reprezintă un proces integrativ care va lua în calcul circumstanțele individuale, preferința pacientului, resursele disponibile, specificul și limitările individuale din fiecare instituție medicală. Clinicianul are obligația morală de a acționa în cel mai bun interes al pacientului. De aceea, aplicând prevederile protocolului dat, doctorul va utiliza propriul raționament clinic în funcție de contextul și circumstanțele concrete. Protocolul oferă o sinteză a dovezilor pentru a ghida specialiștii spre strategii sigure, cost eficiente, care minimalizează hemoragia și maximalizează conservarea sangvină, evitându-se transfuziile inutile, permite sistarea practicelor cu potential periculos

    Caracteristicile clinice ale infecției COVID-19 la copii

    Get PDF
    Paediatrics Department, Nicolae Testemitanu SUMPhBackground. COVID-19 infection is common in the pediatric population, presenting a variety of respiratory manifestations and evolving with multiple complications. Objective of the study. Assessment of clinical signs in different age categories in children hospitalized with COVID-19 infection Material and Methods. The study included 64 children from the COVID-19 section, IMSP IMC, with a mean age of 2.04 ± 0.38 years (variations 1 day-17 years), divided into 5 age groups: 0-1 month, 1-12 months, 1 -3 years, 3-7 years,> 7 years. The methodology of the study expected to assess the significance of clinical manifestations in the COVID-19 infection episode. Results. The study found a higher frequency of the disease in infants– 32,81%. The nosological expression of the infection was dominated by pneumonia 93,75%:95%CI 84,76-98,27 and single cases(4 children)-upper respiratory infections. Severe evolution showed 17,19%:95%CI8,90-28,68, the moderate form being dominant70,31%.An almost constant sign was the febrile syndrome,which in 31 cases(48,44%) was> 38,00C. Each second child showed catarrhal respiratory signs,cough and cyanosis in 66% of children,chest circulation in 32% of cases,wheezing 9,38%. COVID-19 infection in hospitalized children resulted in respiratory complications in 81,25% cases,toxic complications 23,44%. Conclusion. COVID-19 infection in hospitalized children occurs mainly with pneumonia and only unique cases of nasopharyngitis, with the constant presence of catarrhal respiratory signs, dyspnea and fever, but also a susceptibility to develop severe forms and complications.Introducere. Infecția COVID-19 este frecventă la populația pediatrică, prezentând o varietate de manifestări respiratorii și evoluând cu multiple complicații. Scopul lucrării. Evaluarea semnelor clinice, la diferite categorii de vârstă, la copiii spitalizați cu infecția COVID-19. Material și metode. În studiu au fost incluși 64 copii din secția COVID-19, IMSP IMC, cu vârsta medie 2,04±0,38 ani (variații 1 zi-17 ani), repartizați în 5 loturi de vârstă: 0-1 lună, 1-12 luni, 1-3 ani, 3-7 ani, >7 ani. Metodologia studiului a preconizat aprecierea semnificației manifestărilor clinice la episodul de infecție COVID-19. Rezultate. Studiul a constatat frecvență mai mare a bolii la sugari – 21 copii (32,81%). Expresia nosologică a infecției a fost dominată de pneumonie 93,75%:95%CI 84,76-98,27 și în cazuri unice (4 copii) – infecții respiratorii superioare. Evoluție severă au prezentat 17,19%:95%CI8,90-28,68, forma moderată fiind dominantă (70,31%). Un semn aproape constant a fost sindromul febril, care în 31 cazuri (48,44%) era > 38,00C. Fiecare al doilea copil prezenta semne catarale respiratorii, tusea și cianoza la câte 66% dintre copii, tirajul toracic în 32% de cazuri, wheezing-ul 9,38%. Infecția COVID-19 la copiii spitalizați s-a soldat cu complicații respiratorii în 81,25%:95%CI69,54-89,92 cazuri, toxiinfecțioase – 23,44%. Concluzii. Infecția COVID-19 la copiii spitalizați se prezintă preponderent cu pneumonii și doar în cazuri unice de rinofaringite, cu prezența constantă a semnelor catarale respiratorii, dispneei și a febrei, dar și o susceptibilitate de a dezvolta complicații și forme severe

    Managementul transfuzional și de resuscitare volemică al hemoragiilor ginecologice masive: protocol clinic național (ediția III) PCN-251

