The explosive technological progress in medicine generated a need of ethic,
moral and religious evalution concerning new medical achievements. In this
way, the present study reveals an Orthodox Cristian point of view on such
contradictory medical practice as it is the organ transplantation. The quintessence of study resides in fact that Orthodox Church conception regarding the
organ transplantation is aproving, however, this practice should be limited
in certain bioethic and biotheological requirements, so it could be religiously
accepted

Dodul, Dumitru

Tihonov, Mihail

Institutional Repository in Medical Sciences of Nicolae Testemitanu State University of Medicine and Pharmacy of the Republic of Moldova

203nouă duce la dispariţia completă a reprezentărilor și obiectivelor metodolo-gice ale etapei anterioare. Dimpotrivă, între ele există continuitate. ”Știinţa neclasică nu a înlăturat raţionalitatea clasică, dar numai a redus domeniul acţiunii sale. La rezolvarea unui șir de probleme reprezentările neclasice despre lume și cunoaștere se pot dovedi suficiente și cercetătorul se poate orienta după modelele tradiţionale clasice” [5]. La fel constituirea știinţei postneclasice nu duce la înlăturarea tuturor reprezentărilor și obiectivelor cunoașterii cercetărilor neclasice și clasice. Ele vor fi folosite în unele situ-aţii de cunoaștere, dar își vor pierde statutul dominant ce determină starea științei.Atunci când știinţa contemporană în prim planul cercetării sale a plasat sistemele în dezvoltare, unicale, în cadrul cărora în calitate de componentă specifică este inclus omul, atunci cerinţa explicării valorice nu vine în con-tradicţie cu directiva tradiţională de obţinere a cunoștinţelor obiective des-pre lume, dar se impune în calitate de premisă a realizării acestui obiectiv. Sunt toate temeiurile de a presupune, că pe parcursul dezvoltării știinţei contemporane aceste procese se vor intensifica. Civilizaţia tehnogenă se orientează spre o direcţie deosebită a progresului, în care orientările uma-nistice devin esenţiale în determinarea strategiei cercetărilor știinţifice.Referințe bibliografice1. Barrow J. Originea Universului. București: Humanitas, 1994.2. Bryan A., Bunch H. Istoria descoperirilor științifice. București: Orizonturi, 1988.3. Bohr N. Asupra noțiunilor de cauzalitate și complementaritate. Iași: Polirom, 1995.4. Bohr N. Epistemologie. București: Politică, 2001.5. Bohr N. Corespondența științifică. București: Politică, 1999.ASPECTE ETICE PRIVIND PARTENERIATUL BISERICA CREȘTIN ORTODOXĂ – INSTITUȚIILE MEDICALE  CU REFERIRE LA TRANSPLANTUL DE ORGANEDumitru Dodul, dr. în filos., conf. univ. Mihail Tihonov, preot, masterand Universitatea de Stat din Moldova, Chișinău, R. Moldova doduld@mail.ru204ETHICAL ASPECTS ON PARTNERSHIP CHRISTIAN ORTHODOX CHURCH – MEDICAL INSTITUTIONS CONCERNING  THE ORGAN TRANSPLANTATIONThe explosive technological progress in medicine generated a need of ethic, moral and religious evalution concerning new medical achievements. In this way, the present study reveals an Orthodox Cristian point of view on such contradictory medical practice as it is the organ transplantation. The quintes-sence of study resides in fact that Orthodox Church conception regarding the organ transplantation is aproving, however, this practice should be limited in certain bioethic and biotheological requirements, so it could be religiously accepted.Secolul al XX-lea și începutul secolului al XXI-lea au marcat o traiec-torie vertiginoasă de dezvoltare în medicină. Totuși, nu toate modurile de utilizare a descoperirilor științifice în domeniul medicinei au fost apreciate ca fiind pozitive și folositoare de către Biserica Ortodoxă. În acest context, pentru a fi în pas cu noile provocări ale vremii, au fost lansate așa concepte ca bioetică ortodoxă și bioteologie [5]. Aceste noțiuni au fost necesare pen-tru a încadra în anumite limite de rigoare religioasă inovațiile din dome-niul medical și a formula poziții ferme acolo unde grija pentru trup este în defavoarea sufletului.Subiectul transplantului de organe