Jones, Michael S.

Liberty University Digital Commons

Liberty UniversityDigitalCommons@LibertyUniversityFaculty Publications and Presentations Department of Philosophy2003Blaga, John Hick, şi problema diversităţii religioaseMichael S. JonesLiberty University, msjones2@liberty.eduFollow this and additional works at: http://digitalcommons.liberty.edu/phil_fac_pubsPart of the Philosophy Commons, and the Religious Thought, Theology and Philosophy ofReligion CommonsThis Article is brought to you for free and open access by the Department of Philosophy at DigitalCommons@Liberty University. It has been acceptedfor inclusion in Faculty Publications and Presentations by an authorized administrator of DigitalCommons@Liberty University. For more information,please contact scholarlycommunication@liberty.edu.Recommended CitationJones, Michael S. “Blaga, John Hick, și problema diversității religioase.” In Meridian Blaga III (Cluj-Napoca, România: Casa Cărții deȘtiintă, 2003), 245-250.Blaga, John Hick, şi problema diversităţii religioase. Michael S. Jones  INTRODUCERE Dacă filosofia românească are un erou, el ar fi filosoful Lucian Blaga. Blaga este, după părerea multor gânditori români, cel mai mare filosof român. Cărţile lui Blaga şi cele despre filosofia lui se vând pretutindeni, Blaga e discutat în cursuri şi conferinţe, existând chiar un festival în onoarea sa. E lăudat nu numai de către cei ce au studiat filosofia, ci şi de către oamenii obişnuiţi. Este, cu adevărat, celebru, ceea ce este foarte neobişnuit pentru un academician, şi aceasta în ciuda faptului că a fost cenzurat în ultima perioadă a vieţii lui. Însă este ceva ciudat la eroul nostru. Pe cât este de apreciat, admirat, citit, şi iubit aici în România, pe atât este de puţin cunoscut în lumea largă. De ce? E o întrebare bună, şi poate aş putea să vă dau eu răspunsul. Însă întrebarea aceasta nu este subiectul meu de azi, pentru că nu este întrebarea cea mai importantă. Întrebarea cea mai importantă este următoarea: CUM PUTEM SĂ SCHIMBĂM SITUAŢIA ACEASTA? Adică, văzând că problema descrisă de mine este reală, cum putem s-o depăşim? Se afirmă frecvent că vremea în care Blaga poate fi recunoscut de către lumea largă drept un filosof meritoriu a trecut deja. Nu sunt sută la sută de acord cu această consideraţie. Mi se pare că Blaga mai are ceva de spus. Filosofia lui mai are viaţă. Încă este proaspătă. Nu e prea târziu pentru el. Exista un tâlc pentru faptul că Blaga nu este recunoscut. În anumite domenii, filosofia lui Blaga poate să aducă o contribuţie valoroasă. Domeniile mele de cercetare sunt teoria cunoaşterii şi filosofia religiei. Vă spun că fără îndoială Blaga are ceva de zis în cadrul acestor domenii. Profesorul dr Mircea Borcilă afirmă că Blaga ar aduce o contribuţie semnificativă în domeniul semanticii. Poate în alte domenii – filosofia ştiinţei, filosofia istoriei, estetica, şi altele – Blaga ar putea fi de folos. Tâlcul acestei probleme, sugerat de mine, este să arătam cum aduce Blaga contribuţii acestor domenii. Când lumea va vedea că filosofia lui Blaga oferă rezolvări noi şi fiabile problemei de azi, va recunoaşte că Blaga este un filosof cu adevărat meritoriu. Vă voi arăta contribuţia pe care Blaga o aduce într-un domeniu care mă preocupă: problema  relaţiei inter-religioase.  JOHN HICK Mulţi gânditori au încercat să lămurească de ce există marea diversitate religioasă. Problema aceasta are multe laturi, de pildă: de ce credinţa într-un ce transcendent este găsită la aproape toate popoarele; de ce toate modurile de înţelegere a transcendentului sunt diferite; şi dacă diversitatea religioasă este de apreciat sau o problemă de atacat. Întrebările acestea sunt de primă importanţă, pentru că au puterea să determine cum aderenţii unei religii se gândesc la aderenţii altor religii. Aceasta este relevant pentru că religia poate fi o forţă puternică pentru pace, sau pentru violenţă, şi ceea ce decide dacă va fi o forţă paşnică sau violentă este cum aderenţii unei anumite religii îi văd pe aderenţii celorlalte.  