The use of allotransplant in the surgical treatment of recurrent and complicated inguinal hernias

Catedra de chirurgie nr. 2, Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, Chișinău, Moldova, Al XIII-lea Congres al Asociației Chirurgilor „Nicolae Anestiadi” și al III-lea Congres al Societății de Endoscopie, Chirurgie miniminvazivă și Ultrasonografie ”V.M.Guțu” din Republica MoldovaIntroducere: Hernioplastie este o intervenție cea mai frecventă din toate întervențiile programate ale organelor cavității abdominale. Un procent mare de recidive contribuie la faptul că tratamentul acestei patologii rămâne în centrul atenției. Scopul: evaluarea eficacității a aloplastiei la pacienți cu hernie inghinale complicate și recidivante Material și metode: În perioada 2014-2019, 972 pacienți au fost operați în clinica noastră. Din acestea, 65 (6.7%) cu hernie recidivantă, 47 (4.8%) cu hernie inghinoscrotală de demensiuni mari, 21 (2.1%) cu hernie ireponibilă. Rezultate: aloplastie a fost utilă în 523 (53.8%) de cazuri și în 133 (92%) de cazuri de hernii complicate și recidivante. Utilizarea plasei sintetice a permis reducerea traumatismului intervențiilor și crearea canalului inghinal cu o rezistența ridicată cu restabilirea funcțiilor anatomice și fiziologice la pacienții cu insuficiența țesuturilor și schimbări cicatriciale grave. Complicații postoperatorii s-au manifestat la 9 (6.7%) din ei. Acumularea exudatului subaponeurotic - 5 pacienți. Limforeea postoperatorie - 1. Hematomul - 2. Supurația plăgii postoperatorie cu regetul plăsii sintetice - 1. În perioada postoperatorie tardivă migrarea plasei sintetice cu dezvoltarea recidivei herniei s-a produs în 2 cazuri (1.5%). Concluzii: - utilizarea aloplastiei asigură traumatismul minimal în perioada postoperatorie și sindromul algic mai puțin pronunțat. - micșorarea perioadei postoperatorii în staționar, perioada de recuperare este mai precoce - aloplastia este o metodă de elecție la pacienții cu hernii complicate și recedivante. Se recomandă utilizarea largă a aloplastiei în practica chirurgicală zi de zi.Background: Hernia repair intervention is the most common of all program interventions organs of the abdominal cavity. A high percentage of relapses contributes to the fact that the treatment of this pathology remains the focus of attention. Purpose: Evaluation of efficacy of alloplasty in patients with complicated and relapsing inguinal hernia Methods and materials: In 2014-2019, 972 patients were operated in our clinic. Of these, 65 (6.7%) had relapsing hernias, 47 (4.8%) had large inguinal hernias, 21 (2.1%) had underlying hernias. Results: Alloplasty was used in 523 (53.8%) cases and in 133 (92%) cases of complicated and recurrent hernias. The use of synthetic mesh has allowed the reduction of interventional trauma and the creation of the inguinal canal with a high resistance with the restoration of anatomical and physiological functions in cases of patients with tissue failure and serious scarring. Postoperative complications have manifested in 9 cases (6.7%). Accumulation of subaponeural exudate - 5 patients. Postoperative lymph node - 1. Hematoma - 2. Postoperative wound suppression with synthetic mesh regression - 1. In late postoperative postoperative migration of synthetic mesh with the development of hernia recurrence occurred in 2 cases (1.5%). Conclusion: - the use of alloplasty produces minimal trauma during the quiet postoperative period with a less pronounced algal syndrome.- postoperative period in the hospital is reduced, the recovery period is shorter - alloplasty is a method of choice in patients with complicated and relapsing hernias. The widespread use of alloplasty in everyday surgery is recommended

