Câteva date privind încetarea funcţionării cetăţii de la Caraşova-Grad (jud. Caraş-Severin) / Quelques données sur la fin de la forteresse de Caraşova- Grad (dép. de Caraş-Severin)

Il existe peu de documents concernant la forteresse médiévale de Caraşova (nous allons utiliser le nom officiel d’aujourd’hui afin d’éviter toute confusion). Aussi maintes interprétations erronées, voire fantaisistes, se sont-elles glissées dans la littérature de spécialité. La situation s’est amplifiée en raison de plusieurs facteurs. Nous avons discuté les causes qui ont mené aux erreurs d’interprétation sur le site de Caraşova-Grad, à savoir l’absence des fouilles archéologiques, une traduction fautive des textes plus anciens écrits par les historiens de l’empire Autrichien-hongrois, de même que le désir de certains historiens de considérer la forteresse plus ancienne qu’elle ne l’était en réalité. La confusion est due à l’existence dans la même période de deux cités qui avaient apparemment des noms semblables. Nous faisons une analyse des informations archéologiques relevantes pour la dernière phase de fonctionnement de la forteresse : la destruction de l’enceinte no. 3 sur le côté de sudouest de la colline, un niveau d’incendie de la tour près du premier fossé de défense, daté à partir d’un couteau de Stiria, une pointe de lance (qui pourrait se dater à la fin du XVIe siècle), la situation stratigraphique de la section 5/ 2001 et un four en pierre dressé après un premier écroulement des bâtiments intérieurs et de l’enceinte. Par conséquent, dans cette étape de la recherche, nous pourrions parler d’une destruction violente de la forteresse, achevée par le démantèlement presque total de l’enceinte no. 3, l’incendie de la tour des côtés nord et nord-ouest et la destruction des parties hautes des bâtiments intérieurs et des enceintes. La plupart du matériel des remparts est arrivée dans le premier fossé de défense ou bien s’est écoulée dans l’abîme. Une autre partie, toute petite, a été identifiée derrière l’enceinte no. 2 ou près des bâtiments intérieurs. La conclusion de cette première étape serait qu’une grande quantité de pierre provenue des écroulements avait été probablement emportée de la fortification, dans divers moments, sans pouvoir pour autant préciser à quel but (réutilisation, les chercheurs de trésors qui dégageaient l’endroit pour récupérer des pièces de valeur). La grande quantité de pierre serait un argument fort à cet égard. Compte tenu de cette importante quantité de pierre, nous pourrions affirmer que la forteresse avait eu une hauteur plus grande que l’on ne voit à présent. Suite à notre observation archéologique préliminaire, nous pouvons dire, dans cette étape de la recherche, que la fortification a subi deux grandes destructions à des époques relativement rapprochées. Reposant sur le matériel archéologique, il serait difficile à dire si la première grande destruction est due aux incursions ottomanes environ la bataille de Mohács ou vers l’année 1551 lorsqu’on a créé le pachalik de Timişoara. Ce qui est sûr c’est que, entre 1526-1551, la forteresse a subi une destruction importante, suivie par une autre, probablement en 1595, selon les mentions génériques dans les documents. Le seul matériel trouvé dans la forteresse qui ait une provenance ottomane certaine est une monnaie frappée pendant le règne de Bajazet II (1481-1512). Mais cette monnaie se trouvait dans une zone de résidus ménagers et nous ne pourrons pas l’utiliser en tant qu’élément de datation absolue pour la chronologie de la forteresse.De-a lungul timpului, mai multe interpretări eronate, sau chiar fanteziste, au fost puse în circulaţie în legătură cu cetatea medievală de la Caraşova. Greşelile unor istorici şi arheologi au fost amplificate şi datorită confuziei, voite sau nu, cu cetatea de la Haram, deşi fortificaţia în discuţie, Caraşova (Krassófővár) nu este cea de la Haram (Krassóvár). Datele oferite de sursele istorice asupra sfârşitului cetăţii sunt sumare. Informaţia arheologică este relativ sumară, dar esenţială pentru clarificarea modului în care a încetat să mai fie utilizată cetatea Caraşova. Câteva elemente pot fi aduse în discuţie : distrugerea incintei nr. 3 pe latura de sud-vest ; prezenţa unui nivel de incendiere a turnului de lângă primul şanţ de apărare, datat cu un cuţit de Stiria ; un vârf de lance care poate fi datat la sfârşitul secolului al XVI-lea ; situaţia stratigrafică din S 5/ 2001 ; reutilizarea cetăţii după o primă distrugere. Ceea ce putem spune în acest stadiu al cercetării, ca observaţie arheologică preliminară, este faptul că fortificaţia a suferit două mari distrugeri într-un interval de timp relativ scurt.Oţa Silviu, Oţa Liana. Câteva date privind încetarea funcţionării cetăţii de la Caraşova-Grad (jud. Caraş-Severin) / Quelques données sur la fin de la forteresse de Caraşova- Grad (dép. de Caraş-Severin). In: Materiale şi cercetãri arheologice (Serie nouã), N°5 2009. pp. 193-201

