Surgical management of aerodigestive fistulas

Catedra chirurgie FECMF, USMF „Nicolae Testemiţanu″, Chişinău, Republica Moldova, Al XII-lea Congres al Asociației Chirurgilor „Nicolae Anestiadi” din Republica Moldova cu participare internațională 23-25 septembrie 2015Scopul: Analiza experienţei Clinicii în problema fistulelor patologice eso-aeriene. Material şi metode: În ultimii 10 ani în Clinica noastră au fost trataţi 8 pacienţi cu fistule eso-aeriene, cu vârsta între 26 şi 62 ani, dintre care doar 2 erau femei. Factorii etiologici: arsură esofagiană, plăgi, leziuni endoscopice, diverticul, ventilaţie mecanică prelungită, traheostomia, etc. Simptomele clinice principale: tuse sufocantă la deglutiţie (semnul Ono) sau apariţia alimentelor în spută, traheostomă sau arborele traheobronşic. Diagnosticul a fost stabilit prin tomografie computerizată, esofagoscopie, fibrobronhoscopie. Rezultate: În 5 cazuri s-a intervenit chirurgical radical, iar în 3 cazuri paliativ – gastrostomie. Excizia fistulei, sutura traheii/bronhiei şi a esofagului a fost metoda de elecţie, aplicată la 4 pacienţi. Moment important intraoperator – plasarea lamboului muscular între esofag şi trahee, după sutura defectelor traheii şi esofagului, în regiunea cervicală fiind utilizat muşchiul sternocleidomastoidian, iar în toracotomii – lamboul din pleura parietală. În 2 cazuri s-a efectuat cervicotomia, inclusiv într-un caz cu sternotomie mediană parţială până la spaţiul intercostal 2, iar în 3 cazuri s-a efectuat toracotomia. La 2 pacienţi sa efectuat lobectomia şi sutura defectului esofagului, iar la o pacientă s-a efectuat esofagectomia şi plastia cu colon. Au decedat 4 pacienţi, inclusiv 2 postoperator, decesele fiind cauzate de complicaţiile pulmonare şi de insuficienţa poliorganică. Concluzii: Fistulele eso-aeriene sunt rare, polietiologice, complexe. Evoluţia gravă şi mortalitatea înaltă a acestora impun un diagnostic şi tratament chirurgical în centre specializate.Aim: Analysis of the experience in the management of aerodigestive fistulas. Material and methods: During the last 10 years, in our clinic were treated 8 patients with pathological communications between esophagus and tracheobronchial tree, aged between 26 and 62 years, only 2 of them were female. Among etiological factors were esophageal burns, wounds, endoscopical lesions, diverticula, long term mechanical ventilation, tracheostomy, etc. The main diagnostic symptoms were the Ono sign (coughing on swallowing) and appearing of food in tracheobronchial tree. The diagnosis was established by means of computer tomography, bronchoscopy, esophagoscopy. Results: In 5 cases radical surgery was performed, in 3 cases palliative – gastrostomy. The method of choice in radical surgery was fistula excision and suture of defects in esophageal and tracheobronchial walls. An important issue is the interposition of a muscular flap (sternocleidomastoideus muscle) in cervical approach, or a pleural flap (in thoracotomy approach), between esophagus and trachea or bronchi. In 2 patients we performed a cervical incision (in1 case with partial sternotomy to the level of the second intercostal space), in 3 cases – thoracotomy was performed, with lobectomy and suture of esophageal wall in 2 patients. In one patient we realized esophagectomy with coloplasty. Four patients died, including 2 patients after surgery, because of thoracic complications and multiorgan failure. Conclusions: Aerodigestive fistulas are rare, multietiological, complex diseases. Their severe evolution and high mortality impose management in specialized centers

Esophageal surgery – the experience of the department of surgery of CME faculty of SUMPh “Nicolae Testemitanu”