Aspects of surgical treatment tactics in acute pancreatitis

Catedra de chirurgie nr. 2, Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemiţanu”, Chişinău, Republica Moldova, Al XIII-lea Congres al Asociației Chirurgilor „Nicolae Anestiadi” și al III-lea Congres al Societății de Endoscopie, Chirurgie miniminvazivă și Ultrasonografie ”V.M.Guțu” din Republica MoldovaIntroducere: Pancreatita acută atestă caracter endemic datorită incidenței ridicate, cu o mortalitate 46-70% în formele distructive, ridicând această problemă la rang prioritar. Rămân întrebări nerezolvate privind tactica chirurgicală la aceaști pacienți. Scopul: îmbunătățirea rezultatelor tratamentului pacienților cu pancreatită acută distructivă (PAD). Material și metode: S-au analizat rezultatele tratamentului chirurgical la 137 pacienți cu PAD tratați în aa.2013-2018. Volumul distrucției pancreatice s-a apreciat ecografic și tomografic conform Balthazar. Pacienții au fost stratificați în 4 grupe: 1 - focală: volum lezional < 30%; 2-masivă: 30-50%, 3-subtotală: 50-80% și 4-totală: > 80%. Metodele chirurgicale au inclus: I - drenajul formațiunilor lichidiene sub control ecografic; II - laparoscopie, sanarea și drenajul cavității abdominale; III - laparotomie cu operații de drenaj. Rezultate: Metodele minim invazive în 98 (71,5%) cazuri au contribuit la recuperarea pacienților, fiind intervenția chirurgicală de bază, în special în PAD focală sau masivă. În PAD totală și subtotală, aceste metode, combinate cu terapie intensivă, au fost stadii ale tratamentului chirurgical, contribuind spre stabilizarea pacientului cu insuficiență multiplă de organe. Totodată, intervențiile minim invazive au contribuit spre localizarea focarului necrotic, delimitarea acestuia, îmbunătățind condițiile intraoperatorii pentru operațiile deschise ulterioare. Această tactică a permis reducerea complicațiilor purulente de la 21,9 la 13,1% și micșorarea mortalității de la 26,7 la 18,3%. Concluzii: Procedeele mini-invazive combinate cu cele tradiționale pot îmbunătăți supraviețuirea pacienților cu PAD, fiind o metodă finală de tratament pentru o leziune pancreatică limitată sau o etapă de tratament chirurgical complex.Background: Acute pancreatitis has endemic character due to high incidence, a 46-70% mortality in destructive forms, raising this problem to a priority. The questions about surgical tactics in these patients remain unresolved. Aim: To improve the treatment outcome of patients with acute destructive pancreatitis (ADP). Methods and materials: The results of surgical treatment in 137 patients with ADP treated in 2013-2018 years were analyzed. The volume of pancreatic destruction was evaluated ultrasound and computed tomography according to Balthazar. Patients were stratified into 4 groups: 1 - focal: lesional volume 80%. The surgical methods included: I - drainage of the liquid formations under ultrasound control; II - laparoscopy, sanation and drainage of the abdominal cavity; III - laparotomy with drainage operations. Results: The minimally invasive methods in 98 (71.5%) cases contributed to the recovery of patients, being basic surgery, especially for focal or massive ADP. In total and subtotal ADP these methods combined with intensive care were stages of surgical treatment, helping to stabilize the patient with multiple organ failure. At the same time, the minimally invasive interventions contributed to the localization of the necrotic outbreak, its delimitation, improving the intraoperative conditions for the subsequent open operations. This tactic allowed the reduction of the purulent complications from 21.9 to 13.1% and the decrease in mortality from 26.7 to 18.3%. Conclusion: The minimally invasive procedures combined with the traditional ones can improve the survival of patients with ADP, being a final treatment method for a limited pancreatic lesion or a complex surgical treatment step

