Tulburări de sudoraţie la pacienţii cu migrenă cronică şi durere lombară cronică. Studiu clinic

Transpiraţia este un fenomen fiziologic specific omului, cu rol esenţial în procesele de termoreglare şi de detoxifi ere ale organismului. Dereglarea proceselor de transpiraţie şi termoreglare (anhidroza, hipohidroza şi hiperhidroza) apare în diferite afecţiuni ale sistemului nervos ce implică hipotalamusul, măduva spinării, sistemul nervos vegetativ simpatic, nervii periferici. Hiperhidroza este frecvent asociată cu anxietatea. În această lucrare au fost studiate procesele de sudoraţie la pacienţii cu migrenă cronică şi durere lombară cronică. La pacienţii cu migrenă cronică s-a constatat un grad statistic semnificativ mai înalt de umiditate a pielii în regiunea frontală, a tălpii piciorului şi coccigiană, pe când la pacienţii cu durere lombară cronică s-a evidenţiat un grad majorat de umiditate a pielii în regiunea fosei axilare, fosei poplitee şi lombară. O rată procentuală de 70% dintre pacienţii cu migrenă cronică, 85% dintre cei cu durere lombară cronică în comparaţie cu doar 20% dintre persoanele sănătoase manifestă o anxietate moderată faţă de transpiraţie

Tulburările afective la pacienţii cu diferite forme de vertij

Senzaţia de vertij, o acuză subiectivă, este uneori defi nită ca o iluzie de mişcare. Vertijul psihogen sau o suprapunere psihogenă sunt relativ frecvente la pacienţi. Conceptul fiziopatologic ale tulburării respective, presupune că funcţia de echilibru şi emoţiile au căi neurologice comune, ce ar putea explica faptul că afectarea echilibrului poate provoca frică şi invers, frica, panica pot da naştere la o problemă de percepţie a spaţiului şi mişcării. Studiul a constat în examinarea a 50 de persoane (10 - cu vertij paroxistic poziţional benign, 15 – cu boala Meniere, 10 – cu scleroză multiplă şi 15 – cu boala cerebrovasculară cronică). La majoritatea pacienţilor cu diferite forme de vertij au fost evidenţiate şi tulburările afective, dintre care cel mai frecvent se întâlnesc următoarele: somatizarea, anxietatea interpersonală, depresia, anxietatea, fobiile, paranoia şi psihotismul

Utilizarea probelor diagnostice simple şi accesibile de diagnostic al vertijului în experienţa clinică

Experiența clinică arată că pacienții cu amețeala/vertij vizitează o multitudine de specialişti pentru stabilirea diagnosticului corect și administrarea unui tratament adecvat. Acest lucru demonstrează necesitatea strategiilor standardizate de diagnostic al ameţelii/vertijului, care ar putea fi utilizate de către neurologi, otorinolaringologi și medicii de familie. Studiul a constat în examinarea a 50 de persoane (10 - cu vertij paroxistic poziţional benign, 15 – cu boala Ménière, 10 – cu scleroza multiplă şi 15 – cu boala cerebrovasculară cronică), cu utilizarea testelor pentru stimularea vertijului, care ne-a permis de a efectua diagnosticul diferențial între principalele grupe de boli care determină apariţia amețelii/vertijului. În baza analizei rezultatelor clinice obţinute au fost evidenţiate cele mai relevante teste de diagnostic pentru diferite tipuri de amețeală/vertij: manevra Dix-Hallpike (100%) și testul Halmagyi (80%) pentru vertijul paroxistic pozițional benign, testul Romberg (20%) și testarea mersului pentru ameţeala din scleroza multiplă, proba ortostatică, testul Romberg și testarea mersului pentru ameţeala din boala cerebro-vasculară cronică. În baza literaturii de specialitate și a rezultatelor studiului nostru, propunem șapte teste simple și efi ciente, care pot fi utilizate pentru diagnosticul diferenţial al diferitor tipuri de vertij