Catedra chirurgie FECMF, USMF „Nicolae Testemiţanu”, Chişinău, Republica Moldova, Al XII-lea Congres al Asociației Chirurgilor „Nicolae Anestiadi” din Republica Moldova cu participare internațională 23-25 septembrie 2015Introducere: Esofagul, pentru chirurgi, rămâne un segment deosebit al tractului digestiv atât din cauza particularităţilor anatomo-topografice a organului, a căilor de acces către acesta, cât şi a tehnicilor operatorii asupra respectivului. Scopul lucrării: De a ne împărtăşi cu experienţa Clinicii de 30 ani în domeniul chirurgiei esofagiene. Material şi metode: Clinica de Chirurgie FECMF a USMF „Nicolae Testemiţanu” – secţia de chirurgie toracică şi chirurgie generală a Spitalului Clinic Republican îşi are direcţia cercetărilor, studiilor practico-ştiinţifice ale intervenţiilor pe esofag din 1974. Fişierul clinicii deţine mai mult de 1000 operaţii pe esofag. Rezultate: Punct de pornire au servit traumele esofagului adunând 70 cazuri. Alți 83 pacienţi – operaţi pentru diverticul, 192 cu hernii a hiatusului esofagian, 226 suferinzi de diferite forme de stenoze postcaustice, 118 pacienţi s -au operat pentru boala de reflux gastroesofagian, 115 cu achalazii, cu neoplasm esofagian s-au operat 92 pacienţi, esofag Barrett au avut 34 bolnavi, neoplasm al joncţiunii esofago-gastrice – 37 pacienţi. Avem 32 cazuri cu ruptură spontană de esofag (sindromul Boerhaave). Concluzii: Aceasta este experienţa Clinicii, în baza căreia s-a susţinut o teză de doctor habilitat şi două teze de doctor în medicină.Introduction: Esophageal surgery represents very special kind of digestive surgery, because of multiple factors – anatomical-topographic features, specific surgical access and surgical technique. Aim: To evaluate our clinical experience of 30 years of esophageal surgery. Material and methods: Since 1974, in the Department of Surgery of CME Faculty of SUMPh „Nicolae Testemitanu”, thoracic and general surgery departments of Republican Clinical Hospital, were performed about 1000 clinical cases of esophageal surgery. Results: Our first experience in esophageal surgery, as a start point was esophageal injuries – 70 patients, followed by esophageal diverticula – 83 patients, esophageal hiatus hernia – 192 treatment cases, esophageal stricture of various origin – 226 cases, 118 patients have been treated for gastro-esophageal reflux disease, 115 cases with achalasia of esophagus, 92 patients have been treated for esophageal cancer, 34 cases – with Barrett’s esophagus, gastroesophageal junction cancer – 37 cases. In addition, we have experience of 32 cases of spontaneous esophagus rupture (Boerhaave syndrome). Conclusions: The experience of the Clinic mentioned above was reflected in a thesis of doctor habilitatus of medical since and two thesis of doctor of medical since