este tocmai unul din punctele contra-dictorii și contraversate ce țin de bioetică și bioteologie. De la bun început trebuie menționat faptul că din punct de vedere creștin-ortodox transplan-tul de organe nu este păcat. Mark Andronikof în cercetarea sa „Un punct de vedere ortodox asupra transplantului de organe”, Revista Teologică men-ționează foarte relevant: „Cei care au efectuat primul transplant de organe în istorie au fost Sfinții Doctori fără de arginți Cosma și Damian (sec. IV). Grefând unui bolnav cu piciorul gangrenat piciorul unui om decedat, ei au demonstrat că Biserica Ortodoxă nu se opune în principiu acestei metode terapeutice” [2; 46] Din contra, donarea de organe după moarte poate să devină o reflecție a iubirii jertfitoare, care capătă valență transcendentă. Dar această practică trebuie încadrată în anumite limite pentru a fi justifi-cată și acceptabilă pentru un creștin ortodox. Fiind metodă excepțională de tratament, transplantul este justificat după epuizarea tuturor altor forme de tratament. Viața este un dar al lui Dumnezeu și este percepută ca viețuirea sufletului în trup, așadar creștinul va purta grijă de cele două părți dihoto-mice suflet și trup, însă acordând prioritate sufletului. Teologia ortodoxă 205însă acordă deosebită cinstirie și trupului: „Sau nu știți că trupul vostru este temple al Duhului Sfânt care este în voi?” (I Corinteni 6,19), trupul urmează așadar să participe la viață, în mod înduhovnicit și dincolo de moarte.Dăruirea benevolă a vieții proprii lui Dumnezeu sau aproapelui relevă cel mai profund înțeles al iubirii, de aici se concepe ideea că dăruirea vie-ții este mai dorită decât conservarea ei: „Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să și-l pună pentru prietenii săi” – Ioan 15,13, fapt demonstrat de viețile de milioane de mucenici. Pe de altă parte mărtu-risim în Biserica Ortodoxă că un alt mare și veritabil dar este liberul arbitru în acest context este imperios necesar ca donatorul să manifeste dorința personală liberă, absolut neconstrânsă de nimeni și nimic, de a face acest act de jertfire pentru aproapele. Altfel această practică devine condamna-bilă și criminală. Pentru transplantul de organe este necesar să se asigure consimțământul liber, scris al donatorului și cel mai important, aceasta să se facă atât timp cât este în facultățile mentale depline.În legislația Republicii Moldova în domeniul transplantului de organe este stipulată această cerință în articolul 15 punctul 2 a Legii nr. 42 din 06.03.2008 „privind transplantul de organe, țesuturi și celule umane” (cu ulterioara modificare a ei – Legea nr. 103 din 12.06.2014): „prelevarea de organe, țesuturi și celule se poate efectua de la persoane în viață, având capacitate de exercițiu deplină” [4]. Aceasta este condiția pentru un donator viu care donează organul. Și aici nu pot exista obiecții. Cu totul altă situație este în cazul când actul de transplantare are loc după moartea donatorului. Profund regretabil din punct de vedere ortodox este că în cadrul acestei legi apare o contradicție. Pe de o parte în articolul 13 „Consimțământul pentru donare”, punctul 1 stipulează că „prelevarea este posibilă în cazul în care există consimțământul persoanei respective de dinainte de deces, exprimat în conformitate cu legea”. Pe de altă parte punctul 3 al aceluiași articol men-ționează că „în cazul în care consimțământul lipsește, donarea este posibilă dacă nu a fost exprimat refuz în scris pentru donare din partea a cel puțin unui membru major al familiei, a altor rude de gradul I sau a reprezentantu-lui legal al decedatului”. Prima observație trebuie făcută referitor la așa-nu-mitul „consimțământ prezumat”, prin el se înțelege inexprimarea în timpul vieții a dezacordului și a-și dona organele după moarte, ceea ce în mod implicit se cataloghează ca fiind un acord cu donarea [5; 144]. Considerăm „consimțământul prezumat” o eroare și că este o încălcare vădită și groso-206lană a voinței libere a omului, interpretându-se în mod interesat situația. Se poate înțelege lipsa de exprimare a poziției referitor la