Evidențierea unor particularități în apariția sarcinii stagnate

Background. Stopping the evolution of a normal pregnancy has always been a maternal stress with both long-term somatic and psychological sequelae and a social problem of global significance. Each pregnancy evolves differently but special attention is paid to primiparous patients or with a OHT Objective of the study. To highlight comorbidities and identify the pathological trigger in the evolution of a pregnancy as well as to determine the periods of intrauterine development with increased danger that differ from one country to another, but the result is the same. Material and Methods. A retrospective study was conducted at IMC on 75 patients with primary diagnosis of stagnant pregnancy during 2019. The following factors were taken into account: maternal age, term of amenorrhea, term of stagnation, number of pregnancies, obstetric history, patient complaints, laboratory analyzes in dynamics and morphopathological result. Results. There were a stagnation of pregnancy in proportion of 58% (n-43) at the term of 6-7 w.a. with a prevalence of 37% (n-28) in women with a second pregnancy, aged between 31 and 39 years.In multiparous parturients,pregnancy stagnation prevailed at the end of 9 w.a, in 70% of cases (n-7) with aggravated obstetrical anamnesis. The presence of a systemic somatic pathology was registered in 29% of cases (n-18) with the prevalence of urogenital ones in 67% (n-15). The morphopathological examination revealed more information in the case of stagnant pregnancy after 9 w.a. and among the prevalent pathologies were infections 65% (n-53) of which 10% of cases (n-5) were viral, polyps 10% (n-8) etc. Conclusion. The results showed that the most frequent stagnation of a pregnancy occurs as a consequence of the actions of maternal risk factors that produce symptoms from the first month of pregnancy. Introducere. Oprirea în evoluție a unei sarcini normale mereu a constituit un stres matern cu sechele somatice și psihologice îndelungate, dar și o problemă socială de importanță globală. Fiecare sarcină evolueaza în mod diferit, o atenție deosebită, însă, merită pacientele primipare sau cu AOC. Scopul lucrării. Evidențierea comorbidităților și identificarea factorilor patologici în evoluția unei gravidități, precum și determinarea perioadelor de dezvoltare intrauterină cu pericol sporit diferă de la o țară la alta, însă rezultatul este același. Material și Metode. A fost realizat un studiu retrospectiv la IMSP IM și C pe cazul a 75 paciente internate cu diagnostic primar de sarcină stagnată pe parcursul anului 2019. Au fost luați în considerare următorii factori: vârsta maternă, termenul de amenoree, termenul stagnării, numărul de gravidități, anamneza obstetricală, acuzele pacientei, analizele de laborator în dinamică și rezultatul morfopatologic. Rezultate. În proporție de 58% (n-43) se înregistrează stagnarea sarcinii la termenul de 6–7 săpt. cu o prevalență de 37% (n–28) la femeile cu sarcina a doua cu vârsta cuprinsă între 31 și 39 de ani. La parturientele multipare prevalează stagnarea sarcinii la termenul de 9 săpt. în 70 % cazuri (n–7) cu anamneza obstetricală agravată. Prezența unei patologii somatice sistemice s-a înregistrat în 29% cazuri (n-18) cu prevalența celor uro-genitale în 67% (n-15). Examenul morfopatologic relevă o informație mai amplă în cazul sarcinii stagnate după 9 săpt., iar printre patologiile prevalente se enumeră infecțiile 65 % (n-53), dintre care 10 % cazuri (n-5) sunt cele virale, polipii – 10 % ( n-8) etc. Concluzii. Prin urmare, rezultatele studiului au evidențiat că, cel mai frecvent, stagnarea unei sarcini se produce ca rezultat al acțiunilor factorilor de risc materni care produc o simptomatologie începând din prima lună de sarcină

