62 research outputs found

    Breastfeeding - from myth to reality, current conceptions and trends

    Get PDF
    Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Sf. Maria”, Iaşi, RomâniaAlăptarea a fost considerată întodeauna ca fi ind ceva natural, normal, de care să se bucure şi pe care să o preţuiască atât mama cât şi copilul. Recomandările marilor Organizaţii şi Societăţi Occidentale cu privire la timpul şi modul în care bebeluşii ar trebui alaptaţi sunt unanim acceptate, deşi potrivit UNICEF nicio ţară din lume nu îndeplineşte integral standardele recomandate privind hrănirea bebeluşilor la sân. La nivel international, locuri fruntaşe în ceea ce priveşte succesul alăptării sunt ocupate de ţări din sud-estul Asiei, Africa de Sud şi de Est cu o rată a alaptării de peste 60%, iar în Europa primele locuri sunt ocupate de ţări precum Norvegia, Suedia, Marea Britanie cu un procent de peste 80%, Replublica Moldova având o rata a alaptarii de 36%, iar în Romania aceasta este de 29,6% (potrivit studiului SAMAS efectuat în 2016). Numărul copiilor alăptaţi la sân s-a îmbunătăţit dacă comparăm cu studiul din anul 2011, în care rata alăptarii era doar 12,6 % (mult sub media europeană), la acest lucru contribuind educaţia perinatală (personal medical, consultanţi în alăptare, educatori perinatali) cu rol esential în creşterea ratei de alăptare exclusivă, în special dacă această consiliere este efectuata printr-un program dedicat de pregătire. În topul femeilor care îşi alăpteaza exclusiv copiii până la şase luni se afl a mamele cu vârsta cuprinsă între 35 şi 40 de ani, unele dintre ele afl ându-se la al doilea sau al treilea copil. Iar la polul opus se afl ă mamele foarte tinere, cu vârsta sub 19 ani, doar 9% dintre ele alăptându-şi copilul în primele şase luni de viaţă. De asemenea, două din zece femei afl ate la primul copil renunţă la alăptare în mai puţin de o lună. Un concept destul de nou şi care câstiga din ce în ce mai mult teren în ţările occidentale este conceptul de ”milksharing” si înfiinţarea de bănci de lapte matern. Programele de sănătate, educaţia perinatală au dus la creşterea ratei alăptării şi conştientizarea benefi ciilor acesteia atât pentru mamă cât şi pentru copil, dar uneori acest fenomen este dus la extrem şi vorbim aici de prelungirea alăptarii pâna la vârsta de 5-6 ani, precum şi alaptarea în tandem. Pentru îmbunătăţirea alăptării, Colectivul Mondial pentru Alăptare cere introducerea unor prevederi legale cu privire la concediul parental plătit şi politici privind alăptarea la locul de muncă, îmbunătăţirea accesului la servicii de consiliere calificată cu privire la alăptare, ca parte a unor pachete cuprinzătoare de politici şi programe în favoarea alăptării, aplicate în unităţile sanitare.Breastfeeding has always been considered to be something natural, normal, to be enjoyed, and to be cherished by both mother and child. The recommendations of large organizations and Western Societies regarding the time and the way babies should be breastfeed are universally accepted, although according to UNICEF, no country in the world complies fully with the recommended standards for feeding babies to the breast. At an international level, the leading positions in breastfeeding success are occupied by South-East Asian countries and South and East Africa with a breastfeeding rate of over 60%, and in Europe the top places are occupied by countries such as Norway, Sweden, Great Britain with over 80%, the Moldova Republic having a breastfeeding rate of 36%, and in Romania this is only 29.6% (according to the SAMAS survey carried out in 2016). The number of breastfed babies improved compared to the 2011 study, where the breastfeeding rate was only 12.6% (well below the European average), to this contributing to perinatal education (medical staff, breastfeeding consultants, perinatal educators) with an essential role in raising the exclusive breastfeeding rate, especially if this counseling is done through a dedicated training program. In the top of mothers who breastfeed exclusively babies up to six months, are mothers aged 35 to 40, some of whom are in the second or third child, at the opposed pole are the very young mothers,under19, only 9% of them breastfeeding their baby during the first six months of life. Also, two out of ten women in the first child give up breastfeeding in less than a month. A fairly new concept and gaining ever more ground in Western countries is the concept of “milk-sharing” and the breast milk banks. Health programs, perinatal education have led to a rise in breastfeeding rates and awareness of its benefits for both mother and child, but sometimes this phenomenon is taken to the extreme and we are talking here about prolonging breastfeeding to 5-6 years of age and breastfeeding in tandem. To improve breastfeeding, the World Breastfeeding Association calls for the introduction of legal provisions on paid parental leave and on breastfeeding policies at the workplace, to improve access to qualified breastfeeding counseling services as part of comprehensive policy packages and programs in favor of breastfeeding applied in sanitary units