Cercetările arheologice de la Caraşova-Grad (com. Caraşova, jud. Caraş-Severin). Campaniile arheologice 1998, 2000 şi 2001 / Les recherches archéologiques de Caraşova-Grad (com. Caraşova, dép. de Caraş-Severin). Les campagnes de fouilles 1998, 2000 et 2001

Le présent article contient une localisation de la citadelle, l'histoire de la recherche, les données historiques concernant la citadelle, les résultats des fouilles archéologiques des campagnes 1998, 2000 et 2001. Suit une description du rocher sur lequel a été élevée la citadelle, les fosses de défense, une description des trois enceintes, des aménagements et des constructions de l''intérieur, ainsi que les phases de fonctionnement de la fortification. D'après les ressources documentaires et des découvertes archéologiques, elle est attestée du XIVe jusqu''au XVIe siècle. Du point de vue typologique, c’est une citadelle représentant des agrandissements successifs vers le sud et le sud-est, suivis des petits aménagements à l'intérieur à la suite d’une destruction à-peu-près complète. A l'intérieur de l'enceinte fonctionnait une citerne d'eau. Dans la portion du nord-ouest et celle de l'est se trouvait, probablement, dans chaque coté, une tour ayant une forme et un plan difficile à préciser. La citadelle a cessé de fonctionner pendant le XVIe siècle comme suite de deux grandes destructions, la première ayant comme cause une attaque suivie d'un incendie, et la deuxième ayant comme résultat une destruction totale de tous les murs.Prezentul articol cuprinde o localizare a cetăţii, istoricul cercetării, datele istorice referitoare la cetate, rezultatele cercetărilor arheologice din campaniile 1998, 2000 şi 2001. Urmează o descriere a stâncii pe care a fost amplasată cetatea, a şanţurilor de apărare, ale celor trei incinte, a amenajărilor şi clădirilor interioare, precum şi ale fazelor de funcţionare ale fortificaţiei. Din punctul de vedere al surselor documentare şi a descoperirilor arheologice, ea este atestată din secolul al XIVlea până în secolul al XVI-lea. Din punct de vedere tipologic, este o cetate din piatră. Arheologic au fost surprinse trei mari etape constructive reprezentând extinderi succesive spre sud şi sud-vest, urmate de mici amenajări în interior, după care a fost distrusă aproape complet. În interiorul său a funcţionat o cisternă de apă. În porţiunea de NV şi în cea de E a funcţionat probabil câte un turn ale căror formă şi plan sunt dificil de precizat. Cetatea a încetat să mai funcţioneze în cursul secolului XVI ca urmare a două mari distrugeri, prima datorată unui atac asupra ei şi care a avut ca rezultat în special incendierea, iar al doilea a dus la distrugerea violentă a tuturor zidurilor.Oţa Liana, Oţa Silviu. Cercetările arheologice de la Caraşova-Grad (com. Caraşova, jud. Caraş-Severin). Campaniile arheologice 1998, 2000 şi 2001 / Les recherches archéologiques de Caraşova-Grad (com. Caraşova, dép. de Caraş-Severin). Les campagnes de fouilles 1998, 2000 et 2001. In: Materiale şi cercetãri arheologice (Serie nouã), N°4 2008. pp. 183-221