    Get PDF
    Acest protocol a fost elaborat de grupul de lucru al Ministerului Sănătăţii al Republicii Moldova constituit din colaboratorii catedrelor Anesteziologie și Reanimatologie „Valeriu Ghereg” și Obstetrică și Ginecologie a Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie ”Nicolae Testemiţanu”, cu suportul Asociaţiei Swiss Red Cross din Republica Moldova. Sângele și derivatele lui au o importanță terapeutică incontestabilă, datorită acțiunilor substitutive, hemostatice etc. După experiența de multe decenii în domeniul transfuziologiei, au fost decelate pe lângă avantaje incontestabile anumite riscuri și complicații asociate transfuziilor de componente sanguine. Pentru a se evita riscurile asociate și a se valorifica la maxim avantajele utilizării componentelor sangvine, au fost sugerate numeroase reguli ce se recomandă a fi respectate. Protocolul clinic reprezintă recomandări de bună practică clinică bazate pe dovezile publicate până în prezent și este adresat specialiștilor medicali și echipelor multidisciplinare implicate în îngrijirea pacintelor cu hemoragii ginecologice ce necesită un management transfuzional

    Polimorfismul fenotipic în sindromul Wiskott-Aldrich la copil

    Get PDF
    Departamentul Pediatrie, USMF „Nicolae Testemiţanu”Background. Wiskott-Aldrich syndrome is a rare, X-linked recisive pathology characterized by the triad: thrombocytopenia, dermatitis and recurrent infections. Lung damage in this syndrome evolves with risks of recurrences, pleuro-pulmonary complications, caused by polyresistive infections. Objective of the study. Clinical case presentation of a child diagnosed with Wiskott-Aldrich syndrome, due to the classic symptoms with hemorrhagic manifestations, thrombocytopenia, dermatitis and severe respiratory disorders. Material and Methods. The patient was investigated by hemoleukogram, serological tests with evaluation of congenital and atypical infections, immunological tests (IgE, IgA, IgM, IgG), bacteriological tests of the nasopharynx, computed tomography of the lung, genetic investigations. Results. A 5-year-old child on the objective examination shows hemorrhagic rashes and eczema on the face, arms and elbows. The hemoleukogram in different periods of age shows a low number of platelets. Immunological investigations reveal elevated concentrations of total IgE. IgA, IgG, IgM were reduced. Bacteriological examination of the nasopharynx determines the presence of polyresistant flora: Staphylococcus aureus, Streptococcus ß-haemolyticus, Klebsiella pneumonia. Pneumocystis carini (jiroveci) was identified by microscopic examination. Genetic investigations by the direct sequencing method determined the mutation c.274-2A> G in intron 2, of the WASP gene. Conclusion. Early diagnosis, careful clinical-paraclinical evaluation leads to a low rate of bronchopulmonary recurrences and infectious complications and a longer life expectancy.Introducere. Sindromul Wiskott-Aldrich este o patologie rară, X-linkată recisivă, caracterizată prin triada trombocitopenie, dermatită și infecții recurente. Afectarea pulmonară în acest sindrom evoluează cu riscuri de recurențe, complicații pleuro-pulmonare, cauzate de infecții polirezistente. Scopul lucrării. Prezentarea unui caz clinic al unui copil diagnosticat cu sindromul Wiskott-Aldrich, datorită simptomatologiei clasice cu manifestări hemoragice, trombocitopenie, dermatită și afectări respiratorii severe. Material și metode. Pacientul a fost investigat prin hemoleucogramă, teste serologice cu evaluarea infecțiilor congenitale și atipice, analize imunologice (IgE, IgA, IgM, IgG), teste bacteriologice din rinofaringe, tomografia computerizată pulmonară şi investigațiile genetice. Rezultate. Copil de 5 ani, la examenul obiectiv evidențiază erupții hemoragice și eczemă pe față, brațe și pe coate. În hemoleucograma efectuată, în diferite perioade de vârstă, se constată unnumăr redus de trombocite. Investigațiile imunologice evidențiază concentrații crescute ale IgE totale. Valorile IgA, IgM, IgG serice sunt reduse. Examenul bacteriologic din rinofaringe determină prezența florei polirezistente: Stafilococcus aureus, Streptococcus ß-haemolyticus, Klebsiella pneumonia. La examenul microscopic a fost identificată Pneumocistis carini (jiroveci). Investigațiile genetice, prin metoda de secvențiere directă, au determinat mutația c.274-2A>G în intron 2, a genei WASP. Concluzii. Diagnosticul precoce şi evaluarea clinico-paraclinică atentă duc la o rată mică a recidivelor și complicațiilor infecțioase bronhopulmonare, și la o speranță de viață mai mare