Selection of optimal surgical treatment for esophageal diverticula

Catedra Chirurgie, Facultatea Educație Continuă în Medicină și Farmacie, USMF ”N. Testemițanu”, Chișinău, Moldova, Secția Chirurgie toracică, Spitalul Clinic Republican, Chișinău, Moldova, Al XI-lea Congres al Asociației Chirurgilor „Nicolae Anestiadi” din Republica Moldova și cea de-a XXXIII-a Reuniune a Chirurgilor din Moldova „Iacomi-Răzeșu” 27-30 septembrie 2011Rezumat. Introducere. Apariția pungii diverticulare esofagiene este condiționată de mulți factori: hiperpresiune intraesofagiana, tulburări de motilitate esofagiană, procese inflamatorii paraesofagiene - elemente ce acționează asupra unei zone anatomice de slabă rezistenţă parietală. O parte de pacienți care manifestă semnele clinice specifice necesită corecția chirurgicală. Material şi metode. În perioada 2000-2010 în secția chirurgie toracică SCR s-au aflat la tratament 41 pacienți cu diverticul esofagian. Topografic au fost diagnosticați diverticuli esofagieni cervicali – 27 (66%), bifurcaționali – 10 (24%) și epifrenali – 4 (10%) – ce corespunde datelor statistice din literatură. La 34 pacienți a fost efectuată intervenția chirurgicală. În majoritatea cazurilor (31 pacienți 91,2%) s-a practicat diverticulectomie prin abord cervical și toracic tradițional respectând detaliile tehnice specifice, în funcție de topografia pungii diverticulare. În 3 (8,8%) cazuri de localizare a diverticulului esofagian intratoracic s-a aplicat tratament chirurgical videotoracoscopic. Rezultate. Mortalitatea postoperatorie a fost nulă. Printre complicații postoperatorii precoce s- au întâlnit 2 cazuri de pleurezie exudativă rezolvată prin toracocenteză și 2 pacienți au avut disfagie temporară tratată medicamentos. În perioada de supraveghere medie de 5 ani complicații tardive și recidive nu au fost înregistrate. Concluzii. Tratamentul electiv al diverticulului esofagian este chirurgical și impune proceduri operatorii specifice și complexe, momentul determinant fiind particularitățile mobilizării colului diverticular. Diverticulectomia videotoracoscopică – etapa noua și de perspectivă în tratamentul diverticulului esofagian. Background. The appearance of esophageal diverticula is caused by several factors: intraesophageal hypertension, disturbance of esophageal motility, paraesophageal inflammation -all acting on the anatomic zones with weak parietal resistance. Some patients with specific clinical signs need surgical correction of this condition. Material and methods. In the period 2000-2010 in the department of thoracic surgery, Clinical Republican Hospital 41 patients were diagnosticated with esophageal diverticulum. Repartition of the patients according to diverticula topography as follows: cervical – 27 (66%), mid-esophageal – 10 (24%) and epiphrenic – 4 patients (10%) – this corresponds to observations from other studies. In 34 patients a surgical intervention was performed. In majority of cases (31 cases – 91.2%) a traditional diverticulectomy was used with cervical or thoracic approach depending on the topography of the diverticular pouch. In 3 cases (8,8%) of mid-esophageal diverticulum a video-assisted thoracoscopic surgery was performed. Results. No postoperative lethality was registered. Among early postoperative complications 2 cases of exudative pleurisy were observed and solved by thoracocentesis. Other 2 patients had temporary dysphagia treated conservatively. During the mean follow-up of 5 years late complications or recurrences were not registered. Conclusions. Surgery is elective treatment of esophageal diverticula, which needs specific and complex operative procedures. The main element of the intervention is proper dissection of the diverticular neck. Video-assisted thoracoscopic diverticulectomy opens new perspectives in the treatment esophageal diverticula.Background. The appearance of esophageal diverticula is caused by several factors: intraesophageal hypertension, disturbance of esophageal motility, paraesophageal inflammation -all acting on the anatomic zones with weak parietal resistance. Some patients with specific clinical signs need surgical correction of this condition. Material and methods. In the period 2000-2010 in the department of thoracic surgery, Clinical Republican Hospital 41 patients were diagnosticated with esophageal diverticulum. Repartition of the patients according to diverticula topography as follows: cervical – 27 (66%), mid-esophageal – 10 (24%) and epiphrenic – 4 patients (10%) – this corresponds to observations from other studies. In 34 patients a surgical intervention was performed. In majority of cases (31 cases – 91.2%) a traditional diverticulectomy was used with cervical or thoracic approach depending on the topography of the diverticular pouch. In 3 cases (8,8%) of mid-esophageal diverticulum a video-assisted thoracoscopic surgery was performed. Results. No postoperative lethality was registered. Among early postoperative complications 2 cases of exudative pleurisy were observed and solved by thoracocentesis. Other 2 patients had temporary dysphagia treated conservatively. During the mean follow-up of 5 years late complications or recurrences were not registered. Conclusions. Surgery is elective treatment of esophageal diverticula, which needs specific and complex operative procedures. The main element of the intervention is proper dissection of the diverticular neck. Video-assisted thoracoscopic diverticulectomy opens new perspectives in the treatment esophageal diverticula