Sarmatian children graves in Wallachia and Moldavia

The studies on the social organization of the Sarmatians are still very few. The aim of this paper is to analyze children graves, in an attempt to complete, as much as possible based on the current archaeological data, the image of the Sarmatian communities in Wallachia and Moldavia, outlined in several previous studies. The discussion will be limited to only one case study – that of the Sarmatian children burials in Wallachia (territory between the Danube and the Carpathian Mountains, bordered to the west by the Olt River) and Moldavia (more precisely the area between the Prut River and the Carpathian Mountains). After an overview of Sarmatian discoveries in Wallachia or Moldavia (emphasizing the presence or the absence of anthropological analysis), the author tries to outline the image, as shown by the age ratio, of some Sarmatian grave clusters. The analysis of the funerary ritual and inventory of the 65 children burials attributed to the Sarmatians in Wallachia and Moldavia led to the general conclusion that, speaking strictly from a funerary point of view, the children do not benefit of special funerary rules by comparison to the adults. The same funerary ritual characterizes both adults and children – the inhumation, there are no orientations or positions for depositing the body that can be found only in the case of children and the inventory did not contain items that could be considered as specific to the childhood universe

Piese de metal, os, sticlă şi piatră descoperite în cetatea de la Caraşova-Grad (com. Caraşova, jud. Caraş-Severin)

During the archaeological excavations made in Caraşova-Grad fortress (comm. Caraşova, Caraş-Severin County) in 1998, 2000 and 2001, a relatively great number of metal, glass, bone and stone items was discovered. The majority of these items were not found in doubtless stratigraphic contexts, due to some reasons : the character of the field researches (today, the fortress is in a precarious condition, as a consequence of the destructions, mostly belonging to treasure hunters) ; the fact that Caraşova ceased to function after violent destructions during the 16th century. The majority of the small finds was dated in the 15th– 16th centuries, belonging to the last phases of the fortress. The places of discoveries, and the stratigraphic context of the items found in situ confirm the supposition that Caraşova was attacked and suffered massive destructions, especially during the 16th century.Cercetările arheologice întreprinse în cetatea de la Caraşova-Grad (com. Caraşova, jud. Caraş-Severin), în anii 1998, 2000 şi 2001, au dus la descoperirea unui număr relativ important de piese de metal, sticlă, os şi piatră. Dat fiind caracterul cercetărilor (fortificaţia este în stare avansată de degradare din cauza intervenţiilor căutătorilor de comori), dar şi faptului că încetarea funcţionării ei a survenit ca urmare a unor distrugeri violente în cursul secolului al XVI-lea, cea mai mare parte a pieselor de metal, os, piatră şi sticlă nu provine din contexte stratigrafice clare. Cele mai multe obiecte mărunte aparţin secolelor XV– XVI, fiind datate în ultimele faze de funcţionare a cetăţii. Locurile în care au fost descoperite, precum şi poziţia stratigrafică a pieselor aflate in situ confirmă că cetatea a fost supusă unor atacuri şi a suferit distrugeri masive în special în secolul al XVI-lea.Oţa Silviu, Oţa Liana, Georgescu Migdonia, Popa Elek. Piese de metal, os, sticlă şi piatră descoperite în cetatea de la Caraşova-Grad (com. Caraşova, jud. Caraş-Severin). In: Materiale şi cercetãri arheologice (Serie nouã), N°7 2011. pp. 83-113