The duodenal stasis syndrome in patients with gallstones

Catedra Chirurgie nr.2, USMF „Nicolae Testemiţanu”, Chişinău, Republica Moldova, Al XII-lea Congres al Asociației Chirurgilor „Nicolae Anestiadi” din Republica Moldova cu participare internațională 23-25 septembrie 2015Introducere: Diagnosticul etiopatogenetic al litiazei biliare (LB) la bărbaţi rămîne neelucidat, subiectul fiind reflectat prin publicaţii sporadice. Aparent simplă, depistarea ultrasonoră a calculilor nu prezintă dificultăţi, pe cînd elucidarea mecanismelor LB la bărbaţi denotă opinii discutabile. Scopul: A studia incidenţa stazei duodenale (SD) ca factor de risc al LB la bărbaţi. Material şi metode: Studiul include analiza cercetărilor a 152 bărbaţi trataţi chirurgical pentru LB. Manifestările radio-imagistice ale SD au fost determinate, utilizînd radioscopia stomacului şi duodenului prin contrastare standardă. Semiologia radiologică a fost stabilită prin evaluarea diferenţelor obţinute în comparaţie cu duodenul normal, evaluată conform clasificaţiei acad. V.Hotineanu. Rezultate: Semiotica SD a fost remarcată în 90 observaţii (59,2%). În toate cazurile flexura duodeno-jejunală (FDJ) s-a poziţionat pe stînga de coloana vertebrală, 47 – la nivelul L2, 36 – la limita L2-L3, în 5 – la nivelul L3, şi doar la 2 pacienţi – la nivelul L3-L4. La persoanele sănătoase (cca 60% cazuri), de regulă, FDJ se situează la nivelul L2. Pe lîngă detectarea poziţionării flexurii a fost analizat şi unghiul duodeno-jejunal cu lamela Treitz – alt semn patognomonic duodenostazei. La 4 bolnavi am depistat unghi ascuţit, în 3 cazuri – FDJ vizualizată ca unghi drept, la 7 – sub forma unui unghi obtuz ≥90°. Concluzie: Studiul dat denotă o incidenţă de 59,2% a SD la bolnavul litiazic. Specificarea radiologică a statutului funcţional duodenal constituie o măsură obligatorie în protocolul de diagnostic al bolnavului cu LB.Introduction: Etiopathogenetic diagnosis of gallstone disease in men remains unclear, the subject being reflected by sporadic publications. Apparently simple ultrasonic detection of gallstones does not present difficulties, while elucidating mechanisms of gallstones in men denotes questionable opinions. Aim: To study the incidence of duodenal stasis (DS) as a risk factor of gallstones in men. Material and methods: The study includes research analysis of 152 men surgically treated for gallstones. Radio-imagistic manifestations of DS were determined by using stomach and duodenum fluoroscopy by standard contrasting. The radiologic semiotics was established by evaluating the produced differences compared to normal duodenum, evaluated according to classification of acad.V.Hotineanu. Results: We have noted the DS semiotics in 90 (59.2%) observations. In all of cases the duodenal-jejunal flexure all cases (DJF) was positioned on the left side of the backbone, 47 – to L2, L2-L3 – 36, in 5 – L3, and only 2 patients – at L3-L4. In healthy people (approximately 60% of cases), as a rule, DJF is at L2 level. Besides detecting the flexure positioning it was also examined the duodeno-jejunal angle with the lamina Treitz – another pathognomonic sign of duodenostasis. We detected acute angle at 4 patients, in 3 cases DJF was viewed as a right angle, in 7 cases as an obtuse angle ≥90°. Conclusion: This study shows an incidence of 59.2% of DS at the lithiasic patient. The radiological specifying of the functional duodenal status is a mandatory measure at diagnostic protocol of patients with gallstones