Tracheostomy and surgery of the cervical trachea

Catedra Chirurgie FEC MF USMF „N. Testemițanu”, Chișinău, Moldova, Secția chirurgie toracică, Spitalul Clinic Republican, Chișinău, Moldova, Al XI-lea Congres al Asociației Chirurgilor „Nicolae Anestiadi” din Republica Moldova și cea de-a XXXIII-a Reuniune a Chirurgilor din Moldova „Iacomi-Răzeșu” 27-30 septembrie 2011Introducere. Succesele terapiei intensive şi reanimării în traumatismele grave, care necesită ventilație mecanică prelungită a cauzat creșterea numărului de pacienți cu stenoze posttraheostomice, care necesită corecție chirurgicală. Scopul. Atenționarea societății medicale (anesteziologi, reanimatologi, chirurgi) la conduita optimă a acestor pacienți pentru evitarea complicațiilor mutilante ce impun intervenții laborioase pe segmentul cervical al traheii. Material şi metode. În clinică (1980-2011) s-au operat 50 pacienți cu stenoze ale traheii cervicale: posttraheostomii – 34, postdecubit de manşon - 6, posttraumatice – 8, fistulă esofagotraheală – 2, bărbați – 36, femei – 14. Vârsta pacienților între 13-50 ani, media fiind 28,4. Peste 1/3 (36%) din numărul de operații revin pe ultimii 5 ani. S-au efectuat diferite intervenții: rezecții traheale „în pană” – 9 cazuri, rezecții-anastomoze circulare – 20 cazuri, rezecție anastomoză circulară a traheii cervicale şi 1/3 superioare a traheii toracice prin cervico- sternotomie – 4 cazuri, rezecție laringo-traheală fenestrată cu osteoplastie anterioară – 6 cazuri, excizia fistulei traheo-esofagiene – 2, rezecția laringo-traheală – 1 caz. În 4 cazuri n-am reuşit refacerea definitivă a lumenului traheal şi s-a aplicat fistula traheală, condusă ulterior prin tub traheostomic „T”- stent. Am avut un singur deces. Discuții şi concluzii: În complexul terapiei intensive cu ventilație prelungită trebuie să fie incluse şi metodele de profilaxie a complicațiilor posibile cauzate de traheostomie. -Traheostomia se efectuează cu indicații rezervate, în mod programat, pe tub de intubație, aplicată prin tehnica inferioară cu incizie orizontală sau în lambou (procedeul Björk), de către chirurgi experimentați. -Importanță deosebită o are managementul tubului şi manşonului traheostomic, controlul endoscopic al traheii şi a bronhiilor.Introduction. Success of intensive therapy and reanimation in serious injuries requiring prolonged mechanical ventilation caused an increasing number of patients with stenosis after tracheostomy requiring surgical correction. Purpose. The warning medical society (anesthesiology, Reanimathology, surgeons) at optimal care of these patients to avoid complications that require laborious interventions at cervical segment of trachea. Material and methods. In our clinic 50 patients were operated with stenosis of the cervical trachea: after tracheostomy - 34, the sleeve decubitus position -6, posttraumatic -8, tracheo-esophageal fistula -2, men- 36, women – 14. Patients aged between 13-50 years, averaging 28.4. Over one third of the operations (36%) upon the last five years. Different interventions were performed: tracheal wedge resections – 9 cases, circular resection anastomosis -20 cases, circular resection anastomosis of cervical trachea and of 1/3 superior of thoracic trachea by cervico- sternotomy – 4 cases, fenestrated tracheal resection with larynx Previous osteoplasty – 6 cases, tracheo-esophageal fistula excision – 2, laryngo-tracheal resection – 1 case. In four cases we could not restore permanent tracheal lumen and tracheal fistula was applied, subsequently led by tracheostomic tube “T” stent. We had one case of death. Discussion and conclusions. •In the complex intensive therapy with prolonged ventilation must be included methods of prevention of possible complications caused by tracheostomy. •Tracheostomy is performed by experienced surgeons with indications reserved, on intubation tube, by technique with low horizontal incision or flap. •Particularly important is the management of tracheostomy tube and sleeve, endoscopic control of the trachea and bronchi

Tracheo-bronchial surgery – the experience of the department of surgery of CME faculty of SUMPh “Nicolae Testemitanu”