Un filosof din Marea Britanie a propus o explicaţie care rezolvă toate aceste probleme. Filosoful este John Hick, poate cel mai cunoscut filosof care lucrează în domeniul  filosofiei religiei în tradiţia Anglo-Americană. Hick era profesor în Marea Britanie şi Statele Unite, şi a scris o mulţime de cărţi şi articole, inclusiv trei asupra problemei diversităţii religioase: în 1973, God and the Universe of Faiths1; în 1982, God Has Many Names2; în 1 John Hick, God and the Universe of Faiths: Essays in the Philosophy of Religion. London: Macmillan Press, 1973. 2 John Hick, God Has Many Names. Philadelphia: Westminster Press, 1982.  1                                                  1985, Problems of Religious Pluralism3; şi în 1989, An Interpretation of Religion: Human Responses to the Transcendant4.  Filosofia lui Hick este foarte influenţată de către Kant. Fără îndoială, putem spune că Hick este 'neo-kantian'. Soluţia dată de el chestiunii diversităţii religioase este o modificare şi o aplicare a teoriei cunoaşterii a lui Kant la această problemă. În sistemul kantian, subiectul (persoana) nu cunoaşte direct obiectul de cunoaştere (numit de către Kant 'lucrul în sine', sau numen). Subiectul experimentează fenomenul, şi cu ajutorul categoriilor înţelegerii clădeşte cunoaşterea lui asupra numenului. Deci subiectul nu cunoaşte numenul ca atare, el cunoaşte numenul modificat prin facultăţile lui de cunoaştere. Modul în care subiectul experimentează obiectul depinde de categoriile înţelegerii fireşti şi de situaţia subiectului şi a experienţei. Categoriile înţelegerii sunt la fel pentru toţi oamenii, însă situaţiile subiecţilor şi ale experienţelor diferă. Aşadar modul în care experimentează subiectul un obiect poate diferi de modul în care acelaşi obiect este experimentat de către alte subiecte. Kant n-a aplicat această teorie la religie, din cauza convingerii sale în faptul că Dumnezeu nu poate fi un obiect al experienţei. Însă, remarcă Hick, foarte multe persoane susţin că au experienţa lui Dumnezeu. Evidenţa aceasta nu poate fi ignorată. Deci Hick crede că el este îndreptăţit să aplice teoria cunoaşterii a lui Kant asupra experienţei unei fiinţe transcendente.  Hick propune existenţa unei fiinţe transcendente, şi consideră că această fiinţă este numenul necunoscut al experienţei religioase, ca necunoscutul "numen" în teoria lui Kant. Ceea ce este cunoscut prin experienţa religioasă este fenomenul kantian. În acelaşi fel în care subiectul experimentează orice obiect al cunoaşterii, conform teoriei lui Kant, în acelaşi fel poate acesta cunoaşte transcendentul, conform teoriei lui Hick. Deci dacă există un Dumnezeu sau o altă fiinţă transcendentă, şi dacă fiinţa aceasta este disponibilă experienţei oamenilor, ne-am aştepta să vedem multe experienţe ale fiinţei transcendente. Mai mult, dacă aceste experienţe ale unei fiinţei transcendente se manifestă într-o varietate de contexte diferite, şi dacă cunoaşterea noastră asupra acestei fiinţe este constituită din aceste experienţe (şi de asemenea din categorii şi factori circumstanţiali, precum în teoria kantiană a cunoaşterii), experienţe ale căror ocurenţe survin într-o varietate de contexte, ne-am aştepta să existe credinţe referitoare la o fiinţă transcendentă care să reflecte tot atâtea puncte de vedere diferite. Ne-am aştepta ca aceste viziuni diferite să prezinte atât similarităţi, cât şi diferenţe, rezultate ale similarităţilor şi diferenţelor din cadrul contextelor în care experienţele fiinţei transcendente au survenit. Aşa explică Hick existenţă aproape universală a credinţei în ceva transcendent, şi diversitatea acestei credinţe.  