Un mormânt sarmatic descoperit la Călăraşi / A Sarmatian grave found in Călăraşi

The grave from Călăraşi was published in 1952 as an analogy for a tomb found in Moldavia, but it was followed neither by a discussion or a detailed description of the gravegoods, nor by photos or drawings. According to the few data published, the inhumation grave, accidentally found in 1948 (in the site called Aeroport) belongs to a woman with deformed skull. The grave-goods consist in a mug, a jug , few beads and a mirror. Unfortunately, we could recover only the skull and the two vessels (mug and jug, both made of grey fabric, with polished ornament). The grave can be dated in the 3rd century AD, based on the analogies for the two vessels, and on the polyhedrical beads found. A more precise chronology is not possible, at least in the present stage of research. According to the anthropological diagnosis, the skull belongs to a women, rather of mature age.Publicat în 1952 ca analogie pentru un mormânt din Moldova, complexul funerar de la Călăraşi nu a beneficiat de o discuţie sau de o prezentare detaliată a inventarului şi nici de ilustraţie. Conform datelor publicate iniţial, este vorba de un mormânt de inhumaţie, al unei persoane de sex feminin, descoperit întâmplător în 1948 (în punctul Aeroport). Pe lângă craniul deformat, s-au recuperat „ două căni, câteva perle octogonate şi o oglindă”. Din păcate, nu am putut regăsi decât craniul, conservat parţial, şi cele două vase (cană şi urcior, ambele din pastă cenuşie, cu decor lustruit). Analogiile pentru cele două recipiente ceramice şi prezenţa în inventarul mormântului a mărgelelor poliedrice sugerează o datare a complexului aflat în discuţie în cursul secolului al III-lea p. Chr., fără a putea, cel puţin în actualul stadiu al cercetării, restrânge această datare. Conform analizei antropologice, craniul aparţine unui individ de sex feminin, mai degrabă de vârstă matură.Oţa Liana, Comşa Alexandra. Un mormânt sarmatic descoperit la Călăraşi / A Sarmatian grave found in Călăraşi. In: Materiale şi cercetãri arheologice (Serie nouã), N°8 2012. pp. 97-106

The early settlement of Sarmatians in Wallachia / Situri sarmatice timpurii în Muntenia

This study aims to analyse the finds that can be connected to what we defined as being the first stage of Sarmatian diffusion in Wallachia. The purpose is not to insist on the date of the arrival, which was debated on several occasions, for it would mean to contradict ourselves and restart a possibly endless argument on dating funerary features. Instead, the purpose is to detail, as far as the funerary finds allow us to do so, the image of the Sarmatian communities that the Romans allowed to settle close to the limes of Moesia Inferior

Despre cele două morminte din tell-ul de la Dridu / On the two graves from the Dridu-tell

Two inhumation graves (M. 1 and M. 2) were found in 1958, buried inside of a so-called tell, situated north of the medieval settlement. The two funerary structures were briefly described and published without any kind of illustration. The discussion about the two graves is completed now with additions found in the journal of the excavations written by Eugenia Zaharia, a detailed description, with drawings and photos, of the grave-goods, the results of the chemical composition of glass beads and metal items (except those made of iron). Microscopic investigation of the glass beads from M. 2 made possible their morphological characteristics to be revealed. The characteristic features of the funerary ritual and the grave-goods of M. 2 were already analyzed in another paper. This study aims only to complete a few observations regarding M. 2, dated during the second stage of the Sarmatian presence in Walachia. The connection of M. 1 with the Sarmatians cannot be completely excluded. However, too many questions regarding the funerary ritual (more precisely the presence of burning spots on some of the bones, the fact that the skeletal remains were not found in anatomical connection, but disturbed) and the grave-goods (only small fragments of items made of bronze, iron and wood were found) raise doubts and explain why M. 1 was considered rather as an uncertain Sarmatian grave.În anul 1958, în tell-ul situat la nord de aşezarea medievală de la Dridu au fost descoperite două morminte de inhumaţie (M. 1 şi M. 2). Cele două complexe funerare nu au fost descrise detaliat şi au fost publicate fără ilustraţie. Studiul reia discuţia despre cele două morminte şi o completează cu precizări din carnetul de săpătură al Eugeniei Zaharia, o descriere amănunţită, însoţită de desene şi fotografii, a pieselor de inventar, determinarea compoziţiei mărgelelor din sticlă şi a obiectelor de metal (cu excepţia fierului). Examenul microscopic a permis observaţii amănunţite referitoare la caracteristicile morfologice ale mărgelelor din sticlă din M. 2. Trăsăturile caracteristice de ritual şi inventar ale M. 2, încadrat cronologic în a doua etapă de pătrundere a sarmaţilor în Muntenia, au fost analizate într-o lucrare recentă, iar studiul acesta îşi propune doar să completeze câteva aspecte. Corelarea M. 1 cu prezenţa sarmatică în Muntenia nu poate fi exclusă în totalitate. Totuşi, prea multele incertitudini legate de ritualul funerar (petele de arsură de pe unele oase, faptul că oasele nu au fost găsite în conexiune anatomică, ci deranjate) şi inventarul mormântului (din care au mai fost recuperate doar fragmente de piese din bronz, fier sau lemn) sunt cele care au impus opţiunea de a încadra complexul funerar amintit în rândul mormintelor incerte cronologic şi nu în cel al complexelor funerare sarmatice sigure.Oţa Liana, Georgescu Migdonia, Baltă Zizi-Ileana. Despre cele două morminte din tell-ul de la Dridu / On the two graves from the Dridu-tell. In: Materiale şi cercetãri arheologice (Serie nouã), N°11 2015. pp. 143-156