IMPACT OF MATERNAL IRON DEFICIENCY ANEMIA ON PLACENTAL ANGIOGENESIS

Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”, Chişinău, Republica MoldovaIntroducere. Anemia prin deficit de fier este cea mai răspândită deficiență nutrițională din lume. Anemia fierodeficitară este o complicație frecventă a sarcinii cu o incidență de la 20 la 40 % Conform OMS, anemia în sarcină există dacă Hb este < 110,00 g/l și hematocritul < 0,31 (Hb < 110 g/l în primul și al treilea și < 105 g/l în al doilea trimestru, iar Htc < 0,33 în primul și al treilea trimestru și < 0,32 în al doilea trimestru de sarcină.). Scopul lucrării. Datele din literatură indică faptul că hipoxia, în funcție de durata de timp, are ca rezultat restricția creșterii placentare și dezvoltarea unei placentei mici, hipotrofice cu un grad sporit de concreștere cu miometrul. Material și metode. Studiul a fost realizat în baza a 115 gravide la care după naștere s-a stabilit diagnosticul de placenta aderentă, 41 dintre care pe parcursul sarcinii au fost diagnosticate cu anemie . Rezultate. Unul dintre răspunsurile biologice la hipoxie este dezvoltarea de noi vase, iar acest răspuns este reglat de factori angiogenici. În timpul sarcinii, mulți factori angiogeni sunt sintetizați în placentă, iar hipoxia este probabil să stimuleze angiogeneza placentară. În stare hipoxică, vasele de sânge placentare continuă să se dezvolte cu modul de ramificare al angiogenezei până la sfârșitul sarcinii, ceea ce duce la vilozități terminale scurte cu numeroase secțiuni transversale ale capilarelor sanguine. Cu toate acestea, răspunsurile placentare la hipoxie pot varia în timpul sarcinii și sunt reglementate în complex. maniere încă neînțelese Concluzii. Anemia fierodeficitară moderată determină creșterea semnificativă a vilozităților terminale a vaselor sanguine și sporește maturitatea placentară care ar putea fi motiv pentru malformații placentare precum placenta aderens.Background Anemia of pregnancy, an important risk factor for fetal and maternal morbidity, is considered a global health problem. Sideropenic anemia is a common pregnancy disorder with the incidence among pregnant women from 20 to 40%. The World Health Organization defines anemia of pregnancy as Hb lower than 110 g/l in first and third, and lower than 105 g/l in the second trimester, and Htc lower than 0,33 in first and third trimester and lower than 0,32 in the second trimester of pregnancy. Objective of the study. Literature data indicate that the hypoxia, depending on duration time, primarily results with hypertrophy, but with pregnancy advance, changes implicate the placental growth restriction and development of small, hypotrophic placenta. Materials and methods: Our study was conducted in 115 pregnant women who after delivery was diagnosed with abnormal placental adhesion, 41 of which were diagnosed with anemia during pregnancy. Results. One of the biological responses to hypoxia is development of new vessels, and this response is regulated by angiogenic factors. In pregnancy, many angiogenic factors are synthesised in the placenta, and hypoxia is likely to stimulate placental angiogenesis. In hypoxic condition, placental blood vessels continue to develop with the branching mode of angiogenesis to the end of pregnancy that results in short terminal villi with numerous cross sections of blood capillaries However, placental responses to hypoxia may vary during pregnancy and are regulated in complex manners not yet understood. Conclusion. Moderate maternal sideropenic anemia causes significant increase of terminal villi blood vessels and advanced placental maturity that could be reason for placenta adherens