BLAGA Deficienţa teoriei lui Hick constă într-o semnificativă lipsă de detaliu. Hick a scris mult despre avantajele teoriei lui, şi şi-a îmbogăţit teoria cu multe fapte empirice, dar n-a mai dezvoltat teoria cunoaşterii, inima teoriei. Modul în care teoria kantiană a cunoaşterii apare în filosofia lui Hick este unul lipsit de detalii. Aici găsim şansa noastră de a-l introduce pe Blaga. Ni se pare vădit că Blaga este şi el un fel de neo-kantian. Poate Blaga n-ar fi de acord cu evaluarea aceasta, fiindcă a criticat mult neokantianismul. Totuşi, evaluarea e sprijinită de multe dovezi, de pildă următorul pasaj, foarte kantian, din lucrarea Cunoaşterea Luciferică: "Cunoaşterea luciferică începe prin aceea că nu mai socoteşte obiectul dat al cunoaşterii drept 'obiect', ci numai ca un simptom al 'obiectului'. Prin acest act, obiectul cunoaşterii ajunge în 'criză', adică suferă o despicare în două, într-o parte care se arată şi într-o parte care se ascunde, prin care obiectul îşi pierde echilibrul interior. Cunoaşterea, în manifestarea ei cea 3 John Hick, Problems of Religious Pluralism. London: Macmillan Press, 1985. 4 John Hick, An Interpretation of Religion: Human Responses to the Transcendent. London: Macmillan Press, 1989.  2                                                  mai frecventă, se găseşte faţă în faţă cu un complex de fenomene empirice, pe care le determină "paradiziac" prin "concepte"."5 În pasajul acesta vedem o distincţie aproape asemănătoare distincţiei lui Kant între fenomen şi numen. Vedem şi că datele empirice sunt cunoscute prin folosirea conceptelor înţelegerii, o interpretare epistemologică idealistică care  apare la Kant. Mai departe, precum numenul lui Kant, în teoria lui Blaga obiectul nu e cunoscut direct, ci prin mijlocirea unor experienţe şi idei suprapuse acestora. Deci cunoaşterea este ceva plăsmuit de către subiectul care cunoaşte. În aceeaşi carte, Cunoaşterea Luciferică, Blaga descrie o metodă de rezolvare a problemelor, numită tot 'cunoaşterea luciferică'. În cadrul teoriei cunoaşterii a lui Blaga, există cinci feluri de cunoaştere umană.6 Din aceste cinci, două sunt cele mai importante pentru gândirea modernă, şi după teoria lui Blaga, există o despicare importantă între ele. Prima este cunoaştere obişnuită, şi este numită de către Blaga 'cunoaşterea paradisiacă'. A doua este numită 'cunoaşterea luciferică'. Cunoaşterea paradisiacă funcţionează prin acumularea faptelor empirice (fapte de natură intuitivă, analitică, sau imaginară), precum este cunoaşterea în ştiinţă şi istorie, de pildă.7 Pe de altă parte, cunoaşterea luciferică funcţionează prin reconcilierea antinomiilor, o distincţie de primă importanţă. Prin cunoaşterea luciferică nu pretindem să adăugăm mai multe fapte înţelegerii noastre: mai degrabă, aprofundăm înţelegerea noastră asupra fenomenului cercetat.8 Chestiunea diversităţii religioase, cum este găsită la Hick, este o problemă de tip ce poate fi abordată doar prin cunoaşterea luciferică, fiindcă trebuie rezolvate cel puţin două fapte antinomice: existenţa universală a experienţelor unei fiinţei transcendente, şi diversitatea formelor acestor experienţe. În teoria cunoaşterii lui Blaga, cunoaşterea luciferică procedează astfel: o problemă a cunoaşterii începe cu un material denumit "fanic" – material empiric, fie el  senzorial, conceptual, sau imaginar.9 'Problema e pusă', sau 'misterul e deschis', 10 când se încearcă să se aprofundeze înţelegerea fanicului şi se descoperă că există şi un aspect 'criptic', ceva ascuns. Aspectele criptice ale obiectului sunt laturile neînţelese ale obiectului, laturile care trebuie aprofundate.11   Încercarea de a descoperi ce este cripticul e blocată. În rezolvarea problemei, cercetătorii sunt înrâuriţi de o 'idee teorică'. O idee teorică este un principiu temeinic care călăuzeşte si sprijină încercarea cercetătorului de a înţelege cripticul.12 Prin călăuzirea acestei idei teorice, cercetătorul propune o 'construcţie teoretică'13 ce explică raportul între fanic şi ideea teorică, astfel rezolvându-se problema (sau cu alte