Valoarea PSA-ului în depistarea şi terapia cancerului de prostată

Summary The serum levels of the PSA were determined in 150 patients with signs and symptoms of the disease and the sensitivity of the PSA values was studied in the diagnosis of prostate cancer (PC). The average age of the beginning of the disease was 68.2±0.5 years. In 49 patients (32.7%) PC was d e ­ tected. In 9 (18.4%) cases the results were false negative. The average level of PCA in PC was of 44.2 ng/ml vs 8.6 ng/ml in BPH, and in PC the level ranged from 1.2 to 161 ng/ml. The results demonstrate that the annual screening of men aged 45-50 years is necessary for early detection of PC

Tratamentul chirurgical al disfuncţiilor erectile cu proteze peniene sintetice semirigide

Summary The aim of this study is to represent the surgical treatment of the organic impotence, by implanting the synthetic semi-rigid proteases type Small-Carrion and to evaluate the efficiency and the complications of this method for 30 patients, during the period of 1989-2005 years, in Urology Department Republican Hospital. Introducere. Disfuncţia erectilă este cea mai frecventă patolgie care afectează viaţa sexuală a milioane de bărbaţi. Farmacoterapia orală şi administarea intracavernoasă de substanţe vasoactive reprezintă, la oara actuală, primele opţiuni terapeutice ale pacientului cu disfuncţie erectilă. Pacienţii care nu răspund la terapia conservatorie sunt candidaţi pentru tratamentul chirurgical, protezarea corpilor cavernoşi. Scopul lucrării. Analiza rezultatelor protezării peniene la pacienţii cu disfuncţie erectilă trataţi în Clinica Urologie a SCR. Materiale și metode. În perioada anilor 1989-2004 în Clinica de Urologie SCR s-au efectuat 30 de intervenţii chirurgicale pentru inserţia protezelor peniene. În toate cazurile am utilizat proteze peniene sintetice semirigide de tip Small - Carrion, în consecinţă penisul recapătă rigiditatea necesară efectuării unui act sexual. Vârsta pacienţilor a fost cuprinsă între 25 şi 55 ani. Repartiţia cazurilor, conform cauzelor disfuncţiei erectile, a fost urmatoarea: 1. Diabet zaharat - 8 (26.7%) cazuri 2. Leziuni vertebromedulare - 7 (23.3%) cazuri 3. Disfuncţii psihogene - 2 (6.7%) cazuri 4. Dereglări arteriogene - 12 (40%) cazuri 5. Sechele dupa priapism - 1(3.3%) caz. În toate cazurile algoritmul diagnostic a fost realizat întro manieră sistematică pentru a încerca să se deceleze cauzele vasculare, neurologice sau endocrine ale DE. Din punct de vedere etiologic, majoritatea cauzelor de disfuncţie erectilă organică sunt vasculare, cu răspuns foarte scăzut la tratamentul cu agenţi vasoactivi şi la tratament intracavernos. Inserţia protezelor peniene este gestul chirurgical care exclude definitiv alte modalitaţi de tratament al disuncţiei erectile şi trebuie considerat ca un procedeu ireversibil atât de către chirurg, dar mai ales de pacient. Abordul chirurgical a fost în exclusivitate penoscrotal. Dilatarea interiorului corpului cavernos este asigurată de înserarea unui Hegar de 10 mm. Dilatarea continuă până la mărimea de 13 mm a Hegarului. Lungimea protezei trebuie masurată foarte atent, ca să nu fie nici mai scurtă, pentru că determină deformări ale glandului şi nici prea lungă, deoarece în timpul utilizării poate cauza perforaţii ale corpului cavernos. Rezultate. În perioada postoperatorie imediată au fost atestate urmatoarele complicaţii: 1. Hematom fluctuient - 1 caz (3.3)% 2. Eroziunea şi migrarea protezei - la 2 pacienţi (6.7%) cu leziuni vertebromedulare 3. Necroza marginalizată a ţesutului cutanat fară afectarea corpilor cavernoşi - 1 caz (3.3%) În perioada postoperatorie tardivă am semnalat un caz (3.3%) de fractură a protezei survenită la un interval de peste 5 ani de la operaţie. Concluzii. Protezele peniene sunt indicate pentru tratamentul disfuncţiei erectile la subiecţii cu o relaţie stabilă şi reprezintă un tratament cu rezultate garantate, dar care trebuie rezervat cazurilor bine selectate, dupa eşuarea altor strategii terapeutice. În aspect general rezultatele implantării de proteze peniene sunt bune şi favorizează reintegrarea persoanelor respective într-o viată normală