transplant și ca un refuz sau dezacord. A doua observație se referă la consimțământul rudelor în cazul lipsei consimțământului donatorului. Nimeni nu poate cere un act de sacrificiu de la altă persoană, chiar dacă este o rudă. Actul de jerftire este un act profund personal și benevol. Dacă donatorul nu și-a exprimat opinia referitor la posibilitatea donării organelor sale după moarte, nici pro nici contra, atunci prelevarea nu poate avea loc, întrucât nu a fost rostită acea dorință benevolă de jertfire pentru aproapele, rudele neavând aici nici o autoritate decizională, fiecare fiind stăpân pe propriul corp.Din perspectiva teologiei creștin ortodoxe, se cercetează dacă organele transplantate sunt preluate de la donatori în viață, precum am analizat în cazul anterior sau de la așa-numiții „donatori cadaverici”. Aici „cadaveric” este termen utilizat prin concesie, pentru că există o serioasă problemati-zare cu privire la stabilirea momentului morții adevărate [5; 141]. Reiese că este important de analizat și o altă coordonată a problemei: timpul. Când anume poate avea loc transplantul (prelevarea)? Odată cu secularizarea ști-inței medicale s-a reevaluat noțiunea de moarte. Din moment ce din punct de vedere strict materialist omul este numai trup, înseamnă că centrul uni-versului corpului său este creierul. Moartea cerebrală din acest punct de vedere ar însemna moartea biologică. Pe de altă parte, concepția antropo-logică creștin ortodoxă mărturisește că omul este ființă dihotomică: suflet și trup. Odată cu moartea cerebrală nu survine și moartea biologică. Chiar dacă în mod artificial omului îi sunt menținute funcțiile vitale cardio-res-piratorii, din moment ce „are suflare” el este viu, sufletul nu a părăsit cor-pul. Actul morții în așa fel se transformă dintr-un moment într-un proces, depinzând de decizia rudelor și medicului [3]. Poziția ortodoxă este că viața trebuie menținută atât cât este posibil. Nu poate fi omorât un om de dragul altuia. În acest caz transplantul categoric nu poate avea loc.Aceeași Lege nr. 42 stipulează în articolul 10 „Condițiile prelevării de la cadavru”: „Organele, țesuturile și celulele pot fi prelevate de la persoana decedată numai în cazul în care decesul a fost confirmat potrivit criteriilor stabilite de Ministerul Sănătății,” și se explică în articolul 11 modalitățile de confirmare a decesului: a) după un stop cardiorespirator și b) la persoana cu schimbări ireversibile în centrele vitale ale creierului, decesul se con-firmă prin teste (criterii) specifice, aprobate de Ministerul Sănătății, în timp ce funcția cardiorespiratorie este menținută artificial. Punctul „a ” se referă 207la moartea biologică, adică oprirea respirației și a circulației sanguine, ceea ce este în Ortodoxie considerată moarte adevărată, așadar în acest caz este posibilă prelevarea de organe. Punctul „b” se referă la moartea cerebrală a pacientului în timp ce „funcția cardiorespiratorie este menținută artificial”, deci are suflare și circulație sanguină. În aceste condiții reiese că legislația Republicii Moldova permite prelevarea organelor unui om aflat în moarte cerebrală, ceea ce din punct de vedere creștin-ortodox este o ucidere.Biserica Ortodoxă consideră inadmisibil utilizarea așa-numitei „terapii fetale” la baza căreia se afla practica prelevării și utilizării țesuturilor și orga-nelor embrionului uman, abortat la fazele primare de dezvoltare (în unele cazuri chiar și în etape mai tardive de dezvoltare), pentru terapia anumitor maladii și „întinerirea” organismlui [3]. Avortul este un mare păcat și el nu poate fi justificat, indifirent dacă în urma acestuia cineva va primi un folos trupesc. Omul capătă sufletul din momentul concepției, aceasta este pozi-ția ortodoxă referitor la apariția vieții umane [5; 142]. Chiar dacă nu s-au diferențiat celulele stem și nu au început să se contureze originile țesutului nervos, deja odată cu fecundarea ființa care este în proces de dezvoltare o numim OM. În cursul tehnologiei de obținere a celulelor de transplant din embrion blastocistul se distruge (este ucis). Așadar