Priapismul iatrogen. Recomandări practice de tratament

Abstract

Summary Results of examining and treatment of 19 patients suffering from acute Priapism and was evaluated. Adequate therapy considerably reduce surgery rate and increase erectile function recuperation. We consider the serious medical error is not performing preventive test before intracavernose injection. Introducere. Priapismul este erecţia prelungită, dureroasă neînsoţită de libido sau de satisfacţie sexuală. Se observă, în special, la bărbaţii sexual activi cu vârsta de la 20 la 50 ani. Incidenţa priapismului este relativ scăzută (sub 0,4%). Administarea intracavernoasă a preparatelor farmacologice pentru tratamentul disfuncţiei erectile, adeseori nejustificată şi necontrolată, a dus la creşterea bruscă a incidenţei. Scopul lucrării. Analiza cazurilor de priapism iatrogen şi stabilirea unor metode eficiente de tratament şi de profilaxie. Material şi metodă. În perioada 1999-2005 sub observaţia noastră s-au aflat 19 pacienţi cu priapism acut. Dintre aceştea, 12 (63%) au fost cu priapism iatrogen. La 2 pacienţi priapismul a apărut în urma testării farmacologice a erecţiei cu papaverină, efectuată în clinica noastră, iar la 10 - în urma tratamentului disfuncţiei erectile prin injectare intracavernoasă de papaverină, Caverject, sau a unor substanţe necunoscute, administrate în alte instituţii. Vârsta pacienţilor a variat de la 21 (!) la 49 ani. Perioada de timp de la apariţia priapismului până la adresare a fost de la 2 ore (în cazul testării funcţiei erectile) la 96 (!) ore. Rezultate. În urma tratamentului conservator prin adminisrarea intracavernoasă de adrenomimetice, aspiraţia coprilor cavernoşi, perfuzii cu Sol.Heparină, am reuşit eradicarea priapismului la 7 pacienţi, inclusiv în condiţii de ambulator. În 5 cazuri, la pacienţii cu o adresabilitate de peste 24 ore, am recurs la tratament chirurgical. Am efectuat fistula spongiocavernosă la 4 pacienţi, iar anastomoza spongicavernoasă la 1 pacient. Nu am avut complicaţii intraoperatorii sau recidivă postoperatorie a priapismului. Discuţii şi concluzii. Conform schimbărilor hemodinamice în corpii cavernoşi deosebim priapism acut de stază şi priapism acut datorat creşterii aportului arterial. În prima situaţie, în circa 24 ore se produce necroza ţesutului cavernos, spre deosebire de a doua, când priapismul poate continua câteva zile. Tipul priapismului iatrogen nu este elucidat pe deplin, totuşi, deja peste 4 ore de la debut, în teşutul cavernos se produc fenomene evidente de hipoxie, care peste 12 ore duc la schimbări ireversibile. Prin urmare, intervalul maxim de timp admis înaintea detumiscenţei active va varia între 4 şi 12 ore. Dacă diagnosticul este stabilit până în acest interval, prezenţa erecţiei dureroase impune administrarea intracavernoasă de substanţe adrenomimetice. Din experienţa noastră am observat că efectul optim aparţine Fenilefrinei (Mezaton) în doze de la 1 la 5mg, în administrare lentă, sub controlul T/A. În caz de ineficienţă, la interval de 0,5-1 ore, se readministrează. În priapismul cu o durată de peste 4 ore, în prima etapă se va efectua puncţia aspirativă din coprii cavernoşi a circa 50-60 ml sânge, în scopul scăderii presiunii intracavernoase, apoi, prin acelaşi ac, se administrează soluţia adrenomimetică. La un interval de peste reduce rata intervenţiilor chirugicale şi restabilirea ulterioară a funcţiei erectile. Tratamentul conservator neadecvat, în special prin măsuri de ordin general (sedative, tranchilizante, comprese reci, antispastice) doar agravează decurgerea maladiei şi temporizează efectuarea tratamentului corect, având repercusiuni grave asupra funcţiei sexuale ulterioare. În acelaşi timp administrarea intracavernoasă a substanţelor farmacologcie fără o testare prealabilă a erecţiei şi a dozelor optime constituie o gravă eroare medicală