CLOSTRIDIUM DIFFICILE ÎN JUDEŢUL DOLJ (ROMÂNIA) – DATE DE SUPRAVEGHERE 2015-2016

Obiective. Lucrarea urmăreşte caracteristici epidemiologice ale infecţiei nosocomiale cu Clostridium difficile (ICDn) pe baza datelor de supraveghere raportate de unităţi medicale din judeţul Dolj (România). Material şi metodă. Studiu retrospectiv (ianuarie 2015 – decembrie 2016) al fişelor de declarare a 506 cazuri de infecţii cu Clostridium difficile (ICD) înregistrate la adulţi. Rezultate. ICDn au reprezentat 83,7% din ICD, înregistrând o creştere de la 13,8 cazuri/lună în 2015 la 21,5 cazuri/lună în 2016. Simptomatologia a debutat după externare în 46,6% din cazuri. Originea îmbolnăvirii a fost în 47,8% din cazuri într-o unitate medicală diferită de cea raportoare. Numărul ICDn a fost mai mare în secţiile de boli infecţioase (0,73 cazuri/pat/an) şi de terapie intensivă (0,3 cazuri/pat/an). Principalii factori de risc au fost administrarea de antibiotice (87,1%) şi vârsta peste 60 ani (69,3% din cazuri). Letalitatea prin ICDn a fost de 2,1% iar în 5,7% din cazuri decesul s-a produs prin agravarea patologiei asociate. Concluzii. Aplicarea programului de supraveghere a ICD în judeţul Dolj a contribuit la îmbunătăţirea monitorizării şi identificării factorilor de risc asociaţi acestei afecţiuni

INTOXICAŢIE CU LITIU ÎN CONTEXT INFECŢIOS LA UN PACIENT ÎN TRATAMENT CRONIC CU CARBONAT DE LITIU

Introducere. Istoria utilizării sărurilor de Litiu în medicină a început în anii 1850 prin utilizarea acestuia pentru tratarea gutei. Cum mania şi melancolia au fost incluse în grupul aceloraşi diagnostice, Litiul a început să fie folosit şi în afecţiunile psihiatrice. La ora actuală, Litiul este încă folosit în tulburarea afectivă bipolară şi ca medicaţie adjuvantă în depresie, schizofrenie şi în tulburările schizo-afective, dar şi în controlul agresivităţii infantile. Metode şi obiective. Prezentarea unui caz de intoxicaţie cu Litiu la un pacient cu infecţie bacteriană şi tratament cronic cu litiu. Obiective. Raportarea unui caz de intoxicaţie cu Litiu în context de angină eritemato-pultacee la un pacient în tratament cronic cu Carbonat de Litiu pentru episoade depresive cu elemete psihotice. Concluzii. În practica medicală, intoxicaţia cu săruri de Litiu este rară în contextul folosirii înalt selective şi a dozării stricte a nivelului plasmatic al Litiului. În cazul prezentat aici, infecţia bacteriană activă (anginăpultacee) însoţită de febră, incapacitatea pacientului de a se hidrata adecvat şi uşoara insuficienţă renalăpe care a prezentat-o în contextul septic, a fost un trigger al mecanismului patogenic al intoxicaţiei cu Litiu la acest pacient. Secundar insuficienţei renale, excreţia Litiului a fost deficitară, iar secundar sindromului de deshidratare, valoarea serică a Litiului a crescut şi mai mult prin scăderea volumului intravascular. În evoluţie, apariţia tulburărilor gastrointestinale au contribuit la cercul vicios între aportul hidroelectrolitic, excreţie şi litemie renală

IMPLICAŢII ALE ANTIBIOTERAPIEI ÎN INFECŢIA CU CLOSTRIDIUM DIFFICILE LA PACIENŢI SPITALIZAŢI ÎN JUDEŢUL DOLJ (ROMÂNIA)