este o crima ca să prele-văm celule, țesuturi sau organe de la cineva fără consimțământul lui, fiind în imposibilitatea de a o face (chiar dacă este om în devenire).Organele, țesuturile și celulele transplantate se implantează benefici-arului și devin parte integrantă din unitatea lui trupească și sufletească. În aceste condiții este inacceptabilă acea practică și acel tip de transplant, care poate duce la pierderea identității primitorului și care aduce prejudicii unicității lui ca personalitate și reprezentant al specieii umane [3; art. XII punctul 7]. De aceste rigori trebuie ținut cont atunci când abordăm feno-menul xenotransplanturilor, ceea ce reprezintă practica de transplantarea a organelor, țesuturilor și celulelor de la o specie la alta. La fel față de această practică există temeri nu doar teologice ci și epidemiologice, întrucât există riscuri ca să fie transmiși viruși de la animale la om și răsturnarea echilibru-lui existent în natură [5; 143].În concluzie, menționăm că transplantul de organe este o practică accep-tată de Biserica Ortodoxă, dar care ar trebui să fie încadrată în anumite norme etico-religioase. Medicul ar trebui să aibă conștiința că este instru-ment și colaborator al lui Dumnezeu și să aibă drept țintă alinarea durerii pacientului său. Donarea de organe în viață sau după moarte (biologică, nu 208cerebrală) desemnează un act de iubire, o împlinire a credinței în faptă, dar această jertfă trebuie să fie asumată, lucidă și benevolă.Referințe bibliografice1. Biblia sau Sfânta Scriptură. București: Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române,1988.2. Curcă Victor. Credința Creștin Ortodoxă și medicina. Chișinău: Reclama,2012.3. Fundamentele Concepției Sociale ale Bisericii Ortodoxe Ruse, Moscova 13-16 august 2000. În: http://www.patriarchia.ru/db/text/419128.html4. Legea nr. 42 din 06.03.2008 „Privind transplantul de organe, țesuturi și celule umane”, cu modificarea ei: Legea nr. 103 din 12.06.2014. În: http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=3277095. Vlahos Ierotheos, mitropolit. Bioetică și Bioteologie. Trad. Ierom. Teofan Mun-teanu. București: Ed. Christiana,2013.LEADERSHIPUL MORAL – TENDINŢA LIDERILOR  DE SUCCESViorica Leancă, dr. în filos., conf. univ., Academia Militară a Forţelor Armate „Alexandru cel Bun”, Chișinău, R. Moldova viorica.leanca@yahoo.comMORAL LEADERSHIP – THE TENDENCY OF SUCCESSFUL LEADERSBeing a leader is not a gift of or something inherent, but a combination of individual-typological and socio-psychological qualities. Every person can be a leader, but not everybody becomes a leader, the leadership potential is not identical, both at the level of society and at the level of a social group. Leading skills are developed through competences, exercise and effort, even if modesty, lack of trust or lack of experience arise. Leadership is the science of personal training, professional conduct and moral conscience.Omul este „cheia” tuturor problemelor sociale. Orice proiect social, orice acţiune socială are șanse de reușită dacă să raportează la om, dacă ia în considerare personalitatea sa, așa cum este ea. Cu 2 500 de ani în urmă, vestitul filosof Diogen, plimbându-se ziua-n amiaza mare pe străzi, cu feli-narul în mâini, spunea: “Caut Omul”. Străzile capitalei antice erau, ca și astăzi, pline de oameni, însă Diogen căuta ceea ce era ascuns în fiecare din ei. El căuta personalitatea umană. Astfel, omul a fost și este important în 

Ethical aspects on partnership Christian Orthodox Church – medical institutions concerning the organ transplantation

http://repository.usmf.md/./bitstream/20.500.12710/23039/1/Aspecte_etice_privind_parteneriatul_Biserica_crestin_Ortodoxa_institutiile_medicale_cu_referire_la_transplantul_de_organe.pdf

Ethical aspects on partnership Christian Orthodox Church – medical institutions concerning the organ transplantation

Abstract

Similar works

Full text

Available Versions

Institutional Repository in Medical Sciences of Nicolae Testemitanu State University of Medicine and Pharmacy of the Republic of Moldova