Results of the treatment of multiple myeloma

Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”, Chişinău, Republica MoldovaIntroducere. Mielomul multiplu (MM) reprezintă 2% în structura maladiilor oncologice și aproximativ 20% din hemopatiile maligne. În Republica Moldova incidența bolii constituie 0,6 la 100.000 de locuitori, cu tendință de creștere în ultimii ani. Tratamentul MM rămâne o provocare majoră în practica medicală. Scopul lucrării. Studierea rezultatelor tratamentului MM în vederea abordării optime a terapiei bolii. Material și metode. Studiul a inclus 52 de pacienți cu mielom multiplu în vârstă de la 36 până la 83 de ani, care s-au aflat la tratament în Departamentul Hematologic a Institutului Oncologic în perioada anilor 2019 – 2022. Diagnosticul a fost confirmat prin efectuarea punctatului medular la 46 bolnavi, trepanobiopsiei osului iliac – în 4 cazuri, biopsiei formațiunii tumorale – la 2 pacienți. Tratamentul de I linie a fost efectuat prin aplicarea MChT cu ciclofosfamidă la 15 pacienți, PChT conform schemelor: VCD – la 25 și VTD – la 12 bolnavi. Rezultate. S-a constatat, că în rezultatul tratamentului de I linie a pacienților cu mielom multiplu, s-a obținut ameliorare clinico-hematologică în 43 (78,2%) cazuri. Eficacitatea terapiei de I linie a fost mai înaltă la bolnavii la care s-au utilizat schemele de PChT cu includerea inhibitorilor de proteozomi (VCD – 88,0% șı VTD – 91,6%, respectiv), spre deosebire de MChT cu ciclofosfamidă-60% cazuri. Perioada stabilizării procesului tumoral la 2 ani a fost mai înaltă la pacienții la care s-a efectuat PChT conform schemei VTD (40,5%) după care a urmat PChT VCD (27,3%). La aplicarea MChT cu ciclofosfamidă perioada de stabilizare a constituit doar 14,3%. Concluzii. Eficacitatea tratamentului a fost mai înaltă la utilizarea PChT cu includerea inhibitorilor de proteozomi, iar metoda optimă de tratament a fost PChT conform schemei VTD.Background. Multiple myeloma (MM) accounts for 2% of oncological diseases and approximately 20% of malignant hematologic disorders. In the Republic of Moldova, the incidence rate of the disease is 0,6 per 100,000 inhabitants, with a tendency to increase in recent years. The treatment of MM remains a major challenge in medical practice. Objective of the study. To investigate the outcomes of MM treatment in order to determine the optimal approach to disease therapy. Materials and Methods. The study included 52 patients with multiple myeloma, aged between 36 and 83 years, who received treatment at the Hematology Department of the Institute of Oncology during the period 2019-2022. The diagnosis was confirmed through bone marrow aspiration in 46 cases, iliac bone trephine biopsy in 4 cases, and tumor formation biopsy in 2 cases. First-line treatments consisted of MChT with cyclophosphamide for 15 patients, and PChT regimens: VCD for 25 cases and VTD for 12 patients. Results. The results of the first-line treatment in patients with multiple myeloma showed that clinical and hematological improvement was achieved in 43 cases (78.2%). The efficacy of first-line therapy was higher in patients treated with PChT regimens including proteasome inhibitors (VCD – 88% and VTD – 91.6%), compared to MChT with cyclophosphamide, which showed an efficacy of 60%. The period of tumor stabilization at 2 years was higher in patients treated with PChT according to the VTD regimen (40.5%), followed by PChT VCD (27.3%). When applying MChT with cyclophosphamide, the stabilization period was only 14.3%. Conclusions. The effectiveness of treatment was higher when using PChT regimens including proteasome inhibitors, and the optimal treatment method was found to be PChT according to the VTD regimen

Solitary plasmacytoma. Clinical signs and treatment

Catedra Hematologie şi Oncologie a USMF „N.Testemiţanu” Institutul OncologicData abouth 8 patients (4 males and 4 females) with solitary plasmacytoma are described. The median age at diagnosis was 51,3 years (range 20-73 years). Three patients had o solitary plasmacytoma of the bone, 5 had solitary extramedullary plasmacytoma. Of 3 cases with solitary plasmacytoma of the bone spinal column (Th 5-6) in one patient was affected, in other tibia with patological fracture, in the third left scapula. Of 5 cases with solitary extramedullary plasmacytoma in three patients tumoral focus appeared in nasal submucosis, in one patient larynx was affected, in one female cervix was affected. The clinical manifestations were determinated by localization of primary tumor. The signs of general intoxication were absent. The treatment included 3 cycles of chemotherapy COP or CHOP, locoregional radiotherapy (40-44 Gy) folowed by 3 cycles of the same chemotherapy. Of 8 patients 7 finished the treatment with achivement of complete remission. In 6 patients the remission has been lasting one year, one year and 3 months, 5, 6, 7 and 8 years respectively. One patient with solitary plasmacytoma of the bone after achivement of complete remission has disappeared. The authors consider that combined chemoradiotherapy of solitary plasmacytoma ensured excellent rates results. Sunt descrise datele despre 8 pacienţi (4 bărbaţi şi 4 femei) cu plasmacitom solitar. Vârsta medie 51,3 de ani (20-73 de ani). Trei bolnavi au fost cu plasmacitom solitar al oaselor, 5 – cu plasmacitom solitar extramedular. Din cele 3 cazuri cu plasmacitom solitar al oaselor la un bolnav au fost afectate vertebrele Th 5-6, la altul tibia cu fractură patologică, la al treilea omoplatul de stânga. Din 5 pacienţi cu plasmacitom solitar extramedular focarul tumoral în 3 cazuri a apărut în submucoasa nasală, la un bolnav a fost afectat laringele. La o pacientă a fost afectat colul uterin. Manifestările clinice au fost determinate de localizarea primară a tumorii. Semne de intoxicare generală au lipsit. Tratamentul a inclus 3 cicluri de polichimioterapie COP sau CHOP, radioterapie locoregională în doza sumară 40-44 Gy, după care s-au efectuat încă 3 cicluri de polichimioterapie. Din 8 pacienţi au finalizat tratamentul 7 cu obţinerea remisiunii complete, care la 6 pacienţi se prelungeşte respectiv 1 an, 1 an şi 3 luni, 5, 6, 7 şi 8 ani. O bolnavă după obţinerea remisiunii complete ulterior nu s-a prezentat la control. Autorii consideră că tratamentul combinat chimioradioterapeutic al plasmacitomului solitar este optimal

