Features of rosacea: a study on 112 patients

Abstract

Generalităţi. Rozaceea este o afecţiune destul de frecventă, răspândită în întreaga lume şi care merită toată atenţia. Este întâlnită la aproximativ 10% dintre persoanele cu vârsta de peste 30 de ani, mai frecventă la femei, dar cu manifestări mai severe la bărbaţi. Aspectul deosebit al erupţiilor cutanate din rozacee au o influenţă negativă asupra calităţii vieţii pacienţilor, stigmatizându-i şi conferindu-le senzaţii de inferioritate şi jenă în mediul social. Scopul studiului constă în decelarea particularităţilor clinice şi sociale la femeile cu rozacee. Material şi metode. A fost efectuat un studiu retrospectiv, observaţional şi descriptiv pe un eşantion de 112 pacienţi, 89 de femei şi 23 de bărbaţi internaţi şi trataţi în 2014, în Spitalul Dermatologie şi Maladii Comunicabile. 30 dintre aceştia, 15 femei şi 15 bărbaţi, au fost chestionaţi pentru aprecierea impactului rozaceei asupra calităţii vietii. Pentru colectarea materialului primar a fost utilizată metoda extragerii informaţiei din fişele medicale. Chestionarul utilizat: Dermatology Life Quality Index (DLQI). Rezultate. Rezultatele obţinute au demonstrat o preponderenţă a bolii pentru sexul feminin cu 79% faţă de 21% - la cel masculin. Conform mediului de provenienţă, pentru ambele sexe este preponderent cel rural: 66% pentru femei şi 60% pentru bărbaţi. Drept formă clinică prevalează cea papulopustuloasă – 87%, forma eritemato-teleangiectazică – 11% şi cea fimatoasă – în doar 2% cazuri. La 75% dintre bărbaţi şi 78% dintre femei a fost depistat Demodex folliculorum. La 52% femei şi 55% bărbaţi a fost depistat Helicobacter pylori. Asocierea cu patologia gastrointestinală a decelat un procentaj de 68% pentru femei şi 48% pentru bărbaţi. Referitor la aprecierea impactului maladiei asupra calităţii vieţii, s-a demonstrat că pentru femei aspectul fizic influenţează direct asupra vieţii, făcându-le dificilă afirmarea în societate atât privitor la studii, precum şi cu referire la construirea unor relaţii noi cu persoane de sex opus. Majoritatea femeilor menţionează faptul, că încearcă zilnic să ascundă cu ajutorul diferitor creme şi cosmetice leziunile caracteristice rozaceei. Pentru bărbaţi aspectul fizic nu este atât de relevant. Concluzii. Prevalenţa sexului feminin asupra celui masculin este elucidată într-un raport de 3:1. Conform altor parametri (mediul de provenienţă, forma clinică, vârsta de debut, prezenţa Demodex folliculorum, asocierea cu Helicobacter pylori), diferenţe esenţiale între genuri nu s-au depistat. Din punct de vedere al impactului psiho-social, femeile sunt mult mai afectate.Introduction. Rosacea is a very common condition, which is worldwide spread deserving much attention. It is encountered in about 10% of people aged over 30 years. It is more common in women but men experience more severe symptoms. The appearance of rosacea rush has a negative impact on patients’ quality of life, stigmatizing them and causing feelings of inferiority and embarrassment in social environment. The aim of the study is to determine the clinical and social features in women diagnosed with rosacea. Material and methods. A retrospective, observational and descriptive study was carried out on a sample of 112 patients, 89 women and 23 men who were hospitalized and treated in 2014 in Hospital of Dermatovenerology and Infectious Diseases. 30 patients (15 women and 15 men) were interviewed to assess the impact of rosacea on the quality of their life. The extraction from patients’ medical record method was used to collect the primary information. The questionnaire that was used was Dermatology Life Quality Index (DLQI). Results. The results demonstrate a predominance of females (79%) suffering from this condition over men (21%). According to the geographical origin criterion, the rural areas predominate for both sexes: 66% of women and 60% of men. According to the clinical form, papulopustular prevails (87%), erythematous telangiectasia constitutes 11% and Fimat appears in just 2% of cases. Demodex folliculorum was detected in 75% of men and 78% of women. Helicobacter pylori was present in 52% of women and 55% of men. The association with gastrointestinal pathology was revealed in 68% of women and 48% of men. As for the assessment of rosacea impact on the quality of life it was shown that women’s physical appearance directly influences the quality of their life, making difficult their academic and social affirmation in society and also creating new relationships with the opposite sex. Most women state that they try daily to hide rosacea lesions using different creams and cosmetic products. Men’s physical appearance was not so relevant. Conclusions. Women prevail over male with the ratio being 3: 1. According to other parameters (geographical origin, clinical form, age of onset, the presence of Demodex folliculorum association with Helicobacter pylori), no significant differences between the sexes was identified. In terms of psychosocial impact, women are more affected

    Similar works