    HEMORAGIA DIGESTIVĂ ÎN PATOLOGIA PEDIATRICĂ

    Get PDF
    Hemoragia digestivă la copil poate evolua de la forma ocultă până la manifestări majore cu risc vital. Etiologia cuprinde boli extradigestive (patologia acută a sistemului nervos, coagulopatii, hipertensiune portală etc.) sau digestive (infecţioase, malformative, infl amatorii etc.) cu o frecvenţă nuanţată de vârstă. Anamneza grevată de numeroase posibilităţi de eroare se completează cu o explorare sistematizată abordându-se: gravitatea pierderii de sânge, refl ectarea acesteia asupra funcţiei organelor vitale, depistarea unei cauze medicale sau a unei cauze chirurgicale preexistente (malformativă) sau dobândite. Tratamentul este nuanţat de severitatea pierderii de sânge, de necesarul de medicamente cu impact etiopatogenetic. Endoscopia digestivă, pe lângă rolul ei important ca metodă de diagnostic, reprezintă uneori şi o metodă terapeutică

    Some Risk Factors of Chronic Functional Constipation Identified in a Pediatric Population Sample from Romania

    Get PDF
    We conducted an observational study over a 1-year period, including 234 children aged 4–18 years and their caregivers and a matching control group. 60.73% of the children from the study group were males. Average age for the onset of constipation was 26.39 months. The frequency of defecation was 1/4.59 days (1/1.13 days in the control group). 38.49% of the patients in the sample group had a positive family history of functional constipation. The majority of children with functional constipation come from single-parent families, are raised by relatives, or come from orphanages. Constipated subjects had their last meal of the day at later hours and consumed fast foods more frequently than the children in the control sample. We found a statistically significant difference between groups regarding obesity/overweight and constipation (χ2=104.94,  df=2,  p<0.001) and regarding physical activity and constipation (χ2=18.419;  df=3;  p<0.001). There was a positive correlation between the number of hours spent watching television/using the computer and the occurrence of the disease (F = 92.162, p<0.001, and 95% Cl). Children from broken families, with positive family history, defective dietary habits, obesity and sedentary behavior, are at higher risk to develop chronic functional constipation

    ETIOLOGIA SÂNGERĂRILOR GASTROINTESTINALE LA COPIL

    Get PDF
    Obiective. Identifi carea caracterelor clinice, endoscopice, etiologice la copiii diagnosticaţi cu hemoragie digestivă superioară şi inferioară. Material şi metodă. S-a efectuat un studiu retrospectiv descriptiv pe o perioadă de 3 ani (ianuarie 2010- decembrie 2012) pe 107 copiii cu vârsta între 1 şi 18 ani, internaţi pentru hemoragii digestive în Spitalului Clinic de Copii „Sf. Maria“ Iaşi. Lotul de studiu nu cuprinde hemoragii digestive din urgenţe chirurgicale, boli infecţioase, boli intestinale cu mecanism imunologic sau toxic. Analiza retrospectivă individualizată prin studiul foii de observaţie a cuprins date anamnestice, clinice, endoscopice şi histologice orientate pentru diagnosticul etiologic al hemoragiilor digestive. Toţi pacienţii au fost investigaţi prin endoscopie digestivă superioară/colonoscopie după ce procedura a fost explicată şi s-a obţinut consimţământul informat. Rezultate. Din lotul de 107 copii luaţi în studiu 39 (36,4%) au reprezentat hemoragia digestivă superioară (HDS), dintre care 6 cazuri (5,1% ) de cauza variceală iar 33 (94,8%) de cauză non variceală; şi 68 (63,5%) au prezentat hemoragia digestivă inferioară (HDI). În etiologia HDS gastrita erozivă a reprezentat 12 (30,8%) cazuri, esofagita 6 (15,4%), duodenita 6 (15,4%), ulcerul duodenal 4 (10,3%), ulcerul gastric 2 (5,1%), sindrom Mallory Weiss 1 (2,6%), etiologie multiplă 6 (15,4%) cazuri. Principalele aspecte etiologice ale HDI au fost polipul colo-rectal în 28 (41,2%) cazuri, colită ulcerativă 14 (20,6%), leziuni nespecifi ce 12 (17,6%) fi suri anale 9 (13,4%), sindroame de polipoză intestinală 3 (4,4%), malformaţie vasculară 1 (1,5%), diverticul rectal 1 (1,5%) caz. S-au practicat intervenţii endoscopice concomitente în cazul polipilor colo-rectali. Concluzii. Hemoragia digestivă inferioară a fost cea mai frecventă, corelată cu cauze minore: polipi colorectali, fi suri anale, leziuni nespecifi ce. Hemoragia digestivă non-variceală forma cea mai frecventă s-a asociat cu gastrita erozivă, esofagita, duodenita, ulcerul gastric. Endoscopia digestivă s-a dovedit a fi o investigaţie utilă în diagnosticul hemoragiilor digestive şi cu aport terapeutic în anumite cazuri