Gallbladder cholelithiasis: gender and metabolic differences

Catedra Chirurgie nr.2, USMF „Nicolae Testemițanu”, Chișinău, Republica Moldova, Al XII-lea Congres al Asociației Chirurgilor „Nicolae Anestiadi” din Republica Moldova cu participare internațională 23-25 septembrie 2015Introducere: Etiopatogenia litiazei biliare (LB) sugeră un caracter plurifactorial și se dezvoltă pe fondalul interacțiunii complexe între mai mulți factori genetici și celora de mediu. Între timp, LB veziculară poate conduce spre repercusiuni severe, cum ar fi pancreatita biliară acută sau cancerul de colecist. Astfel, dacă putem prezice ce factori contribuie la dezvoltarea calculilor biliari, eventual controlîndu-i, putem preveni afecțiunile biliolitogene. Scop: A explora factorii potențiali de risc ai LB pentru a îmbunătăți înțelegerea etiopatogeniei sale. Material și metode: Studiul dat a inclus analiza retro- și prospectivă a 1221 bolnavi, operați pentru colecistită acută sau cronică în perioada aa.2006-2015 în Clinica chirurgicală SCM ”Sfînta Treime“. S-au analizat vîrsta, sexul, indicele masei corporale, trigliceridele, colesterolul total, glucoza plasmatică. Diagnosticul de LB a fost confirmat clinic, imagistic, intraoperator și morfologic. Obezitatea a fost definită în cazul indicelui masei corporale ≥25 kg/m2. Rezultate: Din cei 1221 bolnavi bărbații au constituit 35,7% cazuri, femeile – 64,3%. În funcție de grupa de vîrstă LB la bărbați a predominat în cazul 40-64 sau ≥75 ani, pe cînd la femei marea majoritate a cazurilor a cuprins grupa ≤35 ani (p<0.05). În cazul bărbaților s-a consemnat o conexiune între nivelul ridicat al glucozei plasmatice și LB, pe cînd la femei LB a corelat cu hipertrigliceridemie, colesterolemie și obezitate. Concluzie: Vîrsta și sexul sunt profund asociate cu incidența LB, iar factorii metabolici de risc sunt diferiți la bărbați comparativ cu femeile.Introduction: The etiopathogenesis of gallstone disease is suggested to be multifactorial nature and develops on the background of complex interactions between many genetic and environmental factors. Meanwhile, vezicular cholelithiasis can lead to severe consequences, such as acute biliary pancreatitis or gallbladder cancer. So if we can predict what factors contribute to the development of gallstones and eventually control them, we can prevent disease biliary-lithogenic. Aim: Exploring the potential risk factors of gallbladder cholelithiasis (GC) in order to improve the understanding of its pathogenesis. Material and methods: This study included retro- and prospective analysis of 1221 patients, who were operated for acute or chronic cholecystitis during aa.2006-2015 at Surgical Clinic Municipal Clinic Hospital “Sfînta Treime”. We analyzed age, sex, body mass index, triglycerides, total cholesterol, plasmatic glucose. Gallbladder cholelithiasis diagnosis was clinically, imagistically, intraoperatively and morphologically confirmed. Obesity has been defined for the body mass index ≥25 kg/m2. Results: Among confirmed the 1221 patients the men constituted 35.7% of the cases, women – 64.3%. Depending on the age group of men GC prevailed at 40-64 or ≥75 years, while the majority of women cases comprised ≤35 years group (p<0.05). At men recorded a connection between high levels of plasma glucose and GC, while GC women correlated with high triglycerides, cholesterol and obesity. Conclusion: The age and gender are deeply associated with GC incidence and the metabolic risk factors are different in men compared to women

Risk factors in appearance of acute appendicitis complications

Catedra de chirurgie nr. 2, Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemiţanu”, Chişinău, Republica Moldova, Al XIII-lea Congres al Asociației Chirurgilor „Nicolae Anestiadi” și al III-lea Congres al Societății de Endoscopie, Chirurgie miniminvazivă și Ultrasonografie ”V.M.Guțu” din Republica MoldovaIntroducere: Apendicita acută reprezintă cea mai frecventă urgenţă chirurgicală, iar complicaţiile sale intraabdominale continuă să determine o mortalitate postoperatorie constantă. Scopul: studierea factorilor de risc ai evoluţiei complicaţiilor apendicitei acute. Material şi metode: Studiul include analiza rezultatelor tratamentului chirurgical al 449 bolnavi, operaţi în aa.2015-2017 şi divizaţi în 2 grupe: 117 pacienţi cu complicaţii ale apendicitei acute (intra- şi extraabdominale) şi 332 bolnavi cu apendicită acută necomplicată. Rezultate: În grupa cu apendicită acută complicată (AAC) s-a constatat o predominare a femeielor cu o rată de 1,60 comparativ cu 1,26 în grupa cu apendicită acută necomplicată (AAN). Rata persoanelor cu vîrstă > 60 ani a fost semnificativ mai mare în cazul AAC- 23,1%, fiind doar 3,9% în AAN. În cazul AAC s-a consemnat o tergiversare în adresare, termenul debut- adresare fiind mult mai mare comparativ cu grupa AAN. Statutul socio-economic jos a avut un impact negativ semnificativ asupra evoluţiei apendicitei acute şi complicaţiilor ei, la fel asupra rezultatelor apendicectomiei. Pacienţii neasiguraţi (n=59, 49,6%) au format practic jumătate din grupa AAC. Comorbidităţi asociate au fost stabilite în 76(16,9%) observaţii, respectiv în AAC- 21,4% vs. 15,4% în AAN. În sumar am notat, că prezenţa comorbidităţilor asociate necorijate de regulă au avut un impact negativ asupra evoluţiei apendicitei acute. Concluzii: Rezultatele noastre sugestă, că evaluările clinice sunt cele mai importante pentru identificarea persoanelor cu risc de evoluţie a complicaţiilor apendicitei acute, iar factorii de risc sus-menţionaţi sunt utili în deciziile chirurgicale de urgenţă.Background: Acute appendicitis is the most frequency surgical emergency, and its intraabdominal complications continue to determine the constant postoperative mortality. Aim of the study: To study the risk factors of the development of acute appendicitis (AA) complications. Methods and materials: The research included 449 patients with AA treated surgically during 2015-2017 divided into 2 groups: 117 patients who were admitted with complicated appendicitis (intra- and extraabdominal complications) and 332 patients with noncomplicated AA were randomly selected from the same period. Results: In the group complicated acute appendicitis (CAA), there was a predominance of women with a ratio of 1.60 versus 1.26 in the uncomplicated acute appendicitis group (NAA). The proportion of people aged > 60 years was significantly higher in the case of CAA-23.1%, while in uncomplicated AA it was only 3.9%. In the case of AA complications, there was an emphasis on late addressing, the debut-addressing term being higher compared to uncomplicated AA. The low socio-economic status has a significant negative impact on the evolution of AA and its complications, as well as on the results of apendectomy. Thus, uninsured patients (n=59, 49.6%) formed almost half of CAA group. Associated comorbidities were established in 76 or 16.9% of cases, respectively in CAA-21.4% vs 15.4% in NAA group. In summary we note that the presence of associated uncorrected comorbidities has an obvious negative impact on the development of AA. Conclusion: Our findings suggest that clinical assessment is most important for identifying individuals at risk of developing complications of AA and the above-mentioned risc factors are useful for emergency surgical decisions