Obiective. Lucrarea urmăreşte rolul tratamentului antibiotic şi al factorilor favorizanţi independenţi de antibioterapie identificaţi în apariţia infecţiei cu Clostridium difficile (ICD) la cazurile spitalizate în judeţul Dolj. Material şi metodă. Au fost analizate 2 loturi de pacienţi: lotul ICD AB (178 cazuri de ICD care au primit tratament antibiotic) şi lotul ICD non AB (36 cazuri ICD care nu au primit tratament antibiotic) înregistrate în intervalul iulie 2014 – decembrie 2016. Rezultate. Antibioterapia a constituit un factor de risc semnificativ, înregistrat la 83,2% dintre cazuri. Clasele de antibiotice asociate cu apariţia ICD au fost cefalosporinele (73,5% din cazuri), chinolonele (24,2%), penicilinele (13,4%), tuberculostaticele (6,1%), carbapenemele (5,6%). Cazurile au provenit din secţii de chirurgie generală (25,2%), pneumoftiziologie (16,8%), terapie intensivă (13,5%), neurologie (12,1%), nefrologie (6,1%), ortopedie (6,1%), cardiologie (4,2%), chirurgie plastică (4,2%), urologie (3,7%). ICD non AB a înregistrat comparativ cu ICD AB un procent mai crescut în secţiile de terapie intensivă (30,6% versus 10,1%). Analiza comparativă a caracteristicilor pacienţilor cu ICD AB şi ICD non AB nu a evidenţiat diferenţe semnificative legate de vârstă, sex, intervalul între internare şi debutul simptomelor, chirurgia digestivă recentă sau administrarea medicaţiei antiacide. Concluzii. Antibioterapia este un factor de risc important pentru ICD, frecvent implicate fiind cefalosporinele şi chinolonele. În apariţia ICD la pacienţii fără expunere la antibiotice, un rol semnificativ au avut internarea în unitatea de terapie intensivă şi severitatea afecţiunilor subiacente

CLOSTRIDIUM DIFFICILE – ASPECTE ALE INFECŢIEI COMUNITARE ÎN JUDEŢUL DOLJ

Infecţia cu Clostridium difficile (ICD), considerată mult timp ca o infecţie asociată spitalizării şi consumului de antibiotice, a înregistrat în ultimul deceniu o emergenţă a formelor comunitare. Obiective. Lucrarea urmăreşte particularităţi ale ICD cu debut comunitar în funcţie de originea comunitarăsau nosocomială a infecţiei. Material şi metodă. Studiu retrospectiv pe 3 ani (1 iulie 2014 – 30 iunie 2017) al fişelor de declarare a 767 cazuri confirmate cu ICD primare, spitalizate în unităţi medicale din judeţul Dolj (România). Au fost analizate 2 loturi de pacienţi cu debut comunitar al ICD: lotul ICDC cu origine comunitară a infecţiei şi lotul ICDNc cu origine nosocomială a infecţiei. Rezultate. Debutul ICD de tip comunitar a fost identificat la 453 de pacienţi (59,1% din total); dintre aceştia, 106 (23,4%) au avut origine comunitară (ICDC) şi 305 (67,3%) nosocomială (ICDNc). ICDC a crescut de la 4,3% (2014) la 17,9% (2017) din totalul ICD, cu o medie de 13,1% pentru perioada studiată. Comparativ cu infecţia dobândită în spital, pacienţii cu infecţie dobândită comunitar au fost mai tineri (mediana vârstei 57 ani vs. 65 ani), cu afectarea mai frecventă a sexului feminin (58,4 % vs 46,2%), expunere mai redusă la antibiotice (75,4% vs 85,9%), imunodepresie asociată (4,7% vs 18,6%) şi letalitate (0,9% vs 5,5%) mai scăzute. Concluzii. Epidemiologia ICD este dinamică, dimensiunea reală a infecţiei comunitare necesitând evaluare în continuare. ICDC trebuie luată în considerare în investigarea diareei comunitare chiar şi în absenţa factorilor de risc tradiţionali (spitalizare, vârsta înaintată, tratament antibiotic)