CLINICO-MORPHOLOGICAL ASPECTS OF AGGRESSIVE NON-HODGKIN’S LYMPHOMAS

Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”, Chişinău, Republica MoldovaIntroducere. Limfoamele non-Hodgkin (LNH) agresive reprezintă a 6-a cauză de deces în structura tumorilor maligne în țările europene și SUA. Depistarea patologiei în stadiile ei inițiale și identificarea tipului morfologic sunt elemente esențiale în alegerea tacticii de tratament. Scopul lucrării. Studierea aspectelor clinico-morfologice a LNH agresive pentru a identifica unele particularități de evoluție clinică. Material și Metode. Au fost studiate aspectele clinico-morfologice la 54 de pacienți cu diagnosticul de limfom non-Hodgkin agresiv cu vârsta de la 18 până la 85 de ani(bărbați-24, femei-30). Diagnosticul a fost confirmat morfologic și imunohistochimic. Rezultate. LNH agresive s-au dezvoltat mai frecvent la persoanele cu vârsta de 40-64 de ani(57,4%). Mai des a fost diagnosticat tipul morfologic limfoblastic (64,8%), preponderent la vârsta de peste 65 de ani(80,0%). LNH difuz din celulă mare B a fost constatat în 29,6% cazuri, mai des la vârsta de 18-39 ani(62,5%). Rar au fost diagnosticate LNH zonei de manta(3,8%) și LNH anaplazic (1,8%). Debutul LNH agresive a avut loc în nodulii limfatici periferici în 63,0% cazuri, extranodal-37%. La etapele inițiale, în majoritatea cazurilor (68,8%), LNH s-a răspândit în nodulii regionali. Metastaze extranodale mai des au fost determinate în splină(51,7%), măduva oaselor(34,5%), ficat(31,0%). Concluzii. Particularitățile clinico-morfologice evidențiate ale LNH agresive vor contribui la optimizarea conduitei de diagnostic și tratament a pacienților cu LNH agresive.Background. Aggressive non-Hodgkin’s lymphomas (NHL) are the 6th leading cause of death among malignant tumors in European countries and the USA. Detection of the disease in its early stages and identification of the morphological type are essential elements in the therapeutic approach. Objective of the study. To study the clinico-morphological aspects of aggressive NHL in order to identify some peculiarities of the clinical course. Material and Methods. Clinico-morphological aspects were studied in 54 patients diagnosed with aggressive non-Hodgkin’s lymphoma aged 18 to 85 years (male-24, female-30). The diagnosis was confirmed morphologically and immunohistochemically. Results. Aggressive NHL occurred more frequently in patients aged 40-64 years (57.4%). The most often diagnosed morphological type was lymphoblastic NHL (64.8%), predominantly in people over 65 years old (80.0%). Diffuse large B-cell NHL was found in 29.6% of cases, mostly at the age of 1839 years (62.5%). Seldom were diagnosed variants such as mantle cell NHL (3.8%) and anaplastic NHL (1.8%). The onset of aggressive NHL occurred in peripheral lymph nodes in 63.0% of cases, extranodal in 37%. In the early stages, in the majority of cases (68.8%), NHL spread to regional nodules. Extranodal metastases frequently were determined in spleen (51.7%), bone marrow (34.5%), and liver (31.0%). Conclusion. The highlighted clinical morphological features of aggressive NHL will contribute to optimizing the diagnostic and treatment management of patients with aggressive NHL