Catedra chirurgie FECMF, USMF „Nicolae Testemiţanu”, Chişinău, Republica Moldova, Al XII-lea Congres al Asociației Chirurgilor „Nicolae Anestiadi” din Republica Moldova cu participare internațională 23-25 septembrie 2015Introducere: Chirurgia traheo-bronhială este o parte componentă, dificilă a chirurgiei toracice. Paradoxul realizărilor moderne în reanimatologie şi terapie intensivă este că odată cu majorarea eficacităţii readucerii la viaţă a pacienţilor din come profunde (posttraumatice, septice, toxice) creşte numărul suferinzilor de complicaţii ale ventilaţiei asistate. Scopul: De a demonstra experiența şi posibilităţile chirurgiei toracice autohtone în acest domeniu. Material şi metode: Dispunem de un fişier propriu de 110 cazuri de intervenţii pe arborele traheo-bronhial. Stenozele traheale alcătuiesc majoritatea indicaţiilor pentru intervenţiile de reconstrucţie a traheii – 50 cazuri, urmează tumorile traheo-bronhopulmonare – 24, procesele inflamatorii cu cicatrizare şi stenozare a lumenului bronhial – 15, traumatismele traheo-bronhiale – 10, tumorile mediastinale – 6, fistulele traheo-esofagiene – 5. Rezultate: Am efectuat următoarele intervenţii chirurgicale: rezecţii – anastomoze circulare a traheii cervicale şi toracice – 31 cazuri, rezecţii „în pană” – 11, rezecţii de bifurcaţie a traheei – 4, rezecţia laringo-traheală cu osteoplastie – 8, lobectomii cu rezecţii bronho-anastomoză – 22, osteoplastie a membranei traheale – 15, sutura leziunilor traheo-bronhiale – 8, rezecţia bronho-anastomoză în stenozele posttraumatice a bronhiei primitive – 6, fistulele esofago-traheale – 5. Concluzii: Intervenţiile pe căile respiratoriii sunt de complexitate majoră şi necesită experiență vastă în chirurgia toracică şi colaborare strânsă cu serviciul anesteziologic şi bronhologic bine pus la punct.Introduction: Tracheo-bronchial surgery is a challenging part of thoracic surgery. In modern intensive care, paradoxically a greater number of patients with complications after mechanical ventilation occur, as the efficiency of resuscitation and intensive care in patients with profound comas (posttraumatic, septic, toxic) increases. Aim: To share the experience and possibilities of thoracic surgery in our department. Material and methods: A group of 110 patients were operated on the trachea-bronchial tree. Tracheal stenosis consisted the majority of indications for tracheal reconstructions – 50 cases, followed by tracheo-broncho-pulmonary tumors – 24, inflammatory processes with bronchial scar stenosis – 15, trachea-bronchial trauma – 10, mediastinal tumors – 6, tracheoesophageal fistulas – 5. Results: The following operations were performed: circular resections with anastomosis of the cervical and thoracic trachea – 31, marginal resections – 11, bifurcational resections – 4, laryngo-tracheal resections with osteoplastics – 8, lobectomies with bronchoanastomosis – 22, tracheal membrane osteoplasty – 15, suture of tracheo-bronchial injury – 8, bronchial resection followed by bronchoanastomosis for posttraumatic stenosis of primitive bronchus – 6, esophagotracheal fistulas – 5. Conclusions: Tracheo-broncho-pulmonary surgery poses significant complexity and requires great experience in thoracic surgery, as well as a strong cooperation with anesthesiology and bronchology teams