Mormintele sarmatice de la Prăjeni (județul Botoșani) / The Sarmatian graves from Prăjeni (Botoșani County)

Between 1985 and 1988, 14 Sarmatian graves were excavated at Prăjeni (Botoșani County), in the locations known as Alimândra, Nelipești, Țarnă and Lutărie 2. These graves have not been systematically published but information about them may be found in the literature published so far. The authors intend, by this contribution, to publish the data concerning the Sarmatian finds of Prăjeni. Out of the 14 graves uncovered there, which could be considered as belonging to the Sarmatians, 13 are secondary burials in tumuli – five in Tumulus III from Prăjeni – Alimândra, two in Tumulus IV of the same location, one in the mound of Nelipești and five in the tumulus from Prăjeni – Țarnă. Considering the five Sarmatian graves from Prăjeni – Țarnă as secondary burials in older tumuli might, at first sight, arise some doubts. The authors consider that the main criterium was the intention of those who buried the dead to choose a higher ground, as they were not aware that, during the late first century AD, what it looked like a higher ground, was, in fact, soil that had slid from the southern slope of a Bronze Age tumulus. Most of the 13 graves in discussion are oriented along the N– S axis, with variations, with only two exceptions (WSW– ENE and S– N). Dorsal decubitus, with arms and legs stretched was recorded for six deceased. Reinhumation seems to be attested in Grave 4 of Tumulus III from Alimândra, where the long bones and the ribs have been arranged somehow radially around the skull and the pelvis. Grave goods were deposited in all the 13 Sarmatian secondary graves in older tumuli from Prăjeni. Except for Grave 3 in Tumulus IV from Alimândra, and possibly Grave 4 in Tumulus III of the same location (where only a pottery fragment was found), all the other 11 graves contained pottery vessels, either one (nine cases), or two (two cases). These vessels are, mainly, hand-made. The wheel-made pottery is less frequently found (five cases). Besides pottery, other categories of grave goods, such as adornments (beads, earrings, pendants, bracelet, and bells), dress items (brooches), toilet implements (mirrors), household tools (spindle whorls), and weapons were deposited in the Sarmatian graves of Prăjeni, too. The great number of items that the Sarmatians living in the area took over from the Dacians (the hand-made mug from Prăjeni – Țarnă Grave 2, the small mug from Grave 7 at the same location, the profiled brooches from Prăjeni – Alimândra Tumulus IV Grave 3 and Țarnă Grave 2, the pendants made of profiled bars from Alimândra Tumulus III Grave 3 and Țarnă Grave 9, maybe also the bucket-shaped pendants found in this last grave) should also be mentioned. The items of Dacian origin found in the graves of Prăjeni indicate the fact that some of the burials took place after the Sarmatians established relationships with the Dacians in the area, indicating a certain time span, difficult to estimate, elapsed between the precise moment of their arrival in this territory and the burials. Generally speaking, the secondary graves of the tumuli from Prăjeni can be dated between the second half of the first century AD and the first half of the next century. The five graves in the tumuli from Prăjeni – Țarnă may be of a later date than the graves in the tumuli from Alimândra and Nelipești, if we take into account the presence in three burials of the grave goods of Dacian origin. The grave from Prăjeni – Lutărie 2 differs from the previously analysed graves, as concerns the layout (flat grave), the location (grave in a settlement) as well as the grave goods. The little girl, less than seven years old was buried only with adornments : a necklace of beads and pendants, earrings and a bracelet whose analogies suggest a chronological framing in the third century AD.