THE RESULTS OF TREATMENT APPLIED IN NON-HODGKIN LYMPHOMAS WITH PRIMARY MEDIASTINAL INVOLVEMENT

Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”, Chişinău, Republica MoldovaIntroducere. Limfoamele non - Hodgkin (LNH) sunt tumori maligne limfoproliferative care diferă prin evoluția clinică, structura morfologică, sensibilitatea diferită la programele de tratament. Frecvența LNH cu afectarea primară a mediastinului constituie 2,5 - 5,7%. Scopul lucrării. Studierea rezultatelor tratamentului limfoamelor non- Hodgkin cu afectarea primară a mediastinului. Material și Metode. Au fost studiate rezultatele tratamentului la 49 de pacienți cu vârsta de la 20 până la 74 de ani cu diagnosticul de LNH mediastinal care s-au aflat la tratament și evidență în Departamentul Hematologic al IMSP Institutul Oncologic din Republica Moldova. Evaluarea răspunsului la tratament a fost determinat conform criteriilor OMS. Rezultate. Tratamentul a fost efectuat cu 6-8 cicluri de polichimioterapie (PChT) la 31 pacienți și tratament combinat (PChT + radioterapie) în 18 cazuri. Schemele de PChT utilizate au fost CHOP la 27 pacienți și R-CHOP - la 22. După aplicarea tratamentului combinat remisiunile complete în stadiile locale au constituit 83,3%, în stadiile generalizate- 66,7%, iar după PChT - în 80,0% și 46,2%, respectiv. Procentul remisiunilor complete a fost mai înalt la aplicare a PChT R-CHOP: în stadiile locale - 100%, în stadiile generalizate- 66,6%. La efectuarea PChT CHOP remisiunile complete au fost obținute în stadiile locale la 50,0% pacienți, în stadiile generalizate în 35,3% cazuri. Concluzii. Eficacitatea tratamentului a fost mai înaltă la aplicarea tratamentului combinat și utilizarea PChT conform schemei R-CHOP. Supraviețuirea pacienților peste 5 ani, fără progresie a constituit 82,6%, iar supraviețuirea generală a fost egală cu 69,1 %.Background. Non- Hodgkin’s lymphoma (NHL) is a totality of lymphoproliferative diseases that differ in clinical evolution, morphology, and response to various treatment regimens. The frequency of NHL with primary mediastinal involvement is 2.5- 5.7%. Objective of the study. To study the results of treatment of non- Hodgkin’s lymphomas with primary mediastinal involvement. Material and Methods. They were studied for the treatment of 49 patients aged 20 to 74 years with a diagnosis of mediastinal NHL who were undergoing treatment and evidence in the Hematology Department of the IMSP Oncological Institute of the Republic of Moldova. The evaluation of the response to treatment was determined according to WHO criteria. Results. The treatment was performed with 6-8 cycles of polychemotherapy (PChT) in 31 patients and combined treatment (PChT + radiotherapy) in 18 cases. The PChT regimens used were CHOP in 27 patients and R- CHOP- in 22. When applying the combined treatment, the complete remissions in the local stages constituted 83.3%, in the generalized stages – 66.7%, and after PChT - in 80.0 % and 46.2%, respectively. The percentage of complete remissions was higher when applying PChT R- CHOP, in the local stages- 100%, in the generalized stages- 66.6%. When performing PChT CHOP, complete remissions were obtained in the local stages at 50.0%, in the generalized stages – 35.3% cases. Conclusion. The effectiveness of the treatment was higher when applying the combined treatment and using PChT according to the R- CHOP scheme. The survival of patients over 5 years without progression was 82.6%, and the overall survival was equal to 69.1%

Rezultatele tratamentului aplicat în limfoamele non-Hodgkin cu afectarea primară a mediastinului

