Ultrasonografia cu substanţă de contrast în examinarea tumorilor renale. Comparaţie între un caz de oncocitom şi un caz de cancer cu celule renale şi studiu aprofundat al literaturii

Universitatea de Medicină şi Farmacie Iuliu Haţieganu, Cluj-NapocaIntroducere. Oncocitomul renal (OCR) reprezintă o tumoră benignă, a cărui diagnostic este în mod frecvent incidental. Cancerul cu celule renale (CCR) este cea mai frecventă patologie malignă renală. Ultrasonografia este în mod frecvent prima linie de evaluare a acestor formaţiuni, studiul fiind completat cu examinarea prin tomografie computerizată cu substanţă de contrast (CECT). Studiul prezintă două cazuri – OCR și, respectiv, CCR. Printr-o amplă consultare a literaturii de specialitate, corelată cu experienţa de până în prezent, se dorește identificarea aportului ultrasonografiei cu substanţă de contrast (CEUS) în diagnosticul tumorilor renale. Materiale și metodă. Ambii pacienţi au fost de sex feminin, vârsta fiind de 35 și, respectiv, 53 de ani. Evaluarea imagistică a inclus, în ambele cazuri, ecografia în mod B, Doppler color, pulsat, precum și cu substanţă de contrast (SC) (Sonovue-Bracco, Italia, 1,6 ml intravenos în bolus). Caracteristicile captării și spălării agentului de contrast au fost evaluate folosind un program dedicat (Sonoliver, Tomtec Imaging Systems). S-au calculat pentru fiecare formaţiune și pentru parenchimul martor următorii indici: Time to peak (TTp), intensitatea maximă (IMAX), timpul de spălare (RT), timpul mediu de tranzit (mTT). Investigaţiile au fost completate prin CECT. Rezultate. Examinarea ultrasonografică a primei paciente a identificat o masă localizată la nivelul corticalei rinichiului drept, hiperecogenă comparativ cu aceasta, omogenă, bine delimitată. Formaţiunea măsura 30/31/31 mm. Examinările Doppler color și pulsat au relevat vascularizaţie periferică și centrală, ce îmbrăca aspectul de ,,spiţe de roată”. La introducerea substanţei de contrast, periferia tumorii a prezentat captare intensă. IMAX atribuită formaţiunii a fost inferioară parenchimului normal (92,2% vs 100%). Valorile RT, TTp și mTT au fost superioare corticalei de referinţă (8,44s vs 6,01s; 17,59s vs 15,7s; 20,19s vs 16,97s). Centrul formaţiunii a captat mai lent SC, rămânând hipocaptant. Formaţiunea corticală stângă, identificată la cea de-a doua pacientă, a fost inomogenă și relativ hipercogenă, comparativ cu parenchimul normal. Delimitarea tumorii, raportată la cazul precedent, nu a fost la fel de netă. Dimensiunile au fost de 32/28,7/27 mm. Examinările Doppler color și pulsat au identificat vascularizaţie bogată peritumorală. Post-CEUS, la nivelul tumorii și a corticalei de referinţă s-au calculat IMAX (84,95% vs 100%; ), RT (14,87s vs 16,6s), TTp (16,96s vs 18,25s), mTT (49,41s vs 69,85s). Examinarea CECT a primului caz consolidează diagnosticul de oncocitom, iar la cel de-al doilea – diagnosticul de CCR. Rezultatul anatomopatologic al pieselor de rezecţie identifică leziunile ca OCR și CCR. Discuţii. Procesele de neovascularizaţie imprimă tumorilor renale o comportare aparte faţă de corticala indemnă. În cazurile prezentate, indicii CEUS măsuraţi pentru OCR și CCR sunt sensibil diferiţi atât între ei, cât și faţă de cei ai parenchimului normal. Literatura de specialitate subliniază nevoia unor studii ample, concentrate asupra diagnosticului tumorilor renale prin intermediul CEUS. Concluzii. Abilitatea CEUS de a detecta fluxuri lente, capacitatea de cuantificare în timp real și posibilităţile de postprocesare pot fi considerate argumente ce susţin validitatea metodei în cuantificarea tumorilor renale. Constrângeri în cazul pacienţilor cu insuficienţă renală practic nu există. Cuantificarea curbelor de spălare în cadrul unui lot semnificativ de pacienţi ar putea identifica parametrii specifici OCR și CCR

Generalized Rewrite Theories and Coherence Completion

A new notion of generalized rewrite theory suitable for symbolic reasoning and generalizing the standard notion is motivated and defined. Also, new requirements for symbolic executability of generalized rewrite theories that extend those for standard rewrite theories, including a generalized notion of coherence, are given. Finally, symbolic executability, including coherence, is both ensured and made available for a wide class of such theories by automatable theory transformations.Partially supported by by NRL under contract number N00173-17-1-G002.Ope

Evolutionary Dynamics of Cancer Cell Populations under Immune Selection Pressure and Optimal Control of Chemotherapy

