Rezultatele la nivel naţional privind eliminarea transmiterii materno-fetale a sifilisului: principalii indicatori de impact

Abstract

Situaţia epidemiologică a sifilisului în Republica Moldova rămâne tensionată, incidenţa sifilisului dobândit fiind net superioară, comparativ cu media europeană. Totodată, numărul cazurilor de sifilis congenital este unul mic pe parcursul mai multor ani. Astfel, principalii indicatori de impact, care caracterizează eficienţa sistemului sanitar în acest domeniu, rata sifilisului congenital şi ponderea mortinatalităţii atribuită sifilisului, sunt cu mult sub pragul de eliminare a sifilisului congenital propus de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS). Pe parcursul anilor de referinţă, 2012-2015, rata sifilisului congenital a fost sub nivelul de 0,3/1000 nou-născuţi vii, iar ponderea mortinatalităţii, atribuită sifilisului – sub 1,5%. Menţinerea indicatorilor de impact menţionaţi, de rând cu cei de proces, sub pragul OMS, pe parcursul anilor respectivi, a permis înaintarea solicitării de validare externă OMS a eliminării transmiterii materno-fetale a sifilisului în Republica Moldova

    Similar works