Între anii 1985 și 1988 au fost cercetate 14 morminte sarmatice la Prăjeni (jud. Botoșani), în punctele Alimândra, Nelipești, Țarnă și Lutărie 2. Mormintele nu au fost publicate sistematic, dar informații despre ele pot fi găsite în literatura apărută până în acest moment. Scopul acestui articol este acela de a publica datele referitoare la descoperirile sarmatice de la Prăjeni. Din cele 14 morminte descoperite la Prăjeni, care pot fi cu certitudine atribuite sarmaților, 13 sunt înmormântări secundare în tumuli – cinci în tumulul III de la Prăjeni – Alimândra, două în tumulul IV din același punct, una în movila de la Nelipești și cinci în tumulul de la Prăjeni – Țarnă. Enumerarea celor cinci complexe funerare sarmatice de la Prăjeni – Țarnă în rândul înmormântărilor secundare în tumuli mai vechi ar putea ridica, la prima vedere, semne de întrebare. Criteriul de bază, în opinia autorilor, a fost intenția celor care au realizat înmormântarea de a alege o formă mai înaltă de teren, neștiind că ceea ce, la sfârșitul secolului I p. Chr., se vedea ca o ridicătură a terenului era, de fapt, doar pământul scurs pe panta de sud a tumulului ridicat în cursul epocii bronzului. Majoritatea celor 13 morminte aflate în discuție sunt orientate pe axa N– S, cu variații, excepțiile fiind doar două (VSV– ENE și S– N). Poziția decubit dorsal, cu brațele și picioarele întinse, a fost observată în șase cazuri. Reînhumarea pare să fie atestată în M. 4 din T. III de la Alimândra, unde oasele lungi și coastele au fost fost așezate oarecum radial în jurul craniului și al bazinului. Toate cele 13 înmormântări sarmatice secundare în tumuli mai vechi de la Prăjeni au avut inventar. Cu excepția M. 3 din T. IV de la Alimândra, posibil și a M. 4 din T. III din același punct (unde s-a găsit doar un fragment ceramic), în toate celelalte 11 morminte s-au depus vase ceramice, în număr de unul (nouă cazuri) sau două (două cazuri). Vasele sunt lucrate, cu precădere, cu mâna. Ceramica lucrată la roată este mult mai puțin întâlnită (cinci cazuri). Pe lângă ceramică, alte categorii de piese de inventar depuse în mormintele sarmatice de la Prăjeni sunt obiectele de podoabă (mărgele, cercei, pandantive, brățară, clopoței), piese de port (fibule), piese de toaletă (oglinzi), piese de uz casnic (fusaiole), arme. Ceea ce ar mai trebui menționat este prezența numărului destul de mare de piese pe care sarmații le-au preluat de la daci (cana lucrată cu mâna de la Prăjeni – Țarnă M. 2, cănița din M. 7 din același punct, fibulele puternic profilate de la Prăjeni – Alimândra T. IV M. 3 și Țarnă M. 2, pandantivele din bară profilată de la Alimândra T. III M. 3 și Țarnă M. 9, posibil și pandantivele în formă de căldărușă din acest ultim mormânt). Prezența pieselor de origine dacică în mormintele de la Prăjeni este un indiciu important al faptului că unele dintre înmormântări au avut loc după ce sarmații au stabilit relații cu dacii din regiune, ceea ce presupune un interval de timp, greu de estimat precis, scurs între momentul propriu-zis al sosirii într-un teritoriu și amenajarea înmormântărilor. Datarea generală a mormintelor secundare din tumulii de la Prăjeni este una timpurie, în intervalul de timp ce cuprinde a doua jumătate a secolului I p. Chr. și prima jumătate a secolului următor. Nu este exclus ca cele cinci morminte din tumulul de la Prăjeni – Țarnă să fie mai târzii decât mormintele din tumulii de la Alimândra și Nelipești, având în vedere prezența, în trei complexe funerare, a pieselor de origine dacică. Mormântul de la Prăjeni – Lutărie 2 se deosebește de mormintele discutate anterior atât ca amenajare (mormânt plan), amplasare (mormânt practicat într-o așezare), cât și ca inventar. Fetița, cu vârsta mai mică de șapte ani, a fost înmormântată doar cu piese de podoabă : colier din mărgele și pandantive, cercei și brățară, ale căror analogii pledează pentru o încadrare în secolul al III-lea.Ursulescu Nicolae, Sîrbu Valeriu, Oţa Liana, Şadurschi Paul, Diaconescu Maria. Mormintele sarmatice de la Prăjeni (județul Botoșani) / The Sarmatian graves from Prăjeni (Botoșani County). In: Materiale şi cercetãri arheologice (Serie nouã), N°17 2021. pp. 165-199