Autocrine Transforming Growth Factor β Signaling Regulates Extracellular Signal-regulated Kinase 1/2 Phosphorylation via Modulation of Protein Phosphatase 2A Expression in Scleroderma Fibroblasts

BACKGROUND. During scleroderma (SSc) pathogenesis, fibroblasts acquire an activated phenotype characterized by enhanced production of extracellular matrix (ECM) and constitutive activation of several major signaling pathways including extracellular signal-related kinase (ERK1/2). Several studies have addressed the role of ERK1/2 in SSc fibrosis however the mechanism of its prolonged activation in SSc fibroblasts is still unknown. Protein phosphatase 2A (PP2A) is a key serine threonine phosphatase responsible for dephosphorylation of a wide array of signaling molecules. Recently published microarray data from cultured SSc fibroblasts suggests that the catalytic subunit (C-subunit) of PP2A is downregulated in SSc. In this study we examined the role and regulation of PP2A in SSc fibroblasts in the context of ERK1/2 phosphorylation and matrix production. RESULTS. We show for the first time that PP2A mRNA and protein expression are significantly reduced in SSc fibroblasts and correlate with an increase in ERK1/2 phosphorylation and collagen expression. Furthermore, transforming growth factor β (TGFβ), a major profibrotic cytokine implicated in SSc fibrosis, downregulates PP2A expression in healthy fibroblasts. PP2A-specific small interfering RNA (siRNA) was utilized to confirm the role of PP2A in ERK1/2 dephosphorylation in dermal fibroblasts. Accordingly, blockade of autocrine TGFβ signaling in SSc fibroblasts using soluble recombinant TGFβ receptor II (SRII) restored PP2A levels and decreased ERK1/2 phosphorylation and collagen expression. In addition, we observed that inhibition of ERK1/2 in SSc fibroblasts increased PP2A expression suggesting that ERK1/2 phosphorylation also contributes to maintaining low levels of PP2A, leading to an even further amplification of ERK1/2 phosphorylation. CONCLUSIONS. Taken together, these studies suggest that decreased PP2A levels in SSc is a result of constitutively activated autocrine TGFβ signaling and could contribute to enhanced phosphorylation of ERK1/2 and matrix production in SSc fibroblasts.National Institutes of Health (AR-44883

Improved flexibility and equity for airspace users during demand-capacity imbalance - an introduction to the user-driven prioritisation process