Evolutionary trends in esophageal reconstruction

Catedra Chirurgie FEC MF USMF „N. Testemițanu”, Chișinău, Moldova, Secția chirurgie toracică, Spitalul Clinic Republican, Chișinău, Moldova, Al XI-lea Congres al Asociației Chirurgilor „Nicolae Anestiadi” din Republica Moldova și cea de-a XXXIII-a Reuniune a Chirurgilor din Moldova „Iacomi-Răzeșu” 27-30 septembrie 2011Introducere. Există diferite metode de substituție a esofagului rezecat în dependență de caracterul şi localizarea procesului patologic de calea de acces, de înlăturarea segmentară sau extirparea totală a organului, de materialul de substituție folosit şi metoda de ascensionare a grefei. Scopul: Relevarea tendințelor de reconstrucție a esofagului, în clinica de Chirurgie FEC MF. Material şi metode. În fişa noastră de observație (1977-2011) deținem 240 cazuri de intervenții reconstructive pe esofag. În timp ce registru de patologii indicate în rezecții de esofag, material de substituție utilizat şi căile de ascensionare ale transplantului rămân în ansamblu aceleaşi, în structura lor se observă diferite preferințe. Dacă în primele decade de lucru 90% din volumul total de intervenții dețineau operațiile pentru stenozele postcaustice, în ultimul cincinal (2007-2011) 56% din intervenții au constituit procesele neoplazice. Grefa gastrică serveşte drept material de substituție preferabil 40% (în trecut 17%), colonul deținea 48% acum 30%, jejunul rămâne la nivelul precedent - 30%. Cu referire la căile de ascensionare a grefei folosim mai frecvent calea prin mediastinul posterior – 40%, retrosternală – 25%, intrapleurală – 35%. Concluzii. Toate metodele de substituție a esofagului cu consemnarea avantajelor şi dezavantajelor în fiecare caz individual au dreptul la existență. În clinica Chirurgie FEC MF s-a stabilit următoarea tactică de reconstrucție esofagiană: 1) în stenozele postesofagita peptică și esofag Barrett - rezecția esofagului afectat cu substituția lui cu segment jejunal a la Roux prin laparotomie și toracotomia; 2) în cancerul esofagului mediu toracic - extirparea esofagului cu substituția lui cu grefă gastrică din curbura mare prin trei căi de acces – toracotomie, laparotomie, cervicotomie; 3) în stenozele postcaustice extinse și în cancerul treimii superioare a esofagului utilizăm extirparea esofagului cu substituția lui cu colon prin trei căi de acces. Introduction. There are different methods of substitution of resected esophagus, it depends on the type and localization of pathological process, surgical approach, segmental resection or total extraction of esophagus, depends on the material of substitution used and the method of graft preparation. Purpose. The development of reconstructive surgery of esophagus in the department of surgery, CME Faculty. Materials and methods. In our statement of observation (1977-2011) we have 240 cases of reconstructive interventions in the esophagus. While the indications for esophageal resection, replacement material used and methods of graft preparation remain the same, different preferences can be observed in their structure. If the first decade of work 90% of the total volume of interventions were operations for postcaustic stenosis, in the last five-year 2007-2011, 56% of interventions were the neoplastic processes. Gastric graft is preferable substitute material 40% (in the past 17%), colon had 48% now 30%, jejunum remains at the previous level of 30%. With reference to the way of ascension graft, frequently used path through the posterior mediastinum 40%, retrosternal -25%, intrapleural – 35%. Conclusions. All methods of replacement of the esophagus to record the advantages and disadvantages in each individual case have the right to existence. In the department of surgery CEM was established following tactics of esophageal reconstruction: • In stenosis after peptic esophagitis and Barrett esophagus – resection of esophagus and substitution with jejunal segment Roux by laparotomy and thoracotomy; • In medium thoracic esophageal cancer used esophageal extirpation and its substitution with gastric graft by thoracotomy, laparotomy and cervicotomy; • In extended postcaustic stenosis and cancer of the upper third of esophagus used esophageal extirpation by three pathways.Introduction. There are different methods of substitution of resected esophagus, it depends on the type and localization of pathological process, surgical approach, segmental resection or total extraction of esophagus, depends on the material of substitution used and the method of graft preparation. Purpose. The development of reconstructive surgery of esophagus in the department of surgery, CME Faculty. Materials and methods. In our statement of observation (1977-2011) we have 240 cases of reconstructive interventions in the esophagus. While the indications for esophageal resection, replacement material used and methods of graft preparation remain the same, different preferences can be observed in their structure. If the first decade of work 90% of the total volume of interventions were operations for postcaustic stenosis, in the last five-year 2007-2011, 56% of interventions were the neoplastic processes. Gastric graft is preferable substitute material 40% (in the past 17%), colon had 48% now 30%, jejunum remains at the previous level of 30%. With reference to the way of ascension graft, frequently used path through the posterior mediastinum 40%, retrosternal -25%, intrapleural – 35%. Conclusions. All methods of replacement of the esophagus to record the advantages and disadvantages in each individual case have the right to existence. In the department of surgery CEM was established following tactics of esophageal reconstruction: • In stenosis after peptic esophagitis and Barrett esophagus – resection of esophagus and substitution with jejunal segment Roux by laparotomy and thoracotomy; • In medium thoracic esophageal cancer used esophageal extirpation and its substitution with gastric graft by thoracotomy, laparotomy and cervicotomy; • In extended postcaustic stenosis and cancer of the upper third of esophagus used esophageal extirpation by three pathways

Experience of the thoracic surgery department, Clinical Republican Hospital, in esophageal traumas

