Prezentul articol ştiinţific dezvoltă analiza cazuistică a hotărârilor Curţii Europene a Drepturilor Omului pe marginea aplicării principiului imunităţii de jurisdicţie, fiind trecute în revistă speţele în care magistraţii internaţionali s-au referit la principiul respectiv, precum şi la anumite implicaţii ale acestuia în cazul diferitor cereri individuale. Au fost reliefate situaţii în care se pune în balanţă imunitatea recunoscută statelor în relaţii diplomatice, ca exponente ale puterii de stat, şi dreptul de acces la justiţie al subiecţilor individuali în teritoriul statelor membre ale Consiliului Europei. De asemenea, au fost analizate situaţii în care reclamanţii au invocat că ar fi fost victime ale torturii aplicate de către agenţii anumitor state din Orientul Apropiat şi au pretins compensarea prejudiciului pentru cele suferite, urmare a încălcării drepturilor fundamentale de către statele în care respectivii agenţi activau, în faţa jurisdicţiilor din Marea Britanie, magistraţii coroanei fiind în poziţia să se pronunţe asupra imunităţii de jurisdicţie recunoscută acelor state în temeiul Actului cu privire la imunităţile de jurisdicţie ale statelor străine din 1978. În final, a fost supusă cercetării ştiinţifice imunitatea de executare în cadrul afacerilor dintre un stat şi o companie privată în cadrul relaţiilor comerciale, precum şi imunitatea de jurisdicţie a şefului de stat pe terenul cauzei împotriva Republicii Moldova