Background. Non- Hodgkin’s lymphoma (NHL) is a totality of lymphoproliferative diseases that differ in clinical evolution, morphology, and response to various treatment regimens. The frequency of NHL with primary mediastinal involvement is 2.5- 5.7%. Objective of the study. To study the results of treatment of non- Hodgkin’s lymphomas with primary mediastinal involvement. Material and Methods. They were studied for the treatment of 49 patients aged 20 to 74 years with a diagnosis of mediastinal NHL who were undergoing treatment and evidence in the Hematology Department of the IMSP Oncological Institute of the Republic of Moldova. The evaluation of the response to treatment was determined according to WHO criteria. Results. The treatment was performed with 6-8 cycles of polychemotherapy (PChT) in 31 patients and combined treatment (PChT + radiotherapy) in 18 cases. The PChT regimens used were CHOP in 27 patients and R- CHOP- in 22. When applying the combined treatment, the complete remissions in the local stages constituted 83.3%, in the generalized stages – 66.7%, and after PChT - in 80.0 % and 46.2%, respectively. The percentage of complete remissions was higher when applying PChT R- CHOP, in the local stages- 100%, in the generalized stages- 66.6%. When performing PChT CHOP, complete remissions were obtained in the local stages at 50.0%, in the generalized stages – 35.3% cases. Conclusion. The effectiveness of the treatment was higher when applying the combined treatment and using PChT according to the R- CHOP scheme. The survival of patients over 5 years without progression was 82.6%, and the overall survival was equal to 69.1%.Introducere. Limfoamele non - Hodgkin (LNH) sunt tumori maligne limfoproliferative care diferă prin evoluția clinică, structura morfologică, sensibilitatea diferită la programele de tratament. Frecvența LNH cu afectarea primară a mediastinului constituie 2,5 - 5,7%. Scopul lucrării. Studierea rezultatelor tratamentului limfoamelor non- Hodgkin cu afectarea primară a mediastinului. Material și Metode. Au fost studiate rezultatele tratamentului la 49 de pacienți cu vârsta de la 20 până la 74 de ani cu diagnosticul de LNH mediastinal care s-au aflat la tratament și evidență în Departamentul Hematologic al IMSP Institutul Oncologic din Republica Moldova. Evaluarea răspunsului la tratament a fost determinat conform criteriilor OMS. Rezultate. Tratamentul a fost efectuat cu 6-8 cicluri de polichimioterapie (PChT) la 31 pacienți și tratament combinat (PChT + radioterapie) în 18 cazuri. Schemele de PChT utilizate au fost CHOP la 27 pacienți și R-CHOP - la 22. După aplicarea tratamentului combinat remisiunile complete în stadiile locale au constituit 83,3%, în stadiile generalizate- 66,7%, iar după PChT - în 80,0% și 46,2%, respectiv. Procentul remisiunilor complete a fost mai înalt la aplicare a PChT R-CHOP: în stadiile locale - 100%, în stadiile generalizate- 66,6%. La efectuarea PChT CHOP remisiunile complete au fost obținute în stadiile locale la 50,0% pacienți, în stadiile generalizate în 35,3% cazuri. Concluzii. Eficacitatea tratamentului a fost mai înaltă la aplicarea tratamentului combinat și utilizarea PChT conform schemei R-CHOP. Supraviețuirea pacienților peste 5 ani, fără progresie a constituit 82,6%, iar supraviețuirea generală a fost egală cu 69,1 %

Incidenţa plăgilor accidentale şi unele incorectitudini tehnice în tratamentul lor la nivelul serviciului de urgenţă în arealul rural

Studiul dat este bazat pe analiza adresărilor în serviciul de urgenţă în SRC Hînceşti a pacienţilor cu diferite traumatisme. Plăgilor accidentale le revin 27.2%. Din ei în tratament staţionar au necesitat 8.1%. Restul au urmat tratament ambulator, după prelucrarea primar chirurgicală a plăgilor. Majoritatea pacienţilor (52.2%) nu dispuneau de asigurare medicală. Din această cauză mulţi din aceşti pacienţi rămân în afara vizorului medical, de unde reiese: pricina complicaţiilor survenite în tratamentul plăgilor, în mare măsură revine ,,neglijenţelor” în tratament din partea pacienţilor şi manajementului sanitar rural