Catedra chirurgie FPC, USMF „N. Testemițanu”, secția chirurgie toracică SCR, Chişinău, Republica Moldova, Al XI-lea Congres al Asociației Chirurgilor „Nicolae Anestiadi” din Republica Moldova și cea de-a XXXIII-a Reuniune a Chirurgilor din Moldova „Iacomi-Răzeșu” 27-30 septembrie 2011Introducere: Trauma esofagiană este o patologie gravă şi sursa anumitor complicații, uneori incompatibile cu viața pacientului. Analizăm experiența secției noastre în managementul traumatismelor grave esofagiene. Material şi metode: În secția chirurgie toracică a SCR, în anii 1970-2010, au fost tratate 311 cazuri de patologie acută esofagiană, dintre care 227 cu combustii (142 bărbați şi 85 femei), 52 cu ingestie de corp străin (32 bărbați şi 20 femei), 17 cu sindromul Boerhaave (12 bărbați şi 5 femei), 15 cu iatrogenii. A fost analizată relația între mortalitate şi componentele managementului chirurgical (timpul de la momentul perforației pînă la operație, localizarea plăgii esofagiene, etc.). Rezultate: Perforația esofagiană a fost întîlnită în 37 (12%) de cazuri: 7 (18,90%) – în combustie chimică a esofagului; 15 (40,54%) – în leziune prin ingestie de corpi străini; 15 (40,54%) –iatrogenii. Letalitatea generală în grupul total de pacienți (311) a fost 12,54%, inclusiv în lotul cu combustii – 27 decese (11,89%); în leziunile prin ingestie de corp străin – 5 decese (10%); în sindromul Boerhaave – 7 decese (41,17%). Concluzii: 1. Etiologia perforațiilor esofagiene este variată, predominînd ingestia de corpi străini şi iatrogeniile. 2. Se remarcă letalitatea excesivă în grupul pacienților cu sindrom Boerhaave, ce corelează cu deficiențele diagnostice şi terapeutice în aceste cazuri. 3. Prezența corelației directe între timpul scurs de la accident, cauza determinantă, circumstanțele în care a avut loc traumatismul, tipul şi nivelul la care se situează leziunea, şi respectiv acordarea ajutorului medical de urgență sunt factori care dictează prognosticul. Introduction: Esophageal trauma is a severe pathology, and as being a source of certain complications sometimes is incompatible with human life. We analyze the experience of our department in management of severe esophageal traumas. Materials and methods: Between 1970-2010, in thoracic surgery department there have been treated 311 cases of acute esophageral pathology: 227 cases with combustions (142 men and 85 women), 52 with foreign body ingestions (32 men and 20 women), 17 with Boerhaave syndrome (12 men and 5 women), 15 with iatrogenies. There was established the correlation between the mortality and surgical management components ( perforation-surgery period, location of esophageal injury etc.). Results: Esophageal perforation has been determined in 37 (12%) cases: 7 (18,90%) – chemical combustion of the esophagus; 15 (40,54%) – injury through ingestion of foreign bodies; 15 (40,54%) – iatrogenies. General letality from the total group of patients (311) was 12,54%: 27 deceases (11,89%) – from the combustion group; 5 deceases (10%) – from the foreign body injury group; 7 deceases (41,17%) – from the Boerhaave syndrome group. Conclusions: 1. The etiology of esophageal perforations is varied, and predominates the injury through foreign body ingestion and iatrogenies. 2. An excessive letality is remarked in the group of patients with Boerhaave syndrome, the fact that correlates with diagnostic and therapeutic deficiency in this cases. 3. The direct correlation between the time of the accident, determinating cause, trauma circumstances, location and type of the injury and instant medical assistance are factors that dictate the prognostic.Introduction: Esophageal trauma is a severe pathology, and as being a source of certain complications sometimes is incompatible with human life. We analyze the experience of our department in management of severe esophageal traumas. Materials and methods: Between 1970-2010, in thoracic surgery department there have been treated 311 cases of acute esophageral pathology: 227 cases with combustions (142 men and 85 women), 52 with foreign body ingestions (32 men and 20 women), 17 with Boerhaave syndrome (12 men and 5 women), 15 with iatrogenies. There was established the correlation between the mortality and surgical management components ( perforation-surgery period, location of esophageal injury etc.). Results: Esophageal perforation has been determined in 37 (12%) cases: 7 (18,90%) – chemical combustion of the esophagus; 15 (40,54%) – injury through ingestion of foreign bodies; 15 (40,54%) – iatrogenies. General letality from the total group of patients (311) was 12,54%: 27 deceases (11,89%) – from the combustion group; 5 deceases (10%) – from the foreign body injury group; 7 deceases (41,17%) – from the Boerhaave syndrome group. Conclusions: 1. The etiology of esophageal perforations is varied, and predominates the injury through foreign body ingestion and iatrogenies. 2. An excessive letality is remarked in the group of patients with Boerhaave syndrome, the fact that correlates with diagnostic and therapeutic deficiency in this cases. 3. The direct correlation between the time of the accident, determinating cause, trauma circumstances, location and type of the injury and instant medical assistance are factors that dictate the prognostic