    Infecțiile mixte pulmonare la copiii cu fibroză chistică

    Get PDF
    Departamentul Pediatrie, USMF „Nicolae Testemiţanu”Background. The association of mixed pulmonary infections represents an aggravating factor of the natural course of Cystic Fibrosis (CF) thus the appearance of chronic bronchopulmonary processes induces antibiotic resistance, rapid health deterioration and significant decrease in quality of life. Objective of the study. Presentation of a case of CF in a child with chronical mixed pulmonary infection determined by Pseudomonas aeruginosa, Staphylococcus aureus, Aspergillus. Material and Methods. The patient was completely investigated by CT, lung scintigraphy, ECHO, laboratory examinations, bacteriological analysis of sputum, serological tests for Aspergilusfumigatus. Clinical cases of CF without mixed infections and other scientific data were studied. Results. A 12 years old girl with CF diagnosed at 5 years was hospitalized in a critical condition caused by bronchiectasis and pleurisy. The dynamics of CT and lung scintigraphy revealed the total loss of left lung function and an important alteration of the right one in last 5 years when there were multiple episodes of lung infections without professional care. Repeated sputum bacteriologies found antibiotic resistant strains of Ps. aeruginosa and S. Aureus, in serological test - Aspergilusfumigatus. Dispite the complex treatment with carbapenems, aminoglycosides, antifungal and Colistin the prognosis remained reserved because of long time inefficient control of chronic lung infections. Conclusion. Patients with CF require systematic medical supervision with regular treatment adjustment in order to control the chronic pulmonary infection that can lead to antibiotic resistance, clinical complications, organic and functional loss and rapid induction of the terminal phase of disease.Introducere. Asocierea infecțiilor pulmonare mixte reprezintă un factor agravant al parcursului natural al fibrozei chistice (FC), iar instalarea proceselor cronice bronhopulmonare induc antibiorezistența germenilor, decompensarea rapidă a pacienților și diminuarea evidentă a calității vieții. Scopul lucrării. Prezentarea unui caz de FC la un copil cu infecție pulmonară cronică mixtă cu Pseudomonas aeruginosa, Staphylococcus aureus, Aspergillus. Material și metode. Pacientul cu FC a fost complet investigat prin spirometrie, tomografie computerizată (TC), scintigrafie pulmonară, EcoCG, examene de laborator, analize bacteriologice ale sputei şi teste serologice pentru Aspergillus fumigatus. Au fost analizate cazuri de FC fără infecție cronică mixtă în mai multe surse științifice. Rezultate. Fetiță de 12 ani, cu FC stabilită la 5 luni, internată în stare gravă cu exacerbarea infecțioasă pulmonară (bronșiectazii) şi pleurezie. Dinamica TC și a scintigrafiei pulmonare denotă pierderea totală a funcției pulmonului stâng și reducerea importantă morfo-funcțională a celui drept, în ultimii 5 ani, determinată de multiple episoade infecțioase pulmonare fără tratamente etiopatogenice. Bacteriologiile repetate ale sputei au indicat Ps. aeruginosa și S. aureus polirezistenți, serologic depistându-se Aspergillus fumigatus. În pofida tratamentul cu carbapeneme, aminoglicozide, Colistin și antifungice prognosticul a rămas rezervat, din cauza lipsei de intervenție în timp oportun. Concluzii. Pacienții cu FC necesită o supraveghere medicală sistematică, cu ajustarea tratamentului pentru controlul infecțiilor cronice pulmonare, cu germeni care pot dezvolta antibiorezistență, iar clinic induc modificări funcționale ireversibile și trecerea rapidă în faza terminală a bolii

    Caracteristicile clinice ale infecției COVID-19 la copii

    Get PDF
    Introducere: Infecția COVID19 este frecventă la populația pediatrică, prezentînd o varietate de manifestări respiratorii și evoluînd cu multiple complicații.Scopul: Evaluarea semnelor clinice în diferite categorii de vîrstă la copiii spitalizați cu infecția COVID-19. Materiale și metode: În studiu au fost incluși 64 copii din secția COVID-19, IMSP IMC, cu vîrsta medie 2.04±0.38 ani (variații 1 zi-17 ani), repartizați în 5 loturi de vârstă.Rezultate:Expresia nozologică a infecției a fost dominată de pneumonie și cazuri unice de infecții respiratorii superioare. Fiecare al doilea copil prezenta semne catarale respiratorii 50%;tusea și cianoza la câte 66,07%; tirajul toracic în 32,14% cazuri, wheezing-ul la 9,38%; Evoluție severa au prezentat 11 copii, forma moderată fiind dominantă. Un semn aproape constant la copiii din studiu a fost sindromul febril, care în 31 cazuri era >38,0 0C.Concluzii: Infecția COVID-19 la copiii spitalizați se prezintă preponderent cu pneumonii și doar cazuri unice de rinofaringite, cu prezența constantă a semnelor catarale respiratori, dispneei și febrei, dar și o susceptibilitate de a dezvolta complicații și forme severe
    corecore