VIRUSURI RESPIRATORII NOI ÎN INFECŢIILE DE TRACT RESPIRATOR INFERIOR LA COPIL: PROFILURI CLINICE ŞI EPIDEMIOLOGICE

Infecţíile virale de tract respirator reprezintă una din cauzele principale de morbiditate şi mortalitate în patologia pediatrică. Autorii aduc informaţii de ultima oră privind structura, mecanismele patogenetice, caracteristicile cli nice, epidemiologice şi răspunsul la tratament a unor virusuri descoperite recent care afectează tractul respirator la copil: bocavirusul, metapneumovirusul, coronavirusurile şi rinovirusul C

THE ETIOLOGY AND THERAPEUTIC MANAGEMENT OF PNEUMOTHORAX AND PNEUMOMEDIASTINUM IN CHILDREN

Introduction. Pneumothorax, pyopneumothorax and pneumomediastinum are rare but severe entities in pediatric respiratory pathology. They are often associated with severe pulmonary infections with multidrugresistant germs and are a major cause of morbidity in children, most of the time being medical emergencies. Material and method. The objective of the study was to analyze retrospectively for a period of 4 years the etiology, the treatment and the clinical and laboratory data of a group of 48 children admitted and treated in SCUC Grigore Alexandrescu Hospital, Bucharest with diagnosis of pneumothorax, pyopneumotorax or pneumomediastinum. Patients with traumatic pneumothorax were excluded. Results. The main etiology was pneumonia followed by primary spontaneous pneumothorax, congenital malformations (especially digestive tract), and asthma. The pneumonia frequency was 42.48%, and Streptococcus pneumoniae was the most frequent etiologic agent The group also included 2 cases of pleuropulmonary tuberculosis and one case with hydatid cyst, Marfan syndrome, cystic fibrosis, foreign body aspiration, lymphoma and pneumonia with Pneumocystis jirovecii. Dyspnea and chest pain dominated the clinical picture. The therapeutic conduct was dictated by the etiology. It included simple oxygen therapy in small pneumothoraces, pleural drainage in the massive ones and pleural drainage and broad spectrum antibiotic therapy in the case of pyopneumothorax. It was considered necessary to establish pleural drainage in 64.29% of children, 52% of those with pneumothorax, and all patients with pyopneumothorax. The duration of pleural drainage ranged from one day to 35 days for the pneumothorax, with a median of 6 days, respectively between one day and 32 days, with a median of 19 days for the pyopneumothorax. The average patient hospitalization was 16 days. Conclusions. Pneumothorax is rare in daily clinical practice, but can be a major pediatric emergency. Treatment aims to ensure full lung expansion and prevent relapses. Management is different depending on etiology and severity. Oxygen therapy is very important, and it increases the rate of reabsorption four times. Prognosis is often good for patients without sequelae, in primary spontaneous pneumothorax, recurrences are frequent

IMPORTANŢA DIAGNOSTICULUI ETIOLOGIC ÎN INFECŢIILE VIRALE SEVERE ALE TRACTULUI RESPIRATOR INFERIOR LA SUGAR ŞI COPIL

Introducere. Pneumonia comunitară reprezintă una din cauzele principale de deces în lume la copii cu vârsta sub 5 ani. Detecţia virală prin PCR multiplex este din ce în ce mai utilizată în practică; ea este utilă pentru a înţe lege epidemiologia şi impactul virusurilor asupra populaţiei pediatrice, însă există în continuare multe discuţii legate de modul în care detecţia virală infl uenţează modul efectiv de îngrijire al pacientului. Obiective. În studiul efectuat ne-am propus analiza impactului pe care l-a avut identifi carea etiologiei virale asupra duratei spitalizării şi asupra tratamentului administrat pe parcursul internării în spital. Material şi metodă. Am efectuat un studiu retrospectiv pe o perioadă de 4 ani, au fost selectaţi copii între 0-5 ani cu infecţie severă de tract respirator inferior. Am comparat 3 grupuri: un grup cu infecţie virală specifi cată, un grup cu infecţie virală nespecifi cată şi un grup cu infecţie bacteriană. Rezultate. În perioada analizată 72 de copii ce au prezentat semne de insufi cienţă respiratorie acută au avut stabilit un diagnostic etiologic concret de infecţie virală, doar 2% din totalul infecţiilor virale diagnosticate în spital. Etiologia principală a fost reprezentată de virusul sinciţial respirator (VSR) în 73,5% dintre cazuri, urmat de Infl uenza cu 11%, Parainfl uenza cu 4,2%, Metapneumovirusul (HMPV), Rinovirus, Bocavirus şi Adenovirus, toate cu 2,8%. În cadrul infecţiei virale nespecifi cate s-au folosit antibiotice în 85,5% (n = 53) dintre cazuri. În cadrul infecţiei virale specifi cate, deşi etiologia virală a fost certă, rata de folosire a antibioticelor a fost mai ridicată de 92% (n = 57) Durata spitalizării a fost în medie de cu 2,5 zile mai lungă în cadrul lotului cu infecţie virală specifi cată, faţă de lotul cu infecţie virală nespecifi cată. Deşi diagnosticul de infecţie virală a fost cert, dat fiind tabloul clinic sever şi vârsta mică a copiilor, cheltuielile realizate pentru cei cu infecţie virală specifi cată au fost cu 30% mai mari faţă de cei cu infecţie virală nespecifi cată. Concluzii. În studiul efectuat VSR este virusul cel mai frecvent implicat în etiologia ITRI virale, fi ind implicat în forme severe de boală mai ales la sugarii mici şi foştii prematuri. Antibioterapia este utilizată în mod frecvent în formele severe de ITRI, chiar dacă etiologia virală este certă şi cunoscută, clasele de antibiotice folosite fi ind asemănătoare. Determinarea etiologiei virale nu a redus spitalizarea şi nici nu a dus la schimbarea atitudinii terapeutice a medicului curant