Minimally-invasive surgical treatment of myastenia gravis

IMSP SCR, Secţia Chirurgie Toracică, RM, Chişinău, Al XI-lea Congres al Asociației Chirurgilor „Nicolae Anestiadi” din Republica Moldova și cea de-a XXXIII-a Reuniune a Chirurgilor din Moldova „Iacomi-Răzeșu” 27-30 septembrie 2011Introducere. Miastenia gravis (MG) este o patologie autoimună în care dereglările neuromusculare sunt induse de anticorpii circulanți contra receptorilor acetilcolinici (nAChR) localizați la nivelul postsinaptic al joncțiunii neuromusculare. Abordarea terapeutică a MG presupune un tratament gradual care cuprinde inhibitori de colinesterază pentru simptomatologie minoră şi avansează la medicaţie imunomodulatoare sau plasmafereza pentru situatiile de o gravitate crescută. Timectomia are un rol important în tratamentul complex al MG. Scopul lucrării. Analiza rezultatele postoperatorii ale tratamentului chirurgical videoasistat al miasteniei gravis. Materiale şi metode. În grupul de studiu au fost incluşi 63 pacienți cu MG fără timom observați postoperator mai mult de 12 luni. Repartizarea după sex a fost - 11 bărbați (17,7 %) şi 52 femei (82,5 %), cu vârsta între 18 şi 62 ani. Durata medie a afecțiunii a fost de 21,2 luni, variind mult în cadrul grupului dar fără diferență semnificativă legată de sex. Conform clasificării clinice MGFA pacienți au fost repartizaţi în următoarele stadii : I- 4 (6,3 %) , IIa - 12 (19,04 %), IIb - 17 (26,98 %), III - 13 (20,63 %), IIIb - 12 (19,04 %), IV - 5 (7,94%). Diagnosticul de MG a fost bazat pe examenul clinic neurologic, răspunsul pozitiv la testul cu prozerină sau tensilon, rezultatele tipice electromiografice şi în unele cazuri prin demonstrarea prezenței anticorpilor contra aAChR. Rezultate. Ameliorarea generală a stării pacienților (RCS + AS) a fost demonstrată la 95,23 % pacienți. Ameliorarea stării a fost înregistrată la 42 (66,67 %) pacienți. La 2 pacienți (3,17 %) conform criteriilor noastre (micşorarea scorului QMG ≥ 4 puncte) starea nu s-a modificat după timectomie şi la un pacient (1,59 %) a fost constatată agravarea simptomelor MG în perioada postintervenție. Concluzii. 1. Timectomia toracoscopica este o tehnică avansată de chirurgie miniminvazivă şi este rezervată centrelor cu experienţă atât în chirurgia toracoscopică cât şi în abilitatea de a trata bolnavul miastenic. 2. Factorii de prognostic favorabil depistati în urma analizei multivariate sunt debutul la o vârsta mai tânără a afecţiunii şi intrevenţia chirurgicală precoce faţă de momentul de debut al afecţiunii.Introduction. Myasthenia gravis (MG) is an autoimmune pathology in which neuromuscular disorders are caused by circulating antibodies against acetylcholine receptor (nAChR) located at the postsinaptic level of the neuromuscular junction. Management of MG involves a gradual treatment including cholinesterase inhibitors for minor symptoms and advances to immunomodulating medications or plasmapheresis for high gravity situations. Thymectomy has an important role in the complex treatment of MG. Goal of the study. Analysis of postoperative results of minimally-invasive surgical treatment of myasthenia gravis. Materials and methods. In the study group were included 63 patients with MG without thymoma observed more than 12 months postoperatively. Distribution by sex was - 11 men (17.7%) and 52 women (82.5%), aged between 18 and 62 years. The average duration of disease was 21.2 months, ranging a lot in the group but with no significant differences related to sex. According to clinical classification MGFA patients were divided into the following stages: I-4 (6.3%), IIa - 12 (19.04%), IIb - 17 (26.98%), III - 13 (20.63% ), IIIb - 12 (19.04%), IV - 5 (7.94%). The diagnosis of MG was based on neurological clinical examination, positive response to prozerin or tensilon test, typical electromyographic results and in some cases by demonstrating the presence of antibodies against aAChR. Results. General improvement in the patient’s condition (RCS + AS) has been demonstrated in 95.23% patients. State improvement was recorded in 42 (66.67%) patients. In 2 patients (3.17%) according to our criteria (QMG score decrease ≥ 4 points) status has not changed after thymectomy and in one patient (1.59%) was observed during postoperative period worsening of MG symptoms. Conclusions. 1. Thoracoscopic thymectomy is an advanced technique of minimally-invasive surgery and is reserved to centers with experience in both thoracoscopic surgery and the ability to treat myasthenic patients. 2. Favorable prognostic factors found in multivariate analysis are the onset of disease at a younger age and early surgical treatment from time of onset