Managementul terapeutic al maladiei Peyroni

Summary Author experience of treatment results of 41 patients suffering from Peyronie disease was evaluated. Basically conservative treatment of Peyronie disease can be final or for starting initial consolidation of fibroses area, that is forming ulterior surgical facilities and recidivism prevention. Introducere. Maladia Peyroni sau induraţia fibroblastică a corpilor caveronosi este cunoscută şi studiată din anul 1743. În ultemile decenii se remarcă o creştere a incidenţei sale de la 0.4-1% în anii 50 ai secolului trecut la 3,2% în prezent. Scopul lucrării. Studierea şi prezentarea prin prizma experienţei personale a managementului terapeutic al maladiei Peyroni. Material şi metodă. Lucrarea se bazează pe un lot de 41 pacienţi cu diagnosticul sus-mentionat, trataţi în Clinica de Urologie a SCR, în perioada 2000 - 2005. Vârsta pacienţilor a variat de la 27 la 68 de ani cu o medie de 46 ani. Durata de la debutul maladiei a fost de la 2 luni la 6 ani. Printre cauzele adresării se remarcă: erecţie dureroasă - 35 (85%) pacienţi, disfuncţie erectilă severă - 6 (15%) pacienţi, disfuncţie moderată - 12 (30%), durere peniană în flaciditate - 10(24%), deformitate şi curbare peniană în absenţa simptomatologiei subisective - 5 (12%) pacienţi. La majorotatea pacienţilor se remarcă prezenţa unei placi unice - 28 (68%) cazuri, si o localizare dorsală sau dorso-laterală, placi multiple am semnalat în 13 (32%) cazuri. Am utilizat următoarele protocoale terapeutice: conservator - 18 (44%) pacienţi, combinat (conservator +chirurgical) - 19 (46%) cazuri, chirurgical - 4 (10%). La 37 pacienţi (90% ) protocolul terapeuric de primă intenţie a fost axat pe tratamentul conservator. Am utilizat în funcţie de caz următoarele preparate în diverse combinaţii: Vit E 400-800 mg, zilnic, antiinflamatoare nesteroidiene (Diclofenac, Piroxicam, etc.), preparate antihialinoridazice sau fermenţi (Sol Lidază 64 UN, Wobenzim), imunomodulatoare, conform statutului imun şi imunogramei (Timalin, Imunofan, Cicloferon, VMM, etc.), preparate hormonale (Dexametazon, Hidrocortizon) şi/sau Verapamil administrate local, aplicaţii locale cu Sol Dimexid 20-25%. Un rol aparte le-a revenit procedeelor fizioterapeutice: electorforeză cu Sol. Lidază, ampipuls, fonoforeză cu Hidrocortizon, etc. Durata tratamentului conservator a variat de la 6 la 12 luni. În caz de ineficienţă, am recomandat tratament chirurgical. La 23 (56%) pacienţi am practicat intervenţia Nesbit în modificările Jonas sau Şceplev. Rezultate şi discuţii. Conform datelor din literatura de specialitate şi a experienţei personale, rezultatele positive în urma tratamentului conservator al maladiei Peyroni nu constau în dispariţia completă a zonei fibrozate, fenomen posibil doar după excizia chirurgicală, ci în dispariţia sau în diminiuarea acuzelor subiective şi restabilirea funcţiei erectile. La 37 pacienţi care au urmat tratamentul conservator am semnalat următoarele rezultate: dispariţia sau diminuarea durerii în erecţie - 20 (54%) cazuri, ameliorarea activităţii sexuale - 14 (38%) cazuri, reducerea în dimensiuni a plăcii fibroase şi a unghului de curbură - 15 (40%) cazuri. Nu am observant dispariţia completă a plăcii fibroase. Printre efectele adverse ale terapiei conservatoare menţionăm: durere în timpul injectării de dexametazon sau verapamil în placa fibroasă, microhematoame peniene, arsuri superficiale în urma supradozării procedeelor fizioterapeutice. Rezultatele tratamentului chirurgical au fost în general bune. Dispariţia completă a curburii peniene s-a observat la 16 (70%) pacienţi, iar diminuarea semnificativă în 5 (22%) cazuri, la 2 (8%) pacienţi s-a accentuat disfuncţia erectilă. Nu am atestat efecte adverse importante, pacientul fiind informat despre micşorarea postoperatorie a dimensiunilor peniene în erecţie în medie cu 1-2 cm. În perioada postoperatorie la un interval de 6-48 luni am remarcat apariţia recidivelor în 5 (22%) cazuri, în special la pacienţii, care nu au urmat preoperator tratament conservator. Concluzii. Conduita terapeutică în maladia Peyroni continuă să rămână o problemă dificilă. Algoritmul terapeutic constă în iniţierea unui tratament consevator, care poate să fie definitiv sau în scop de consolidare a zonei fibrozate, ceea ce facilitează ulterior intervenţia chirurgicală şi previne apariţia recidivelor