ATFM slot-swapping represents the first step towards the participation of airspace users (AUs) in air traffic management and airport collaborative processes. SESAR is advancing this through development of the user driven prioritisation process (UDPP) to achieve additional flexibility for AUs to adapt their operations in a more cost-efficient manner in the presence of unforeseen demand and capacity imbalances that require the application of delays to flights. The contribution of this paper is twofold: (i) to present the challenges achieved so far with respect to UDPP concepts, in particular regarding fleet delay apportionment and selective flight protection; (ii) to pave the way towards future UDPP concepts through the introduction of enhanced selective flight protection

Some diagnosis and treatment considerations in perforated postbulbar ulcer

Al XIII-lea Congres al Asociației Chirurgilor „Nicolae Anestiadi” și al III-lea Congres al Societății de Endoscopie, Chirurgie miniminvazivă și Ultrasonografie ”V.M.Guțu” din Republica MoldovaIntroducere: Sediul atipic, unde poate apărea ulcerul duodenal perforat şi astăzi continuă a fi o problemă actuală. Scopul: A studia incidenţa şi particularităţile de diagnostic şi tratament ale ulcerului duodenal postbulbar perforat. Material şi metode: Lotul de studiu cuprinde 24 bolnavi, spitalizaţi de urgenţă şi operaţi pentru ulcer postbulbar perforat în perioada aa. 2000-2019, selectaţi din totatul de 1094 pacienţi trataţi chirurgical pentru ulcer duodenal perforat. Raportul bărbaţi/femei a fost de 5/1 şi vîrsta cuprinsă între 41-60 ani. Intervenţiile chirurgicale efectuate la cei 24 pacienţi au fost: suturarea ulcerului- 18 cazuri; excizia ulcerului cronic cu piloroduodenoplastie şi vagotomie trunculară bilaterală- 6 cazuri. Rezultate: Incidenţa ulcerului postbulbar perforat a constituit 2,19% cazuri. În 18 cazuri simptomatologia clinică, radiologică şi endoscopică a fost caracteristică ulcerului duodenal perforat şi nu a impus dificultăţi de diagnostic. La 6 pacienţi semne clinice evidente lipseau, diagnosticul fiind stabilit doar laparoscopic, constatîndu-se o perforaţie acoperită. În marea majoritate a cazurilor- 17 (70,8%) leziunea ulceroasă a fost situată pe segmentul duodenal D1. Concluzii: Incidenţa ulcerului duodenal postbulbar perforat este în creştere, în studiul nostru cu o pondere de 2,19% şi necesită o vigilenţă sporită atît din punct de vedere diagnostic, cît şi intraoperatoriu.Introduction: The atypical headquarters, where the perforated duodenal ulcer may appear continues to be a current problem. The aim: To study the incidence and particularities of the diagnosis and treatment of perforated postbulbar duodenal ulcer. Material and methods: The study group comprises 24 patients, hospitalized urgently and operated for perforated postbulbar ulcer during 2000-2019, selected from the total of 1094 surgically treated patients for perforated duodenal ulcer. The male / female ratio was 5/1 and the age was 41-60 years. Surgery in 24 patients was: ulcer suturing - 18 cases; excision of chronic ulcer with piloroduodenoplasty and bilateral truncular vagotomy - 6 cases. Results: The incidence of perforated postbulbar ulcer was 2.19%. In 18 cases, clinical, radiological and endoscopic symptomatology was characteristic of the perforated duodenal ulcer and did not pose diagnostic difficulties. In 6 patients, obvious clinical signs were missing, the diagnosis being determined only laparoscopically, with a perforation covered. In the vast majority of cases - 17 (70.8%) of the ulcerous lesion was located on the duodenal segment D1. Conclusions: The incidence of perforated postbulbar duodenal ulcer is increasing in our study with a weight of 2.19% and requires increased vigilance both diagnostically and intraoperatively

