Leiomyomas and gastrointestinal stromal tumors of the small bowel – rare causes of gastrointestinal bleeding (literature review, case reports)

Abstract

Catedra de chirurgie nr. 1 „Nicolae Anestiadi”, Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemiţanu”, Chișinău, Republica Moldova, Laboratorul de chirurgie hepato-pancreato-biliară, Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemiţanu”, Chișinău, Republica MoldovaRezumat. Introducere. Tumorile intestinului subțire complicate cu hemoragie sunt o provocare grea pentru medicină. Dificultatea constă în acces anevoios și absența unei manifestări tipice, acestea duc la avansarea tumorii, cu o rată mare de deces. Astfel, de cele mai dese ori, primele manifestări ale bolii sunt complicațiile tumorii: ocluzia intestinală, hemoragia digestivă, perforația de organ cavitar. Iată de ce, în ultimii ani, s-a pus un accent deosebit pe metodele de diagnostic. Material şi metode. Prezentăm trei cazuri clinice cu tumori ale intestinului subţire (2 leiomioame duodenale şi o tumoră stromală gastrointestinală, la nivel de ileon), complicate cu hemoragie digestivă obscură, care pun probleme de diagnostic și de tactică, datorită situării specifice într-o zonă inaccesibilă metodelor imagistice și endoscopice de rutină. Pentru sistematizarea informaţiei, am utilizat baza de date PubMed, unde au fost găsiți câțiva algoritmi de diagnostic și tratament contemporani. Căutarea s-a efectuat după cuvintele cheie „obscure gastrointestinal bleeding“, „duodenal leiomyomas“, şi „gastrointestinal stromal tumor“. Concluzii. Leiomiomul și tumora stromală gastrointestinală sunt două cele mai frecvente tumori ale intestinului subțire, implicate în apariția hemoragiei obscure și produc mari dificultăți de diagnostic în evaluarea de rutină a sursei de sângerare, fapt confirmat și în cazurile clinice prezentate. Capsula endoscopică, enteroscopia cu dublu balon și angiografia intervenționistă cu substracție digitală reprezintă metode contemporane, care ușurează diagnosticul hemoragiilor digestive, acestea fiind utilizate și pentru stoparea hemoragiei.Abstract. Introduction. Small bowel tumors complicated by hemorrhage are a hard medical challenge. The challenge consists in the difficult access and the lack of typical manifestations, this leads to tumor progression, with a high death rate. Thus, most often the first manifestations of the disease are the tumor complications, such as: intestinal obstruction, gastrointestinal neoplasbleeding, and hollow organ perforations. That is why in the recent years a particular emphasis has been placed on the diagnostic methods. Material and methods. We present three clinical cases with tumors of the small intestine (2 duodenal leiomyomas and a stromal gastrointestinal tumor of the ileum) complicated with obscure gastrointestinal bleeding that raise issues of diagnosis and tactics because of the specific localization in an area inaccessible for the routine imaging and endoscopic methods. To systematize the information, we used the PubMed database, where several contemporary algorithms for diagnosis and treatment were found. The research was conducted after the keywords “obscure gastrointestinal bleeding”, “duodenal leiomyomas”, and “gastrointestinal stromal tumor”. Conclusions. Leiomyomas and gastrointestinal stromal tumors are the two most common tumors of the small intestine, implicated in the development of obscure bleeding, which cause great diagnostic difficulties in the routine evaluation of the source of bleeding, as confirmed in the presented clinical cases. Capsule endoscopy, double balloon enteroscopy and interventional angiography with digital subtraction are contemporary methods that facilitate the diagnosis of gastrointestinal bleedings, being also involved in stopping the bleeding

    Similar works