Increasing experimental evidence suggests that epigenetic and microenvironmental factors play a key role in cancer progression. In this respect, it is now generally recognized that the immune system can act as an additional selective pressure, which modulates tumor development and leads, through cancer immunoediting, to the selection for resistance to immune effector mechanisms. This may have serious implications for the design of effective anti-cancer protocols. Motivated by these considerations, we present a mathematical model for the dynamics of cancer and immune cells under the effects of chemotherapy and immunity-boosters. Tumor cells are modeled as a population structured by a continuous phenotypic trait, that is related to the level of resistance to receptor-induced cell death triggered by effector lymphocytes. The level of resistance can vary over time due to the effects of epigenetic modifications. In the asymptotic regime of small epimutations, we highlight the ability of the model to reproduce cancer immunoediting. In an optimal control framework, we tackle the problem of designing effective anti-cancer protocols. The results obtained suggest that chemotherapeutic drugs characterized by high cytotoxic effects can be useful for treating tumors of large size. On the other hand, less cytotoxic chemotherapy in combination with immunity-boosters can be effective against tumors of smaller size. Taken together, these results support the development of therapeutic protocols relying on combinations of less cytotoxic agents and immune-boosters to fight cancer in the early stages

HVM BIOFLUX Human & Veterinary Medicine International Journal of the Bioflux Society Diagnostic particularities in Wilson's disease as related to age, sex and clinical presentation

Abstract. Objective: Wilson's disease (WD) is a genetic, autosomal recessive disorder, which affects the liver, brain and cornea. The condition is rare and it has various presentations, hence its diagnosis is difficult. We aimed to study different clinical presentations, their relation with age and sex and the influence of several factors on the diagnostic score (Leipzig score). Material and Methods: We analyzed retrospectively the medical documents of 24 WD patients examined in 2 nd Pediatric Clinic and 5 th Medical Clinic of Cluj-Napoca, and we collected data concerning the diagnosis. The patients were classified phenotypically (Leipzig classification) and we calculated the Leipzig score. We studied the relation between diagnostic score, clinical phenotype, age at diagnosis and sex. Results: Our group consisted of 7 adults and 17 pediatric patients, F/M = 1/1.4. They were distributed, according to the phenotype, as follows: acute hepatic (H1) -3 (pediatric, all deceased); chronic hepatic (H2) -12 (2 adults, 10 pediatric); neurological and hepatic (N1) -6 (3 adults, 3 pediatric), neurological (N2) -3 (2 adults, 1 pediatric). The hepatic involvement was inversely correlated with age (p=0.02), which in turn was directly correlated with neurological manifestations (p=0.05). There were no significant differences concerning either distribution on phenotypes in relation with sex and age or between Leipzig score and age, sex, onset modality, presence and severity of hepatic involvement. Conclusion: The presence of hepatic manifestations at the moment of diagnosis of WD decreases with age, while neurological one increases. The distribution on phenotypes was not influenced by age or sex. There is no relation between diagnostic score and studied demographical and clinical factors. Key Words: Wilson's disease, Wilson's disease clinical phenotypes, Leipzig score. Rezumat. Obiectiv: Boala Wilson (BW) este o afecţiune genetică, autosomal recesivă, care afectează ficatul, creierul şi corneea. Fiind foarte rară şi variabilă ca prezentare clinică, diagnosticul ei este dificil. Ne-am propus să studiem diferitele modalităţi de prezentare clinică, relaţia lor cu vârsta şi sexul pacienţilor şi influenţa mai multor factori asupra scorului diagnostic (scorul Leipzig). Material si metodă: Am analizat retrospectiv documentele medicale ale 24 pacienţi cu BW consultaţi în Clinicile Pediatrie II şi, respectiv, Medicală V, din Cluj-Napoca, culegând o serie de date privind diagnosticul. Pacienţii au fost clasificaţi fenotipic (clasificarea Leipzig) şi am calculat scorul Leipzig. Am studiat relaţia între scorul diagnostic, fenotipurile clinice, vârsta la diagnostic şi sexul pacienţilor. Rezultate: Lotul a cuprins 7 pacienţi adulţi şi 17 pediatrici, F/M = 10/14. Distribuţia pacienţilor pe fenotipuri a fost următoarea: hepatică acută (H1) -3 (pediatrici, decedaţi toţi); hepatică cronică (H2) -12 (2 adulţi, 10 pediatrici); neurologică şi hepatică (N1) -6 (3 adulţi, 3 pediatrici), neurologică (N2) -3 (2 adulţi, 1 pediatric). Prezenţa afectării hepatice s-a corelat invers cu vârsta (p=0,02), pe când manifestările neurologice au fost în relaţie directă cu vârsta (p=0,05). Nu au existat diferenţe semnificative privind distribuţia pe fenotipuri în raport cu vârsta sau sexul pacienţilor, nici între scorul Leipzig şi vârstă, sex, modalitatea de debut, prezenţa şi severitatea afectării hepatice. Concluzii: Prezenţa manifestărilor hepatice la momentul diagnosticului BW descreşte cu vârsta, pe când cea a manifestărilor neurologice creşte. Distribuţia pe fenotipuri nu este influenţată de vârstă sau sex. Nu exista o relaţie între scorul diagnostic şi factorii demografici şi clinici studiaţi. Cuvinte cheie: Boala Wilson, fenotipurile clinice de boala Wilson, scorul Leipzig