Hemostaza pacienților cu limfom non-Hodgkin și anticorpi anticardiolipinici

Hematology Discipline, Discipline of Internal Medicine-semiology, Cardiology Discipline, Nicolae Testemitanu SUMPhBackground. Anticardiolipin antibodies are autoantibodies that erroneously recognize cardiolipins on the outside of cell membranes, causing hemostasis disorders, which affect the therapeutic conduct, effectiveness of treatment and quality of life of patients with malignant lymphoma. Objective of the study. Evaluation of patients' hemostasis according to the morphological type of NHL, disease stage and tumor size. Material and Methods. The study included 83 newly patients (men-34, women-49) with a mean age of 63.2 years, with NHL, investigated complex, by research of lupus anticoagulant (LA) by Turbidimetry; aCL antibodies, antiβ2glycoprotein I IgG, IgM by ELISA method. Hemostasis disorders were evaluated according to the morphological type of NHL, stage, tumor size. Results. aCL were detected in 10 (12%) patients with advanced stage B cell NHL in 60%, mean age 52.8 years. LA was present in 80% of cases, unlike aCL IgG antibodies and 10% IgG antiβ2glycoprotein I. Hemostasis disorders were found in 6 (60%) patients: thrombosis-at 4 (40%) with NHL in the cells of the mantle area, lymphocyte from small lymphocytes, lymphoblastic in 75% local stage (I and II), but with a large tumor component (> 11 cm), and hemorrhage at 2 (20%) with stage IV small lymphocyte lymphoma, in which immune thrombocytopenia developed. Conclusion. The presence of lupus anticoagulant, advanced age, generalized stage, and large tumor size are risk factors for the development of hemostasis changes in NHL patients, especially thromboembolic events.Introducere. Anticorpii anticardiolipinici sunt autoanticorpii care recunosc eronat cardiolipinele de pe exteriorul membranelor celulare, condiționând dereglări de hemostază, ceea ce afectează conduita terapeutică, eficacitatea tratamentului și respectiv calitatea vieții pacienților cu limfom malign. Scopul lucrării. Identificarea modificărilor hemostazei la pacienții primari cu Limfom non-Hodgkin (LNH) și anticorpi anticardiolipinici (aCL). Material și Metode. Studiul a inclus 83 de pacienți primari (bărbați – 34, femei – 49) cu vârsta medie de 63.2 ani, cu diagnosticul stabilit de LNH, investigați complex, prin cercetarea anticoagulantului lupic (AL) prin Turbidimetrie; anticorpilor aCL, antiβ2glicoproteina I IgG, IgM prin metoda ELISA. Dereglările hemostazei au fost evaluate în funcție de tipul morfologic al LNH, stadiu, dimensiunile tumorii. Rezultate. aCL au fost depistați la 10 (12%) pacienți cu LNH B celular cu stadiu avansat în 60%, vârsta medie 52.8 ani. AL a fost prezent în 80% dintre cazuri, spre deosebire de anticorpii aCL IgG și antiβ2glicoproteina I IgG a câte 10%. Dereglări de hemostază au fost constatate la 6 (60%) pacienți: tromboze – la 4 (40%) cu LNH din celulele zonei de manta, limfocitar din limfocite mici, limfoblastic în 75% stadiu local (I și II), dar cu component tumoral mare (>11cm), iar hemoragie – la 2 (20%) cu limfom limfocitar din limfocite mici stadiul IV, la care s-a dezvoltat trombocitopenie imună. Concluzii. Prezența anticoagulantului lupic, vârsta înaintată, stadiul generalizat și dimensiunile mari ale tumorii reprezintă factori de risc pentru dezvoltarea modificărilor hemostazei la pacienții cu LNH, în special al evenimetelor tromboembolice

Prevalences of some methylic profiles of p15 gene promoter in healthy persons and patients with acute leukemias

Laboratorul de Genetică al USMF „Nicolae Testemiţanu” Catedra Hematologie şi Oncologie a USMF „Nicolae Testemiţanu” Catedra Biochimie şi Biochimie Clinică a USMF „Nicolae Testemiţanu”In this study we have obtained some methylic profiles in DNA extracted from venous blood of healthy persons and patients with acute leukemias. Some methylic profiles could act as molecular markers in the acute leukemias monitoring (prognosis, differencial-epigenetic diagnosis and personalized treatment). We have also obtained preliminary results on some methylic profiles prevalences in DNA of healthy persons and patients with acute leukemias. The conclusion consists of MM methylic profile of p15 gene promoter which can be used as candidate molecular marker with low-risk for the examined person who can be affected with acute leukemia immediately after the blood sample collection. În cadrul studiului dat au fost obţinute unele profiluri metilice la nivelul ADN-ului extras din sânge venos la persoane sănătoase şi la pacienţi cu leucemii acute. Unele profiluri metilice ar putea servi în calitate de markeri moleculari pentru monitorizarea leucemiilor acute (prognosticul, diagnosticul diferenţiat-epigenetic şi tratamentul individual). S-au înregistrat, inclusiv, rezultatele preliminare privind prevalenţele diferitor profiluri metilice la nivelul ADN-ului persoanelor sănătoase şi printre persoanele afectate de leucemii acute. S-a conchis că, aparent, profilul metilic MM al promotorului genei p15 ne poate servi ca marker molecular candidat al riscului minim către leucemii acute a persoanei investigate, în perioada imediată a prelevării probei de sânge