    FACTORI PREDISPOZANŢI AI CONSTIPAŢIEI CRONICE LA COPIL – STUDIU CLINIC PE 2 ANI

    Get PDF
    În ultimul deceniu constipaţia a devenit o problemă actuală de adresabilitate în serviciile de gastroenterologie pediatrică. Obiective. Ne-am propus un studiu pentru a identifi ca prevalenţa constipaţiei şi stabilirea unor corelaţii între dietă şi mediul socio-familial la copii cu vârste cuprinse între 1 şi 17 ani, internaţi în serviciul de Gastroenterologie, Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Sfânta Maria“ Iaşi, în perioada 1 ianuarie 2012 – 1 ianuarie 2014. Rezultate. Grupul de studiu a constat dintr-un lot de 994 de pacienţi, reprezentând 9,6% din totalul copiilor spitalizaţi. În ceea ce priveşte prevalenţa constipaţiei nu am observat o diferenţă semnifi cativă între sexe, raportul F/M a fost de 1,3/1, dar am remarcat o proporţie semnifi cativă de pacienţi provenind din mediul urban 68% (676) faţă de 32% (318) din mediul rural. În ceea ce priveşte mediul socio-familial: 34% (338) dintre copii trăiesc cu bunicii, 13,9% (139) provin din familii monoparentale, 6,7% (67) sunt în grija unui asistent maternal şi 2,6% (26) vin din centrele de plasament. În lotul studiat un procent mic de copii au fost alăptaţi, respectiv, 26,2% (261), în prima lună, 10,7% (107) timp de 3 luni în timp ce la 6 luni 98,1% (976) dintre copii au primit o formulă de lapte. Diversifi carea a fost făcută incorect în cazul a 41% (408) dintre pacienţi. Doar 14,6% (145) au raportat consumul zilnic de fructe şi legume, în timp ce 51,1% (508) au luat masa cel puţin o dată pe săptămână la restaurante de tip fast-food. 21,6% (214) practică sport cel puţin 2 ore/săptămână, în timp ce 48,7% (484) petrec cel puţin 3 ore/zi la televizor. 12,8% (128) dintre pacienţi sunt supraponderali şi 5,7% (57) obezi. Concluzii. Constipaţia este o boala care afectează copiii de toate vârstele. Nu sunt diferenţe notabile între sexe. Se remarcă o pondere crescută a pacienţilor din mediu urban cu predominanţa unui regim alimentar inadecvat, lipsa activităţii fi zice, precum şi o pondere crescută a pacienţilor supraponderali. Un rol important în modifi cările psihologice îl deţine mediul socio-familial

    The Stigma of the Medical Personnel in Psychiatry

    Get PDF
    This research was structured as a descriptive study based on a questionnaire with seven questions, addressed to the medical personnel involved in the medical assistance of the patient with mental disorders (psychiatrists, family doctors, physicians from other specialties, psychologists). This study refers to the relationship medical team – psychiatric patient from the point of view of the health professionals. The main appreciation criteria refer to the lack of knowledge or minimizing the importance of patients’ rights, aspect that can influence the voluntary addressability of psychiatric patients to treatment and therapeutic success.The lot of this study had a number of 217 subjects from which are part psychiatrists, family doctors, physicians from other specialties and psychologists, who work in therapy centers and hospitals from the following counties: Iaşi, Botoşani, Suceava, Vaslui.</p

    INTERRELAŢIA OBEZITATE – DEPRESIE LA COPIL ŞI ADOLESCENT

    Get PDF
    Obezitatea şi depresia reprezintă două probleme fundamentale de sănătate publică la nivel mondial, obezitatea pediatrică fi ind alarmantă atât per se, cât şi prin riscul menţinerii statutului de obez la vârsta adultă şi implicit a continuării expunerii la comorbidităţi. Pe de altă parte, depresia la copil este o veritabilă provocare diagnostică, dată fiind simptomatologia clinică mascată a acesteia, şi o necesitate date fi ind consecinţele severe ale acesteia şi, în particular, modifi cările patologice asupra comportamentului alimentar. Lucrarea de faţă îşi propune realizarea unei sinteze a literaturii de specialitate actuale cu privire la resorturile comorbidităţii obezitate – de presie la copil vizând interrelaţia şi originea etiopatogenică comună

    Mathematical model to predict methotrexate elimination in children with acute lymphoblastic leukemia

    No full text
    Introducere: Metotrexatul, analog structural al acidului folic, este unul dintre cel mai frecvent folosiți antimetaboliți în patologia oncologică pediatrică. Modul de acţiune și efectele toxice sunt bine cunoscute în prezent. Material şi metoda: Studiul realizat și-a propus să determine profilul eliminării metotrexatului la 40 copii cu leucemie limfatică acută trataţi cu doze mari din acest produs şi să prezică nivelul seric al metotrexatului la 96 ore în funcţie de valorile metotrexatemiei la 48h, 72h, respectiv valorile alaninaminotransferazei ALT, aspartataminotransferazei AST, ale ureei şi creatininei serice. Parametrii menţionaţi au fost analizaţi în probe recoltate la 48, 72 şi 96 ore după administrarea metotrexatului și pe baza rezultatelor obţinute elaborându-se un model de regresie logică. Rezultate şi concluzii: Valoarea metotrexatemiei serice la 96 ore nu depinde de nici una dintre valorile AST, ALT, uree, creatinină, nici de valoarea metotrexatemiei la 48 ore, ci doar de cea înregistrată la 72 ore
    corecore