cuvinte, 'revelând misterul deschis'). Construcţia teoretică (sau 'construcţia interioară') este un postulat care elimină (sau măcar diminuează) 'tensiunea interioară',14 tensiunea care există între fanic şi ideea teorică, aducând o înţelegere mai adâncă asupra fanicului în faţa ideii teorice. Tensiunea interioară este o simţire de dezacord între fanic şi ideea teorică. Este rezolvată când relaţia între ele este lămurită cu ajutorul construcţiei teoretice şi a altor 'accesorii teoretice'15. Teoria lui Blaga poate fi foarte bine aplicată problemei adresate de către Hick. Materialul fanic al problemei diversităţii religioasă ar fi corpul vast al experienţei religioase. Misterul deschis/problemele puse sunt cele menţionate deja: 1. De ce credinţa într-un ce transcendent este găsită la aproape toate popoarele, împrăştiate peste faţa acestei lumi. 2. De 5 Blaga, Cunoaşterea luciferică, în Opere 8, Bucureşti: Editura Minerva, 1983, p.320. 6 Ele sunt: cunoaşterea concretă, cunoaşterea paradisiacă, cunoaşterea luciferică, cunoaşterea mitică şi cunoaşterea ocultă. Vedeţi Blaga, Cenzura transcendentă, în Opere 8, Bucureşti: Editura Minerva, 1983, pp529; 545-546. 7 Blaga, Cunoaşterea luciferică, 315-316 8 ibid, 316-318, 349.  9 ibid, 320, 332. 10 ibid, 321, 327, 363. 11 ibid, 320, 332. Blaga spune că distincţia fanic-criptic nu este aceea dintre fenomen-numen, propusă de către Kant, ibid 387. 12 ibid, 334, 369, 378. 13 ibid, 339, 366. 14 ibid, 337. 15 ibid, 342.  3                                                  ce toate modurile de înţelegere ale transcendentului sunt diferite. 3. Dacă diversitatea religioasă este de apreciat sau o problemă de atacat. Ideea teorică ce ne-ar călăuzi ar fi ideea blagiană a cenzurii   transcendente.16 Călăuziţi de această idee, am propune ca această construcţie teoretică, înţelegerea cunoaşterii transcendentului, ca fiind întotdeauna o încercare creativă de revelare a ceea ce nu poate fi cunoscut în esenţa lui. Teoria aceasta are o tensiune interioară, între fanic (bogăţia experienţei religioase) şi ideea teorică (cenzura transcendentă), adică: dacă cunoaşterea transcendentului este cenzurată, cum poate avea loc experienţa religioasă? Accesoriile teoretice, care uşurează tensiunea aceasta, sunt ideile blagiene referitoare la destinul omului ca şi creator, şi rolul jucat în această menire de către străduinţa omului să reveleze misterul.17 Prin folosirea metodei lui Blaga, aflăm că experienţele religioase sunt răspunsurile unei singure realităţi, precum în soluţia sugerată de către Hick. Răspunsul la întrebarea de ce credinţa într-un ce transcendent este găsită la aproape toate popoarele ar putea fi că toţi oamenii au fost creaţi cu aceeaşi menire şi toate experienţele religioase sunt răspunsuri date aceluiaşi transcendent. Răspunsul la întrebarea de ce toate înţelegerile transcendentului sunt diferite ar putea fi că oamenii se străduiesc să reveleze transcendentul prin diferite moduri, în diferite culturi şi contexte. Răspunsul la întrebarea dacă diversitatea religioasă este de apreciat sau o problemă de atacat ar putea fi că diversitatea ar trebui apreciată ca un act de creaţie şi o încercare de revelare, dar nu trebuie considerată un succes final, ci ar trebui supusă analizei critice pentru a se dezvolta şi îmbunătăţi.  Teoria cunoaşterii a lui Blaga este mult mai amănunţită decât am schiţat-o aici, şi aplicarea ei asupra problemelor diversităţii religioase poate fi mult mai bogată decât am introdus-o aici. Însă sper că am reuşit sa arăt că filosofia lui Blaga mai are preţuire în zilele noastre. Acum să le arătăm acest fapt altor oameni!     16 Blaga, Cenzura transcendentă, Bucureşti: Editura Minerva, 1983, 447-453. 17 Ibid, 470ff.  4                                                  

Blaga, John Hick, şi problema diversităţii religioase

Abstract

Similar works

Full text

Available Versions

Liberty University Digital Commons