DETERMINAREA CONDUCTIVITĂŢII SUDORII ÎN DIAGNOSTICUL FIBROZEI CHISTICE – EXPERIENŢA CENTRULUI REGIONAL SCUC „GRIGORE ALEXANDRESCU“

Introducere. Testul sudorii este metoda standard pentru diagnosticul fibrozei chistice (FC). Metoda conductivităţii reprezintă o alternativă ce nu este încă acceptată ca metodă de diagnostic, în ciuda corelării sale bune cu titrarea clorului (Cl-). Scopul lucrării este de a evidenţia valorile de referinţă ale acestei metode, diferită faţă de cele utilizate pentru metoda Gibson-Cooke şi de a aprecia capacitatea metodei conductivităţii de a discrimina pacienţii cu şi fără FC. Metode. Conductivitatea sudorii a fost determinată pentru 2.180 de pacienţi în cadrul Secţiei de Pneumologie a Spitalului clinic de Urgenţă pentru Copii „Grigore Alexandrescu“ din Bucureşti în perioada ianuarie 2000 – iunie 2015. Diagnosticul de FC a fost stabilit pe baza manifestărilor clinice sugestive asociate cu două teste ale sudorii (TS) pozitive şi/sau cu testarea genetică. Testul a fost considerat pozitiv la o valoare ≥ 75 mmol/L, conform recomandărilor producătorului aparaturii utilizate (Wescor). Pacienţii au fost împărţiţi în trei loturi: primul lot a cuprins pacienţii la care s-au obţinut valori ≤45 mmol/L NaCl, al doilea lot, cei cu valori între 46 şi 65 mmol/L, iar cel de-al treilea lot a cuprins pacienţii la care s-au obţinut valori > 65 mmol/L. Curba ROC a fost utilizată pentru a determina valoarea prag ce discriminează pacienţii cu şi fără FC. Rezultate. Nici un pacient cu FC nu a fost identificat în primul lot. În cel de-al doilea lot a fost diagnosticat un pacient cu FC forma atipică. 80 de pacienţi cu FC au avut valori ale testului sudorii mai mari de 65 mmol/L, dintre acesţia, la 79 s-au obţinut valori mai mari ca 75 mmol/L. Valoarea prag pentru o predicţie optimă a diagnosticului de FC a fost stablită ca fiind de 76 mmol/l, cu o arie de sub curbă de 0,999, p<0,000, ceea ce încadrează metoda ca fiind excelentă în a depista pacienţii cu FC, cu o sensibilitate şi specificitate de 97%. Concluzie. Valorile conductivităţii sudorii sunt mai mari faţă de cele obţinute prin titrarea Cl-, aceasta fiind necesară şi obligatorie în cazurile echivoce

FENO ŞI ATOPIA ÎN ASTMUL BRONŞIC LA COPII

Obiective. Stabilirea relaţiei între valoarea concentraţiei oxidului nitric expirat (FENO) şi atopia în astmul bronşic la copii. Metode. Au fost examinaţi 92 de pacienţi cu diagnosticul de astm bronşic stabilit, cu vârste cuprinse între 5 şi 18 ani, care s-au prezentat în Clinica de Pediatrie a Spitalului Clinic de Urgenţe pentru Copii „Grigore Alexandrescu“. Terenul atopic a fost evaluat prin date anamnestice, clinice şi investigaţii de laborator (eozinofile serice şi IgE totale). Tuturor pacienţilor li s-a determinat concentraţia oxidului nitric expirat. Rezultate. S-au obţinut valori crescute ale FENO la copiii cu astm bronşic alergic faţă de cei cu astm bronşic nonalergic, valori care se corelează cu eozinofi lia şi creşterea imunoglobulinelor E totale. Concluzii. Măsurarea FENO este utilă pentru evaluarea infl amaţiei mucoasei bronşice la copiii cu astm bronşic atopic