Hepatic surgery at Sf. Ioan hospital Bucharest - completing an surgical oncology department

Spitalul Clinic Sf. Ioan, Bucureşti, Romania, Al XIII-lea Congres al Asociației Chirurgilor „Nicolae Anestiadi” și al III-lea Congres al Societății de Endoscopie, Chirurgie miniminvazivă și Ultrasonografie ”V.M.Guțu” din Republica MoldovaIntroducere: În cadrul Spitalului Clinic de Urgență Sf. Ioan, departamentul dedicat Chirurgiei Oncologice a fost fondat în anul 2013. De la bun început, a existat un interes deosebit pentru chirurgia hepatică. Material și metode: În intervalul Octombrie 2013 și Aprilie 2019, au fost efectuate în clinica noastră 111 hepatectomii pentru tumori hepatice primare și secundare. Indicația principală a fost inițial reprezentată de metastazele din cancerul colorectal; ulterior, proporția tumorilor hepatice primare a crescut, în special în ultimii doi ani. Rezultate: În clinica noastră, chirurgia hepatică a debutat prin tratarea unor cazuri complexe de cancer colorectal; rezecții hepatice atipice și minore au fost asociate cu intervenții pe tractul digestiv; ulterior au urmat rezecții majore, asociate cu scăderea timpului operator și a duratei de spitalizare, odată ce curba de învățare a fost atinsă. Concluzii: Atât în cazurile de tumori hepatice primare cu patologie asociată precum și în cazurile de tumori avansate (stadiul IV), alegerea indicației și a momentului operator, au permis includerea acestei chirurgii în arsenalul chirurgiei oncologice printr-un efort constant al echipei complexe multidisciplinare formată din: oncolog, anestezist, anatomo-patolog și chirurg. * * * Introduction: Within the St John Emergency Clinical Hospital, a dedicated department for Surgical Oncology was founded in 2013. From the beginning, in this department there has always been an interest in liver surgery. Material and methods: Between October 2013 and April 2019, 111 hepatectomies were performed in our clinic for primary and secondary liver tumors. The main indication was initially represented by the metastases from colorectal cancer; subsequent the proportion of primary liver tumors increased, especially over the last two years. Results: Hepatic surgery started in our clinic by treating complex cases of colorectal cancer; minor and atypical liver resections were associated with interventions on the digestive tract. Subsequent, major resections found their natural place, associated with an important decrease of the operating time and periods of hospitalization, once the learning curve was completed. Conclusions: Both in cases of primary hepatic tumors with associated pathology and as well as stage IV advanced tumors, the choice of the indication and the operative moment allowed the integration of this surgery into the surgical oncology arsenal through the constant effort of a complex multi-disciplinary oncological - anesthetic-pathology-surgical team