Abdominal wall hernias after laparoscopic cholecistectomy

Catedra Chirurgie Nr. 2, Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemiţanu”, Chişinău, Republica Moldova, Al XIII-lea Congres al Asociației Chirurgilor „Nicolae Anestiadi” și al III-lea Congres al Societății de Endoscopie, Chirurgie miniminvazivă și Ultrasonografie ”V.M.Guțu” din Republica MoldovaIntroducere: Colecistectomia laparoscopică a fost rapid acceptată şi dominată de un proces tehnic avansat ca alternativă a colecistectomiei clasice în tratamentul litiazei veziculare, însă pînă în prezent nu sunt definitiv studiate consecinţele postoperatorii. Scopul: A studia incidenţa herniilor peretelui abdominal după colecistectomia laparoscopică. Material şi metode: Studiul se bazează pe o analiză a 802 bolnavi operaţi laparoscopic, dintre care pentru colecistită cronică calculoasă- 598, iar pentru colecistită acută calculoasă- 204. Femei au fost 760, bărbaţi- 42, cu vîrsta medie de 48,2 ani. Rezultate: Postoperator la distanţă eventraţii au evoluat la 54 pacienţi. Mai frecvent herniile au avut loc în lotul de bolnavi operaţi în mod urgent pentru colecistită acută calculoasă- 28 cazuri, la cei cu colecistită cronică calculoasă eventraţii au fost în 16 cazuri. La 10 bolnavi herniile au fost multiple (2) în regiunea epigastrală şi ombilicală. Un rol important în dezvoltarea herniilor a avut starea peretelui abdominal, vîrsta, obezitatea şi situaţia intraoperatorie cu necesitatea lărgirii plăgii din cauza vezicii biliare cu pereţii îngroşaţi şi mărită, flegmonos schimbată, cît şi prezenţa calculilor mari în ea şi nesuturarea defectului aponeurotic. Hernioplastia s-a efectuat în 46 cazuri cu ţesuturi proprii, în 8 cazuri cu plasă de propilen. Concluzii: Pentru prevenirea herniilor postoperatorii după colecistectomia laparoscopică este obligatoriu suturarea aponeurozei după înlăturarea vezicii biliare şi a troacarelor.Introduction: Laparoscopic cholecystectomy was rapidly accepted and dominated by an advanced technical process as an alternative to classical cholecystectomy in the treatment of vesicular lithiasis, but postoperative consequences are not yet fully studied. The aim: To study the incidence of abdominal wall hernia after laparoscopic cholecystectomy. Material and methods: The study is based on an analysis of 802 patients treated laparoscopically, of which 598 for chronic cholecystitis, and for acute calculus cholecystitis 204. Women were 760, males 42, with an average age of 48.2 years. Results: The postoperative eventrations occurred at 54 patients. More frequently, the hernias occurred in the group of patients urgently operated for acute calculus cholecystitis - 28 cases, in those with chronic chronical calculus the patients were in 16 cases. In 10 patients the hernias were multiple (2) in the epigastric and umbilical region. An important role in the development of hernias has been the condition of the abdominal wall, age, obesity and the intraoperative situation with the need to widen the wound due to the gall bladder with thickened and enlarged walls, with phlegmon changed, as well as the presence of large stones in it and the unsupervised aponeurotic defect. Hernioplasty was performed in 46 cases with its own tissues, in 8 cases with propylene mesh. Conclusions: For the prevention of postoperative hernia after laparoscopic cholecystectomy, it is mandatory to suture aponeurosis after removal of gallbladder and trocar

The role of gallbladder motor disfunction and infection in the development of cholelithiasis, etiopathogenic aspects

Department of Surgery No 2, Nicolae Testemitsanu State University of Medicine and Pharmacy, Chisinau, the Republic of MoldovaBackground: Gallstones represent a common and costly health problem and calculous cholecystitis is the most prevalent gastroenterological disease which requires a surgical treatment. The changing epidemiology of gallstone disease is reflected by a marked shift in its composition and necessitates the definition of target populations for future non-surgical and surgical therapies. The pathogenesis of gallstone disease is suggested to be multifactorial and many risk factors are not modifiable such as ethnic background, increasing age, female gender and family history or genetics. Classification of gallbladder stones and analysis of the clinical characteristics of each type of stone provide a theoretical basis for the study of the formation mecanism of different types of gallblader stones. By virtue of their active role in the enterohepatic circulation of bile salts, impaired gallbladder empting and infection transit not only contribute to the „lithogenic” state, but also perpetuate it. Conclusions: It is revalued the role of infection in etiopathogenesis of cholestasis through the current concepts of lithogenesis. It is concluded that any disturbance of the activity of the gallbladder may not be reflected in terms of etiopathogenetic on the hepato-bilio-pancreatic area and biliary cholelithiasis is not an exception in this regard